Limbii române.

31 august 2022. E ziua limbii române. Doar că facebook-ul e plin de moartea Dianei, de moartea lui Gorbaciov și de alte morți. Vă propun să citiți despre moartea limbii române. Postare din 2015.  Tot cu jale.

Jurnal de fraieră

 Astăzi, în ziua bac-ului la limba română, mi-am reamintit două poezii. Una optimistă, cealaltă mai tristă. Vă las să alegeți.
Nu fără a mă întreba ce s-a întâmplat cu noi? De ce preferăm „perlele” agramaților și șmecherilor în devenire în locul poeziilor recitate de Pittiș și nu numai? Ce s-a schimbat în noi? Ce putem face?

1.

2 .
La moartea limbii române
     de Dan MIHU    

La moartea limbii române nu a venit nimeni.

Toţi copiii ei erau plecaţi prin lume.
Se duseseră la muncă şi rămăseseră
care pe unde s-a nimerit.
Fiindcă le era mai bine departe.

O viaţă are omul.

Bătrâna i-a aşteptat să-i scrie,
să o cheme pe acolo,
să-şi trimită nepoţii în vacanţă la ea…
…până când n-a mai aşteptat nimic.

O viaţă are omul.

Aşa că într-o zi, limba română
a pus o pânză peste lada de zestre de la moşul ei dac,
şi-a pus…

Vezi articolul original 323 de cuvinte mai mult

Publicat în Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , | 7 comentarii

Mă coc

Mă gândesc doar la broaștele din povești, cele fierte în diferite lichide și la diferite temperaturi. La justificările de dinainte și la explicațiile de după. Știți voi.
Dar vreau să profit.
Adică să reacționez complet incorect politic și să dau vina pe caniculă.
Mintea mea nu reușește să refuze un dans al unor chinezi pe muzică rusească. Frumusețea și performanța vor rezista?
Îl pun aici pentru mine. Înainte de a fi interzis. Sper să vă placă.

Să fie pace.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , | 34 comentarii

Cu dedicație

Să nu râdeti și nici să nu mă lăudați.

Am văzut plăntuțele Dianei, ale lui Mugur ori ale lui Vladen și m-au mobilizat. Am văzut și pozele unor influenceri cu lădițe pline și belșug cam sfidător pentru cei ca mine. Să fie.

Eu sunt bucuroasă de ce mi se intâmplă și vă spun și vouă. Am recolte 😀 Pe balcon, cum altfel?

ghiveci 1

ghiveci 2

surpriza

În rest, zorele și mușcatele înfloresc într-o veselie.


Tarhonul s-a făcut o mică tufă și îl voi pune în oțet.
Roșiile se tot coc și se tot crapă că evit să le culeg. Mă coc și eu inutil și sper să nu crap încă. 😛

PS Am făcut și o categorie speciala cu balconul ca să văd ce experiențe am mai avut.

Voi sunteți bine?

Dedic tuturor în general și unora (se știu ei) în mod special, o melodie.

Să fie pace.

Publicat în Aiureli, balcon, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , | 19 comentarii

Țigan Țăndări

L-am însoțit pe Valeriu Nicolae în aventura alegerilor. Pe blog. Ori pe FB. Eu zic că am reușit două chestii haioase. N-a fost să fie. Posibil ca altul să fie rostul lui.
Incep cu concluzia. Citiți cartea. E realitate crudă tratată cu o imaginație debordantă pe post de medicament. Te sperie unele, te îngrozesc altele, dar ți se dă imediat și antidotul. Plângi. Sau râzi. Sau cazi pe gânduri. E pe alese.

Încep relatarea căci nu o pot numi recenzie. Cumpărați cartea și ne vom putea povesti impresiile.

Începutul e dezamăgitor pentru mine. Despre numărul 73? Hellou. E numărul lui Sheldon Cooper și gata. Care nu știți, citiți. Posibil să mă înșel și posibil să nu aveți habar despre ce vorbesc. O mențiune trebuie s-o fac pentru domnul Valeriu, în caz că va ajunge pe-aici. Că tot vorbim despre numere. Mă bucur că îi place numărul PI. Are chiar un fel de obsesie pe care nu știu cum s-o descifrez. O las așa că doar nu trebuie să pricep tot. Susțin totuși că cea mai frumoasă carte despre PI, de dinainte de, e cea a Floricăi Câmpan. Mulți deștepți au apărut acum cu cărțile lor lucioase. Of. Tre să adaug că PI-ul lui Valeriu Nicolae e un altfel de simbol. E cumva o valoare a timpului și nu numai. Citiți, vă rog.

Revin.
N-ai cum sa povestesti. N-am cum să povestesc. Sunt țăndări alcătuind vitralii. Trebuie luate separat și împreună.

Avem frânturi din copilăria unui pui de țigan, pui de vârsta fiului meu. Cu eșecuri și cu realizări. Un pui de om stresat de societatea socialistă, multilateral…bla bla. Pe când bullyingul nu exista ca expresie. Dureros. Știți ceva? Pe vremea mea (așa-i că vă place vorba?) habar nu aveam că prietena mea cea mai bună (Anica Tatu) era țigancă. Știam doar că vine cu cornete de porumb fiert pe care îl savuram și căreia îi cedam la schimb sandviciul meu. Nu-mi amintesc să fi auzit cuvântul ”tigan” în anii de școală. Poate doar pe post de a descrie un comportament mai aparte. Sau am uitat sau rămân fraieră.
Continui.
Iubesc cărțile care îmi trezesc amintiri personale. Pe cele perfecte doar le admir. Vezi Dante, Borges ori Saint Exupery. Nimic de completat.
Deci în Țigan Țăndări am descoperit o lume formidabilă. La bloc. Cu oameni năcăjiți, săraci, dar isteți și descurcăreți.
Idem, o dureroasă lume a drogurilor. O lume bolnavă de care nu-i pasă nimănui. Mă simt îngrozitor doar citind și comentând stupid. Știu câteva ong-uri de acum mulți ani. De pe vremea când credeam că pot face ceva. Voiam un club pentru copii, cei mai mulți țigani, și primarul de atunci doar promitea. Aveam cărți și aveam 2 computere în sărăcia noastră de mahala. Doar spațiul ne trebuia. Tot pe-atunci voiam un buletin pentru o țigăncușă dintr-o familie pe care o ajutam și m-am ales doar cu pliante de la ong-ul din zona Hristo Botev. Dar viața și timpul le rezolvă pe toate. Simona e în Spania. E bine. Ținem legătura.

Iar am deviat.
Voi reușiți să faceți ceva sau doar ne minunăm ori speriem la cei descriși în carte? Există salvare colectivă sau e doar o chestie pe persoană fizică?

Ce m-a mai marcat în carte? Fără ordine cronologică, precum poveștile din interior.

1.Bătaia. Repetată și făcută ca să doară.
Nu am primit decât o palmă în viața mea. M-a uimit, nu m-a durut. Nu mi-am bătut niciodată copiii. Mai mult. Odată, când mă enervaseră peste poate, mi-am tras mie două palme serioase și ne-am potolit. Si copiii, și eu. Mă simțeam de vină.
2. Iubirea și sexul. Un coctail de senzații fizice și sufletești. Mă depășesc. Primele cuvinte potrivite (în special pe cele vulgare) sau nu, le-am descoperit după 89. Doar teoretic. Nu pot deosebi o iubire virtuală de una reală. Par la fel. Scuze.
3. Bogații. Ei există și se cred superiori. Așa am înțeles din carte. Puțini sunt ceea ce par.
4. Deștepții. O să recitesc. Deștepții și prietenii lipsesc din carte sau nu i-am descoperit eu.
5. Lumea. E mare și frumoasă și merită străbătută. Chiar și numai prin amintirile altuia. Fără câini cu covrigi, dar cu experiențe deosebite care trebuie citite. Ne învață că acasă e acasă și că e ca niciunde. Sper.
6. Familia. Provocare, grijă, acceptare. Toți o pățim. Unii povestesc, iar alții se regăsesc.
7. Viața în ghetou. Cu sărăcia și drogurile duse la extrem. Cu lipsa hranei, a igienei, a educației. Sună plat când povestesc eu, nu și în carte. E cumplit. E răscolitor.
8. Sărăcia. Adăugată ulterior. Sărăcia lor era nudă. Crudă. Cu scântei. Sărăcia alor mei și a celor din jurul lor era o sărăcie fudulă. Nu vorbeam despre găuri în talpă sau despre bani. Nu știam să facem bani. Ne-a marcat pe viață și nu știu dacă am depășit-o.

Deci.

O carte despre sărăcie și bogație, inteligență si prostie. Vis, idee și realitate. Mai multe dimensiuni, clar.
O carte despre o bucățică din sufletul lui Valeriu Nicolae. Donați și cumpărați pentru a afla că lumea e mare. Fiecare se poate ancora unde-i place.

Cei mai vechi știu că mi-e frică să termin o carte. Sper s-o depășesc.
Încă citesc, ceea ce vă doresc și vouă.

Să fie pace.

Publicat în Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , | 12 comentarii

Fără cuvinte.

Paște creștin 2022. Sacru și profan.

https://twitter.com/paulbayes/status/980333911501885440

Să fie pace.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Nevoia de idoli?

Ieri m-a bâzâit prima muscă. O fi hibernat pe undeva sau doar a venit în vizită? În fine…

Și?

Vă relatez acum cum mi-a zbârnâit mintea:

  1. mi-am fixat să caut cana cu capac ca să nu am surprize în cafea…
  2. m-am gândit la fabulele lui La Fontaine și la musca ce se credea foarte importantă la împinsul trăsurii…
  3. m-am gândit la scurta poezie a lui W. Blake și cum suntem, cumva, niște muște…Vezi wiki.
  4. prin asociere mi-am amintit și de o postare mai veche (2015) cu o muscă și un păianjen – aici.

    Dar…

    cel mai mult și mai mult mi-am amintit de o imagine. Toți avem nevoie de idoli. Doar că uneori îi alegem greșit. Ne cam transformăm în muște, nu? Nu toți. Doar unii.
https://www.facebook.com/fuunnnn/posts/3800198316873013

Știu că sună aiurea, dar am un sfat de babă. 😦 Aveți grijă de alegerile pe care le faceți. Atâta timp cât mai puteți alege.

Publicat în Aiureli, Politică de baltă, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat | 23 comentarii

Plecarea din Cernăuți. 1940. Tata.

Mie ideile îmi vin brusc. Poate de aceea unele sunt proaste. Zic și eu ca să mă scuz.
Ieri mă gândeam doar la cum să fac o pomană simbolică. Conform tradiției. Căci da. 23 martie e ziua când tata a decis să plece definitiv. Sau poate nu. Mi-a lăsat un dosar cu file pline de memorii. Amintiri din perioada 1923-1952. Copilăria, școala, primele poezii, prima plecare din Cernăuți, reîntoacerea, a doua plecare din Cernăuți. Amintiri din Rădăuți și alte zone în care s-au refugiat părinții lui înainte de a ajunge a se stabili la Sibiu. Scoala de ofițeri de la Sibiu, instrucțiile, pregătirile de război ale cavaleriștilor, plecarea nemților, venirea rușilor, frontul și viața de după. O viață de om.
Azi am zis să vă pun o foaie de la intrarea rușilor în Bucovina. Încerc să trec totul pe computer, dar mă stresează teribil cele citite. Sper să reușesc. Voi atașa și un mic fragment cu cele petrecute la Cernăuți în perioada iunie – septembrie 1940. Pentru informație, nu pentru stil. Și pe voi vă dor amintirile altora?

Să fie pace.

Publicat în Documente, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , , , | 35 comentarii

Grigore. Bunelul.

Cu nume de sfânt. De ierarh păzit de îngeri. Ortodocșii îl amintesc în calendar. Azi. Iar povestea vieții lui Grigorie Dialogul e deosebit de frumoasă. AICI. Din păcate, pentru mine rămâne doar o poveste. Prea târziu să mă schimb precum alții la apropierea morții. Ce-o fi, o fi.
Profit însă de această ocazie pentru a vă pune trei poze nereușite ale unor brevete și decorații primite de bunicul din partea mamei. Grigore. Nu le-am putut scana din motiv de mărime.
Una e pentru frumusețe, alta e pentru valoare și a treia e pentru importanță în contextul actual.
Amintirile mele despre el rezistă și mi-ar fi plăcut să am cui le povesti. N-am.
Până la urmă, scopul acestei postări e de a pune oarece documente în lumea internetului. Ca să fie. Ca să se știe.

Atât.

PS: Nu sunt în stare să discut nici despre datele istorice, nici despre războiul care este și va mai fi , nici despre negocierile unora, nici despre deciziile altora. Nu are rost să ne amăgim.

Iertare. Pace.

Publicat în Documente, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu