Top cinci femei scriitoare

Ideea am preluat-o de la Petru Racolța.
Normal că am adaptat-o.  Vă scriu  despre autoarele mele preferate.
Dragelor  (și dragilor – în paranteză),
În lumea de azi, plină de cărți atât de diferite încât nici nu îndrăznesc să înșirui domeniile, aș vrea, cumva, să vă atrag atenția asupra unor personalități și a unor lucrări de referință. Dacă veți pune temelia, va fi ușor să construiți voi înșivă. Părerea mea.
Nu voi fi amuzantă. Din ce în ce mai des nu mai pot să prezint în mod plăcut, vouă, oarece idei ale mele. Am îmbătrânit și gata.  Recunosc. Veți putea remarca asta citind postările mele vechi. Dar cine mai are timp pentru fleacuri?
O iau direct, deși topul nu va reflecta ordinea, ci doar aprecierea.

Oriana Fallaci. O personalitate fascinantă, autoare, jurnalistă și în final cam extremistă. O înțeleg.  Cu ”Și Soarele moare” m-a cucerit acum mulți ani.  Am înțeles ce îmi lipsește și ce ne lipsește multora. A fost atacată intens și a scris doar ceea ce a crezut cu adevărat. Respectul meu, indferent de părerile personale.
Detalii aici:  https://en.wikipedia.org/wiki/Oriana_Fallaci

Marguerite Yourcenar. O scriitoare excepțională. Fără nici un fel de exagerare. Cu ”Memoriile lui Hadrian”, ”Povestiri orientale” și cu multe alte scrieri.
Nu vreau să vă dau amănunte.  O găsiți aici. Promit să nu regretați.
Dați click, căutați și citiți 🙂
Amănuntele sunt aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Yourcenar

Alba de Cespedes. Aceasta este o alegere pur personală. Oricum, ca neștiutoare ale regulilor  din literatură, nu știu cum s-o prezint. Ah, da. Mie mi-a plăcut 🙂 Am citit doar ”Caiet proscris
Un jurnal complicat al unei femei complicate. Uneori am înțeles-o.
Despre ea: https://en.wikipedia.org/wiki/Alba_de_C%C3%A9spedes_y_Bertini

Abia când am ajuns la Francoise Mallet-Joris și ”Casa de hârtie” mi-am dat seama că eu, de fapt, v-am mai scris despre scriitoarele mele preferate. Acum 6 ani. Vă dau linkul după ce termin cu pozele luate de pe wikipedia 😦
Viața ei o găsiți aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Fran%C3%A7oise_Mallet-Joris

Ileana Vulpescu. Ultima, dar nu cea din urmă. Singura în viață la momentul acesta. Singura căreia aș putea să-i urez ”La mulți ani”.
Scriitoarea care a marcat generația femeilor de vârsta mea cu întrebările ei tulburătoare. ”Arta conversației” rămâne un reper al vieții multora.
De aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_Vulpescu

Cam sec. Cam anost. Cam acesta e topul. Sunt consecventă și,  deși am citit multe alte cărți în ultimii ani, nu mi-am schimbat preferințele. Dovada e într-o postare foarte veche cu mult mai multe scriitoare pe care le iubesc.

Click aici pentru vechea postare

PS.
La mulți ani tinerelor, viitoare scriitoare ori critici literari.
PPS M-aș bucura să aflu preferințele voastre în materie de scriitoare femei. (Știu că sună ca dracu’).

 

 

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Literatură, Scriitori uitați, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

38 de răspunsuri la Top cinci femei scriitoare

  1. Simone de Beauvoir, citit si placut, si Hortensia Papadat Bengescu.

    • vax-albina zice:

      Despre Simone de Beauvoir am pus câteva vorbe în postarea veche, dată prin link. Hortensia Papadat Bengescu mi se pare a fi o persoană talentată, dar ciudată, după criteriile mele de babă dintotdeauna. Mulțumesc pentru răspuns. ”La mulți ani”!

  2. Aldus zice:

    La Mulți Ani!

    PS: Și ca să vezi că n-o spun într-o doară și nici nu vreau să te perii, te atenționez că formularea „dragele mele” este greșită, pluralul de la „fată dragă” fiind „fete dragi”. Deci, corect este „dragilor”, chiar și atunci când te adresezi unor femei. Pentru că ți-s dragi (și nu drage)! 😛

    Dragele sunt altceva:

    DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc.
      DOOM zice ca tine, DEX zice ca mine.
      Iar Mioara Avram explică : ”Și totuși, întrucât uzul impune norma uneori, se observă, mai nou, o toleranță privind forme precum dragele mele, respectiv dragelor mele, cu e și nu cu i, cum ne-ar spune logica și norma!”
      E la fel de corect cum este, de exemplu, ”dragă Aldus” și nu ”drag Aldus”. Așa e cu excepțiile.

      • Aldus zice:

        Eu zic că susții o cauză pierdută. Sigur că uzul dă norma, dar tu ce dorești să promovezi: greșelile care trag limba în jos (ajungând într-un final să fie acceptate pe motiv că n-ai ce face), sau un limbaj cât mai elevat, corect, literar? Mai ales din perspectiva de cititoare de cărți cu state vechi de plată. Uite, eu nu citesc, dar te-am corectat la acest cuvânt. Și observându-ți reacția, aș putea să mă întreb retoric: de ce oare să citesc și eu tone de cărți? Pentru ca în final să ajung ca atunci când mă corectează cineva să-mi caut justificări? 🙂

        Într-o altă situație, pe cine ai alege dintre DOOM și un dicționar oarecare? Altfel, sigur că da, în scurt timp o să ajungem să locuim în locații, să ne petrecem concediile în resorturi și să aplicăm la diverse anunțuri de angajare. Că cireși deja mâncăm:

        https://opozitie.eu/2018/sunt-un-pui-de-capcaun-care-papa-un-capsun/

        Dar ăsta nu-i un motiv de a perpetua aceste greșeli și de a pune și noi o mână de ajutor la standardizarea lor. Cel puțin asta-i opinia mea.

        • Drugwash zice:

          Uiţi un lucru: urechea muzicală a românului. Dacă nu-i place cum sună un cuvînt în forma oficială, românul îl modifică aşa cum îi sună lui mai bine, ca să se simtă mai bine sau chiar ca să evite formulările echivoce. Iar dacă majoritatea adoptă acea formă înseamnă că regulile pot merge la colţ, în genunchi pe coji de nuci. 😉
          Spre exemplu, pe mine mă irită la auz formula „dragile mele”, iar „dragilor” e ambiguu atunci cînd e adresat unei audienţe mixte iar conţinutul a dedicat numai unui grup specific – fie cel masculin, fie cel feminin.

          • vax-albina zice:

            Corect, Dragoș, Nu-l porni pe Aldus că nu se mai oprește. Găsește mereu o chichiță de care să se lege. Sorry, Aldus.

          • Aldus zice:

            Nu e vorba de nicio chichiță, din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare ca lumina zilei. Uite și o altă opinie, mai avizată:

            https://www.dictie.ro/dragele-mele-sau-dragile-mele/

          • Drugwash zice:

            Şi ce, îţi pare rău că-ţi creşte activitatea pe blog? 😛
            Şi-apoi lasă, că Aldus n-o fi iepuraşul Duracell. 😆

          • Aldus zice:

            Nu uit. Doar că în disputa „urechea muzicală a românului versus DOOM”, eu aleg DOOM. E forte simplu.

          • Drugwash zice:

            Eu aleg urechea muzicală oricînd. Şi ştii de ce? Fiindcă limbajul nu a fost şi nu este creat de nici un DEX, de nici un DOOM, de nici un alt fel de cărţulie cu pretenţii de legiuitor – limbajul a fost şi este creat de oameni pentru a se înţelege între ei cît mai bine, mai simplu, mai clar. Din acelaşi motiv îi urăsc pe ipocriţii care practică cenzura limbajului vulgar, pe care ei înşişi îl folosesc în mod curent şi care are rolul său extrem de bine conturat în peisajul lingvistic global.

      • Nautilus zice:

        „Dar cine ești tu oare cu ochii de mă minți,
        Ai căror raze lucii sunt dulci făgăduinți
        De-amor fără de margini, de drage fericiri
        Cari nu sunt în lumea aceasta nicăiri?”

        Un citat de dragul lui „drage” 🙂

  3. Interesante și originale preferințele tale și mă bucur că ni le-ai împărtășit. La ultima aderez cel mai mult, fiind o româncă în viață, așa cum am ales și eu. La mulți ani, dragă prietenă!

  4. Nautilus zice:

    Selma Lagerlöf, Karen Blixen, de exemplu. Mi-a plăcut să le citesc. Sunt o dovadă că o lectură profundă nu trebuie neapărat să fie incomodă.

    Și, curios, Jane Goodall; ea nu e scriitoare, dar a scris despre cimpanzei și alte ființe din Africa, iar cititul mi-a dat o anume stare de bine.

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc pentru recomandări. Pe Selma Lagerlöf (prima femeie care a luat Nobelul pentru literatură) am citit-o cu al ei Nils, pe Jane Goodall am văzut-o în filme și documentare. Pentru Karen Blixen a trebuit să gugălesc. Femei exploratoare, de excepție, deschizătoare de drumuri. Apreciez.

      • Nautilus zice:

        Mi-a plăcut mult ”Saga lui Gösta Berling”, romanul de debut al Selmei Lagerlöf; probabil că mi-aș fi găsit și eu un loc printre ”cavaleri”.

        Poate ați văzut filmul ”Out of Africa”, ecranizare a unei cărți de Karen Blixen; prea puține lucruri în comun cu cartea.

        • vax-albina zice:

          Și-uite-așa îmi crește lista cărților pe care le voi citi. Mulțumesc mult.
          Nu prea le am cu filmele. Le știu doar pe cele clasice, de pe vremea când în București exista un cinematograf ”de artă”, plus Cinemateca. 😦

  5. Aldus zice:

    @Drugwash

    Eu aleg urechea muzicală oricînd.

    Deci, mergi pe linia „de gustibus”. Problema cu argumentul tău este că și gusturile trebuie să se alinieze la ceva, la un principiu teoretic al ordinii și frumosului, dacă vrei, pentru că altfel și un manelist poate spune că el alege urechea muzicală și ca urmare manelele sunt mai elevate decât muzica clasică, că lui îi plac mai mult. Superioritate cu care, totuși, niciun artist autentic nu va fi de acord. Deci, problema cu urechea muzicală e că-i urechea ta muzicală. Urechea mea muzicală n-are nicio problemă cu „dragilor”. Și atunci, cum stabilim care ureche muzicală primează într-o conversație ce ne include pe amândoi? Păi simplu, printr-o aliniere la un principiu sau la un for superior. Care, în cazul de față, este DOOM-ul. De acord?

    Şi ştii de ce? Fiindcă limbajul nu a fost şi nu este creat de nici un DEX, de nici un DOOM, de nici un alt fel de cărţulie cu pretenţii de legiuitor – limbajul a fost şi este creat de oameni pentru a se înţelege între ei cît mai bine, mai simplu, mai clar.

    Păi de aia și ajunge câteodată să te zgârie pe timpan. Și acum tu ce propui, să-l stricăm și mai tare? Avem un standard, hai să ne ținem de el. „Să te înscrii la un examen” nu sună mai frumos decât „să aplici la un examen”? Ce-i aia să aplici? Să pui ceva în practică. N-are nicio legătură cu înscrierea pe o listă. Dacă ție-ți sună mai bine forma asta, atunci undeva există o ruptură sinaptică, deoarece a doua formulare n-are niciun sens. Dacă „dragilor” îți sună urât, atunci îl privești dintr-un unghi greșit.

    Din acelaşi motiv îi urăsc pe ipocriţii care practică cenzura limbajului vulgar, pe care ei înşişi îl folosesc în mod curent şi care are rolul său extrem de bine conturat în peisajul lingvistic global.

    Eu critic limbajul vulgar și nu îl folosesc nici măcar când sunt singur și când mă enervez. Și nu pentru că mă cenzurez, ci pentru că nu gândesc în acei termeni. Nu simt nevoia să înjur sau să folosesc cuvinte vulgare. Este exact chestia de care ziceai cu urechea muzicală: mie cuvintele vulgare mi-s urâte.

    Limbajul vulgar n-are niciun rol.

    • Drugwash zice:

      Gusturile mele se bazează pe argumente logice, de care şi urechea muzicală ţine cont, atunci cînd e vorba de limba română. Preluările imbecile din alte limbi (precum cele menţionate: a aplica, resort, locaţie etc.) nu îmi sună deloc bine şi nu le folosesc decît extrem de rar şi numai „la mişto” (apropo: ‘la mişto’ îmi sună mai exotic decît ‘ironic’, ‘satiric’, ‘în glumă’ şi alte posibile sinonime).
      De acord că trebuie să existe un cadru oficial care să sugereze varianta optimă a unui cuvînd sau a unei expresii, însă acel cadru trebuie să fie flexibil şi să ţină cont de voinţa/gusturile majorităţii. Un compromis acceptabil, de bun-simţ. Oricum, limba română a trecut prin extrem de multe transformări de-a lungul existenţei sale şi va mai trece. Preferabil fără a îngloba tîmpenii nemestecate, dar nu am mari speranţe în sensul ăsta avînd în vedere sistemul (anti)educaţional actual.

      Gusturile muzicale sînt din alt registru şi acolo n-are sens să ne avîntăm.

      În privinţa limbajului vulgar mă văd nevoit să insist pe faptul că el are un rol determinat de însuşi faptul că el a existat, există şi va exista. Eu îl văd în primul rînd ca pe o extensie în gravitate a scării pe care se măsoară dezaprobarea, dezacordul şi alte sentimente negative, dar şi ca pe o metodă de testare a relaţiilor de amiciţie/prietenie (cel puţin în anumite cercuri). De acord, cel mai probabil nu ne învîrtim în aceleaşi cercuri şi e în regulă, dar asta nu înseamnă că obligatoriu unul dintre noi greşeşte, ci doar că există mai multe faţete ale relaţiilor interumane, ale realităţii în ansamblu, pe care niciunul dintre noi poate că nu le cunoaşte în totalitate.

      • Aldus zice:

        Păi există compromisuri. Ai citit articolul meu spre care am pus link mai sus? Acela cu căpșunii? Iaca, lumea a zis căpșuni, DOOM a legiferat. Ba chiar a legiferat și cireșii ca plural al cireșei, dacă-ți vine să crezi. Dar pe „drage” încă nu le-a inclus. Deci, se fac compromisuri, dar (încă) nu s-au făcut în cazul acestei forme. Și eu spuneam „drage” înainte, iar apoi am fost încântat să descopăr note și muzicalități noi, ale unei limbi în care se folosea „dragi”, pentru că așa era corect.

        Mergând pe argumentul tău („mă văd nevoit să insist pe faptul că el are un rol determinat de însuşi faptul că el a existat, există şi va exista”) și războaiele au un rol, deoarece au existat, există și cel mai probabil vor continua să existe. Da, dar nu e un rol în sensul benefic, normator, etic, moral etc al cuvântului. E un alt fel de rol. Sigur că și bătaia dintr-o familie poate avea uneori rolul de supapă de descărcare a tensiunilor soțului violent, dar dă-mi voie să fac un pas ușor în lateral și să mă dezic de aceste practici și argumentații.

        • Drugwash zice:

          Unele forme sînt clar rezultatul analfabetismului acut, cel mai probabil în zonele rurale. Din păcate şi de acolo poate apărea majoritatea, dar n-ar fi prima oară.
          Sincer să fiu, pe mine m-a surprins forma ‘căpşune’ pe care n-o auzisem niciodată în vreo juma’ de secol de existenţă. Am trăit eu sau noi toţi în eroare atîta vreme, sau a fost pur şi simplu adaptarea limbii la urechea muzicală a majorităţii după care cineva s-a trezit să le regleze (sau reguleze?) voinţa? Cu ‘cireşe’ n-am avut gară, a fost în regulă ca plural. Probabil sînt multe altele care se abat de la „normă” dar au sunat mai bine majorităţii la un moment dat, iar dintre ele unele sînt chiar deplasate, din aceeaşi cauză expusă în prima propoziţie. Cred totuşi că e mai bine să nu ne apucăm să hăcuim limba mai rău decît o fac deja alţii care au interese ascunse, în special materiale (cam ce cîştiguri au tipografiile şi alte instituţii sau persoane asociate atunci cînd au de tipărit tone de dicţionare revizuite, ca să nu mai vorbesc de restul materialelor adiacente sau tangente?)

          Hai să nu amestecăm subiectele, că iese ciorbă de zarzavat. Una e limba, alta conflictele armate sau violenţa în familie (sau aiurea). Vulgaritatea există de cînd lumea. E rău cînd limbajul degenerează în violenţă fizică, dar dacă rămîne exclusiv la nivel de limbaj iar intenţia e înţeleasă corect, eu zic că e în regulă. Pînă la urmă şi Sir Anthony Hopkins spunea în filmul ‘360’ că cea mai scurtă şi eficientă rugăciune este „fuck it!” Acum n-o să ne rîcîim pe motiv că filmul e ficţiune iar realitatea e… mă rog… reală. Dar dacă vrei să păşeşti lateral nu te voi împiedica, ai tot dreptul.

          • Aldus zice:

            Cum ziceam, mie „dragi” îmi sună frumos, acum, de când am auzit de el. Cât despre războaie, nu voiam să sugerez că pot fi declanșate plecând de la simple înjurături. Voiam să arăt că argumentul tău că ele ar avea un rol nu-i unul foarte solid. Sigur, asta nu le face la fel de culpabile precum conflictele armate, dar ele rămân undeva la periferia limbii, motiv din care nici nu le întâlnești în eseuri sau lucrări de doctorat pe tema limbii române. Le întâlnești uneori în literatură, când se dorește ilustrarea vorbirii unui om simplu, dar aia-i altceva.

          • vax-albina zice:

            Nu despre asta este vorba în postare. Respectă-mă ca să te respect.

          • Aldus zice:

            Nu înțeleg. Replica mea era adresată, evident, lui Drugwash, în continuarea discuției de mai sus cu el. Nu era o replică directă la articolul tău. Și nu văd de unde ai tras concluzia că nu te-aș respecta.

          • Drugwash zice:

            Ei, vezi, tocmai ăsta-i şpilu’: marea noastră majoritate chiar sîntem oameni simpli, face parte din viaţa noastră de zi cu zi şi ştim să-l descifrăm instinctiv, nu ne lăsăm copleşiţi de sonoritatea lui negativă.
            Dar vezi, ironic, ceea ce „înţelepţii lumii” nu înţeleg trebuie să devină interzis. Ciudat cum noi, oamenii simpli, putem fi mult mai subtili decît academicienii, scriitorii şi alte bresle dedicate literelor, limbajului…

            Şi aici mă opresc, am deviat impardonabil de mult de la subiect şi o supărăm pe gazda noastră.
            Scuzele mele, Ruxandra! 😳

          • Aldus zice:

            Da’ și io sunt om simplu. Nu-s lingvist, n-am niciun fel de studii de specialitate. Încerc și io, dat fiind că am blog, să mă aliniez la un standard cât mai înalt de vorbire. Distorsionezi lucrurile când spui „înțelepții lumii”.

  6. Cudi zice:

    Cu necaz că sigur îmi va scăpa vreun nume (îmi voi aminti mai târziu și-mi voi da o palmă peste frunte: „cum am putut s-o uit tocmai pe ea?!”) și fără a le insera în vreun top, din motive similare celui din paranteză, iată câteva dintre dragele autoare din biblioteca mea – partea citită:
    Agatha Christie
    Virginia Woolf
    Marie Chaix
    George Sand
    Numărul cinci nu-mi vine. 😦 Aș putea s-o pun pe Rodica Ojoc-Brașoveanu, pe Jane Austen, pe una dintre surorile Bronte, dar nu, nu vreau.
    Îmi permit o observație offtopic – am impresia că în programa de Bac pentru Limba și Literatura Română nu avem nici o autoare. S-ar putea să mă înșel.

  7. menda zice:

    Mi-a plăcut că ai argumentat de ce le-ai ales. N-am citit nimic din niciuna dintre cele 5, dar felul în care le-ai descris m-a făcut curioasă.
    Pentru mine ai transmis direct pasiunea ta pentru ele, nu mi se pare că trebuie să fie amuzant sau entertaining ca ceva să fie convingător, deci nu mi-aș face așa griji dacă nu e scris amuzant.
    Poate cândva voi avea ocazia să citesc măcar niște fragmente din vreuna dintre ele.

  8. Pingback: Dicționar vs DOOM – O Poziție

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s