Ultimele amintiri.

Ultimele amintiri rămase din prima clasă.

Școala Ursulinelor. Trepte tocite. Foc în sobe. Podea ceruită. Botoșei.
Miros de manuale noi. Călimara cu cerneală. Toc cu peniță. Învățătorul Sergiu Ciornei.
Curiozitate, neastâmpăr. Clopoțel.
Castane.
Premiu.

Cam puțin, nu? Voi?

Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Ultimele amintiri.

  1. Ana May zice:

    Prima zi de școală… de mână cu tata.
    Cu emoții, cu încredere…
    Un învățător blând și bun și răbdător. Totul a început ca un joc. Primul nivel, ușor, apoi mai mult, mai provocator, mai duficil. La fel ca și nivelurile jocurilor.
    Mi-a plăcut mult articolul. O invitație în lumea amintirilor frumoase.
    O săptămână minunată! 💐😘

  2. menda zice:

    E poza din abecedar?

  3. Nimic. Nu mi-au plăcut niciodată cursurile forţate de dresaj.
    Am învăţat să citesc şi să scriu acasă, pe la cinci ani. Erau destule cărţi în bibliotecă şi mai avea şi mătuşă-mea colecţia ei. Şcoala îmi stătea în drum, abia aşteptam să mă îmbolnăvesc – sau poate declanşam chiar eu boala, din subconştient – ca să pot sta acasă în pat, să ronţăi pîine goală şi să citesc. Orice.
    Şi uite de-aia nu m-am încadrat niciodată în sistem, fiindcă viaţa aia ideală şi mirifică din cărţi la care visam era spartă în miliarde de bucăţele de realitatea cruntă din jur, de care mi-era scîrbă. Şi îmi este în continuare.

    • vax-albina zice:

      Foarte stresant. Eu trăiam în bula mea și habar nu aveam de nimic. La fel cu cei mai mulți copii.

      • Florin zice:

        Eu trăiam într-o lume ostilă. Problema este că tot n-am ieșit din acea lume. Și nu numai eu.

        • vax-albina zice:

          Îmi pare rău. Încercați să ieșiți. Încercați să uitați. Cât poate fi de riscant? Veți fi liber.

          • Florin zice:

            Stimată Doamnă, sunt liber. De fapt, am fost liber chiar și atunci. Puțini oameni au călătorit pe urma cărților citite. Cu penultimul pașaport am depășit 120.000 km. Deci, sunt „ieșit”, cum vă exprimați dvs.
            Cu uitatul e altceva. Foarte ușor se trece de la o democrație (mai ales șchioapătă ca a noastră) la o dictatură. V-ați gândit dacă am fost aproape în mai, cât de aproape?
            Văd tâmpiți nostalgici, unii nici nu știu după ce sunt nostalgici. Bunici care ar vrea să-și vadă nepoții cu cravate roșii. D-aia nu trebuie să uităm, ca să nu se repete.
            Nu cred că trăiți într-o bulă. Nu se poate, trebuie să ai de-a face cu oficialități, să plătești un impozit, să-ți cumperi un loc în cimitir, să vrei o adeverință, să depui o reclamație, … Nu poți scăpa. Nu le simțiți ostilitatea?
            Eu recunosc – sunt un individ ostil, extrem de ostil, conflictual. Dar am și o sensibilitate aparte în acest sens. Dacă merg la o instituție a statului cu salariați extrem de bine plătiți (de noi toți, pesedei și anti) – AAAS și constat că funcționarele au o șuetă despre „ce draguță este Irinuca”, nu mă pot abține să nu le vărs ceva otravă, să le stric ziua. Sunt sigur că ar prefera să le înjur, dar le poți jigni mai bine fără înjurături.
            Cu cimitirul nu vă dezvălui că vreau să scriu o pagină. Călătoriile (dar nu „note de călătorie”) le găsiți la meniul LUMEA CEALALTĂ.
            Numai bine.

  4. lacrimaroua zice:

    … prima zi de scoala …
    … imi aduc aminte ca mama mi-a adunat toate jucariile si: „mi-a spus sa-mi iau ramas bun de la ele pentru ca nu voi ma avea atat de mult timp pentru ele” 🙂 ; imi aduc aminte ca am pasit cu emotie pragul scolii alaturi de parinti si sora mea … 😉

  5. ioansperling zice:

    Ora 5 in fata portii inchise a scolii….singur…. intuneric. In momentul in care am renuntat la scoala a aparut prietena mamei care urma sa ma trezeasca pe la 6.30 si sa vina cu mine la școală. Poate era mai bine sa fi renuntat atunci…Am facut cam 26 de ani de scoala cam de pomană si ce e mai rau sufletul se ascunde adesea in spatele mintii!

  6. Nautilus zice:

    Nu prea am amintiri din prima zi de școală. Pricepusem că era treabă serioasă acolo. Înghițim în sec, luăm partea bună, mergem mai departe… spre vacanță 🙂

    • vax-albina zice:

      Până la urmă nu amintirile sunt importante. Faptul că ați mers la școală, da. Și vacanțele, desigur.

      • Nautilus zice:

        Mi se părea destul de greu pe la școală.

        Învățam destule și singur, din proprie inițiativă, dar, după cum a zis cineva, autodidacții învață doar ce le place. La școală învățam și ce nu îmi plăcea.

        Mai era și severitatea rece a unor dascăli, pe care nu am prea înțeles-o. Lumea în care ne-am născut e și așa severă și rece, ce rost mai are să …?

  7. …”Ursulinelor”? 🙂 Așa erau numele de școli? Habar n-aveam, a mea se chema 20 și-atît, azi au alt gen de denumiri…
    E chiar drăguț, seamănă cu clasele 0 de azi, care sînt „clasa albinuțelor”, „clasa rățuștelor” etc…

    • vax-albina zice:

      Nuuu. Se chema ”Școala generală nr 1” și era fosta școală a Ursulinelor cu biserica alături, în care ne era frică să intrăm din cauza poveștilor auzite, și cu o grădină imensă în care intram pe furiș. Grădina nu mai există, de ce ne-am mira.

      • albescu zice:

        Pe vremea când eram la liceu, mama fiind învățătoare la Ursuline, într-o vacanță m-a rugat să o ajut să coboare băncile învechite în cripta bisericii. În curtea școlii era o poartă prin care se cobora pe o scară lungă în criptă. Eu trebuia să aștept jos băncile care coborau prin alunecare până jos și să le stivuiesc pe unde apucam. Mi-aduc aminte că în pauze, până aduceau de la clase băncile până la capătul scărilor colindam curios prin criptă. Cripta era luminată din loc în loc cu niște becuri anemice. Era un spațiu enorm cam cât podeaua bisericii de deasupra iar în ziduri erau plăci cu inscripții în germană cu litere gotice. Unele plăci (majoritatea) erau sparte și se se prelingeau afară tot felul de zdrențe. Atmosfera de groază era întreținută nu numai de imaginile macabre dar și de zgomotul trepidant al băncilor care coborau pe scări și care se amplifica cu cât se apropiau de capătul scării. A fost o experiență inedită!

    • Florin zice:

      De fapt, cred că era mănăstirea Ursulinelor.

  8. vax-albina zice:

    @tuturor,
    cu jena de a adăuga amintirile altora, dar cu bucuria de a afla de la cei care nu au uitat :
    Mihai Șora: https://www.facebook.com/mihaisora/photos/a.127936887262336/2460954137293921/
    și
    Marian Godină: https://www.facebook.com/godinamarian/posts/2487278601502222

  9. albescu zice:

    Tu îmi propui să explorez o gaură neagră de unde să recuperez fragmente de memorie care încă nu au fost înghiţite definitiv de turbionul care mă lasă fără amintiri. Prima impresie pe care am recuperat-o de la şcoala Ursulinelor din Sibiu unde am făcut clasa I-a îmi amneiteşte de mirosul puternic de motorină cu care erau curăţate culoarele. Ani de-a rândul am avut diverse automobile pe benzină, Acum am un Dokker pe motorină şi de câte ori alimentez, o boare care se degajă îmi aminteşte de culoarele întunecate din primii ani de şcoală. O a doua amintire care îmi persistă şi care refuză să fie absorbită în neant este legată de prima oră la care învăţătorul nostru, domnul Barbu întârzâia. După o binemeritată perioadă de hârjoneală şi de înviorare, realizam faptul că ceva nu e în ordine şi ataşamentul de acel om tare cumsecade dar lovit de soartă ne îndemna să reparăm lucrurile. Aşa că ad hoc se forma o delegaţie din care, ca un făcut de fiecare dată făceam parte şi eu care mergea la locuinţa dlui învăţător, Barbu, la 50-75 de metri de şcoală ca să-l rugăm să vină să ne păstorească. Domnul Barbu avusese o soţie la care a ţinut foarte mult şi care se prăpădise de curând şi îşi îneca amarul în băutută aşa că unele dimineţi erau greu de învins.. Deseori, în timpul lecţiilor se oprea şi după ce privea o vreme în gol îşi aţintea o privire ameninţătoare spre noi şi punând pe catedră o foaie de hârtie ne spune: eu o să lipsesc câteva momente dar dacă cât lipsesc nu sunteţi cuminţi, o să întorc foaia! În primele astfel de momente toată clasa a rămas încremenită uitându-se hipnotizată la coala de hârtie. Mai apoi lucrurile s+au schmbat, ne-am prins că e o cacealma!!

    • vax-albina zice:

      Aceeași școală, amintiri diferite. Îmi place asta.

    • vax-albina zice:

      Tu cu motorina, eu cu cerneala.
      Îmi amintesc cum am intrat pe furiș, pe întuneric, în cămară ca să iau un gât de sirop de mure. Am nimerit sticla cu cerneală și am scuipat-o rapid pe coșul cu rufe curate. Furtul a fost dovedit și răsplătit 🙂

      • albescu zice:

        Tu cu cerneala, eu cu exmatricularea.
        Cu timpul, nu ne-au ajuns cele câteva minute de relaxare la primele ore în care dl Barbu întârzâia. Am realizat faptul că putem să ne permitem mai multe. Într- zi, am adus de acasă un bulz de sacâz din cutia viorii lui tata. L-am fărâmat şi l-am împărţit frăţeşte la toată lumea. Aveam o sobă pe gaze cu un locaş în care trebuia să introduci un vas de apă pentru a se menţine umiditatea necesară. Acolo am aruncat bucăţile de sacâz şi am produs o atmosferă de biserică pravoslavnică pe fundalul căreia am intonat cunoscutele versete: Doamne miluieşte, popa prinde peşte! Ca fiind principalul iniţiator şi sponsor, prezidam ceremonia pe catedră dirijând desfăşurarea haotică şi plină de frenezie. Din nefericire, în plină acţiune, a intrat în clasă inspectorul general, dl Shmit care m-a coborât de pe catedră ghidându-mă de urechi. Ca urmare, am fost mutat disciplinar(exmatriculat) la scoala nr 7, taman în Subarini, la şcoala lui tata, la o distanţă de o oră de mers pe jos, pe care o făceam în fiecare zi obligatoriu!!!

        • vax-albina zice:

          Habar nu aveam cine e inspector. Îl știu doar pe Schmit, directoriul de la Lazăr.
          Pe cât de mult îmi plăcea mirosul de tămâie de la mânăstiri, pe atât de puțin îmi place acum. Miroase a mort. Sorry. Și am o vecină care bântuie cu tămâia pe scări crezând că dracii din ea or să plece (presupun).
          Na că am luat-o razna.

          • albescu zice:

            Același Hermann Richard Schmidt, pe atunci proaspăt inspector școlar, mai apoi inspector general și în final director adjunct la liceul Gheorghe Lazăr, în final director al Liceului Brukenthal care la ultima întâlnire de 50 de ani ne-a ținut un lung și plictisitor discurs (desigur sunt încă subiectiv pentru că și acum simt usturimea urechii cu care m-a coborât de pe catedră)

        • vax-albina zice:

          Stai că revin.
          Tu ai fost un fel de vizionar. Acum există slujbele prin școli. La început de an ori aiurea.
          Noi cântam doar imnul la începutul orelor. Ăla vechi cu ”poporul sovietic eliberator”
          Nicicum nu-i bine. Nici exagerările de atunci, nici cele de astăzi.

  10. Am lipsit în primele luni de școală, dar am învățat acasă, de la fratele mai mare. Apoi am fost primit și am dat „examenul” cu poezia „Brăduleț, brăduț drăguț”, în fața unui învățător cu privire de inchizitor și un liniar amenințător.

    • vax-albina zice:

      Și tu cu frica liniei? Eu am uitat-o complet.
      M-am gândit să-ți pun o poză mai specială. Doar că încă nu am găsit obiectul, oricât am răscolit sertarele. Poate maine. Nu mă las.

  11. Amalia zice:

    Botosei, manuale noi, podea ceruita… Aceste cuvinte par arhaice, desi sunt pe buzele noastre foarte des.
    Acum, ca am citit la dvs. aceste amintiri, ca prin vis imi aduc aminte de tocul cu penita si calimara, si de focul din soba. Cred ca le-am cunoscut si eu in clasa I, dar pentru scurt timp.

  12. ina02s zice:

    Ce frumoase imagini de inceput. Nu mai stiu decat de toc si sugativa, dar parca nici n-au fost, cred ca doar la caligrafie. Si un careu plin de adulti dupa care as fi vrut sa ma ascund. Dna Cuc si bataia la palma, oarecum prea mult pentru niste pitici naivi. Vorba cuiva ne dresau.
    Mi-a placut tare mult amintirea cu Gogu pintenogu’.:) Numai bine!!

  13. qwykx zice:

    Ce subiect inspirat doamna! Ma tem ca incep sa va invidiez. Mic sau mare toti ne-am lasat o parte din suflet in scoala si suntem dornici de adus la lumina cea mai neintinata parte din el. Prima zi de scoala si prima dragoste au putine sanse de a fi uitate. Cam toata scoala generala, (noi n-am avut invatatoare ci numai profi inca dintr-a intaia, ceea ce era terifiant), n-o pot descrie decat prin senzatii, nu am povesti cap-coada: miros de carte statuta si de cloramina care-mi statea mult in nas dupa, parfumul, vocea scazuta a profei de desen care ne spunea basme, si cum flutura perdeaua soarele peste liniile subtiri de creion si nu le mai vedeam si voiam mereu sa-mi schimb banca dar la ora ei nu lipsea niciun copil, colturile vesnic caramizii ale rochiei profei de mate, ca nu indrazneam sa ridic privirea mai sus de ele si care ma faceau sa nu pot scrie in caiet de tremurat fiindca tipa dar pe asta nu mi-l amintesc deloc, cum intram in panica cand imi venea sa fac pipi ca mi se facea gol in cap de raspunsuri si daca m-ar fi ascultat si fericirea nemarginita ca a sunat de pauza si ca pot, socul si totodata bucuria razbunarii la sunetul scatoalcei profului de educatie fizica peste fata lui Parlog ca-mi ridicase prostu fusta pe care de-abia o imbracasem, (ne imbracam si ne dezbracam in clasa), cum impingea Niculescu care se batea cu ce apuca, betele de trandafiri scuturate spre diriga de Martisor si ea le-a luat si le-a mirosit si noi am fost pe jos de ras, rusinea cat am stat la colt cu fata spre clasa fiindca am intarziat a treia oara la ora de romana si pe urma am facut febra mare fara sa am rosu in gat, d-astea

  14. o femeie zice:

    eu incepui cu creion. Stilou mai tarziu. Calimara o tin minte, aveam degetele albastre, haine si ele patate….ma bucur ca fiica mea are stilou modern si nu am spalat nimic de cerneala.

    In rest, te pup, si sa ne mai scrii. toate bune? de o luna nu ai mai scris nimic.

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc pentru răspuns. Mulțumesc pentru grijă.
      Am obosit. Trăiesc timpuri ciudate. Când un Mihai Șora e făcut pilaf de indivizi care nu au citit BPT ori, dacă au citit, nu le-a folosit la nimic, mă speriu. Când tinerii copiază vechi rețete de promovare, prin a murdări concurența, mă speriu. Când cei bătrâni, cei din funcții de decizie, de azi sau de ieri, se dau uscați și curați, mă speriu. A dispărut minima morală.
      PS știu că acum se spune ”mă sperii”, nu ”mă speriu”,ca pe vremea mea. Rețineți doar ideea.

Lasă un răspuns la vax-albina Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s