25 mai. Ziua Prosopului.

Orele 0:00 trecute fix în EEST (Eastern European Summer Time). Mă grăbesc.
Spus sec, astăzi e Ziua Prosopului. Spus mai complet, astăzi e ziua în care îl serbăm pe Douglas Adams, prozator și dramaturg, (https://ro.wikipedia.org/wiki/Douglas_Adams) și ideile lui sclipitoare. Nu vă spune nimic numele? Dar Doctor Who ori Monty Python vă sună cunoscut? Douglas Adams și-a adus contribuția.
Dar de ”Ghidul autostopistului galactic” ați auzit? El l-a scris și rescris.
Rămânem la ultima întrebare și o lămurim puțin, căci de acolo se trage Ziua Prosopului.
Citez din Ghid:

Un prosop, scrie acolo, este cel mai util lucru pe care un autostopist interstelar îl poate duce cu el. În parte, prosopul are o mare valoare practică – te poţi înveli cu el ca să-ţi fie cald în vreme ce traversezi Lunile răcoroase din Jaglan Beta; te poţi întinde pe el pe plajele cu nisip strălucitor de pe Santraginus V, inhalând vaporii de apă plini de arome; te poţi acoperi cu el, sub stelele care strălucesc roşu-aprins pe planeta Kakrafoon; îl poţi folosi ca pe o velă, navigând de-a lungul marelui fluviu leneş Moth; îl poţi uda ca să-l utilizezi în lupte corp la corp; ţi-l poţi înfăşură în jurul capului ca să te păzeşti de gazele toxice sau ca să eviţi privirea Bestiei flămânde mâncătoare de gândaci de pe Traal (un animal extrem de idiot, care presupune că dacă tu nu poţi să-l vezi, atunci nici el nu te poate vedea – prost ca noaptea, dar foarte, foarte flămând); îl poţi flutura în caz de urgenţă ca pe un S.O.S. şi, bineînţeles, te poţi şterge cu el de apă, dacă după toate astea pare să se fi păstrat suficient de curat.”

Iar titlul de mai sus a denumit inițial un serial radio, apoi o carte, apoi 5 cărți (1979-1992), apoi un joc interactiv, un serial TV și un film (2005). Citesc cartea și nu mă mai satur. De multă vreme nu am mai reușit să fiu complet sub farmecul unei cărți. De mult prea multă vreme. Nici nu credeam că mai sunt în stare. 😦
Cartea este despre ghidul autostopistului galactic. Culmea, nu? ”Ghidul este definitiv. Realitatea este frecvent incorectă.”
Cartea este despre galaxii și planete, inclusiv despre planeta care construiește planete.
Cartea este despre umanoizi, reptiloizi, ihtioizi, copacoizi umblători şi nuanţe superinteligente ale culorii albastru și chiar despre forme de viaţă de tip pix cu bilă.
Cartea este despre nava pornita în Curs cu Improbabilitate Infinită (”o metodă nouă şi minunată de a traversa distanţe interstelare mari în ceva mai mult de o nimicime de secundă, fără toată tevatura aia de trecere prin hiperspaţiu”). Și despre multe alte tipuri de nave. Inclusiv sinucigașe.
Cartea este despre roboți super inteligenți, dar depresivi, despre uși fericite atunci când sunt deschise, despre lifturi vorbărețe și despre tot felul de aparate ciudate, dar sofisticate.
Cartea este și despre computere imense ce pot descrie traiectoria fiecărui fir de praf într-o furtună de nisip ori vectorii atomilor din Big Bang. Plus despre marele computer Gândire Profundă, al doilea ca mărime în Univers.
Și aici mă opresc puțin ca să vă spun povestea. Mă lăsați sau mă lăsați 😀
Povestea se împletește cu zeci de alte povești, care mai de care mai năucitor de interesantă, doar că am extras-o pentru voi.
Computerului Gândire Profundă i s-a cerut a calcula o dată pentru totdeauna ”Răspunsul la întrebarea Supremă a Vieţii, Universului şi tot Restului”
Timp de şapte milioane de ani şi jumătate, Gândire Profundă a calculat şi a procesat, iar la sfârşit a anunţat că răspunsul era ”42” – aşa că a fost nevoie să se construiască un alt computer şi mai mare, pentru a se descoperi care era, de fapt, întrebarea. Iar acest computer, botezat Pământ, era atât de mare, încât adesea a fost socotit din greşeală o planetă – mai ales de ciudatele fiinţe asemănătoare maimuţelor care se agitau pe suprafaţa lui, ignorând complet faptul că făceau parte dintr-un program gigantic de computer.
Pare simplu, nu? Nu. Căci Pământul a fost distrus de vogoni după nu știu câte miloane de ani, dar cu 5 minute înainte de a formula întrebarea al cărei răspuns e ”42”. Așa că planeta care construiește planete s-a apucat să refacă Pământul.Scena2.

Care e întrebarea? Suspans. Habar nu am. Am citit doar cartea inițială din cele 5. M-am oprit doar ca să vă povestesc.

E felul meu de a-mi dovedi admirația și de a vă anunța Ziua Prosopului, serbată azi de fanii lui Douglas Adams prin purtarea unui prosop peste tot. Că ei sunt mulți, o poate demonstra și videoclipul care urmează.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 13 comentarii

Dileme

Dilema 1: Viitorul e în mască sau sub mască? 😦
Am selectat câteva imagini dintr-un filmuleț primit pe mail.  Între altele, cu copii ingroziți atunci când li se scoate masca. Nu mi se pare normal. Deci: viitorul e în mască sau sub mască?
Dilema 2: îmi amintesc vorbele călugărului Ieronim, fost soldat, spuse demult, demult, la mănăstirea Stânișoara. ”În viață, ca și în război, fiecare e pe socoteala lui”.  Deci: viață sau război?
Dilema 3: dacă vom trece de la un virus la altul, masca va deveni permanentă. Deci: mască sau niqab? 😀
Dilema 4. Cât de egoiști trebuie să fim? Și cât de uniți?
Și mă mai gândesc la cum vom transpira , ne vom înăbuși și sufoca pe sub măști, pe când parlamentarii vor avea mașini cu șofer mascat și cu aer condiționat, plătite de noi, fraierii. Ultima dilemă nu o mai descriu. Doar că nu-mi imaginam ca politica să ajungă atât de indiferentă la problemele reale.
Gata cu vorbele. Urmează pozele (poate le știți)

   

Ultima, dar nu cea mai puțin importantă:

Încă mai sper că lumea a învățat, lunile astea, să fie mai responsabilă.  Și ca reacțiile să fie corecte, nu de frica amenzilor. De frica de a sufoca cu inconștiența noastră funcționarea spitatelor și a celorlalte instituții vitale.

V-am stresat? Erați stresați de dinainte? 😀 Vă pun testul.

Later edit.  Mi-am dat seama că pozele și explicațiile mele sunt prea puțin convingătoare.
Am pus filmulețul primit pentru ca să-l puteți viziona și reacționa.
M-aș bucura să mă înțelegeți. Priviți  AICI.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 43 comentarii

Despre reguli

sau ”logică de cazarmă”.
Și nu. Nu eu am inventat termenul. A făcut-o Constantin Noica referindu-se la logica lui  Aristotel, via Platon.
Pentru mine, acum, este exact ce-mi trebuie. Să vă spun cele trei legi fundamentale.

1. principiul identității: ceea ce este, este.
2. principiul non contradicției: nimic nu poate atât să fie cât și să nu fie în același timp.
3. principiul terțiului exclus: totul trebuie fie să fie, fie să nu fie.

Să vă pun și un citat din Metafizica lui Aristotel, Cartea Gama? Fie. Să fie 😀

”Iar dacă, toți sunt in eroare și toți au dreptate, nu va fi cu putință pentru un om nici să se pronunțe, nici să vorbească. Càci, în același timp, el și spune aceste lucruri, dar le și neagà. Or, dacă el nu concepe nimic, ci, in mod egal, cugetă și nu cugetă, prin ce s-ar mai despărți el de condiția legumelor?”
”Iar dacà /filozofii noștri/ nu au o cunoaștere științifică, ci își dau doar cu părerea, cu atât mai mult ar trebui să se preocupe ei de adevăr, dupa cum omul bolnav trebuie să se preocupe de sănătate mai mult decât cel sănătos. Căci omul care își dă cu părerea, în comparație cu cel care are o cunoaștere stiințifică, nu este într-o condiție sănătoasă față de adevăr.”

Ce vreau eu să spun? M-am cam săturat de păreri și de decizii tranșante care să fie contrazise (părerile) sau retrase (deciziile) după un scurt timp. Înțeleg îndoiala mai mult decât pot înțelege certitudinile unora. Nu dau exemple.
Și da. Toată teoria a fost ca să mai spun și eu ceva în loc să vă pun filmulețul direct.
E important. Se leagă.

Rămâne cum am stabilit. 😀

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 19 comentarii

Recomand – Pravilele carantinești

”E interesat că la 1834, anul în care s-a petrecut întâmplarea din textul meu, era în vigoare un regulament (de pe la 1831-1832) prin care se impunea carantina pentru stoparea epidemiei de ciumă și holeră. Se instituise carantina numai pe granița de sud, pe malul stâng al Dunării, iar acolo se organizaseră câteva puncte de trecere, unde erau verificați cei care intrau în țară. Astfel, fiecare călător era consultat de un doctor, iar dacă era sănătos i se luau hainele, toate lucrurile personale și mărfurile, care se dezinfectau temeinic. Călătorul era apoi îmbăiat și îmbrăcat în hainele de carantină și era cazat timp de patru zile în stabilimentele de lângă graniță. Dacă nu prezenta niciun simptom, în cea de-a cincea zi i se dădeau lucrurile curățate și un bilet de carantină (un fel de adeverință medicală) și ii era permis să intre în țară. Dacă nu era suficient spațiu pentru a fi cazat fiecare călător într-o cameră, atunci numai cei veniți în aceeași zi erau cazați în aceeași cameră, dar niciodată doi oameni intrați în țară în zile diferite nu împărșeau aceeași cameră. Cei care erau infectați nu erau primiți în țară. Toate mărfurile erau și ele supuse carantinării, unele chiar și până la 42 de zile. Se permitea organizarea câtorva târguri comerciale la graniță, pentru schimbul de mărfuri, dar acestea erau organizate astfel încât locuitorii de peste Dunăre să nu intre în contact direct cu cei de pe malul drept, iar monedele se țineau în oțet.
Cei care intrau în țară fără a trece prin carantină erau trimiși la ocnă pe viață. Cei care nu dădeau toate lucrurile la dezinfectat, reluau carantinarea. Cei care se atingeau de lucrurile vreunui carantinat, erau și ei trimiși în carantină. Dacă vreun călător încerca să treacă cu forța „cordonul sănătății”, santinelele aveau ordin să-l împuște. De asemenea, santinelele care îi lăsau pe călători să treacă fără a fi carantinați, erau, în funcție de gravitatea faptei, sancționați cu pedepse corporale sau chiar codamnate la moarte.”
via Pravilele carantinești

Citat | Publicat pe de | 8 comentarii

Ca babele

Mda. Nu sunt chiar singură pe lume. Mai e și doamna CE, vecină cu mine. Și nu ne vizităm, dar ne vorbim și bârfim și ne minunăm. Chiar inventăm conspirații, de ce s-o facă doar unii și să le răspândească alții? Noi suntem originale. 😀
(Obs. Sper că ideea de mai jos nu a apărut pe la TV. Dacă da, corectați-mă, vă rog)
V-aș fi povestit acum două zile, dar WP-ul era bulit și comentariile păreau, dar nu erau. Și-a revenit.
Deci: 😀
Vă amintiți cascada de răzmerițe țigănești? Hunedoara, Rahova, Săcele, Bistrița, etc. de acum câteva zile (cam 5 sau 4)? Exact. Care a fost reacția? Reacție mai rapidă decât de obicei? Acum 3 zile a ieșit Președintele și a anunțat ridicarea restricțiilor de deplasare începând cu 15 mai.
Vreți explicația noastră de babe cu experiență? Onor guvernanții și-au dat seama că nu pot ține țiganii în frâu. Că e mai bine să-i lase liberi să se plimbe ”unde vrea mușchii lor”.
Vreți și date asociate? Vi le spun. Rareș Bogdan a declarat că sunt veniți în țară cam 70.000 de indivizi despre care se știe că nu au lucrat legal pe-afară. Cam 10.000 de prostituate (vai de viața lor) și mare parte din rest – cerșetori sau hoți (cf R.B).
Acum ați priceput? Indivizii depinzând de portofelele noastre vor avea libertatea de a profesa. Așa cum știu ei/ele. Liber în piețe și la transportul aglomerat, liber noaptea pe străzi, bucuria lor. Ba mai mult: vor fi obligați să poarte mască. 😀 Nu cumva să fie recunoscuți și reclamați. Frumos sau nu?

Mai gândiți-vă.  Nu vreau să insist.

Sper să nu rămâneți triști. Vreți să vă cânt?

”Toți tră – im într-un galben submarin, galben submarin, galben submarin…”

Revedeți, vă rog.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 12 comentarii

Asta-i viața

Asta-i viața.

Intr-o țară în care bătrânii sunt tratați ca pericol (blocați – cică pentru a-i proteja), într-o țară în care copiii sunt condamnați a sta în case (la lumina becurilor și a computerelor) și în care parcurile sunt închise căci poliția locală e total ineficientă, într-o țară în care guvernul e-vită să ia măsurile corecte și la timp și se lasă influențat de interesele unora, într-o țară în care țiganii atacă polițiști, nimic nu mai e normal.
Rămâne doar să rezistăm individual.
Vă pun o melodie lansată în 1966.

Asta-i viața

Ascultați versurile și credeți doar ceea ce vi se potrivește.
Nu că aș crede în previziuni. 😦
Nu că nu mi-ar fi frică în lumea asta în care totul e posibil.
Să învățăm de la Frank Sinatra.  Asta-i viața.

Să fim sănătoși.

Publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... | 23 comentarii