Refugiu în Flatland

Simt nevoia să mă refugiez. Știți de ce, nu cred că trebuie să explic. 😦
Zice Sheldon Cooper (gugăliți dacă nu-l știți) că FlatLand este unul din locurile imaginare preferate de el. L-am crezut. Mi-a plăcut.
Și ca să dau o spoială de cultură vă spun că Flatland e o nuvelă a lui Edwin Abbott (1838-1926) publicată în 1884. Am citit că ar fi o satiră a timpurilor victoriene, dar, dacă este așa, n-o pricep. Pentru mine este doar o ficțiune matematică. Superbă.
Povestesc.
Am citit, am sărit ce nu pricepeam, am ghicit ce nu înțelegeam. Găsiți cartea și completați-mă. Fac doar o relatare subiectivă. Foarte superficială.
Deci.
Povestitorul A. Square este un matematician prins în lumea celor două dimensiuni. Este povestea lui și a celor pățite de el.
Aflăm cu încântare despre cum și ce. Pe scurt (căci am un cititor constant care nu citește texte lungi 😦 ). Flatland e o lume asemenea unei foi de hârtie. Ființele sunt forme care se mișcă liber în plan. Muncitorii și soldații au forma unor triunghiuri isoscele teribil de ascuțite, clasa de mijoc e a triunghiurilor echilaterale iar cea a specialiștilor matematicieni (precum povestitorul) ori avocați, au forma unor pătrate sau pentagoane. Nobilimea are formă hexagonală, deci cu 6 sau cu și mai multe laturi. Perfecțiunea e aproape pentru cei la care poligonul se apropie de imaginea unui cerc.
Și evoluția e interesantă. Un pătrat dă naștere unui pentagon care are ca urmași niște hexagoane. Fiecare nouă generație a unei familii are o latură în plus (dacă nu v-ați prins). O dată cu vârsta și laturile cresc în lungime. Puțin, dar sesizabil în ținutul bidimensional.
Iar femeile? Ah, femeile. Femeile sunt linii. O dată femeie, întotdeauna femeie (citat) Iar liniile pot fi periculoase având două vârfuri, nu? De aceea femeile sunt obligate să se legene, să se unduiască cu ceea ce poate fi numit spate (fund?). Posibil să nu înțelegeți de ce. Explică A, Square. In spațiul cu două dimensiuni orice formă apare ca o linie. Mai lungă sau mai scurtă. Mai luminoasă pe unele porțiuni în ceața aproape permanentă. Doar femeia e linie, linie. Ba chiar punct, apoape invizibil, în cazul in care o privești din față, nu din lateral. Sesizați amenințarea ascunsă?. Femeile înțeapă. 😀
In spațiul bidimensional al teritoriului sunt reguli, conflicte și soluții. Relațiile sunt strict reglementate de un comitet cu un cerc pe post de șef/preot.
Frumusețea continuă în povestea pătratului.
Inteligent și curios , el se imaginează în LineLand cu toate în linie (spațiu unidimensional, deci) și unde o dată vecin, mereu vecin căci deplasările liniilor nu există. Se imaginează, idem, vizitând lumea Punctului (spațiul de dimensiune 0) unde acesta se simte Dumnezeu și e Tot în Toate (mă abțin să fac analogii), dar…surpriză…
Primește vizita unei sfere din spațiul tridimensional, sferă care apare ca un cerc în cel bidimensional al planului A. Square. Sper sincer că nu vă este greu să vă imaginați o sferă tăiată de un plan.
Convins prin exemple că spațiul tridimensional există, mintea pătratului o ia razna. Sau nu?
Își imaginează un spațiu cu 4 dimensiuni, cu 5, cu 6 și așa mai departe.

”In One Dimension, did not a moving Point produce a Line with TWO terminal points?
In Two Dimensions, did not a moving Line produce a Square with FOUR terminal points?
In Three Dimensions, did not a moving Square produce—did not this eye of mine behold it—that blessed Being, a Cube,
with EIGHT terminal points?
And in Four Dimensions shall not a moving Cube—alas, for Analogy, and alas for the Progress of Truth, if it be not so—
shall not, I say, the motion of a divine Cube result in a still more divine Organization with SIXTEEN terminal points?”

Mă opresc aici. Mi-ar plăcea să intrați în ținuturile dimensiunilor posibile. Si să vă bucurați de lumea în care trăim. Cu sau fără alte interpretări.


Sunt asemenea unui pătrat care încearcă să gândească. Voi?

Publicat în Aiureli, Literatură, Scriitori uitați, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat | Lasă un comentariu

EF UAI AI

Adică FYI. Îmi găsesc tot mai greu cuvintele potrivite. Recurg (acum) la un citat. 

„Eu nu prea mai am de stat mult pe-aici, am avut o viață lungă și extraordinar de frumoasă, într-o lume care măcar pretindea că e normală la cap.”
”Ma îngrijorează enorm încotro se rostogolește această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și al normalității” (Alain Delon)

Adaug o imagine – cât o mie de cuvinte.  😦

Aveți grijă de voi și de cei dragi vouă. Atât.

Publicat în Politică de baltă, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , , , , , | Comentarii închise la EF UAI AI

Am semnat pentru Ciolan

Dovada e în poza de mai jos.

Explicația titlului o găsiți pe facebook.
Aici:

https://www.facebook.com/valeriunicolaeciolan

Iar explicația mea e următoarea. Îmi plac independenții.

Il citesc pe Valeriu Nicolae de mulți ani în Dilema, l-am urmărit pe FB în analiza zilnică a CV-urilor de parlamentari șomeri la tinerețe și foooarte școliți la bătrânețe (îi găsiți și aici: https://nutotei.ro/), dar doar zilele trecute am aflat cu adevărat cât de multe a făcut.

Rog bucureștenii să citească în partea stângă a paginii lui de promovare pe Facebook și, dacă le place omul, să semneze online, semnătura neimplicând și votul. Şi da. La alegerile parlamentare putem semna pentru mai mulţi candidaţi/partide.
Poate reușim să putem alege un independent în Camera Deputaților. Reușim?
Mai sunt două zile pentru strâns semnături. Mi-ar părea rău să ne înecăm…la mal.
Mulțumesc pentru atenție. Nu mai e timp pentru glume.



Publicat în Politică de baltă, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , | 28 comentarii

R.I.P.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , | Comentarii închise la R.I.P.

25 iunie. MJ forever

Nu puteam să mai tac.

Îl credeați ciudat? Dar acum? V-ați trezit?

Nu cred.

Ascultați și căutați să înțelegeți.  Eventual.

PS. Cred că o să mă opresc temporar. Și din scris și din citit. Iertați-mă. Am o problemă. Blogurile nu mai sunt cum erau. Povesteam și ne distram. Acum contorizăm.Topuri, like-uri, comentarii sau linkuri. Sau bani. Online-ul se pervertește pe zi ce trece.
Prostia a explodat.
Asistăm sau ne adaptăm.
Am obosit.

Să fiți sănătoși.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Ziua învățătorului.

Respectul meu tuturor învățătorilor de carte. Respect pentru cea mai nobilă profesie.
Și da. Sec.
Cu fetele din clasa mea. Prin 1957, probabil, Școala generală nr 1 Sibiu (Ursuline).
Cu invățătorul Sergiu Ciornei, omul deosebit care mi-a îndrumat primii pași.
Pe când școala era școală și uniforma era motiv de mândrie.

 

Publicat în Documente, Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... | 49 comentarii

25 mai. Ziua Prosopului.

Orele 0:00 trecute fix în EEST (Eastern European Summer Time). Mă grăbesc.
Spus sec, astăzi e Ziua Prosopului. Spus mai complet, astăzi e ziua în care îl serbăm pe Douglas Adams, prozator și dramaturg, (https://ro.wikipedia.org/wiki/Douglas_Adams) și ideile lui sclipitoare. Nu vă spune nimic numele? Dar Doctor Who ori Monty Python vă sună cunoscut? Douglas Adams și-a adus contribuția.
Dar de ”Ghidul autostopistului galactic” ați auzit? El l-a scris și rescris.
Rămânem la ultima întrebare și o lămurim puțin, căci de acolo se trage Ziua Prosopului.
Citez din Ghid:

Un prosop, scrie acolo, este cel mai util lucru pe care un autostopist interstelar îl poate duce cu el. În parte, prosopul are o mare valoare practică – te poţi înveli cu el ca să-ţi fie cald în vreme ce traversezi Lunile răcoroase din Jaglan Beta; te poţi întinde pe el pe plajele cu nisip strălucitor de pe Santraginus V, inhalând vaporii de apă plini de arome; te poţi acoperi cu el, sub stelele care strălucesc roşu-aprins pe planeta Kakrafoon; îl poţi folosi ca pe o velă, navigând de-a lungul marelui fluviu leneş Moth; îl poţi uda ca să-l utilizezi în lupte corp la corp; ţi-l poţi înfăşură în jurul capului ca să te păzeşti de gazele toxice sau ca să eviţi privirea Bestiei flămânde mâncătoare de gândaci de pe Traal (un animal extrem de idiot, care presupune că dacă tu nu poţi să-l vezi, atunci nici el nu te poate vedea – prost ca noaptea, dar foarte, foarte flămând); îl poţi flutura în caz de urgenţă ca pe un S.O.S. şi, bineînţeles, te poţi şterge cu el de apă, dacă după toate astea pare să se fi păstrat suficient de curat.”

Iar titlul de mai sus a denumit inițial un serial radio, apoi o carte, apoi 5 cărți (1979-1992), apoi un joc interactiv, un serial TV și un film (2005). Citesc cartea și nu mă mai satur. De multă vreme nu am mai reușit să fiu complet sub farmecul unei cărți. De mult prea multă vreme. Nici nu credeam că mai sunt în stare. 😦
Cartea este despre ghidul autostopistului galactic. Culmea, nu? ”Ghidul este definitiv. Realitatea este frecvent incorectă.”
Cartea este despre galaxii și planete, inclusiv despre planeta care construiește planete.
Cartea este despre umanoizi, reptiloizi, ihtioizi, copacoizi umblători şi nuanţe superinteligente ale culorii albastru și chiar despre forme de viaţă de tip pix cu bilă.
Cartea este despre nava pornita în Curs cu Improbabilitate Infinită (”o metodă nouă şi minunată de a traversa distanţe interstelare mari în ceva mai mult de o nimicime de secundă, fără toată tevatura aia de trecere prin hiperspaţiu”). Și despre multe alte tipuri de nave. Inclusiv sinucigașe.
Cartea este despre roboți super inteligenți, dar depresivi, despre uși fericite atunci când sunt deschise, despre lifturi vorbărețe și despre tot felul de aparate ciudate, dar sofisticate.
Cartea este și despre computere imense ce pot descrie traiectoria fiecărui fir de praf într-o furtună de nisip ori vectorii atomilor din Big Bang. Plus despre marele computer Gândire Profundă, al doilea ca mărime în Univers.
Și aici mă opresc puțin ca să vă spun povestea. Mă lăsați sau mă lăsați 😀
Povestea se împletește cu zeci de alte povești, care mai de care mai năucitor de interesantă, doar că am extras-o pentru voi.
Computerului Gândire Profundă i s-a cerut a calcula o dată pentru totdeauna ”Răspunsul la întrebarea Supremă a Vieţii, Universului şi tot Restului”
Timp de şapte milioane de ani şi jumătate, Gândire Profundă a calculat şi a procesat, iar la sfârşit a anunţat că răspunsul era ”42” – aşa că a fost nevoie să se construiască un alt computer şi mai mare, pentru a se descoperi care era, de fapt, întrebarea. Iar acest computer, botezat Pământ, era atât de mare, încât adesea a fost socotit din greşeală o planetă – mai ales de ciudatele fiinţe asemănătoare maimuţelor care se agitau pe suprafaţa lui, ignorând complet faptul că făceau parte dintr-un program gigantic de computer.
Pare simplu, nu? Nu. Căci Pământul a fost distrus de vogoni după nu știu câte miloane de ani, dar cu 5 minute înainte de a formula întrebarea al cărei răspuns e ”42”. Așa că planeta care construiește planete s-a apucat să refacă Pământul.Scena2.

Care e întrebarea? Suspans. Habar nu am. Am citit doar cartea inițială din cele 5. M-am oprit doar ca să vă povestesc.

E felul meu de a-mi dovedi admirația și de a vă anunța Ziua Prosopului, serbată azi de fanii lui Douglas Adams prin purtarea unui prosop peste tot. Că ei sunt mulți, o poate demonstra și videoclipul care urmează.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 21 comentarii

Dileme

Dilema 1: Viitorul e în mască sau sub mască? 😦
Am selectat câteva imagini dintr-un filmuleț primit pe mail.  Între altele, cu copii ingroziți atunci când li se scoate masca. Nu mi se pare normal. Deci: viitorul e în mască sau sub mască?
Dilema 2: îmi amintesc vorbele călugărului Ieronim, fost soldat, spuse demult, demult, la mănăstirea Stânișoara. ”În viață, ca și în război, fiecare e pe socoteala lui”.  Deci: viață sau război?
Dilema 3: dacă vom trece de la un virus la altul, masca va deveni permanentă. Deci: mască sau niqab? 😀
Dilema 4. Cât de egoiști trebuie să fim? Și cât de uniți?
Și mă mai gândesc la cum vom transpira , ne vom înăbuși și sufoca pe sub măști, pe când parlamentarii vor avea mașini cu șofer mascat și cu aer condiționat, plătite de noi, fraierii. Ultima dilemă nu o mai descriu. Doar că nu-mi imaginam ca politica să ajungă atât de indiferentă la problemele reale.
Gata cu vorbele. Urmează pozele (poate le știți)

   

Ultima, dar nu cea mai puțin importantă:

Încă mai sper că lumea a învățat, lunile astea, să fie mai responsabilă.  Și ca reacțiile să fie corecte, nu de frica amenzilor. De frica de a sufoca cu inconștiența noastră funcționarea spitatelor și a celorlalte instituții vitale.

V-am stresat? Erați stresați de dinainte? 😀 Vă pun testul.

Later edit.  Mi-am dat seama că pozele și explicațiile mele sunt prea puțin convingătoare.
Am pus filmulețul primit pentru ca să-l puteți viziona și reacționa.
M-aș bucura să mă înțelegeți. Priviți  AICI.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 47 comentarii

Despre reguli

sau ”logică de cazarmă”.
Și nu. Nu eu am inventat termenul. A făcut-o Constantin Noica referindu-se la logica lui  Aristotel, via Platon.
Pentru mine, acum, este exact ce-mi trebuie. Să vă spun cele trei legi fundamentale.

1. principiul identității: ceea ce este, este.
2. principiul non contradicției: nimic nu poate atât să fie cât și să nu fie în același timp.
3. principiul terțiului exclus: totul trebuie fie să fie, fie să nu fie.

Să vă pun și un citat din Metafizica lui Aristotel, Cartea Gama? Fie. Să fie 😀

”Iar dacă, toți sunt in eroare și toți au dreptate, nu va fi cu putință pentru un om nici să se pronunțe, nici să vorbească. Càci, în același timp, el și spune aceste lucruri, dar le și neagà. Or, dacă el nu concepe nimic, ci, in mod egal, cugetă și nu cugetă, prin ce s-ar mai despărți el de condiția legumelor?”
”Iar dacà /filozofii noștri/ nu au o cunoaștere științifică, ci își dau doar cu părerea, cu atât mai mult ar trebui să se preocupe ei de adevăr, dupa cum omul bolnav trebuie să se preocupe de sănătate mai mult decât cel sănătos. Căci omul care își dă cu părerea, în comparație cu cel care are o cunoaștere stiințifică, nu este într-o condiție sănătoasă față de adevăr.”

Ce vreau eu să spun? M-am cam săturat de păreri și de decizii tranșante care să fie contrazise (părerile) sau retrase (deciziile) după un scurt timp. Înțeleg îndoiala mai mult decât pot înțelege certitudinile unora. Nu dau exemple.
Și da. Toată teoria a fost ca să mai spun și eu ceva în loc să vă pun filmulețul direct.
E important. Se leagă.

Rămâne cum am stabilit. 😀

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 19 comentarii

Recomand – Pravilele carantinești

”E interesat că la 1834, anul în care s-a petrecut întâmplarea din textul meu, era în vigoare un regulament (de pe la 1831-1832) prin care se impunea carantina pentru stoparea epidemiei de ciumă și holeră. Se instituise carantina numai pe granița de sud, pe malul stâng al Dunării, iar acolo se organizaseră câteva puncte de trecere, unde erau verificați cei care intrau în țară. Astfel, fiecare călător era consultat de un doctor, iar dacă era sănătos i se luau hainele, toate lucrurile personale și mărfurile, care se dezinfectau temeinic. Călătorul era apoi îmbăiat și îmbrăcat în hainele de carantină și era cazat timp de patru zile în stabilimentele de lângă graniță. Dacă nu prezenta niciun simptom, în cea de-a cincea zi i se dădeau lucrurile curățate și un bilet de carantină (un fel de adeverință medicală) și ii era permis să intre în țară. Dacă nu era suficient spațiu pentru a fi cazat fiecare călător într-o cameră, atunci numai cei veniți în aceeași zi erau cazați în aceeași cameră, dar niciodată doi oameni intrați în țară în zile diferite nu împărșeau aceeași cameră. Cei care erau infectați nu erau primiți în țară. Toate mărfurile erau și ele supuse carantinării, unele chiar și până la 42 de zile. Se permitea organizarea câtorva târguri comerciale la graniță, pentru schimbul de mărfuri, dar acestea erau organizate astfel încât locuitorii de peste Dunăre să nu intre în contact direct cu cei de pe malul drept, iar monedele se țineau în oțet.
Cei care intrau în țară fără a trece prin carantină erau trimiși la ocnă pe viață. Cei care nu dădeau toate lucrurile la dezinfectat, reluau carantinarea. Cei care se atingeau de lucrurile vreunui carantinat, erau și ei trimiși în carantină. Dacă vreun călător încerca să treacă cu forța „cordonul sănătății”, santinelele aveau ordin să-l împuște. De asemenea, santinelele care îi lăsau pe călători să treacă fără a fi carantinați, erau, în funcție de gravitatea faptei, sancționați cu pedepse corporale sau chiar codamnate la moarte.”
via Pravilele carantinești

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 8 comentarii