Muscă ori păianjen?

zavattiniŞtiţi că îmi place să vă reamintesc scriitorii uitaţi. Voi face chiar o recapitulare cândva. O pagină plină de linkuri la postările mele. Astăzi ne amintim de  Cesare Zavattini. Cunoscut mai mult ca regizor, din câte am aflat, dar nu le am cu filmele. Recitesc cartea „Eu sînt diavolul” apărută la Milano în 1955 şi în ELU în 1969. Sper să vă trezesc şi vouă interesul.
Cartea are trei părţi:
Să vorbim numai despre mine;
Săracii sunt ţicniţi;
Eu sunt diavolul.
Prima parte e despre călătoria autorului pe cealaltă lume. Cred că era o temă comună a acelor ani dacă eu, ca cititor, am întâlnit-o repetat în literatura anilor 70 (nu vreţi să detaliez). Ideea de diavol era atunci precum ideea de vampiri din cărţile de azi. Cu un plus de inteligenţă, scuzaţi. La Zavattini există un iad plin de camere ale osândiţilor. Cea a mincinoşilor, cea a mâncăcioşilor, cea a orgolioşilor, cea a vanitoşilor, a invidioşilor. Dar. culmea, un iad plin de poveşti. Nimic înfricoşător. Poveşti şi iar poveşti. Parabole şi iar parabole. Purgatoriul e doar o coadă luuungă de mii de ani pe un îngust coridor în care sufletele se plictisesc şi spun poveşti (ce credeaţi oare?) Iar raiul e cam plin de norişori roz şi de credincioşi. Unii îl urmează pe Iisus, alţii pe Budha, alţii pe Mahomed. E loc pentru toţi acolo, nu aici.
A doua parte este despre ziaristul Bat, cu şeful lui Dod şi cu colegul Suc, ori alţii. Cu copiii Bob ori Mic. Cu întâmplări imaginate ori reale. Cu viaţă, moarte, sărăcie, cuvinte, copii, vise, bani, sentimente, cuvinte, cuvinte.
A treia parte e un exerciţiu de imaginaţie. Ca şi celelalte, de altfel. Poveşti scurte, splendid expuse, cu morala inclusă pentru cei care vor s-o înţeleagă.
Credeaţi că vă scutesc de un citat? Nuuu. M-a urmărit peste 40 de ani. Preluaţi-l voi. Urmează faza cu schepsis. Citat:

Într-o zi, plimbându-mă prin grădină, văd o muscă prinsă într-o pânză de păianjen, ţesută între două ramuri. „Soarta”, îmi spun eu. Când să mă depărtez, îmi vine o idee: scot musca din plasă. Tot „soarta” îmi spun şi de astă dată. După un minut însă mă întorc să pun din nou musca în capcană. Care va fi soarta acestei muşte? Trece un ceas şi eu sunt tot acolo, ba scoţând, ba aşezând musca în plasă”...

Ei? Ce spuneţi ? Voi ce-aţi face?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Literatură, Scriitori uitați, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Muscă ori păianjen?

  1. Dan zice:

    Mă gândesc la naratorul tău, personaj totodată, şi nu-mi vine în cap decât un singur lucru legat de situația în care s-a pus atunci când a găsit musca: soarta!

  2. Ce s-ar face marea majoritate a oamenilor dacă ar ști că Raiul și Iadul nu există! Nici nu vreau să-mi imaginez.
    În ceea ce privește musca, m-aș gândi la paianjen.

  3. abisurile zice:

    Eu am trecut odată pe lângă un melc care se plimba agale pe o stradă; Nu venea nici o maşină , nu încă. Mi-a părut rău că doar am constatat şi nu am acţionat. Dar cum spui tu, soarta…

  4. Eu am luat multe muşte din pânze… în trecut. Acum nu fac decât să adun gâze adunate pe prag, să nu le calce trecătorii… în rest, de când adorm uitându-mă la documetare, am înţeles că e bine să las natura să-şi urmeze cursul. Tot… soarta…

  5. Drugwash zice:

    Ce-aş face eu? Mi-aş vedea de treburile mele specific omeneşti, atîta vreme cît decorul poveştii – recte pînza de păianjen, păianjenul aferent şi captiva muscă – nu mă împiedică să mă desfăşor. Fiindcă Natura are mersul ei bine definit de miliarde de ani, în care noi, oamenii, de cînd am căpătat cunoştinţe şi mijloace tehnologice prea ne-am băgat precum musca-n… să nu mai zic.

    La nivel filosofic aş salva fără remuşcări musca, fiindcă întotdeauna am fost de partea celor mai slabi şi neajutoraţi, unul dintre ei fiind eu însumi la rîndul meu. Soarta, prin definiţie, acceptă absolut orice manevre, aşa că nici măcar nu poate exista un proces de conştiinţă acolo, dacă de la bun început avem de gînd să dăm vina pe ea.

    • vax-albina zice:

      De aia ai grădina. Că ştii s-o laşi în pace.
      Plus că nu ştiu de ce musca e presupusă a fi neajutorată. Am citit undeva (nu-mi asum paternitatea acestei idei, doar o aprob) că e anormal să se spună „încăpăţânat ca un măgar” atunci când o muscă e mult mai insistentă şi revine acolo de unde am alungat-o. Depinde cu cine/ce o comparăm.

      • Drugwash zice:

        În ce priveşte grădina e discutabil, acolo mai intervin într-o anumită măsură dacă mi se năzare să plantez legume sau flori în loc de buruieni, dar nu defrişez chiar tot ci las Naturii locul ei de joacă. Un compromis.

        Musca e doar uitucă şi se lasă condusă de instinct. E sinceră. Păianjenul e pervers: nu poate zbura, nu poate acoperi suprafeţe mari în deplasare, însă a învăţat să frîngă zborul celor mai norocoşi – chiar fraieri fiind aceia.

  6. adela zice:

    Ca sa nu se supere nici musca nici paianjenul as fi pus mana pe aspirator si apoi ziceam: Soarta! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s