L-am însoțit pe Valeriu Nicolae în aventura alegerilor. Pe blog. Ori pe FB. Eu zic că am reușit două chestii haioase. N-a fost să fie. Posibil ca altul să fie rostul lui.
Incep cu concluzia. Citiți cartea. E realitate crudă tratată cu o imaginație debordantă pe post de medicament. Te sperie unele, te îngrozesc altele, dar ți se dă imediat și antidotul. Plângi. Sau râzi. Sau cazi pe gânduri. E pe alese.
Încep relatarea căci nu o pot numi recenzie. Cumpărați cartea și ne vom putea povesti impresiile.
Începutul e dezamăgitor pentru mine. Despre numărul 73? Hellou. E numărul lui Sheldon Cooper și gata. Care nu știți, citiți. Posibil să mă înșel și posibil să nu aveți habar despre ce vorbesc. O mențiune trebuie s-o fac pentru domnul Valeriu, în caz că va ajunge pe-aici. Că tot vorbim despre numere. Mă bucur că îi place numărul PI. Are chiar un fel de obsesie pe care nu știu cum s-o descifrez. O las așa că doar nu trebuie să pricep tot. Susțin totuși că cea mai frumoasă carte despre PI, de dinainte de, e cea a Floricăi Câmpan. Mulți deștepți au apărut acum cu cărțile lor lucioase. Of. Tre să adaug că PI-ul lui Valeriu Nicolae e un altfel de simbol. E cumva o valoare a timpului și nu numai. Citiți, vă rog.
Revin.
N-ai cum sa povestesti. N-am cum să povestesc. Sunt țăndări alcătuind vitralii. Trebuie luate separat și împreună.
Avem frânturi din copilăria unui pui de țigan, pui de vârsta fiului meu. Cu eșecuri și cu realizări. Un pui de om stresat de societatea socialistă, multilateral…bla bla. Pe când bullyingul nu exista ca expresie. Dureros. Știți ceva? Pe vremea mea (așa-i că vă place vorba?) habar nu aveam că prietena mea cea mai bună (Anica Tatu) era țigancă. Știam doar că vine cu cornete de porumb fiert pe care îl savuram și căreia îi cedam la schimb sandviciul meu. Nu-mi amintesc să fi auzit cuvântul ”tigan” în anii de școală. Poate doar pe post de a descrie un comportament mai aparte. Sau am uitat sau rămân fraieră.
Continui.
Iubesc cărțile care îmi trezesc amintiri personale. Pe cele perfecte doar le admir. Vezi Dante, Borges ori Saint Exupery. Nimic de completat.
Deci în Țigan Țăndări am descoperit o lume formidabilă. La bloc. Cu oameni năcăjiți, săraci, dar isteți și descurcăreți.
Idem, o dureroasă lume a drogurilor. O lume bolnavă de care nu-i pasă nimănui. Mă simt îngrozitor doar citind și comentând stupid. Știu câteva ong-uri de acum mulți ani. De pe vremea când credeam că pot face ceva. Voiam un club pentru copii, cei mai mulți țigani, și primarul de atunci doar promitea. Aveam cărți și aveam 2 computere în sărăcia noastră de mahala. Doar spațiul ne trebuia. Tot pe-atunci voiam un buletin pentru o țigăncușă dintr-o familie pe care o ajutam și m-am ales doar cu pliante de la ong-ul din zona Hristo Botev. Dar viața și timpul le rezolvă pe toate. Simona e în Spania. E bine. Ținem legătura.
Iar am deviat.
Voi reușiți să faceți ceva sau doar ne minunăm ori speriem la cei descriși în carte? Există salvare colectivă sau e doar o chestie pe persoană fizică?
Ce m-a mai marcat în carte? Fără ordine cronologică, precum poveștile din interior.
1.Bătaia. Repetată și făcută ca să doară.
Nu am primit decât o palmă în viața mea. M-a uimit, nu m-a durut. Nu mi-am bătut niciodată copiii. Mai mult. Odată, când mă enervaseră peste poate, mi-am tras mie două palme serioase și ne-am potolit. Si copiii, și eu. Mă simțeam de vină.
2. Iubirea și sexul. Un coctail de senzații fizice și sufletești. Mă depășesc. Primele cuvinte potrivite (în special pe cele vulgare) sau nu, le-am descoperit după 89. Doar teoretic. Nu pot deosebi o iubire virtuală de una reală. Par la fel. Scuze.
3. Bogații. Ei există și se cred superiori. Așa am înțeles din carte. Puțini sunt ceea ce par.
4. Deștepții. O să recitesc. Deștepții și prietenii lipsesc din carte sau nu i-am descoperit eu.
5. Lumea. E mare și frumoasă și merită străbătută. Chiar și numai prin amintirile altuia. Fără câini cu covrigi, dar cu experiențe deosebite care trebuie citite. Ne învață că acasă e acasă și că e ca niciunde. Sper.
6. Familia. Provocare, grijă, acceptare. Toți o pățim. Unii povestesc, iar alții se regăsesc.
7. Viața în ghetou. Cu sărăcia și drogurile duse la extrem. Cu lipsa hranei, a igienei, a educației. Sună plat când povestesc eu, nu și în carte. E cumplit. E răscolitor.
8. Sărăcia. Adăugată ulterior. Sărăcia lor era nudă. Crudă. Cu scântei. Sărăcia alor mei și a celor din jurul lor era o sărăcie fudulă. Nu vorbeam despre găuri în talpă sau despre bani. Nu știam să facem bani. Ne-a marcat pe viață și nu știu dacă am depășit-o.
Deci.
O carte despre sărăcie și bogație, inteligență si prostie. Vis, idee și realitate. Mai multe dimensiuni, clar.
O carte despre o bucățică din sufletul lui Valeriu Nicolae. Donați și cumpărați pentru a afla că lumea e mare. Fiecare se poate ancora unde-i place.
Cei mai vechi știu că mi-e frică să termin o carte. Sper s-o depășesc.
Încă citesc, ceea ce vă doresc și vouă.
Să fie pace.
Jurnal de fraieră 