Romanul? Voi? Eu? Rămâne întrebarea.
Datorită Dianei (v-o recomand cu mult drag https://diana-kundalini.blogspot.com/) am descoperit o nouă distopie. Oricum, o adaug la categorie. Adică AICI, pentru cei curioși.
Acțiunea primului roman din trilogia Divergent al tinerei autoare Veronica Roth m-a ținut trează peste noapte. Nu mă puteam opri din citit. Și asta pentru că imi aminteam de tinerețe. De timpurile când existau diferențe între noi fără a fi denumite partide. De vremea când principiile funcționau, sacrificiul era posibil și iubirea era curată.
Romanul descrie o lume distopică. Citez:
”Cu decenii în urmă, strămoşii noştri au înţeles că nu ideologiile politice, crezurile religioase, deosebirile de rasă sau de naţionalitate sunt de vină pentru războaiele din lume. Mai degrabă, au tras concluzia că de vină este personalitatea umană… înclinaţia omenirii către rău, în oricare formă ar fi. Ei s-au împărţit în facţiuni care caută eradicarea acelor însuşiri considerate de ei răspunzătoare pentru neorânduiala lumii.
— Cei care considerau că agresivitatea este de vină au alcătuit Prietenia.…
— Cei care învinuiau ignoranţa au devenit Erudiţi.…
— Cei care dădeau vina pe duplicitate au creat Candoarea.…
— Cei care învinuiau egoismul au născut Abnegaţia.…
— Iar cei care acuzau laşitatea au devenit Neînfricaţi.”
Frumos, nu-i așa?
Frumusețea urmează. Mai adaug un citat:
”— Lucrând laolaltă, aceste cinci facţiuni au trăit în pace vreme de mulţi ani, fiecare contribuind la câte un alt sector al societăţii. Abnegaţia ne-a împlinit nevoia de conducători altruişti la guvernare; Candoarea ne-a oferit lideri demni de încredere şi minţi sănătoase în domeniul legilor; Erudiţia ne-a furnizat profesori şi cercetători inteligenţi; Prietenia ne-a dat sfetnici şi îngrijitori înţelegători; în sfârşit, Neînfricarea ne asigură apărarea de primejdii, atât provenite din interior, cât şi din exterior. Dar sfera de acţiune a fiecărei facţiuni nu se limitează la aceste zone. Ne dăruim unii altora mult mai mult decât ar putea fi rezumat corespunzător în cuvinte. În facţiunile noastre găsim înţelesuri, găsim ţeluri, găsim viaţă.”
Romanul descrie evenimentele comunității atunci când tinerii împlinesc 16 ani. Întâi sunt supuși la teste de aptitudine pe baza cărora vor fi asociați unei facțiuni dintre cele cinci, apoi sunt obligați să treacă testele de inițiere în cadrul acelor grupuri. Cu seruri special alcătuite de erudiți pentru a-i descoperi pe cei ce nu se potrivesc. În special pe Divergenți.
Se întrepătrund lupte pentru demonstrarea calitățior, dar și lupte pentru controlul fricilor fiecăruia, separat sau împreună. Idei și griji. Sentimente și dureri (adică suflet și corp). Implicare și indiferență. Iubire și grijă, dar și ură.
Aș putea continua, dar nu prea mă pricep. Sunt multe amănunte care dau savoarea romanului. Citiți.
Redau doar ideea unui Divergent, asta înainte de a vă spune concluzia mea..
”minţile noastre se mişcă în zece direcţii diferite. Noi nu putem fi limitaţi la un singur mod de gândire, iar asta-i îngrozeşte pe liderii noştri. Înseamnă că nu putem fi controlaţi. Şi mai înseamnă că, indiferent ce-ar face, noi le vom provoca mereu necazuri.”
Zic, deci: Indiferent de consecințe, întotdeauna, nu lăsați societatea să vă dicteze acțiunile. Alegeți cu mintea voastră.
PS. Mai am de citit volumele 2 și 3: Experiment și Insurgent. Am timp, sper.
Dar, pentru cei grăbiți, există filmele. Eu insist să citesc ca să-mi fac propriul film. Abia apoi mă voi uita. Pot fi interesante. S-ar putea ca Jo (https://filmserial.home.blog/) să știe și să ne spună. M-aș bucura.
Vă pun un trailer cules de pe net și vizualizat de peste 38 milioane de ori. Sper să conteze.
Repet, deci: Indiferent de consecințe, întotdeauna, nu lăsați societatea să vă dicteze acțiunile. Alegeți cu mintea voastră.
Atât.
Jurnal de fraieră 
Dacă e de la Diana, atunci nu-mi este frică. Mulțumesc ! 😇
😀
Diana e formidabilă. Aflu mereu lucruri noi (așa cum îmi place) pe care tre să le gugălesc pentru amănunte.
Diana e al doilea blogger pe care am început să-l citesc, după aceea Potecuță. Nu aveam blog pe atunci.
Am învățat foart multe de la ele.
Seară frumoasă îți doresc !
Bune alegeri. Sunt bloguri de informație așa cum altele sunt bloguri de autor ori bloguri de nișă (știință, gătit, fotografie, filme, etc). Putem alege.
Să ai o zi magică.
Mulțumesc, la fel și ție !
Imi place tare mult cum generezi concluziile! Alegerile trebuie sa fie ale noastre, intr-adevar.
Mai este ceva la care trebuie sa fim vigilenti. Liberul nostru arbitru este posibil sa fie viciat de context. Asa ca e musai sa ne analizam deciziile de mai multe ori, asa cum un croitor masoara de doua ori inainte de a taia un material. Si sa nu ne fie lene sa facem chestia asta, ca s-ar putea sa luam plasa…
Multumesc pentru postare. Chiar interesanta in completarea celei a Dianei!
O saptamana plina de alte descoperiri! Numai bine!
Mulțumesc pentru susținere. Mi-a plăcut prea mult împărțirea în facțiuni. Încă mă gândesc care mi s-ar potrivi. Poate Candoarea, adică acei oameni care nu știu să mintă? Adică tot un fel de fraieri?
Ma gandeam ca cei care spun adevarul sunt mai curajosi. Iti trebuie curaj sa-ti sustii punctul de vedere singular in fata unei multimi care gandeste diferit, dar totusi gresit.
Pentru ca nu trebuie sa pornim de la premisa ca un punct de vedere al unei majoritati este si corect. Aceasta perioada este suprema dovada, desi sincer chiar nu aveam nevoie de vreo dovada! 😦
Noapte buna!
Iti multumesc pentru apreciere, pentru complimente. ❤
Trebuie sa citesc romanele! Filmul mi-a placut, mult, dar inteleg ca romanul e super! Intr-un roman e "loc si timp" pentru mai mult decat poate oferi un film.
Am tras cu ochiul la conversatia ta cu Suzana 🙂 Mi-ar placea sa fiu divergent si sa ma pot "ascunde" intre neinfricati (daca altfel nu se poate). 😊 Bine ca am vointa! 😀
Voi reveni pentru sectiunea "distopii".
Saptamana frumoasa sa iti fie! Spor la citit!
Mulțumesc pentru tot. Divergent e cel mai greu. Ești în stare, te cred.
Știi ce zi e astăzi? 22.02.2022 Palindrom. Am înțeles că și din punct de vedere energetic va fi o zi specială. Să ai o zi minunată.
Zilele trecute am vazut filmul Insurgent – nu e la fel de „alert” ca Divergent (prea multe scene cu simulari computerizate, intre altele) dar m-a amuzat „concluzia”. 🙂
Cartea, cred, este de 100 de ori mai buna in cazul acestui film.
Sanatate iti doresc!
Toate cele bune, cu drag! <3.
P.S. Am vazut postarea cu documentele. Doar "Stima si multumiri!" zic.
Mulțumesc. Încă nu m-am uitat la filme.
Acum îmi pare rău că am blocat comentariile. Mai scriam și noi despre bunici.
PS Doar că bunicul din partea tatălui e născut în Cernăuți și iar intram în politică. 🙂
După cum ştii, din păcate cititul pentru mine a rămas un lucru al trecutului, din cauza ochilor şi a lipsei de cadru corespunzător. Dar am văzut filmele, toate trei, la vremea respectivă. De fapt nu, mint: pe al treilea (Allegiant) l-am văzut ceva mai tîrziu fiindcă nu ieşise încă, şi între timp m-am chinuit să citesc un eBook cu ceea ce părea a fi partea a treia. Dacă e corect, o să ai surpriza să vezi că filmul e destul de diferit faţă de carte, însă de data asta diferenţa e pozitivă, în sensul că ce scrie în carte sună copilăresc de antic şi lipsit de viziune faţă de scenariul filmului.
Problema e că după aproape şase ani nu prea îmi mai amintesc mare lucru din seria de filme – şi deci din acţiunea propriu-zisă a scrierilor – ci doar frînturi de scene. Pornind însă de la ideea principală a limitării capacităţilor fiecărui individ la doar una sau un mic set strict versus independenţa totală de gîndire şi acţiune s-ar putea discuta, din nou, pînă ne-am plictisi şi încă mult după aceea.
De fapt, împărţirea asta în facţiuni e o realitate curentă de foarte mult timp, mult mai vizibilă în anumite părţi ale lumii decît în altele dar totuşi inerent prezentă, fiindcă însăşi specializarea pe o anumită meserie de la şcoală şi pînă la încadrarea în muncă poate fi considerată un test de aptitudini controlat.
Era şi pe la noi o vorbă pe care nu mi-o amintesc exact ca atare dar era ceva de genul că cine le ştie pe toate nu ştie nimic bine/corect/complet. Cu alte cuvinte un fel de denigrare a divergentului. Fiindcă într-adevăr nici o societate, de la omul de rînd pînă la conducători (şi mai ales acolo) nu priveşte cu ochi buni – fie din invidie, fie din teamă – pe cei capabili să se decurce, chiar dacă poate nu exemplar dar suficient de bine, în absolut orice situaţie. Ca atare, divergentul a fost întotdeauna urît, marginalizat şi – de foarte multe ori – vînat efectiv şi neutralizat.
Suzana, mai sus, pune succint punctul pe i în două chestiuni majore interconectate:
– Liberul nostru arbitru este posibil să fie viciat de context
– Nu trebuie să pornim de la premisa că un punct de vedere al unei majorităţi este şi corect
Ambele afirmaţii sînt extrem de corecte şi cred că sînt fundamentul pe care se bazează gîndirea unui divergent. Autorităţilor nu le place şi nu le-a plăcut niciodată, fiindcă ei au fost şi sînt o specie aparte – afirmaţia asta s-ar putea să fie mai precisă ca niciodată la propriu – însă adevărul este că Divergentul este soluţia, nu problema. Dacă nu se acceptă asta atunci omenirea chiar nu mai are nici o şansă.
Mnoh, bine ai revenit, cred că ai sughiţat ieri. 😆
Frumos comentariu. De acord cu el.
Totuși. Prefer cărțile. Într-un film poți deosebi, de exemplu, culorile hainelor facțiunilor (Adaug aici: gri pentru altruiștii din Abnegație, roșu și galben pentru mincinoșii amabili din Prietenie, alb și negru pentru cei lipsiți de tact din Candoare, albastru pentru Erudiți și negru pentru Neînfricați)
Dar filmul înseamnă acțiune, iar mie îmi plac gândurile personajelor, descrierile locurilor și judecățile de valoare ce nu pot fi vizualizate.
E loc pentru toți chiar dacă fiecare e în povestea lui, în bula lui. Sunt curioasă ce ne rezervă viitorul.
Există şi filme unde „povestitorul” – o voce de fundal – prezintă gînduri, întrebări, nedumeriri etc ale unuia sau mai multe personaje dar aici într-adevăr nu e aşa. Sînt absolut de acord că o carte produce efecte mentale mult mai ample şi diverse cu o singură condiţie: ca cititorul să aibă o imaginaţie cel puţin decentă. Ştiu că am avut asta, nu ştiu dacă o mai am sau în ce proporţie. Dar cum pînă şi cititul pe ecran mi-e dificil şi provoacă suferinţă fizică după un timp, cititul unei cărţi la distanţă mult mai mică ar însemna de la masochism pînă la autodistrugere. 😦 Bucură-te că mai poţi citi fără să suferi.
Important e ca fiecare să fie mulţumit cu condiţiile pe care şi le permite şi cu alegerile făcute.
În ce priveşte viitorul, pe de o parte aş vrea să nu-l prind de teamă că mi se vor adeveri prezicerile întunecate şi că voi ajunge mai jos decît sînt, dacă e posibil; pe de alta aş fi curios să văd dacă şi cît „maro” am mîncat – public sau doar în sinea mea – şi cum o să se descurce omenirea în condiţiile unei existenţe complet bulversate, cu alte valori şi principii şi elemente de bază.