Trei subiecte într-o singură postare.

Despre distopii. Din cărți, din teorie sau din viață.

(DISTOPÍE (< fr.) s. f. Termen modern construit prin opoziție cu utopie și care se aplică unei lumi imaginate și negative.)

Subiect 1. Carte.

Am citit primul volum din cele 4 ca alcătuind Dăruitorul. ”Darul lui Jonas” de Lois Lowry. Doar primele două volume au fost traduse în română, în caz că vă interesează.
Despre o comunitate aproape perfectă. Cu ”o viață fără culoare, durere sau trecut” . Cu ”o viață de monotonie și previzibil”. Fără amintiri.
Cum personajul central e un copil, am aflat și amănunte despre cum erau crescuți copiii în unitățile familiale. Cu grijă și cu explicații dimineața, după visul de noapte și cu susținere seara, după povestirea activităților din acea zi. De la fiecare pentru fiecare, dar cu microfonul deschis. Exista o distribuire a tuturor sarcinilor și fiecare își făcea datoria înainte de a fi pus pe liber.
Vreți să știți amănunte? Citiți cartea 😀
Vă spun doar câteva din regulile care dirijau comunitatea:
la 1 an noucopiii erau plasați in unități familiale și li se dădea un nume;
la 7 ani primeau haine cu nasturii în față;
la 8 ani aveau haine cu nasturii in față plus buzunare;
la 9 ani primeau bicicleta;
la 10 ani era cu tuns codițe și plete în vânt;
la 11 ani li se dădea lenjerie specială pentru fete și pantaloni mai lungi pentru baieti, plus buzunar pt computer.
La 12 ani primeau însărcinări. Era o întreagă ceremonie. Unii se pregăteau pentru a deveni medici, alții ingineri, unele – născătoare (doar pentru 3 ani) sau muncitori. Unii vor fi învățători, alții directori pentru recreații, îngrijitori pentru bătrâni sau opus -crescători de noucopii.
Povestea lui Jonas se complică puțin atunci când primește însărcinarea de ”Primitor de memorie” și amintiri despre culori, despre zăpadă, despre soare, despre durere, despre luptă sau despre moarte.

Gata. Citiți sau întrebați-mă.

Subiect 2. Realitate.

Cam distopică și pe care o înțeleg tot mai puțin.
Cam care e subiectul? Sper ca wordpress să nu se supere.
Nume: LGBTQIA
în original: ”Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, Queer, Intersex, Asexual.”
Perfect. Învăț lucruri noi. Interesante. Mă deranjează doar promovarea lor excesivă. Mai să mă simt rușinată că sunt normală. Mai să mă întreb dacă nu cumva nu sunt, dat fiind că prefer să umblu în pantaloni. 😀
Pentru mine, pentru noi, pun o o imagine cu explicații. Mie mi-a folosit. Să fie primită.

Concluzie parțială. Mai am multe de aflat. Voi v-ați lămurit?

Aveți griă de voi.

Atât.

Sau nu. Mai bag o idee.

Subiect 3. Idee

Nume: Sapiosexual

Măcar să știm ce suntem dacă nu ne încadrăm în categoriile anterioare (nu că ar fi vreo problemă, cum zicea Seinfeld 😀 ) Adică e vorba despre cei care suntem atrași sexual doar de persoane pe care le presupunem inteligente.

Citez ”În societatea modernă, sapiosexual poate fi oricine care citeşte o carte la metrou, într-un parc, într-o cafenea. Dacă surprinzi o discuţie între doi oameni despre topica frazei într-un text sau despre multiplele înţelesuri ale unei expresii şi nu despre noutăţile despre vedete, să ştii că cel puţin unul dintre cei doi este sapiosexual.”
sau ”Crezi că, indiferent de gen, cărţile sunt salvarea din tărâmul mediocru al existenţei? Ai prefera să cumperi o carte, decât să o postezi pe Instagram? De aici

Gugăliți și voi. O să vă placă.

.Mă opresc. Accept comentariile scurte și la obiect. La îndemnul lui Aldus.

Accept și lipsa comentariilor.

Aveți grijă de voi.
Atât.

Acest articol a fost publicat în Aiureli, distopii, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Trei subiecte într-o singură postare.

  1. Jo zice:

    Comentarii scurte și la obiect n-avem, că eu vorbesc mult. 🙂 Mă bucur că ai dat drumul la comentarii că de mult aveam in vârful tastaturii chestii pe care voiam să ți le zic… de exemplu voiam să te felicit pentru postarea cu Micul Prinț. Mulțumesc, mi-a mers la inimă. În legătură cu articolul de față… Subiectul 1. S-a făcut un film după carte și l-am văzut; mare lucru n-am reținut, dar am recunoscut imediat subiectul din descrierea ta. Subiectul 2. Cred că îți dai seama, adolescent fiind, de orientarea ta sexuală după vise. În vis nu te prefaci, nu ții cont de ce te-au învățat părinții că este ”normal”. 3. Ouch! Guilty as charged! Aș fi zis despre mine că sunt staight, dar constat că sunt sapiosexuală. 🙂 Mă interesează foarte mult topica frazei. 😀

    • vax-albina zice:

      Celelalte postări erau cu poze. Puteau primi doar aprobări și aprecieri de circumstanță. Brrr.
      Mulțumesc pentru răspuns. Mai caut ceva explicații salvate ce mi-au plăcut. Dacă le găsesc, revin.

    • condeiblog zice:

      Când văd un comentariu care corespunde gândului meu, aici a fost al Dianei, de obicei nu mai intru în discuție. Adică am părul lung, port pantaloni și-mi bat singur cuie în talpă 🙂 Da, pentru că te contrazic pe tine, Jo! 🙂 La punctul 2, vreau să zic. Dacă și alții ar avea vise tot atât de stranii cum sunt ale mele (și de ce nu?) zău că nu s-ar edifica nicicum. Orientarea sexuală când nu este încurcată de la natură (și atunci se manifestă încă din primii ani), atunci este deturnată prin curizități experimentale, sau prin influența nefastă a altei persoane.

      • Jo zice:

        Sunt eu însămi de acord cu Diana în privința etichetărilor, dar nu contrazice ce-am spus eu. Sunt de acord și cu ce-ai zis tu că – poate – unii sunt deturnați de experimente sau influență nefastă. Mă feresc să emit postulate în privința asta, pentru că sunt multe pe care nu le știu. Dar ideea mea tot rămâne valabilă… cred. Poți să-ți controlezi visele? Eu zic că nu. De aici mă gândesc că visele erotice, pe care le are orice adolescent normal, îi indică orientarea sexuală. Spălarea pe creier ulterioară, Doamne ferește abuzul, sau nevoia de a ieși in evidență cu orice preț (altă boală mintală) sunt altă poveste. Încă o dată, este părerea mea: visele nu mint.

        • condeiblog zice:

          Eu zic că da 🙂 Am experimentat de copil chestia asta și cumva îmi pot controla visele. Acum visele mele sunt un fel de filme, serios. E un domeniu despre care pot spune multe, doar sunt visător prin excelență 🙂

          • Jo zice:

            Așa visez și eu la cai verzi pe pereți. 🙂 Dar visele nu sunt domeniul meu. N-aș ști să te combat științific, așa că o lăsăm cum a picat. Cum spuneam, nu le știu eu pe toate… Invăț în fiecare zi.

          • condeiblog zice:

            Am vorbit serios. Eram atât de visător, încât mult timp s-a crezut despre mine că am vreo boală. Și pentru că din unele sufeream ca la naștere atunci când eram nevoit să mă trezesc, am învățat să mă pot întoarce la „realitatea” care îmi convenea. Vis în vis, în vis…

          • Jo zice:

            … iar la polul opus- Jo, cea veșnic cu picioarele pe pământ. De aceea tu ești creativ, iar eu nu. 🙂

          • vax-albina zice:

            Chiar? Visați și țineți minte? Vă invidiez sincer. Vreau și eu…

          • condeiblog zice:

            Din păcate, numai câteva momente după trezire. Tot atunci mă pot și întoarce, dacă mă culc la loc. Și pot chiar schimba un pic cursul, așa ca în povestiri. Seamănă mult ideea de vis, cu starea care mă cuprinde atunci când scriu. Controlez și nu prea, desfășurarea evenimentelor. Mi s-a întâmplat astfel să visez că scriam o poezie și la un moment dat eram totuși conștient că doar visez. Deși mă aflam îmbrăcat și la un pupitru care semăna cu cel pe care îl aveam când eram la școală. Și îmi repetam versurile (cu rimă și tot ce trebuie) ca să le pot scrie. „Dar nu mai bine le scriu eu chiar acum?” mi-am zis. Că erau vreo cinci strofe și mă încurcam ca în vremea școlii. Dar când a fost să iau pixul, mi-am dat seama că sunt culcat și nici pix nu am la îndemână (firește, doar dormeam în pijamale! 🙂 ) Când m-am trezit, am fost reținut de ceva și am pierdut câteva clipe prețioase și versuri cu grămada. Am postat chestia aia, dar nu i-am spus povestea. Și nici nu mai semăna a poezie adevărată. Îmi scapă acum cum s-a numit. Trebuie să plec la lucru și sunt pe fugă…

          • Drugwash zice:

            A fost o perioadă în care şi eu îmi puteam controla visele, chiar îmi puteam impune să continui visul recent întrerupt din diverse motive, sau unul dintr-o noapte precedentă.
            Recent am trecut şi prin cîteva reverii, dacă le pot numi aşa. Adică pe de o parte eram conştient şi receptiv la stimuli externi (cîini lătrînd prin curţi, vecini ciocănind, maşini în tranzit etc) iar pe de altă parte în mintea mea se derula nestingherit un scenariu de fantezie specific viselor. Era ca şi cum aş fi existat simultan în două lumi diferite.

            Dacă introducem în ecuaţie ideea reîncarnării combinată cu cea a existenţei universurilor paralele atunci e foarte uşor să explicăm visele „ciudate”. Ce-ar fi dacă în timpul aşa-ziselor vise sufletul nostru – presupus nemuritor – călătoreşte într-un univers paralel unde, posibil, timpul are o curgere diferită şi animă un trup fizic complet diferit de cel din universul curent? Ar explica de ce eu, cu o teamă inerentă de înălţimi, m-am visat de foarte multe ori zburînd prin locuri diferite, necunoscute, fără a simţi nici cea mai mică teamă ci, dimpotrivă, o plăcere imensă.
            Sau e posibil ca în vis să ne reamintim fragmente din existenţe anterioare, în acelaşi univers dar în alt timp şi alt container fizic. O idee exploatată în filmul Infinite (2021).

  2. Drugwash zice:

    Distopia va deveni realitate.
    Prezentul e doar un trecut exacerbat (sau ce este a fost şi va mai fi).
    Nimic nu contează.

  3. Diana zice:

    Io, mai grea de cap, nu prea m-am lamurit. Daca am parul lung si-mi place sa port pantaloni si sa bat cuie in loc sa crosetez… ce-oi fi?! 😊 Io zic ca-s femeie care bate cuie si poarta pantaloni. Daca citesc si ma intereseaza topica frazei, dar in autobuz discut cu un interlocutor despre vedete – fiind, sa zicem, subiectul preferat al aceluia – suntem „etichetati” la fel? Prea multe etichete. Cred ca vom inepe sa incurcam borcanele rau de tot.
    Cred ca o societate ca cea descrisa e… pfuuu… e laborator…
    Cred ca e foarte simplu, dar complicatiile aduc intotdeauna bani unora. E simplu cand respectam oamenii pentru ca sunt, inainte de orice, oameni. Apoi: daca respect sensibilitatile altora mi-ar placea sa le respecte si aceia pe ale mele… Cine face parte dintr-o majoritate nu are sensibilitati?
    Cum ziceam: nu prea m-am lamurit. 😊

    Multumesc. Si tu sa ai grija de tine!

  4. Suzana zice:

    E bine ca ai gasit un cuvant care sa insemne oameni avizi de carti , chiar daca nu imi place cum suna. Dar ce mai conteaza! Bine ca inca sunt librarii sau standuri. Inca!
    Si inca mai am loc unde sa le pun! 😀
    Sinistra realitatea de azi este consecinta multor ani cu schimbari cu pasi mici, cu schimbari imperceptibile de directie. Cred ca au fost oameni care s-au prins de asta, insa a pronostica ceea e acum nu stiu daca ar fi fost posibil. Cel putin nu la nivelul solului.
    Si mie mi-a placut ‘Ziua micului print’…!
    Si tu sa ai grija de tine! Sper in lucruri bune cu disperare! Cine stie, poate foloseste…

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc pentru comentariu.
      L-am găsit, nu l-am inventat. Habar nu aveam că există, ba mai mult – că mi/ni se potrivește multora. Oricând voi prefera o carte bună – vezi subiectul 1 😀

  5. Aldus zice:

    Deci cum, ziarul „Click pentru femei” scria despre cele care preferă o discuție elevată în loc să citească ultima bârfă? 😆 Bun așa.

    Subiectele merită evident dezbătute în continuare, din diverse unghiuri. Poate oi mai scrie și eu.

    • vax-albina zice:

      Aveam trei ciorne care mi se părea că se leagă. Nu am căutat un text sofisticat neapărat. Cui îi place ideea, caută singur. Eu vreau doar să trezesc interesul de a citi.

  6. Drugwash zice:

    Sar coincidenţele pe mine precum puricii. Tocmai ce vizionasem aseară Starman cu un Jeff Bridges tînăr, iar acum abia am terminat de vizionat The giver – filmul făcut după cartea menţionată în articol – cu un Jeff Bridges aproape de nerecunoscut. Fix treizeci de ani diferenţă între cele două performanţe.

    • vax-albina zice:

      Interesant. Poate mă voi uita și eu la film. Doar ca să-l critic. Niciodată un film nu va putea reproduce o carte.

      • Jo zice:

        Normal că nu. Și este firesc să fie așa. Se zice că orice traducere este o reinterpretare. Ca originalul nu-i nimic. 🙂 Dar, dacă tot ai pomenit filmele, iată un articol care vine în completarea celor spuse de tine: … dar unele filme sunt mai bune decât cartea. 🙂
        https://filmserial.home.blog/2020/06/21/zece-filme-care-sunt-mai-bune-decat-cartea/

        • vax-albina zice:

          Interesant link. Nu am văzut niciunul din filmele listate. 😀

          • Jo zice:

            Nici pe cel cu rechinul??!!! E clasic! 🙂 Dar nu ți-l recomand. Pe urmă va trebui să citești și cartea și cică nu-i așa de bună ca filmul. 🙂

          • Jo zice:

            Ah, m-aș fi bucurat să-mi spui asta acolo, sub articol. Aș fi văzut răspunsul. Acela-i blogul meu. Dacă te-ai abonat accidental la el, nu mă supăr dacă mă părăsești. Nu sunt critic de film.

        • vax-albina zice:

          Mă bucur că am reușit să intru pe blog. Am mai încercat fără succes.

        • vax-albina zice:

          De două zile mă chinui să-mi amintesc o chestie. Uf. Am găsit-o.
          Mai rău decât o un film bun după o carte proastă e doar un film prost care face ca autorul să facă infarct la lansare.
          ”On the morning of 23 June 1959, Vian was at the Cinéma Marbeuf for the screening of the film version of I will Spit on Your Graves. He had already fought with the producers over their interpretation of his work, and he publicly denounced the film, stating that he wished to have his name removed from the credits. A few minutes after the film began, he reportedly blurted out: „These guys are supposed to be American? My ass!” He then collapsed into his seat and died from sudden cardiac death en route to the hospital.”
          Sau pe limba mea: https://zorele.wordpress.com/2015/06/27/spuma-zilelor-boris-vian/

          • Jo zice:

            De asta nu auzisem, dar nu mă mir. Sunt convinsă că mulți autori, de dragul banilor, fac niște compromisuri uluitoare. Vian rămâne excepția. Păcat, însă…

      • Drugwash zice:

        Ceea ce spui e perfect adevărat, iar motivul e că o carte induce imaginaţia proprie a persoanei ce o citeşte, imaginaţie care poate diferi de la puţin la enorm între persoane, ceea ce face ca un asemenea film să poată fi acceptat sau respins în diverse proporţii, de la persoană la persoană.
        Asta cînd e privit în mod emoţional. Dar dacă e privit în mod analitic, ideile principale – şi cele adiacente – pot fi detectate, reţinute şi pe baza lor reconstruită acţiunea în minte, pe loc sau mai tîrziu, conform imaginaţiei fiecăruia.

        Avantajul principal al filmului versus carte e că totul poate fi „absorbit” mental într-un timp mult mai scurt decît ar necesita lectura cărţii – în cazul de faţă patru volume cerînd mult mai mult decît 1h37min ale filmului. 🙂

  7. Dan zice:

    Îl citisem. Da. Mai ai multe de aflat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s