În căutarea lebedei

Am vrut să vă pun niște fabule de-ale lui Grigore Alexandrescu (1810-1885), la fel de actuale și astăzi. Mai pe scurt. M-am răzgândit. Greu să reduc la câteva vorbe atunci când fiecare vers e important. Le găsiți AICI, alături de alte scrieri.

Am rămas cu una singură, o poezie din cauza căreia autorul a fost întemnițat.

 

 

 

Lebăda și puii corbului 

Lebăda odată-aflase
(Însă cum se întâmplase,
Nu pot să vă dau cuvânt)
Cum că într-un colț de lume,
Într-un loc cu mare nume,
Și pe un frumos pământ,

Niște păsări osândite,
Corbi de câțiva ani numite,
În primejdie trăiesc.
Lebedele au din fire
O ciudată presimțire,
Care este dar ceresc.

Așa, să le izbăvească,
Cu o râvnă părintească,
Ea plecă până în zori.
Ajungând într-o livede,
În culcuș de vulpe vede
Pui de corb nezburători,

Care într-o vizuină
Petrecea ca în grădină,
De-a lor soartă mulțumiți.
Pasărea cea albă-ndată
Către dânșii se arată,
Zice: „Puilor iubiți!

Soarta voastră e de milă:
Spuneți cum pe voi în silă
Aici vulpea v-a adus?”
Corbuleții în mirare
Răspund iute, râzând tare:
„Noi de voie ne-am supus.

Vulpe ce e, nu știm spune,
Decât că năravuri bune
Acea damă arăta:
Că avea coadă pe spate,
C-al ei păr în galben bate
Și că ochi lucioși purta.

Ea când ne-a luat de-acasă,
Ne-a spus că la a sa masă
Are feluri de mâncări,
Că e prinț de dobitoace,
Că pe noi va a ne face
Să ajungem la mari stări.

Ne-a mai spus că ne e rudă,
Că din vârsta cea mai crudă
Neamul nostru l-a iubit.
Ea, ca și al nostru tată,
Că ne tragem ne arată
Din vultůrul cel slăvit.

Și adesea ne vorbește
Că din suflet se silește
A ne da slava dintâi.”
Lebăda strigă cu jale:
Sunteți pe a morții cale,
O, voi ai corbului fii!

Dar al vostru sec părinte
Cum nu și-a adus aminte
Ceea ce i s-a-ntâmplat,
Când își părăsi locașul
Și din gură lăsă cașul,
Iar de vulpe înșelat?”

Puii nebăgând-o-n seamă:
„Cale bună,-i zic, madamă,
Noi nu știm ce ne vorbești.
Și prin astfel de cuvinte,
Să ne scoți acum din minte
Cam degeaba te silești.”

„Eu mă duc, lebăda zise,
Însă vouă vă sunt scrise
Multe rele să răbdați;
Căci prostia-vă cea mare,
Ca ș-a penii-ntunecare,
Nu se poate s-o spălați.”

Cine-o fi fost lebăda în anii 48? Dar vulpea? Dar puii de corb? Habar nu am. Mi-am șters din minte istoria știută, atunci când am aflat câte minciuni ni s-au spus. Și nici de cea de acum nu sunt sigură că e corectă.
Încerc să actualizez.
Vulpea ar putea fi printre noi. Cu carnet de partid sau de presă, nu? Și nu. Nu e doar una.
Puii de corb suntem fraierii de noi (nu vă includ și pe voi, cititorii 😀 ) Fraierii păcăliți de texte TV, de voucere, de pomeni, de mărirea pensiei sau ieftinirea cu 2 bani a unor servicii. De prostiile legiferate fără nicio strategie sau viziune, doar pe interese de grup. Poate și fraierii din comunități mici, gen Ditrău, care habar nu au ce se întâmplă cu ei. Și, de ce nu, fraierii din Sri Lanka. Stăm cuminți sub privirile vulpii, fără a reacționa. Și nu. Nu e doar una. 😦
Iar lebăda? Cea frumoasă și inteligentă și bună sfătuitoare? Unde e lebăda? Aș putea specula cum că fiecare are lebăda lui, personală. Nimic care să ne unească, însă. Oare ne vom trezi singuri, că tot nu știm a asculta de nimeni? Vom afla. Nici lebedele nu mai sunt ce-au fost 😦

PS Oare de ce mă tot întreb una sau alta? Ce rezolv? Mai bine citesc cele spuse de Victor Hugo:

Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la În căutarea lebedei

  1. condeiblog zice:

    Deplângeam de copil, soarta oilor… Care în nerozia lor se aruncă cu toatele în vreo prăpastie să-și frângă gâtul, sau în apă ca să se înece, dar numai să fie la grămadă. Apoi mi-am dat seama că nici omul nu e prea departe de performanța asta. Pe pielea mea am descoperit, o să vă povestesc îndată… Nu am luat prea multe note mici la școală, de aceea atunci când s-au întâmplat, au fost marcante și nu le pot uita. Ce jale a fost pe sufletul meu când am primit un 4. Nu răspunsesem prea bine ce-i drept, sau chiar deloc de câteva ori, dar mai mult pentru că am fost uluit și fâstâcit de șarja întrebărilor. Fusesem văzut înghiontindu-mă cu alt coleg înainte de intrarea la clasă și profesorul era cum se spune, pornit. Catastrofă a fost pentru mine. Credeam că fac infarct… Între acest 4 și 3-ul pe care l-am primit două săptămâni mai târziu, la o materie pe care pe atunci o socoteam mult mai importantă și anume matematica, e diferență de un punct. În jos! Cu toate astea, treiul l-am primit senin ca pe o ploicică ușoară de vară, numai pentru că eram la grămadă. Toți am fost potcoviți atunci cu câte un 3, fiindcă am chiulit în masă 🙂

    • vax-albina zice:

      Spiritul de turmă a devenit ”abilitate de socializare” și e musai să o ai. Pe FB – unde strângi cât mai mulți prieteni pe care nu-i cunoști, plus pe celelalte rețele. Pui un gif cu ăla de bate din palme, o poză cu inimioare sau un cap ce vomită și ești în rândul lumii. 😦 Nici nu știu ce e mai rău: o poză sau un text plin de greșeli gramaticale 🙂

      • condeiblog zice:

        F.B…..Am fost îndemnat de niște colegi, bloggeri cu facebook, să urmez și eu calea aceasta spre a avea mai mulți vizitatori. Mihai Hai-Hui mi-a făcut și o demonstrație în sensul acesta, republicând la el pe pagină un articol de al meu. În ziua aceea, într-adevăr s-a stabilit recordul vizualizărilor mele. Dar cu asta, ce? Îmi place să fiu citit de oameni asemenea mie, care să rezoneze cu mine și nu care să-mi dea bătăi de cap cum li se întâmplă uneori celor care sunt extinși, ca să zic așa. Li s-a întâmplat Potecuței, Aurei, fete de ciocolată, ce nu mi-aș fi putut imagina vreodată că prin textele lor ar putea suscita deranj în mintea cuiva. Și atunci? Blogul e altfel, mă simt onorat ca și cum aș fi membru într-un club select.

        • vax-albina zice:

          Aveți dreptate. FB-ul poate fi bun dacă grupul tău e bun. Bun în sensul de asemenea ție. Cu bloggeri și scriitori și artiști. Mai cu seamă cu oameni onești, fără invidii sau orgolii.

  2. Politica asta e atât de spurcată încât murdărește și lebedele cele mai imaculate.

    • vax-albina zice:

      Ce mult mi-ar plăcea să spun că nu ai dreptate. Dar ai.
      Decât o lebădă pe post de tătuc, mai bine lipsă. Ne lăsăm în grija îngereilor și sperăm să scăpăm cu bine. Pe persoană fizică. 😦
      Dar dacă….

  3. Issabela zice:

    Ba eu nu văd de ce n-aș fi pui de corb, deși am o părere destul de bună despre capacitățile mele intelectuale. Dar și feelingul că nu-i de ajuns.

  4. stela9 zice:

    Lebedele au fost mâncate.🙂

  5. ina02s zice:

    Fabula asta n-o stiam. Frumoasa cheie are. Saracii puii de corb, de buna voie in vizuina vulpii. Și ’48. 😬 Ciudat, am rămas aceiași pui de corb.🙄

  6. Drugwash zice:

    Lebăda e o himeră, a dracului hahaleră!
    Cu gît lung şi-albă la pană e doar vulpea cea vicleană.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s