titlu alternativ: Dacă tăceam…
Tocmai mă obișnuisem. Dar nu. Continui.
Vreți să facem o comparație a principalilor prezidențiabili cu unghiurile din matematică? Înțeleg că da. 😀
K. W. Iohannis e unghiul ascuțit. E unghiul normal, precum cuvântul lui preferat. L-am pus în imagine. Galben, dreapta – cum altfel.
Nu se bate pe burtă cu nimeni, nu hăhăie, nu e tătuc și nici nu-mi doresc. Își vede nemțește de atribuțiile lui. Nimic exagerat. Va fi votat de cei care înțeleg că un președinte trebuie să ne reprezinte demn, fără sentimentalisme ieftine.
Unghiul complementar e D. Barna. E nou, activ, inteligent și nu rutinat precum anteriorul. Are locul lui, fiind tot ceea ce Iohannis nu este. Va avea și șansa lui, acum sau cândva. Va fi votat de tineri crescuți și educați după 89. De cei care au reușit. Albastrul din imagine.
Urmează unghiul opus la vârf. Și fiecare va înțelege ce va dori prin ”vârf”. Eu înțeleg o instituție așa cum ar trebui să fie guvernul. Despre V. V. Dăncilă scriu. La ea totul e pe dos. Jos, roșu, stânga – in imagine. Așa-i? Guvernare susținută prin mită instituționalizată. Va fi votată din frică. Frica de pierdere a privilegiilor, fie ele mici cât ajutorul social, fie ele mari cât o pensie nesimțită.
În fine: unghiul suplementar. E verde freș. E cam în plus. E T. Paleologu, să nu-mi spuneți că nu știați. La el cam toate sunt în plus: istoria familiei, orgoliul, nerăbdarea. Cotat ca cel mai intelectual dintre candidați, va fi votat de fini intelectuali ori de cei ce se vor a fi fini intelectuali. Păcat că a citit și a predat din oratori și oameni dedicați cetății, dar nu a și aplicat. Ar fi rămas doar un mic Socrate, zic eu. Că nici acela n-a prea scris, mi se pare 😀 ”E fericit să vorbească și să se vorbească despre el.” a zis G. L.
Cele de mai sus sunt unghiuri proprii.
Mai există o categorie. Unghiul impropriu: nul sau alungit. Stă pe axă și nu o ia nici în sus nici în jos. Ați ghicit. E M. Diaconu, un actor prea grăbit să joace rolul de președinte. Aparent independent, puțin bleg – precum rolurile pe care le-a interpretat, ”om bun”, sfătos cum place omului mediocru, aparent modest și bine intenționat. Dezinteresat chiar (dacă nu ar fi vorba de cele 10 mil dolari pe care urmărește să le câștige prin simpla participare). Aere de român simplu, nu de sas născut în România. Altă treabă, nu?
Mă opresc. Le știm calitățile și defectele. Nu avea sens să mă lungesc. Fiecare are rostul lui în distrusa noastră societate. Sper.
Se spune că în primul tur votezi cu inima, în al doilea cu mintea. Chiar nu știu dacă se mai potrivește. Încă mai analizez opțiunile.
Oricum: Vă doresc minte limpede.
PS.
unghi ascuțit + unghi complementar = 180 grade
unghi ascuțit + unghi suplementar= 90 grade
unghi ascuțit = unghi opus cu semn schimbat.
Later edit. 11.11 2019
Concluzii:
5 din 10 români nu s-au prezentat la vot. Au rămas în bula lor și, astfel, au pus-o pe Dăncilă în geam până vine pensia (nu mai e doar un banc)
Unul din 4 români prezenți la vot a votat-o pe Viorica de Videle.
Am găsit o parodie pe net. Acum e momentul s-o reproduc:
”Deșteaptă-te Române,
Din somnul cel ce moarte
În care te-a Dăncilă
Barbarii teleormani.”
Nu ne-am deșteptat încă 😦
Cel mai lăudat de tine este Iohanis!Acum e considerat sfânt de toţi cei care altădată îl huleau…să vedem ce face noul lui Guvern.Că vai de ţărişoara noastră!
Iohanis nu prea stie nici el ce face acolo (vezi singura gafa memorabila in care-si uitase discursul), dar il ajută figura sobră. Mai degraba pe Barna il lauda doamna.
E bun totuşi sfatul,,Să votăm înţelept!,,…analizând unghiurile…e vai de viitorul nostru.La juramântul noilor miniştri a fost un teatru de mureai de râs, care se balbaia, care uita să pună mâna pe biblie!Om vedea!
Cred ca a inceput si lor sa le fie rusine ca exista, cum ne e si nouă de atatea decenii. Dar sa nu ne bucuram, e clar ca nu avem clasă politică.
De asta spun…,,apele tulburi sunt mai adânci decât par,,!Să nu ne apucâm să desemnăm pe bloguri noul preşedinte ca fiind tot Iohanis!Să gândim decidem la vot neinfluenţaţi!
@Oaza
E perfect. Fiecare alege ce i se potrivește, persoana cu care rezonează.
Zău că încerc să nu laud. Dimpotrivă. Dar nici să înjur. Cum nu mă uit la TV, toate informațiile le am din presă. Zic ce cred.
Adaug. Cu Barna nu m-am lămurit. Degeaba vrea el multe și bune dacă nu va fi sprijinit de parlament. Iar când mă gândesc la partenerul lui – Dl.Cioloș – am un mare semn de întrebare.
PS nu îmi permit să judec partidele. Doar oamenii ce ies în față. 😦
Mi se rupe de toti, nu am mania circului in sange.
Iohannis e răul cunoscut. Cam pasiv. Nu vreau să critic prea mult pe nimeni. Altfel m-aș lega de naveta pe care o face fostul profesor sibian spre nevasta cu aere de fetișcană ce rămâne în rutina profesoratului pentru comoditate. Etc, etc.
Cum adica 10 milioane de dolari pt simpla participare?????
În caz că obține voturi reprezentând 3%. Acesta este și scopul celorlalți participanți pe care nu i-am menționat. Doar nu credeați că ne vor binele, nu?
Nu stiam asta, spre rusinea mea. Deci sunt platiti pt circ politic. Rusine noua ca permitem asa ceva din saracia noastră.
E esențială, și de această dată, prezența cât mai mare la vot. Să fie anihilată opțiunea celor care votează din inerție, după zvonuri și prejudecăți.
Da. Orice vot e important. Fiecare cu preferințele lui.
Cu cât votăm mai mulți, cu atât imaginea societății în care trăim e mai
clarăcorectă.Sper ca Paleologu să mai candideze odată, peste 5 ani. Actorul are un caracter mizerabil, îl cunosc.
Este esențială o participare masivă, facem o economie bugetară.
Pe Paleologu l-am citit în interviul acordat ziare.com și era prea repezit pentru gustul meu.
Despre el a scris Gabriel Liiceanu, care îl cunoaște.
Despre actor a scris Dragoș Bucur. L-am crezut.
Ceea ce a scris D. Bucur este tipic pentru el. N-am citit Liiceanu.
articolul lui Liiceanu (nu sunt mereu de acord) e pe contributors.ro. Citez:
”Dacă „Paleologu nu-și mai aparține”, atunci cui aparține el? Domnul Barna nu ne-a spus. Singurul răspuns care-mi vine în minte este: unei penibile vanități de copil răzgâiat. În fond, infantilismului lui. L-am auzit cu ani în urmă – revenise în țară dintr-o ambasadă din Danemarca și ne-am întâlnit la nu mai știu ce „masă rotundă” –, afirmând cu o superbie care m-a amuțit: „Eu am stat la masă cu regi și regine”. Asta, credea el, ținea loc de carte de vizită. Păi și Ceaușeștii, mi-a venit să-i spun, au stat la masă cu regina Angliei și asta nu i-a făcut mai breji!
În campania electorală actuală, Toader Paleologu aduce o notă de pitoresc. Seamănă cu un copil care ține morțiș să se joace de-a oamenii mari. Ca să atragă atenția, face giumbușlucuri și-și pierde simțul ridicolului. Având în minte mari topoi literari, își închină campania memoriei tatălui, invocă, încurcându-le între ele, personaje din Iliada, face paradă de citate latinești la care electoratul ar urma să freamăte de emoție, le vorbește românilor despre cultura armelor… E fericit să vorbească și să se vorbească despre el.
Numai că, la capătul acestei comedii, tânărul acesta îmbolnăvit de sine însuși și amețit de fervoarea jocului în care s-a pomenit figurant, ar putea să realizeze ce rău i-a făcut României, netezindu-i, cu cele câteva viitoare procente ale sale, drumul către turul al doilea inomabilei Dăncilă.”
PS văd că dl Paleologu a dat replica. Nu am citit-o. Merg acum.
Cam are dreptate cu aerul de copil. Chiar mă gândeam că în 5 ani are timp să se mai doteze cu niște ouă (Bombonel), fiindcă dacă n-o face, nu ar fi bun de nimic. Nu merge cu menajamente aici.
Cele două articole merită a fi citite. Comentariile sunt savuroase și inteligente.
Imi place aceasta analiza. 🙂
Si eu cred ca e pacat ca prea putini inteleg care sunt atributiile unui presedinte (indiferent care ar fi acesta) in Ro, conform Constitutiei: destul de (poate prea) restranse, intr-o republica semi-prezidentiala; nici prea multa puterea n-ar fi buna pentru ca presedintii sunt, si ei, inainte de orice, oameni (cu mai multe sau mai putine defecte, si daca dam iar de vreun megaloman…!)
Mulțumesc. Încerc să mă abțin.
Cea mai mare prostie a fost alegerea președintelui la 5 ani și a parlamentarilor la 4.
Un președinte nu poate face nimic dacă nu are guvernul și parlamentul de partea sa. Candidații o știu și nu o spun.
Aveți un link cu răspunsul lui Paleologu?
Pentru domnul Florin: http://www.contributors.ro/editorial/drept-la-replica-este-domnul-liiceanu-dedesubtolog/
Mulțumesc. Mie îmi place pentru că are altă stofă, dar nu este cea care ne trebuie încă vreo 15-30 de ani.
Da. Acum e nevoie de cineva care să facă curățenie. Filozofia, mai încolo 😦
Trebuie cineva cu … Nici Iohannis n-are suficiente, da’ atât avem.
Puncte de vedere din diverse unghiuri. Sper ca cel complementar sa completeze odată toate celelalte unghiuri obtuze și confuze.
Am oarece îndoieli că se dorește sumarea unghiurilor. Ca cercul să fie perfect. Prea multe obstacole în lege, în instituții, în societate.
Este un roman, „Revolta de pe Caine” Herman Wouk, premiul Pulizer pentru literatură, publicat în română acum mulți ani. Primele câteva sute de pagini prezintă lucrurile dintr-un anumit unghi / punct de vedere. Următoarele pagini dintr-un unghi opus. De fiecare dată e convingător. Mi se pare exemplul clasic pentru „unghiul de vedere”.
Dar n-are legătură cu intenția D-nei Isa cu care sunt în întregime de acord.
Scuze, D-nei Albina.
Tu, Florin, tocmai ce pusesei punctul pe un unghi de vedere, ăla al olgutzei, care-i vede pe toti ceilalti exact cum sînt ei, de fapt…
Am văzut doar filmul cu Revolta. Și o poză f grăitoare care circulă pe net, e o cifră desenată și doi oameni, unu vede 6, celălalt 9… evident că ambii văd bine.
Dar aici, în discuția de față și în general în politică, indiferent de unghiuri trebuie să fie undeva un barem de bun simț și normalitate, după care să concluzionăm și noi…
Știi că avem același punct de vedere. De altfel, să nu uităm că celalalt punct de vedere a fost experimentat pe noi foarte multi ani și nu ne-a adus nimic bun, doar rău.
P.S. Filmul e slab. Romanul este cu adevărat bun.
P.S. Cred. Am ceva restanțe de genul.
Extrem de convingător, în ambele situații.
Bine ați revenit!
În acest context, aproape că nici nu mai contează articolul care marchează această revenire! Să fie într-un moment fast!
Bine v-am regăsit. Va trebui să recuperez și să văd ce ați mai scris.
Pentru mine e simplu, votez Iohanis.🙂 Imi plac unghiurile ascuțite.
😀
Imi plac oamenii siguri pe ei.
Teatru de păpuşi… Ha ha ha ha ha!
Dacă vrei adevărul trebuie să dai foc aţelor ca să vezi cine se frige la degete.
Chibriturile noastre-s ude.
La ce mi-ar folosi? Crezi că mi-aș schimba părerile?
Adresarea era impersonală.
Părerile despre marionete nu contează, oricum. Numai adevărul contează.
De fapt suntem ca în Caragiale; deși unii par siguri pe ei, cu cine votează, în timp ce după votare poporul rămâne tot turmentat, țara nu se ridică politic la nivelul Poloniei sau Ungariei. Ori președinții doriți s-au perindat la butoane prea mulți ani ca să se creadă îndreptățiți „a sta” acolo fără să aibă și rezultate pentru România.
Dna Albina ați făcut o bună radiografie, doar că nu e deloc de bonton un „om sigur pe el”, în timp ce nu se bazează pe lege, pe Constituție, pe popor și pe Dumnezeu.
Bine ați venit.
Bravo! Parodia e faină!
mi -a placut cum te-ai jucat cu unghiurile 🙂
Mulțumesc. Nu prea e de joacă. 😦