Limbii române.

 Astăzi, în ziua bac-ului la limba română, mi-am reamintit două poezii. Una optimistă, cealaltă mai tristă. Vă las să alegeți.
Nu fără a mă întreba ce s-a întâmplat cu noi? De ce preferăm „perlele” agramaților și șmecherilor în devenire în locul poeziilor recitate de Pittiș și nu numai? Ce s-a schimbat în noi? Ce putem face?

1.

2 .
La moartea limbii române
     de Dan MIHU    

La moartea limbii române nu a venit nimeni.

Toţi copiii ei erau plecaţi prin lume.
Se duseseră la muncă şi rămăseseră
care pe unde s-a nimerit.
Fiindcă le era mai bine departe.

O viaţă are omul.

Bătrâna i-a aşteptat să-i scrie,
să o cheme pe acolo,
să-şi trimită nepoţii în vacanţă la ea…
…până când n-a mai aşteptat nimic.

O viaţă are omul.

Aşa că într-o zi, limba română
a pus o pânză peste lada de zestre de la moşul ei dac,
şi-a pus fusta adusă cândva de la Roma,
ia înflorată de la verişoara nemţoaică,
marama de la uncheşul Ismail,
opincile de la sora vitregă din Bulgaria
şi aşa mai departe.

Apoi s-a întins pe ladă ca pe catafalc.
Să moară şi gata.

Dar la moartea limbii române nu a venit nimeni,
în afară de un chinez,
un american
şi un ţigan.
Nu e banc.

Chinezul adusese de mâncare, pentru parastas.
Ţiganul urma să-i sape groapa.
Iar americanul… Cine ştie?
Americanii sunt deja peste tot.

La moartea limbii române nu a venit aşadar nimeni,
cu excepţia câtorva profesori de română:
serioşi, gravi, uscaţi şi aspri, ca nişte doctori.

N-aveau de gând să o îngrijească în vreun fel,
ci aşteptau plictisiţi autopsia.

Voiau să-i pună toate verbele deoparte, sortate după timp şi persoană,
să-i separe regentele de subordonate,
să-i numere articolele nehotărâte,
şi, mai ales, să extragă din ea “ce a vrut să spună autorul”…

Oameni cu şcoală, deh.
Limba română putea conta pe ei să-şi facă treaba.

La moartea limbii române nu a venit absolut nimeni,
doar nişte politicieni ale căror nume nu contează.
Toţi sunt la fel.

Nu se cunoscuseră foarte bine, e drept.
(Politicienii şi limba română, adică.)
Dar moartea ei putea fi transmisă în direct la televizor
şi politicienii de asta trăiesc: ca să apară pe sticlă.

I s-au aşezat la căpătâi, atenţi să dea bine în cadru,
şi au început s-o împungă discret cu limbile lor de lemn,
ca să vadă dacă mai mişcă.
Mişca.

Aşa că politicenii au plecat la un alt eveniment,
cu echipele lor de televiziune cu tot.

Până la urmă, la moartea limbii române nu a venit nimeni,
în afară de mine,
care scriu aceste cuvinte,
şi de tine,
care le citeşti.

Acum închide naibii cartea asta
ca să trecem la chestii mai vesele
şi s-o lăsăm să…

…rest in peace.

Now, now… don’t cry.
Get over it!

You only live once.

mai 2014.

(sursa versurilor: aici. )

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Limbii române.

  1. Apreciez foarte mult talentul celor care știu să recite atât de frumos! Mai ales că eu sunt un antitalent în acest domeniu.

  2. Cristian zice:

    Noi am fost, cu rare excepții, un popor de lași. Tot timpul am dansat cum ne-au cântat alții. Iar la nivelul întregii lumi, Stephen Hawking, vorbind cât se poate de serios despre un iminent sfârșit al lumii spunea că „Eșecul uman pe care mi-aș dori să îl pot corecta este agresivitatea”.

    • vax-albina zice:

      Să-ți răspund? Să nu? Ești ca fiul risipitor, pardon – nepotul. Mi-e că s-a supărat nepoțica și asta m-ar durea.

      • Cristian zice:

        Pe dumneavoastră cu siguranță nu e supărată. Nu e genul care să greșească astfel. Fiindcă e clar că despre o greșeală am vorbi aici. Este și sufletistă în exces și deosebit de inteligentă. Dar dacă credeți că prezența mea pe blogul dumneavoastră ar fi de natură să o supere, nu trebuie decât să o spuneți. Voi dispărea.

        • vax-albina zice:

          Dragă Dane Cristiane. Întotdeauna am apreciat felul cum gândești și cum scrii. Prezența ta pe blogul meu e un câștig pentru mine. Și daaa. Nepoțica e o sufletistă, o scriitoare de talent și o foarte misterioasă bloggeriță. Să ne trăiască.

          • Cristian zice:

            Știi, bunicuță, probabil că dvs. și nepoțica ați discutat și pe e-mail, ferite de ochii lumii. Un lucru absolut firesc între două persoane legate de oareșce afinități. Și asta mă aduce în postura de a avea senzația că amândoi participăm la o partidă de bridge. Dumneavoastră aveți cunoștință de o serie de lucruri care mie îmi sunt străine, eu la rândul meu am anumite date despre care dumneavoastră nu aveți cum să știți. Și ca la bridge, din licitație ar trebui ca la final ambii să știm ce cărți are celălalt în mână pentru a ști cum să ne facem punctele. Îmi place bridge-ul. Dar detest să mă joc având drept miză sufletul și sentimentele unui om. Și spun asta pentru că ȘTIU că atunci când va citi acest schimb de replici, cu siguranță se va supăra. De fapt nu, nu „supăra” este cuvântul ci „întrista”. Ori eu nu îmi doresc lucrul ăsta. De aceea îmi permit să vă adresez rugămintea de a șterge aceste mesaje. Inclusiv primul meu comentariu dacă așa veți crede de cuviință. Important pentru mine este că, ceea ce am avut de spus a fost citit și înțeles de dumneavoastră.

            • vax-albina zice:

              Nuuuu. Eu nu discut pe mail. Mi s-ar părea bârfă și nu mi se potrivește. Șterg, dacă insiști. Ce ți-e cu imaginația celor posibile. Și eu o cunosc. Sunt chiar paranoică în gândurile mele. Acum nu e cazul. Eu nu am cerut amănunte, ea nu mi le-a dat. Te apreciez doar din virtual. Și pe tine, și pe ea. Relax.

              • Cristian zice:

                Să mă iertați dar am plecat de la afirmația dvs. cum că nepoțica s-ar putea supăra. Ăsta a fost firul de la care am început să croșetez. Și nici acum nu înțeleg de ați crezut că un comentariu al meu lăsat pe blogul dvs. ar putea să o supere. Fiindcă, mă repet, chiar nu e genul.

              • vax-albina zice:

                Nu ți-am zis că sunt paranoică? E doar o părere. Fii liniștit. Îmi place că ai reînceput să scrii. Trec acum să te citesc. Relax.

  3. Drugwash zice:

    Blestematele de sinusoide care guvernează Universul – e vina lor că azi iubim, mîine urîm ce-am iubit. Şi mai rău decît atît, nu le-avem toţi la fel. Nici pe alea, nici sinusoidele. De-acolo neînţelegerile şi vrăjmăşia. C-aşa-i c’est la vie-ul nostru cel de toate zilele…

  4. genovevadans zice:

    E superba poezia lui Dan Mihu! M-a impresionat in mod sincer, chiar daca nu am tangenta cu lirica, nu scriu poezii. Imi sangereaza si mie urechile pe net si peste tot pe unde scartaie limba romana, inclusiv la lipsa diacriticelor mele de tastare, pentru care-mi cer scuze. 🙂 Ma bucur c-am citit-o aici! Multumesc!

    • vax-albina zice:

      Sunt bucuroasă că v-a plăcut poezia. Și tristă că e adevărată. Eu am share-uit-o (oare așa se scrie?) pe FB anul trecut, dar am cunoștinte de blog ce nu sunt în fostul meu grup. Sper să fie bine.

  5. 9 zice:

    Nu cred că limba română e pe moarte. Nu trebuie să ascultăm doar ,,perlele,, spuse voluntar sau de cele mai multe ori involuntar de copii. Mereu au fost şi vor fi asemenea perle, dar mereu vor fi şi tineri care sunt fermecaţi de limba şi literatura română. O limba a unui popor e vie atâta timp cât se transformă, nu? Cum ar fi să fi rămas să vorbim cu arhaiseme?
    E doar o părere, a mea. 🙂 Asta cred şi o spun pentru că aşa simt, nu pentru că aş fi o …expertă. 🙂
    Cât despre cele două poezii, superbe, ce mai! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s