Am văzut un filmuleț ce m-a interesat. Pe un site drag mie și căruia i-am rămas datoare. Despre cum 2 + 2 fac 22. Și despre cum toți susțin asta. Poate nu este doar despre matematică. Este, poate, și despre noi. Poate și despre prostia de corectitudine politică. Ori despre politica însăși. Despre negarea adevărului evident cu susținerea televiziunilor de scandal ( gen A3 – nu pot să tac 😀 ) Sursa ideii este AICI
Filmulețul – mai jos:
Și nu m-am oprit. M-am gândit la acel 2 + 2 = 5 al lui George Orwell. Cu citat extins:
”Până la urmă, Partidul va anunţa că doi şi cu doi fac cinci şi fiecare va fi obligat să şi creadă că fac cinci. Este inevitabil să vină şi cu afirmaţia asta, mai devreme sau mai târziu; legea poziţiei lui o cere. Filozofia Partidului neagă, în mod tacit, existenţa realităţii obiective. Erezia ereziilor este bunul-simţ. Şi înspăimântător nu este faptul că poţi fi omorât dacă îndrăzneşti să gândeşti altfel, ci că s-ar putea să nu ai dreptate. Pentru că, la urma urmei, de unde ştim noi că doi şi cu doi fac patru? Sau că forţa gravitaţiei chiar acţionează? Sau că trecutul nu poate fi schimbat? Dacă şi trecutul şi lumea exterioară există numai în minte şi dacă mintea este controlabilă, atunci cum rămâne?
…
– Ţi-aduci aminte ce-ai scris în jurnalul tău: „Libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi şi cu doi fac patru”?
– Da, răspunde Winston.
O’Brien îşi ridică mâna stânga, ţinând-o cu exteriorul spre Winston, cu degetul mare ascuns în palmă, iar celelalte patru răsfirate.
– Câte degete ţi-arăt eu acum, Winston?
– Patru.
– Şi, dacă Partidul spune că nu sunt patru, ci sunt cinci, atunci câte ţi-arăt?
– Tot patru.
…
– Câte degete, Winston?
– Patru! Opreşte-te! Opreşte-te! Cum poţi face una ca asta? Patru! Patru!
– Câte degete, Winston?
– Cinci! Cinci! Cinci!
– Nu, Winston, n-are rost. Minţi. Tu în continuare crezi că sunt patru. Câte degete, te rog?
– Patru! Cinci! Patru! Oricâte vrei, numai opreşte-te, opreşte durerea asta!
….
– Greu mai înveţi, Winston, zice O’Brien cu duioşie.
– Ce pot să fac? – bălmăjeşte Winston. Cum pot să văd altceva decât ce am în faţa ochilor? Doi şi cu doi fac patru.
– Uneori, Winston, uneori. Alteori fac cinci alteori fac trei. Şi sunt situaţii când le fac pe toate în acelaşi timp. Trebuie să te străduieşti mai tare. Nu-i uşor să fii normal.”
Eu mă îngrozesc . Credeți că mai avem scăpare?
Știu că nu sunt singura care mă întreb. Sunt mulți alții. Sunt și cântece precum cel de mai jos:
Am selectat câteva versuri de AICI:
There is no way out,
You can scream and you can shout,
It is too late now
Payin’ attention,
Payin’ attention,
Această postare se vrea un semnal de alarmă și de disperare.
PS. Ca să redevenim calmi, trecem la matematică. Ea e una și aceeași indiferent de politica și proștii momentului. Sper asta.
Respirăm adânc…
Continui…
2+2 poate fi 22 dacă programăm stringuri. Adică șiruri. Ceva de genul str(2) + str (2) = ”22”. Ori char, itoa, cstr – nu vă legați de fleacuri, doar de ideea de a converti două numere în stringuri și de a le alătura. 🙂
Și încă:
2+2 =10+10 = 100 în baza 2 (binar)
sau
2+2 =11 în baza 3
Să nu credeți cumva că 2+2 nu fac 4. 100, de exemplu, e doar o altă formă de scriere a cifrei 4. Cea înțeleasă de calculatoare, cele care lucrează doar cu 0 și 1 (aprins-stins sau on-off, cum vreți)
Așa-i că v-am liniștit făcându-vă să vă gândiți la chestii serioase?
Sper asta. Încă.
