Îmi amintesc de ghețușurile copilăriei, lungi și lucioase, pe care alunecam fără frică.
Îmi amintesc de săniatul pe străzile în pantă ale Sibiului, în grup, cu învățător cu tot.
Îmi amintesc de cum am căzut doar eu în mijlocul grupului de fete ce ne țineam de braț (nu se mai poartă, știu). Aproape de ieșirea din facultate. Era în primele 12 zile ale anului și superstiția, aflată mai târziu, zicea că în acel an și în luna cu numărul zilei te vei căsători. Verificat.
Îmi amintesc ce zi frumoasă și albă a fost acum mulți ani și o zi, ziua când l-am forțat pe fiul meu să trăiască. Cu forcepsul, da.
Îmi amintesc de autobuzele anilor 70 care înghețeau ori se înțepeneau pe străzi, iar călătorii împingeau de zor spre deblocare. Nimeni nu se revolta și nimeni nu chema primăria.
Îmi amintesc de iarna din 86 când doar transportul în comun putea circula. București, desigur. E iarna în care am pierdut-o pe Teta, îngerul fetei, nemțoaica ce a avut grijă de ea.
Imi amintesc de poleiul așternut în zona halelor de la Unirii când cei care voiau să traverseze o făceau în patru (pardon) labe. Asta pentru cei care declară că nu au mai văzut atâta polei ca acum. Ori sunt tineri,tineri ori s-au sclerozat.
Îmi amintesc de perioada demolărilor când apa avea presiune scăzută și îngheța pe țevi. Încercau vecinii să le dezghețe cu lămpi cu benzină, iar în final o căram de la robinetul din curte.
În rest, ca iarna. Mă bucur când e alb, mă panichez când e polei și rezist cât pot și cum pot. Aștept primăvara.
Dar cum nu am prea multe griji, îmi fac.
Am cumpărat câteva perne de la dedeman pentru pisici și cățelușă. Sunt ieftine, moi și foarte apreciate.
Cățelușei bătrâne i-am luat și o hăinuță de fixat pe spate (prima din viața ei de maidaneză). A dat-o jos de câteva ori, dar acum o poartă și mă bucur. Nu latră aproape deloc, stă doar în cușcă și iese pentru oarece nevoi pe care le voi descoperi când se va topi zăpada. Are un bec cu baterii și sper că visează la tinerețe.
La pisicuțele vagaboande din curtea apropiată nu am putut ajunge. Aștept ziua de marți și sper să reziste.
Ciorile și porumbeii continuă să viziteze pervazul. Au ore diferite de trezire așa că nu se întâlnesc. Porumbeii au arpacaș proaspăt iar cu ciorile încerc diverse meniuri. Ultimul găsit: bucățele de slănină și buline din hrana uscată a câinelui. Ori le e foame, ori le place.
Voi sunteți bine? Trăiți în prezent sau doar vă amintiți? Vreți să povestiți despre iernile voastre?
