Ma uit în jur ca voi toți, reacționez ca mine.
Și-mi reamintesc de o discuție purtată aici, în comentarii, acum câțiva ani, cu Vladen. Oare pot să-l recomand sau trebuie să-i cer aprobarea? În fine.
Mă uit în jur și văd cum cresc orgoliile. Pe wall-uri de FB, de la oameni simpli la oameni politici. Fiecare are impresia că el știe cel mai bine ce e de facut. Și nu. Eu, nu.
Eu vreau doar să vă povestesc despre Legile lui Jante. Puțin doar, cât să vă trezesc interesul de a afla mai multe.
Iar dacă ați fost prin Scandinavia știți sigur despre ce vorbesc. Sunt cunoscute ca Janteloven în Norvegia și Danemarca, ca Jantelagen în Suedia ori Jante laki în Finlanda.
Iar dacă nu ați fost, citiți mai departe, vă rog.
Ideea legilor lui Jante și-a găsit numele mai întâi prin opera autorului danez-norvegian Askel Sandemoose în cartea sa din 1933 A Fugitive Crosses His Tracks ( En Flyktning Krysser Sitt Spor ). E povestea unui mic oraș danez fictiv, Jante, unde se așteaptă ca toți indivizii să-și transfere identitatea grupului. Deși a articulat pentru prima dată conceptul, Sandemoose susține că acest lucru poate fi găsit istoric în toate satele și orașele din Scandinavia. (citat)
Legile exprimă o aversiune generală față de excelența individuală trâmbițată cu patos. La ei nu e ca la noi. În culturile scandinave (inclusiv în mass media) accentul se pune pe societate, nu pe individ. Auto-promovarea e descurajată.
La noi e pe dos. La noi este lăudat/apreciat individul, liderul, șeful, patronul, comandantul ori președintele (de orice-ar fi).
E timpul să las teoria.
Legile lui Jante, în traducere, sunt:
Să nu crezi că tu eşti cineva.
Să nu crezi că tu eşti la fel de vrednic ca noi.
Să nu crezi că tu eşti mai deştept ca noi.
Să nu-ţi închipui că eşti mai bun ca noi.
Să nu crezi că şti mai multe decât noi.
Să nu crezi că tu eşti mai breaz ca noi.
Să nu crezi că tu eşti bun la ceva.
Să nu râzi de noi.
Să nu crezi că îi pasă cuiva de tine.
Să nu crezi că ne-ai putea învăţa ceva pe noi.
Cred că e momentul să găsim, cumva, o cale de mijloc. Cred că nici cultul personalității și nici cel de gașcă susținători nu ne face bine, dar nici modestia extremă. Să nu descurajăm performanța, dar nici să nu facem statui unora ori altora. Trăim timpuri ciudate.
Na, că nu m-am putut abține.
Și cum nu știu o melodie care să se potrivească, pun doar un meme.
Jurnal de fraieră 
Drăguț. Dar nu-mi plac legile lui Jante. Acel „noi” e un fel de eu multiplicat. Nu s-a schimbat de fapt nimic. Cred că îmi amintesc de comunism și de mentalitatea aia de stup sub asediu. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră.
Mulțumesc. Și crezi că în capitalism e altfel?
mda, doar pe a doua de jos aș păstra-o într-un nou decalog 🙂
Daaa. E perfect adevărată.
Sunt uimită de „să nu crezi că tu eşti bun la ceva”. Nu cumva s-a pierdut ceva la traducere?
Nu știu ce sa spun. Am pus linkul la articolul original.
Dar da. E ca în comunism, cum zicea fiul meu. Nimeni nu e mai bun. Doar comunitatea. 😦
Transcriu:
RULE 1 Do not to think you are anything special.
RULE 2 Do not to think you are as good as we are.
RULE 3 Do not to think you are smarter than we are.
RULE 4 Do not to imagine yourself better than we are.
RULE 5 Do not to think you know more than we do.
RULE 6 Do not to think you are more important than we are.
RULE 7 Do not to think you are good at anything.
RULE 8 Do not to laugh at us.
RULE 9 Do not to think anyone cares about you.
RULE 10 Do not to think you can teach us anything.
Eu am luat-o personal. Nici nu m-am gândit la comunitate. Oricum ar fi nu-i un lucru normal pe care sa-l spui cuiva. Whatever… 🙂
”Nu știu alții cum sunt…” – nu găsesc o formulare mai potrivită -, dar cred că multora le pasă de cei din jur, și nu numai pentru că-s plătiți. Vor o lume mai bună, mai iubitoare și mai sănătoasă.
Am înțeles ideea. Fără înjurături. Aș vrea să pot. 😀
5. Să nu crezi că ştii mai multe decât noi.
(cel puţin ştiu cînd se scrie ştii şi cînd şti, ceea ce „noii traducători” de subtitrări n-au învăţat vreodată)
Formularea Do not to – oribil de greşită – e specifică celor ce au învăţat limba engleză pe la Moscova, la „fără frecvenţă”. Se pare că eu chiar ştiu mai multe decît ei.
Societatea umană e complet incapabilă de elevare spirituală fiindcă homo sapiens a rămas în adîncurile sale genetice un animal. De pradă. Unul care, din păcate, îşi ucide semenii din pură plăcere sadică. Sau la ordinele unor imbecili lacomi şi impotenţi. Extremele şi extremismul sînt inevitabile şi, mai mult decît atît, încurajate frenetic. Îmi permit cu de la mine putere să urc pe calea de mijloc către eternitate.
E vina mea că nu am citit atent traducerile. Asta e. Mulțumesc. Scuze.
Mă depășesc celelalte afirmații. Fiecare are propriile experiențe.
Dacă ai şti în ce hal arată majoritatea subtitrărilor de filme oferite pe site-urile de specialitate ţi-ai lua lumea-n cap urlînd de groază. 😦 O simplă greşală din motive obiective ar putea fi acceptabilă, dar cînd se repetă ad nauseam devine altceva. Cred că am căpătat alergie la cîte asemenea repetiţii mi-au violat privirea şi intelectul. (şi m-am găsit să răbufnesc tocmai aici 😳 )
Altfel sînt bine, mulţumesc; tocmai mi-a murit ieri şi fetiţa cea mare, Tero, fiindcă era răcită şi nu mai am nici medicamente, nici mîncare, nici nimic pentru copii. De fapt nici pentru mine, dar nu contează – mîine-poimîine o să-mi oprească curentul că-i neplătit de două luni aşa că totul e perfect.
Sănătate şi baftă!
Noi cum putem ajuta cu ceva?
Uneori situatiile fara iesire au iesirile lor…
Intrebarea e pentru Dragoș? Sper să răspundă.
Evident!
Uneori, doar uneori. În cazul meu – dacă de mine era vorba – e mult, mult prea complicat. Singura ieşire simplă şi sigură e… în decor. Sau six feet under – totuna. Nu pot aştepta – sau cere! – să fiu întreţinut (în sensul de ţinut în viaţă) de către alte persoane care nu au absolut nici o obligaţie faţă de mine şi apoi să mai aibă grijă şi de copilaşii mei blănoşi. Vremurile pe care sîntem obligaţi/forţaţi să le trăim sînt complet opuse solidarităţii, întrajutorării şi empatiei; fiecare trebuie să aibă grijă numai şi numai de sine însuşi, chiar şi în detrimentul familiei.Filosofia mea de viaţă e complet opusă, dar cui îi (mai) pasă acum.
Adaug acum. S-au mobilizat câțiva bloggeri.
https://drugwash.wordpress.com/2021/10/26/fapt-divers-ca-incheiere/
sau urmarea:
https://drugwash.wordpress.com/2021/10/28/costul-si-valoarea-vietii/
Oamenii nu par sa stie nici macar asta – sa aiba gria de ei, adica. E parerea mea. Si evident ca totul e complicat. Nu stiu insa daca a renunta e o solutie. Este adevarat ca nu stiu ce si cum, insa detest acest cuvant. Poate pentru ca ma blocheaza in a mai cauta solutii. Este punctul de vedere al unui om oarecare. Nu stiu sa fac mai mult acum.
Singura soluţie acceptabilă (şi umană) e schimbarea totală a sistemului. Nu mă refer la lacheii puterilor străine numiţi parlament/guvern/preşedinte, ci a sistemului însuşi – adică a modului de gîndire şi acţiune faţă de fiinţa umană, la nivel mondial. Dar cum sistemul actual e fixat pe genocid şi susţinut de către toate „puterile” lumii, cine să-l schimbe în ceva cu adevărat bun pentru toţi?
N-are sens să dezvolt ideea. E clar că viaţa – fie ea umană sau nu – nu mai are absolut nici o valoare pentru cei ce dictează. Iar într-o asemenea lume nu vreau să trăiesc, chiar dacă unii ar fi dispuşi să mă ajute.
Poate prin nerenuntarile noastre? Oricat de naiv suna?
Acum nu vorbesc pentru tine neaparat. Pana la urma s-a ajuns aici pic cu pic, oamenii fiind ocupati sa traiasca cu o viata practic ghidonata de acel sistem de care spui. Sunt putin cei care cu adevarat inteleg ce citesc sau instinctul le spune sa citeasca printre randuri. Din pacate prea putini. Daca si oamenii avand acest instinct renunta, solutiile se duc spre zero, intr-adevar. Insa este sinistru sa ma gandesc ca o parte a omenirii provoaca insasi disparitia ei. Si mie mi se pare bizar ceea ce spun, insa parca din ecuatie mai lipseste ceva. Nu pot denumi acest ceva, insa situatia scapa logicii. Si in acest moment eu una simt ca ecuatia nu e completa. Nu mai continui, pentru ca devine straniu, e doar o schita de idee. Insa na, am spus-o!
M-am oprit.
Din ecuaţie lipseşte pur şi simplu inteligenţa superioară. Adică acel ceva ce din răsputeri nu se vrea (de către dictatorii mondiali). Fiindcă odată ce grosul populaţiei devine cu adevărat inteligentă, acei cîţiva puţini îşi vor pierde averea şi puterea – iar asta, pentru ei, e de neconceput.
Iar fără inteligenţă – şi peste asta înţelepciune – lumea nu va fi niciodată altceva decît o turmă de oi. Şi spun asta cu tristeţe şi amărăciune, nu din superioritate sau aroganţă. 😦
Şi mă opresc şi eu. Definitiv, sper.
Eu mă sperii de fiecare dată când Dragoș devine deprimat. Așa e el și sper să revină la gânduri mai bune. Am încercat să-i propun diverse soluții, inclusiv aici pe blog. E căpos precum un copil. E deștept precum un bătrân.Nu am ce să-i fac. 😦
Imi cer scuze ca nu am ajuns sa comentez articolul tau inca…
O fac acum. Habar nu am avut de acest subiect, Si suna extrem de ciudat. Insa poate explica multe comportamente fata de oameni cu adevarat valorosi care insa erau cumva contra curentului care aducea bani pentru anumite grupuri. Ideal ar fi, insa idealul este foarte greu de atins, intr-adevar sa existe asa cum ai spus o cale echilibrata, in care valorile sa fie apreciate, pentru ca munca lor poate aduce plus valoare societatii intregi.
Multumesc pentru noutate! Numai bine sa fie la tine.
O idee care mi-a venit chiar acum. Oare de asta e Nobelul atât de aiurea? Oare conform legilor lui Jante – Cărtărescu nu va câștiga niciodată? E prea bun și n-are voie?
Ha,ha! Nu stiu! Niciodata sa nu spunem niciodata! 😀
Insa cred ca ar fi buna idee de a sapa un pic in zona acestor premii. Cred ca mai la originile lui poate ca lucrurile erau mai altfel, insa mai aproape de zilele noastre pare din ce in ce ca primeaza subiectivismul unora. Si nu numai!
Profit de context ca să pun aici citatul salvat din Levantul. (Am pus enterr-uri pentru a fi citit ca o poezie). Eu sunt fană.
”Luna ca un corn de tablă a plecat de pe moschee
Şi pe valuri se lăţeşte ca o pleoapă pe cornee,
Ca o geană de cadînă pe-un obraz de isihast.
Semiluna lunii crapă-n cioburi reci pe golful vast.
Iese dulful de culege praf de aur de pe boltă,
Pe catarturi de barcaze grunji de aur se desvoltă
Şi-ale pînzelor burdufuri s-umplu-n cer de icosari.
Marea linsă e ca sticla, ceru-i de mărgăritari.
Mai ca ziua luminează negura de praf de stele,
Dă din ghimpe scorpionul, cloşca face temenele,
Ursele lucesc ca petre fără preţ într-un sipet,
Gemenii se pleacă tainic peste-al sferei parapet.
Insuli doar cît vezi cu ochii. Sgomot face numai luna
Lunecînd pe roţi dinţate ca Fecioara în coluna
D-orologiu pre cînd iese în fereastră cu un prunc.
Stele-n val şi valu-n stele dopotrivă se arunc.”
Nu l-am citit, asa ca pe ansamblu nu am cum sa am pareri. Insa textul ales este foarte viu, colorat si cred ca ar putea fi transpus intr-o imagine interesanta! Multumesc pentru reamintire!
nu stiam de acest concept,mi se pare exagerat pt ca am multi oameni in jur cu situatii diferite si capacitati diferite.
Urmaresc cu interes comentariile voastre.
Dă cu google și vei vedea cât de cunoscute sunt legile. Și cât de folosite în lumea scandinavă. Eu nu mai am răbdare. Mă uimesc și pe mine.
PS cei din Danemarca și vecinii sunt considerați cei mai fericiți oameni. Habar nu am dacă e vreo legătură. Mă gândesc că dacă nu ceri mult, dacă nu te crezi buricul lumii, vei fi foarte fericit. Socialism cu fața umană? Mister.
Ajung tarziu…
Si in China accentul se pune pe grup/societate, nu pe individ. 😦
Subscriu la meme. 🙂
Ce să facem 😦 Cam asta ne-a mai rămas.