Eu sunt Oblomov.

Sau #eusuntOblomov. Precum se poartă acum transferurile de personalitate virtuală prin hashtag. Nu știu cum să le zic altfel. Unii sunt charlie, alții metoo, etc.
Stați să încerc să explic. Mi-a spus Aldus în vreo două comentarii că proiectez asupra lui ceea ce sunt eu. Și m-a intrigat. Și m-am speriat. Și am citit. Mi-am adus chiar cartea Debbie Ford–Partea întunecată a căutătorilor de lumină , carte ce era mentionată peste tot în teoria proiecțiilor. Nu am citit-o. Doar am frunzărit-o. Nu m-a convins.
Teoretic.
”Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine.”
sau
”Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. ”
de aici și din cartea menționată:
Vă pun o poză. Imaginea este importantă. Dați click pe ea, vă rog. De aici .

Practic.
Dacă mie nu îmi place omul politic X, mincinos și hoț dovedit, înseamnă că în umbra mea /sinele meu se ascunde o asemenea trăsătură? N-ai să vezi. Pare o psihologie pe dos. În loc să accentuăm ceea ce ne place, trebuie să acceptăm ceea ce nu ne place. De ce? Ca să fim nevoiți să apelăm la un psiholog, ceva, când o luăm razna și nu mai știm ce suntem și în ce să credem? Refuz. Cunoașterea de sine nu înseamnă și lipsa de reacție, nici de acceptare necondiționată ori de refuz. Eu nu pot să cred că mă asemăn cu mincinoșii, cu hoții ori cu șmecherii. Sunt o persoană de secol XX și îmi asum condiția.

Mai mult.
Eu știu.
#eusuntOblomov și nu am nevoie de confirmarea psihologilor.
Citez de pe net : ”Prea puţini îl luau în seamă în cursul vieţii lui şi, desigur, nimeni nu va observa când va dispărea; nimeni nu va întreba de el, nu-l va plânge, dar nici nu se va bucura de moartea lui, deoarece n-are nici duşmani, nici prieteni, ci o mulţime de cunoscuţi. ”
Adică semăn (acum) cu acel personaj al lui I. A. Goncearov (1859), superficial, incapabil de acțiune, incapabil de a-și asuma responsabilități. Iar din gândurile lui critice adresate altora NU mai citez.  (Am șters. Citiți cartea, eventual. E scrisă în stilul blând al rușilor. Fără a-l judeca). Până și gândurile-i sunt moi.
Ce făcea Oblomov?
”Aproape nimic nu-l mai atrăgea afară din casă şi, pe zi ce trecea, prindea tot mai trainic rădăcini în locuinţa sa.”
”Dintâi a început să găsească oarecum greu să stea toată ziua îmbrăcat; pe urmă să-i fie lene să meargă la masă la prieteni, în afară de cei foarte intimi, mai ales la burlaci, unde putea să-şi scoată cravata, să se descheie la jiletcă şi chiar să se „trântească pe pat” sau să doarmă un ceas, două.”
”În curând au început să-l plictisească şi seratele: trebuia să se îmbrace în frac, să se radă în fiecare zi”

”Afară de asta, înaintând în vârstă, în Oblomov se redeşteptase un fel de sfială copilărească, de veşnică aşteptare a unei primejdii, a vreunui rău ce i-ar fi putut veni de la tot ce nu intra în sfera traiului său obişnuit, urmare firească a pierderii de legătură cu întâmpl ările vieţii dinafară.
Astfel, el nu era deloc speriat, să zicem, de crăpătura din tavanul iatacului său, fiindcă era obişnuit cu ea; nu-i trecea prin cap că aerul închis din odaie şi atâta stat în casă erau poate mai dăunătoare pentru sănătatea lui decât umezeala nopţii, că a-şi încărca zilnic, peste măsură, stomacul, e un fel de lentă sinucidere; cu acestea toate însă se obişnuise şi nu se temea de ele.”
”Nu mai era deprins cu mişcarea, cu viaţa, cu mulţimea, cu zgomotul.
În mulţime, simţea că se înăbuşă, daca se urca într-o barcă, se îndoia că va ajunge cu bine la celălalt mal, iar când mergea cu trăsura, se aştepta mereu să se sperie caii şi să facă trăsura praf.
Uneori îl apuca o frică nervoasă: liniştea din jurul său îl umplea de teamă şi fără să ştie nici el de ce, îl treceau deodată fiorii”

”Acesta era rolul pe care-l avea în societate. Renunţase, din lene, la toate nădejdile anilor de tinereţe care-l înşelaseră sau fuseseră înşelate de el, la toate amintirile luminoase, pline de duioşie şi de tristeţe, care fac să bată mai repede inima unor oameni, chiar şi la bătrâne ţe.
Şi acasă ce făcea el? Citea? Scria? Învăţa?
Da. Dacă-i cădea în mână vreo carte, vreo gazetă, o citea. Dacă auzea vorbindu-se despre vreo operă de seamă, simţea dorinţa s-o cunoască, o caută şi o cerea pe la cunoscuţi, şi dacă i se aducea îndată, începea s-o citească, să-şi facă o idee despre ea. Încă puţin, şi ar fi pătruns în miezul problemei; când colo, îl găseai culcat, cu ochii în tavan şi cu privirea apatică, iar cartea zăcea neisprăvită, neînţeleasă, lângă el. Plictiseala învingea repede înflăcărarea”

”Câteodată, cuprins de dispreţ faţă de viciile omeneşti, de minciună şi calomnie, de răutatea lumii, simţea chiar dorinţa de a-i arăta omului racilele lui; şi atunci, gândurile răscolite începeau să se zbuciume şi să se frământe în capul lui ca valurile mării, creşteau până în pragul hotărârii, înfierbântându-i sângele din vine: muşchii i se încordau, vinele îi zvâcneau, năzuinţele se preschimbau în hotărâri; sub imperiul acestui aflux de putere, Oblomov îşi schimba poziţia de două-trei ori în acelaşi minut, cu ochi strălucitori, se ridica pe jumătate din pat, întindea mâna şi se uita inspirat în jurul lui… Părea că hotărârile sunt pe punctul de a se înfăptui, de a da naştere la fapte eroice… şi atunci – o, Doamne! – la ce minuni, la ce urmări binefăcătoare te puteai aştepta de la o încordare atât de nobil ă a puterilor!…”

Mă opresc cu citatele. Și de colo, și de dincolo.

Oblomov este exponentul omului inutil, păcălit de toți și rămas naiv în gândurile lui. Habar nu am ce ar spune psihologii citați mai sus.
Vreau să  cred că am fost cândva precum Lorelei ori precum Olguța. Am ajuns o copie tristă lui Oblomov.
Voi?
Sunt, mai sus, două subiecte pe care le-am legat. Unul este despre proiecții, celălalt este despre asumarea propriei condiții, eventual prin asemănare)

Voi credeți în teoriile proiecției? Oare voi aveți personaje fictive în care să vă regăsiți?
PS mi-a fost greu să scurtez mai mult. Citiți și voi pe deasupra și spuneți-mi ce credeți, vă rog.

Disclaimer 😀 Nu stăpânesc deloc teoriile psihologiei.  Toate sunt doar interpretări personale. Mulțumirea mea este că am cititori inteligenți care vor ști să aprofundeze subiectul, în caz că îi interesează.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Eu sunt Oblomov.

  1. Dan zice:

    Norocul tău e că mai nimeni nu mai știe azi cine a fost Oblomov ăsta. Iar cei care știu (și te știu) nu te iau în serios.

  2. Diana zice:

    Nu cred in teoriile proiectiei. E cam greu de crezut ca „ce ne irita la altii ne poate ajuta sa ne intelegem pe noi”. 🙂
    O fi ceva defect la mine daca nu ma regasesc (nu m-am regasit) in vreun personaj fictiv (sau real)? Desigur, unele trasaturi ale unora cred ca le gasesc si la mine (sau invers).
    In felul lui, poate ca Oblomov era un contemplativ. 🙂 (nu cunsoc personajul decat din cele scrise de tine)

  3. Și eu am citit despre proiecții, transferuri etc și am aplicat pe mine, uneori ar fi ieșit, alteori, vorba ta, pas…
    Cît despre Oblomov… unul dintre personajele mele preferate, un boem, din păcate, ratat.

    • vax-albina zice:

      Am corectat. Somn ușor.
      Proiecțiile se aplică doar în anumite situații? Posibil.
      Oricum: știu ce-mi place și ce nu-mi place. Știu ce sunt și ce nu sunt.
      Ideea că de fapt îmi place ce afirm că nu-mi place, mă deranjează teribil. Nu mi se potrivește.

  4. vax-albina zice:

    Nu vreau să-l critic, că o să creadă că il laud. 😀
    DAR exact cele două exemple sunt în cartea pe care n-a citit-o (probabil că sunt reproduse pe net) iar povestea a spus-o recent Prieten de vreme rea (mcooper801)

  5. fosile zice:

    Depinde. Îţi place începutul, nu?
    Nu ne regăsim ci ne putem regăsi.Este o diferenţă.Mare.Cel care se caută ( nu la doctor) se poate regăsi în alţii prin acţiuni,mod de gîndire,manifestări, în general.Asta nu înseamnă că neaparat trebuie să mă regăsesc sau să mă caut.
    Coerent, nu?
    Si iar depinde.În ce priveşte proiecţiile. Dacă este urmarea unui anumit scop, proiecţia se poate asemui cu hipnoza.Dar asta presupune că eu proiectez în celălalt ca să facă în locul meu, pentru mine.
    Oblomov? Zic eu că a fi parte din mulţime, nu înseamnă, neaparat, nulitate.Că doar nu toţi sîntem născuţi lideri sau în luminile rampei.A fi un om obişnuit nu înseamnă ratat.Si aş mai preciza că în timpurile noastre omul obişnuit, adică bun, bonom, cald, calm şi încă cîte asemeni, e mai greu de găsit.Din ce în ce mai greu.
    Da, ne putem regăsi în cine ne place şi clar, nu ne vom regăsi în cei care, credem noi, cer palme.

    • vax-albina zice:

      Coerent și corect.
      Cu excepția proiecției asociată cu hipnoza. Eu am înțeles altfel.
      Și da. Oblomov e omul comun, mulțumit de ce are și fără ambiții. Dacă trag linia, nici eu nu prea am cu ce mă lăuda. 😦
      Dar îmi dau seama singură, fără ajutor exterior.
      Mi-a rămas cititul.

  6. 9 zice:

    Personajele din poveste se pun? Daca da, uneori ma regasesc in cenusareasa😀

  7. Pfuai, ce m-ai (ob)lo(mo)vit! Da’ nu scrie în carte şi de ce ajunge omu’ în aşa hal?

  8. Q zice:

    Nu vreau să intru în detalii, pe principiul „nu mă bag, că nu-s mecanic”.

    În mare, sunt de acord cu teoriile proiecției în situațiile de genul „hoțul de hoț se ferește”, „cine zice că viața nu e dreaptă – fură/minte/înșeală” sau, cum bine spun copiii, „cine zice, ăla e!”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s