Țigan Țăndări

L-am însoțit pe Valeriu Nicolae în aventura alegerilor. Pe blog. Ori pe FB. Eu zic că am reușit două chestii haioase. N-a fost să fie. Posibil ca altul să fie rostul lui.
Incep cu concluzia. Citiți cartea. E realitate crudă tratată cu o imaginație debordantă pe post de medicament. Te sperie unele, te îngrozesc altele, dar ți se dă imediat și antidotul. Plângi. Sau râzi. Sau cazi pe gânduri. E pe alese.

Încep relatarea căci nu o pot numi recenzie. Cumpărați cartea și ne vom putea povesti impresiile.

Începutul e dezamăgitor pentru mine. Despre numărul 73? Hellou. E numărul lui Sheldon Cooper și gata. Care nu știți, citiți. Posibil să mă înșel și posibil să nu aveți habar despre ce vorbesc. O mențiune trebuie s-o fac pentru domnul Valeriu, în caz că va ajunge pe-aici. Că tot vorbim despre numere. Mă bucur că îi place numărul PI. Are chiar un fel de obsesie pe care nu știu cum s-o descifrez. O las așa că doar nu trebuie să pricep tot. Susțin totuși că cea mai frumoasă carte despre PI, de dinainte de, e cea a Floricăi Câmpan. Mulți deștepți au apărut acum cu cărțile lor lucioase. Of. Tre să adaug că PI-ul lui Valeriu Nicolae e un altfel de simbol. E cumva o valoare a timpului și nu numai. Citiți, vă rog.

Revin.
N-ai cum sa povestesti. N-am cum să povestesc. Sunt țăndări alcătuind vitralii. Trebuie luate separat și împreună.

Avem frânturi din copilăria unui pui de țigan, pui de vârsta fiului meu. Cu eșecuri și cu realizări. Un pui de om stresat de societatea socialistă, multilateral…bla bla. Pe când bullyingul nu exista ca expresie. Dureros. Știți ceva? Pe vremea mea (așa-i că vă place vorba?) habar nu aveam că prietena mea cea mai bună (Anica Tatu) era țigancă. Știam doar că vine cu cornete de porumb fiert pe care îl savuram și căreia îi cedam la schimb sandviciul meu. Nu-mi amintesc să fi auzit cuvântul ”tigan” în anii de școală. Poate doar pe post de a descrie un comportament mai aparte. Sau am uitat sau rămân fraieră.
Continui.
Iubesc cărțile care îmi trezesc amintiri personale. Pe cele perfecte doar le admir. Vezi Dante, Borges ori Saint Exupery. Nimic de completat.
Deci în Țigan Țăndări am descoperit o lume formidabilă. La bloc. Cu oameni năcăjiți, săraci, dar isteți și descurcăreți.
Idem, o dureroasă lume a drogurilor. O lume bolnavă de care nu-i pasă nimănui. Mă simt îngrozitor doar citind și comentând stupid. Știu câteva ong-uri de acum mulți ani. De pe vremea când credeam că pot face ceva. Voiam un club pentru copii, cei mai mulți țigani, și primarul de atunci doar promitea. Aveam cărți și aveam 2 computere în sărăcia noastră de mahala. Doar spațiul ne trebuia. Tot pe-atunci voiam un buletin pentru o țigăncușă dintr-o familie pe care o ajutam și m-am ales doar cu pliante de la ong-ul din zona Hristo Botev. Dar viața și timpul le rezolvă pe toate. Simona e în Spania. E bine. Ținem legătura.

Iar am deviat.
Voi reușiți să faceți ceva sau doar ne minunăm ori speriem la cei descriși în carte? Există salvare colectivă sau e doar o chestie pe persoană fizică?

Ce m-a mai marcat în carte? Fără ordine cronologică, precum poveștile din interior.

1.Bătaia. Repetată și făcută ca să doară.
Nu am primit decât o palmă în viața mea. M-a uimit, nu m-a durut. Nu mi-am bătut niciodată copiii. Mai mult. Odată, când mă enervaseră peste poate, mi-am tras mie două palme serioase și ne-am potolit. Si copiii, și eu. Mă simțeam de vină.
2. Iubirea și sexul. Un coctail de senzații fizice și sufletești. Mă depășesc. Primele cuvinte potrivite (în special pe cele vulgare) sau nu, le-am descoperit după 89. Doar teoretic. Nu pot deosebi o iubire virtuală de una reală. Par la fel. Scuze.
3. Bogații. Ei există și se cred superiori. Așa am înțeles din carte. Puțini sunt ceea ce par.
4. Deștepții. O să recitesc. Deștepții și prietenii lipsesc din carte sau nu i-am descoperit eu.
5. Lumea. E mare și frumoasă și merită străbătută. Chiar și numai prin amintirile altuia. Fără câini cu covrigi, dar cu experiențe deosebite care trebuie citite. Ne învață că acasă e acasă și că e ca niciunde. Sper.
6. Familia. Provocare, grijă, acceptare. Toți o pățim. Unii povestesc, iar alții se regăsesc.
7. Viața în ghetou. Cu sărăcia și drogurile duse la extrem. Cu lipsa hranei, a igienei, a educației. Sună plat când povestesc eu, nu și în carte. E cumplit. E răscolitor.
8. Sărăcia. Adăugată ulterior. Sărăcia lor era nudă. Crudă. Cu scântei. Sărăcia alor mei și a celor din jurul lor era o sărăcie fudulă. Nu vorbeam despre găuri în talpă sau despre bani. Nu știam să facem bani. Ne-a marcat pe viață și nu știu dacă am depășit-o.

Deci.

O carte despre sărăcie și bogație, inteligență si prostie. Vis, idee și realitate. Mai multe dimensiuni, clar.
O carte despre o bucățică din sufletul lui Valeriu Nicolae. Donați și cumpărați pentru a afla că lumea e mare. Fiecare se poate ancora unde-i place.

Cei mai vechi știu că mi-e frică să termin o carte. Sper s-o depășesc.
Încă citesc, ceea ce vă doresc și vouă.

Să fie pace.

Acest articol a fost publicat în Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Țigan Țăndări

  1. condeiblog zice:

    Să dea Dumnezeu! M-am gândit la pace întâi, de bună seamă. Dar pe urmă adaug și dorințele astea, de a izbândi și a ne duce la capăt proiectele. Știu bine cum este. Îți e drag să scrii, evident. O faci însă pe apucate și cu perpetuă amânare, chit că atunci când nu ai scris, parcă nu-ți mai vine nici somnul, sâcâindu-te gândul că a mai trecut încă o zi, degeaba. Desigur că ai îndeplinit o grămadă de alte chestii, dar simți că dacă nu ai mai adăugat și acolo o cărămidă, nu a fost în regulă. Și ai regrete. Cititul însă este și el, un fel de adicție. Invariabil, când te așezi la masă cu intenția precisă de a continua ce ai început, te lași furat. De câte o carte, de un PDF, de articolele prietenilor noștri de pe blog… Te lași pe tine mai încolo. Și n-ai cum să rgreți nici asta, pentru că te îmbogățești cumva.
    Iată cum spre exemplu, mi-ai ascuțit urechile către acest autor, Valeriu Nicolae, despre care mărturisesc că nu știam nimic până acum. Parte foarte interesant, iar tu zici că nu ai făcut o recenzie. Nu, nici n-a semănat cu una de gen. Însă parcă ai fi desfăcut o pungă de cafea, incitându-mă. Mie nici nu mi-ar plăcea cafeaua, spun sincer. Însă nu-i rezist niciodată mirosului și sfârșesc, invariabil, prin a-mi umple mereu ceșcuța. 🙂

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc pentru comentariu. Da. Cititul e o boală. Acum 3 zile habar nu aveam că voi citi și voi reacționa pe blog. Omul e deosebit pe mai multe planuri. De mare succes. Și eu prin succes nu înțeleg chestii formale, de suprafață. O să-ți placă.

  2. Diana zice:

    Cred ca salvarea nu poate fi colectiva. Probabil ca pot fi salvati mai multi dintr-un colectiv (indiferent de colectiv) dar (cred) numai pentru ca vor si ei.
    Citind randurile scrise de tine m-au asaltat 🙂 multe amintiri cu si despre tigani. Ii „cunosc” de mica-mica, si niciodata nu am avut „probleme” din cauza lor. De cand am blogul, ma tot gandesc si razgandesc sa scriu aceste amintiri – ma retine ceva ce nu prea pot defini.
    Cartea despre care scrii deduc ca e „destul de” tragica (visurile neimplinite par a fi mai multe decat cele implinite). E o realitate pe care am „gustat-o” (mai putin spre deloc partea cu drogurile) intr-un sat de langa Bv si inainte de 1990 si dupa, un timp. Seara, eu plecam acasa…
    Sper sa ajung sa cumpar cartea (nu mai comand online pentru ca aproape de fiecare data am avut surprize neplacute), dar nu sunt sigura ca as putea s-o citesc.
    Iti multumesc pentru ca ai scris despre aceasta carte.
    Imbratisari. ❤

    • vax-albina zice:

      Omul are un nume în diplomație, în activism și în politică. Are și bani, deci nu depinde de nimeni. Dar da, și mie îmi pare a fi un suflet chinuit. Nu știu să îl descifrez. Îl cred pe cuvânt și îmi doresc să pot termina cartea într-o notă optimistă (fie ea și falsă). Viitorul e de partea lui.
      Cred că depinde cum privești acele țăndări. Unele dor, altele chiar sclipesc.
      PS1 faptul că am pus un cuvânt ”interzis” în titlu a speriat WordPress-ul. Vezi cum faci când vei scrie.
      PS2 nu am putut comenta la tine zilele trecute.

      • Diana zice:

        Il stiu de ceva timp – in sensul ca am citit despre el, am citit ce-a scris pe ici-colo (mi-a placut mult „capitolul” „nu tot ei”), am citit despre straduintele lui de a face diferenta; un suflet, doar, daca salveaza, face mai mult decat cei mai (foarte) multi care doar zic ca fac. Il apreciez mult si mi-a parut rau ca i-au lipsit foarte putine voturi sa ajunga in Camera Deputatilor – poate e mai bine, intr-un fel; fiind un om care chiar vrea sa faca ceva cred ca (in contextul „politicii” de la noi) are mai multe sanse fiind „pe persoana fizica” (in sensul ca in Parlament ar fi ca intr-un hatis care imobilizeaza). 😦
        Ii doresc sa reuseasca tot ceea ce-si propune!

        Nu stiu daca e „de la mine” sau din alte cauze, dar e tot mai complicat cu mesajele de la prieteni care au cont pe alte „platforme”… Incerc sa schimb formatul (sablonul) blogului, dar nu gasesc unul care sa-mi para potrivit si usor de navigat. Sabloanele „moderne” par a se adresa mai mult robotilor (algoritmilor) si mai putin celor care ajung pe un blog…

        • vax-albina zice:

          Da. Si eu îl urmăresc de pe timpul când scria în Dilema. Asta nu înseamnăcă sunt total de acord cu ideile lui. Dar nimeni nu e perfect, nu? Și nici nu știu ce ar însemna asta.

          Nu înțeleg nici eu ce se întâmplă cu comentariile. Voi verifica de-acum și spamul. Trec mâine ca să văd dacă primești mesajele mele.

      • Diana zice:

        Am scris ieri cateva randuri. Acum fac o „proba”, dorind sa aflu daca ce-am scris a ajuns in spam sau in neant. 🙂

  3. Suzana zice:

    Imi place cum ai descris aceasta carte, cu franturi din lumea reala. Nu cunosteam autorul si evident nici cartea.
    Ma las totusi furata si de ideea salvarii colective, care totusi cred ca coaguleaza cateva exemplare pe persoana fizica. Nu stiu cum ar fi posibil altfel.
    Multumesc pentru aceste noi idei. Si sper sa termini de citit, fara probleme.
    Noapte buna si un iulie cu multe lecturi interesante! ❤

    • vax-albina zice:

      Pentru mine e o carte despre o altă lume. Complet necunoscută. Nici bogații, nici drogații nu prea există în lumea mea. Încerc s-o explic prin ceea ce știu și nu prea reușesc.
      Întorc urările și inimioara. Numai bine.

  4. Aldus zice:

    N-am înțeles punctul 2. Ai copii, deci presupun că la un moment dat ai iubit. Și atunci, ce nu înțelegi din iubire? Sau nu-i clar (pentru mine) ce vrei să spui acolo. O spui ca și cum n-ai fi trăit niciodată iubirea afectivă și erosul fizic. Sau poate e ceva legat de cum sunt ele descrise în carte – pe care încă n-am citit-o?

    La 7, e bizar cum, în cea mai cruntă sărăcie, fără acoperiș deasupra capului, se găsesc totuși bani pentru droguri. De rumegat.

    • vax-albina zice:

      Nu știu să mă explic. Am scris ce am simțit citind. Dacă nu mă înțeleg pe mine cum aș putea să îl înțeleg cu adevărat pe VN? Fiecare filtrează ceea ce află prin ceea ce știe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s