Arhive pe categorii: Pe vremea mea

Ascultarea telefoanelor versus Wagner. Ghici cine câştigă.

Sunt răcită. Cumplit. Nu am mai fost aşa din copilărie când mă bucuram să zac o zi în pat. Aceleaşi senzaţii, aceleaşi năuceli. Doar speranţele sunt diferite. Atunci nici nu îmi puteam imagina că boala se poate termina urât. Era … Continuă lectura

Publicat în Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... | 5 comentarii

Cum am tăcut eu în faţa lui Constantin Noica.

Cum l-am cunoscut pe Constantin Noica înainte de 89? Întâi şi-ntâi i-am citit cărţile.  Adică: „Povestiri despre om” şi  „Trei introduceri la devenirea întru fiinţă”. Nu a fost deloc uşor dar argumentaţia filozofică îmi plăcea din ce în ce mai … Continuă lectura

Publicat în Aiureli, Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , | 13 comentarii

Au fost odată serile de joi. Muzică şi poezie (1)

Am câteva babe de vârsta mea în jur. Una stă toată ziua la TV,  nu spun posturile căci nu le apreciez, dar o pot suna doar în pauza acelor seriale. Alta merge prin talciocuri şi vinde sau cumpără pentru a-şi … Continuă lectura

Publicat în Literatură, Muzică, Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , | 2 comentarii

Help. Memorie înfăşurată, ca să nu spun – încâlcită.

În mintea mea e  un puzzle de versuri, cu piese lipsă. Am încercat cu disperare să-mi amintesc cuvintele care lipsesc. Poezia pare a fi scrisă de Nina Cassian şi, probabil, ar putea fi găsită în manualele anilor 50. Copilă fiind, … Continuă lectura

Publicat în Literatură, Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , , | 9 comentarii

Mais où sont les neiges d’antan?

Ştiam unele vorbe urâte şi înainte de 89. Cele elementare. Îmi amintesc şi când băieţelul meu a scris cu creta un cuvânt care începea cu P pe cutia cu detergent, ca să vadă ce reacţie am. M-am arătat scârbită, i-am … Continuă lectura

Publicat în Aiureli, Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... | Etichetat , , | 1 comentariu