Refugiu în Flatland

Simt nevoia să mă refugiez. Știți de ce, nu cred că trebuie să explic. 😦
Zice Sheldon Cooper (gugăliți dacă nu-l știți) că FlatLand este unul din locurile imaginare preferate de el. L-am crezut. Mi-a plăcut.
Și ca să dau o spoială de cultură vă spun că Flatland e o nuvelă a lui Edwin Abbott (1838-1926) publicată în 1884. Am citit că ar fi o satiră a timpurilor victoriene, dar, dacă este așa, n-o pricep. Pentru mine este doar o ficțiune matematică. Superbă.
Povestesc.
Am citit, am sărit ce nu pricepeam, am ghicit ce nu înțelegeam. Găsiți cartea și completați-mă. Fac doar o relatare subiectivă. Foarte superficială.
Deci.
Povestitorul A. Square este un matematician prins în lumea celor două dimensiuni. Este povestea lui și a celor pățite de el.
Aflăm cu încântare despre cum și ce. Pe scurt (căci am un cititor constant care nu citește texte lungi 😦 ). Flatland e o lume asemenea unei foi de hârtie. Ființele sunt forme care se mișcă liber în plan. Muncitorii și soldații au forma unor triunghiuri isoscele teribil de ascuțite, clasa de mijoc e a triunghiurilor echilaterale iar cea a specialiștilor matematicieni (precum povestitorul) ori avocați, au forma unor pătrate sau pentagoane. Nobilimea are formă hexagonală, deci cu 6 sau cu și mai multe laturi. Perfecțiunea e aproape pentru cei la care poligonul se apropie de imaginea unui cerc.
Și evoluția e interesantă. Un pătrat dă naștere unui pentagon care are ca urmași niște hexagoane. Fiecare nouă generație a unei familii are o latură în plus (dacă nu v-ați prins). O dată cu vârsta și laturile cresc în lungime. Puțin, dar sesizabil în ținutul bidimensional.
Iar femeile? Ah, femeile. Femeile sunt linii. O dată femeie, întotdeauna femeie (citat) Iar liniile pot fi periculoase având două vârfuri, nu? De aceea femeile sunt obligate să se legene, să se unduiască cu ceea ce poate fi numit spate (fund?). Posibil să nu înțelegeți de ce. Explică A, Square. In spațiul cu două dimensiuni orice formă apare ca o linie. Mai lungă sau mai scurtă. Mai luminoasă pe unele porțiuni în ceața aproape permanentă. Doar femeia e linie, linie. Ba chiar punct, apoape invizibil, în cazul in care o privești din față, nu din lateral. Sesizați amenințarea ascunsă?. Femeile înțeapă. 😀
In spațiul bidimensional al teritoriului sunt reguli, conflicte și soluții. Relațiile sunt strict reglementate de un comitet cu un cerc pe post de șef/preot.
Frumusețea continuă în povestea pătratului.
Inteligent și curios , el se imaginează în LineLand cu toate în linie (spațiu unidimensional, deci) și unde o dată vecin, mereu vecin căci deplasările liniilor nu există. Se imaginează, idem, vizitând lumea Punctului (spațiul de dimensiune 0) unde acesta se simte Dumnezeu și e Tot în Toate (mă abțin să fac analogii), dar…surpriză…
Primește vizita unei sfere din spațiul tridimensional, sferă care apare ca un cerc în cel bidimensional al planului A. Square. Sper sincer că nu vă este greu să vă imaginați o sferă tăiată de un plan.
Convins prin exemple că spațiul tridimensional există, mintea pătratului o ia razna. Sau nu?
Își imaginează un spațiu cu 4 dimensiuni, cu 5, cu 6 și așa mai departe.

”In One Dimension, did not a moving Point produce a Line with TWO terminal points?
In Two Dimensions, did not a moving Line produce a Square with FOUR terminal points?
In Three Dimensions, did not a moving Square produce—did not this eye of mine behold it—that blessed Being, a Cube,
with EIGHT terminal points?
And in Four Dimensions shall not a moving Cube—alas, for Analogy, and alas for the Progress of Truth, if it be not so—
shall not, I say, the motion of a divine Cube result in a still more divine Organization with SIXTEEN terminal points?”

Mă opresc aici. Mi-ar plăcea să intrați în ținuturile dimensiunilor posibile. Si să vă bucurați de lumea în care trăim. Cu sau fără alte interpretări.


Sunt asemenea unui pătrat care încearcă să gândească. Voi?

Acest articol a fost publicat în Aiureli, Literatură, Scriitori uitați, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.