Evrika

Nu. Stați liniștiți. Nu am descoperit nimic. Vreau doar să mai dialogăm. Voi vreți?
Povestea mea începe cu o replică auzită într-un serial tv, între doi polițiști. Cam așa:
– Ce înseamnă Evrika?
– Ceva precum Bingo pentru noi, americanii.
Cred că știți legenda expresiei Evrika. Este atribuită lui Arhimede, cel care trebuia să afle volumul coroanei regelui și care a observat că scufundat în cadă produce ridicarea apei. Descoperind brusc soluția, se spune că Arhimede ar fi ieșit gol pe stradă strigând ”am găsit” aka ”evrika”.
Și am început să caut un cuvânt, unul singur, care să fie acceptat în română ca echivalent. Stăteam cu soluția în așteptare și nu-mi pica fisa. Până când Aha! Am găsit. Cuvântul de răspuns la o rezolvare, cumva neașteptată, cumva spontană a unei probleme este Aha.
Am început să gugălesc și am aflat că există și se studiază efectul Evrika zis și efectul Aha.
E simțit de savanți, de cercetători, de vizionari, de noi, cei obișnuiți, atunci când găsim brusc soluția potrivită. La un puzzle, la o ghicitoare, la matematică, la job sau la probleme casnice, Aha-ul e dorit. Ieșim din șabloane. Vreți să vi-l provoc?
Încerc imediat. Doar după ce vă povestesc ceva. V-am mai scris despre Oriana Fallaci (1929 – 2006). O citeam și o iubeam cândva. În cartea ei ”Dacă soarele moare”, carte zdrențuită de cât am răsfoit-o, era prezentată glumeț o asociație.  ”Asociația internațională a Țestoaselor”. O asociație în care erau primiți doar cei care răspundeau corect la trei sau patru întrebări. Anii de după 43, ca să fim lămuriți.

Vă pun și eu trei dintre acestea, deși descrierea reacțiilor din carte merită citită. Citez:
1. ”Ce anume are vaca în număr de patru și femeia numai două?”
2. ”Ce anume fac o femeie stând jos, un bărbat în picioare și un câine în trei labe?”
plus 3. Ce anume intră tare și iese moale?

Dacă v-ați gândit la prostii nu veți fi nicicând Țestoase. 😦  Ele nu sunt niciodată vulgare.
Răspunsurile sunt: picioarele, dau mâna, guma de mestecat.
V-am auzit oare spunând ”Aha”? M-aș bucura.
Și iar am folosit google și am aflat că asociația încă există și că a făcut pui. Cu membri de seamă ca astronauți, piloți, JFK și alții. Cu parola de recunoaștere gen întrebare și răspuns.
Poate o veți ghici din melodie:

Nu vreau să mă lungesc și să vă plictisesc. Aștept aha-ul 😀

Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Evrika

  1. Issabela zice:

    Nu știam nimic din ce zici tu aici… Nici de carte, nici de asociație, nici de clipul haios.
    Dar asocierea aha-ului cu evrika și bingo mi se pare super, nu m-aș fi gîndit 🙂

  2. 9 zice:

    Aha!😂 acel aha are sensuri diferite si in functie de tonul vocii.

  3. Aha-ul e mai elocvent dacă-i însoțit și cu o plesnitură cu palma peste cap. De la acele plesnituri provine calviția de pe vârful capului la români. 😉

  4. Pingback: De-ale mele | Fosile şi pietre

  5. ioansperling zice:

    Povestea cu Arhimede nu-i întreaga; dupa el alerga nevasta-sa pe strada strigand: „Arhimede treci imediat acasa, ai uitat sa speli vana!

  6. Aldus zice:

    Eu m-am gândit la următoarele răspunsuri:

    1) sfârcurile (respectiv mameloanele), dar apoi mi-am dat seama că sunt picioarele;
    2) Pipi;
    3) Penisul.

    Să înțeleg că nu doar m-am gândit la prostii, dar sunt și vulgar? 😦 De ce sunt vulgar? Actul micțiunii este o prostie? Eu cred că-i o necesitate fiziologică. Penisul este un cuvânt (sau un organ) vulgar?

    Cred că ar trebui să ieșim din comunism, în care sexul era ceva tabu, și ar trebui să intrăm într-o lume normală, în care putem discuta despre erotism fără vulgarități. Pentru că, în ultimă instanță, sexualitatea nu are nimic urât în ea. Este nu doar cât se poate de normală, ci chiar ceva foarte frumos. Urâțenia și vulgaritatea se află în modul în care o privim și ne raportăm noi la ea.

  7. Vladen zice:

    Mda, nici eu n-as fi testoasa… Dar am zis Aha :). Stiam sigur ca n-au cum sa fie raspunsurile ce mi-au venit mie in minte, altfel unde era arta, doar ca ar fi necinstit sa zic ca primul gand n-a fost varianta aia lipsita de imaginatie. Deci n-am cum fi testoasa.
    Oricum, ma astept ca e o societate in care raportul femei/barbati e inclinat spre prima categorie, ca femeile sunt mai degraba subtile decat vulgare. Testosteronul niveleaza subtilitati. Macar la unii dintre noi. Si nu ma refer la Aldus, el prea vrea sa socheze si asta nu vine cu testosteronul.

    • vax-albina zice:

      Normal că mintea are răspunsurile ei. Doar că nu le pronunțăm. Ți-ar plăcea în clubul Țestoaselor. Era un club în care, dacă greșeai răspunsul de inițiere,dădeai de băut tuturor țestoaselor din jur. 😀

      • Vladen zice:

        Sigur mi-ar placea. Desi acum ma gandesc cam cu teama, ca inca incerc sa aplic diverse metode sa nu ma mai simt ca terminatorul dupa detonare pe motiv de vin prea mult si prea bun aseara.

    • vax-albina zice:

      Cum orice comentariu ce conține cuvântul Aldus trece la moderare, era să pierd mesajul tău. Nu îl înțeleg.

      • Vladen zice:

        Pe aldus sau mesajul meu? Imi cer scuze daca e a doua, e posibil ca romana mea sa cam sufere azi. Ieri am sarit teribil calul si acum sunt stransic de mahmur.

        • vax-albina zice:

          Are Aldus un talent de a devia de la subiectul articolului, ceva de speriat. Când a vrut să vorbească despre frumusețea sexului l-am trecut la moderare. Încă nu am site de matrimoniale 😦 Dar gata. Nu mai bârfesc.

  8. Ăla cu nume lung şi viaţă scurtă zice:

    Teoretic, un cîine nu poate da mîna – cel mult dă laba.
    Asta aşa, fiindcă-mi place să mă agăţ de tehnicalităţi de parcă aş fi un avocat curvit. 🙄

    Şi, sincer să fiu, n-aş vrea să fiu membrul unui grup fie ipocrit fie lipsit de experienţa completă a vieţii.

    Ocim haraşo, Vova! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s