Noi și Laputa

Subtitlu: despre cercetare și politică. Viziunea mea. Copiată.

Articolul esențial este scris de cei doi mici și-un anc. Citiți dacă vă pasă. Aici: http://mic-mic-anc.ro/2018/10/23/haosul-si-interesele-din-jurul-instalatiilor-si-obiectivelor-speciale-de-interes-national-in-domeniul-cercetarii/ Căutați și articolele adiacente. Nu vă speriați. Nimănui nu-i pasă.
Și s-a potrivit cu ceea ce răsfoiam. Adică o altă distopie. Fantezistă, mai puțin înfricoșătoare și plină de sarcasm. Cu asocieri la evenimentele politice din timpul scriitorului. Da. Este vorba de cartea lui Johnatan Swift, de Călătoriile lui Gulliver. Titlu complet: Travels into Several Remote Nations of the World. An de apariție: 1726. Știm toți varianta pentru copii cu aventurile doctorului de vas numit Gulliver în țara piticilor ori a uriașilor. Mă voi opri doar la al III-lea capitol. Cel despre Laputa, o țară a cercetătorilor pasionați. Poate dau idei mai fezabile  decât cele din linkul de mai sus. Măcar încerc să vă trezesc. Chiar să mă implic, ca fost cercetător principal, cândva 😦
Scriitorul povestește despre călătorii, furtuni, naufragii, comerț, pirați și toate cele posibile pe mare. Trec peste.
Scriitorul este primit pe insula zburătoare.
Și ce aflăm? Matematica, astronomia și muzica erau la loc de cinste. Mâncarea era tăiată în forme geometrice sau imita forma unor instrumente. Femeile frumoase erau zugrăvite tot prin apel la romburi, cercuri, paralelograme și altele, ori prin referire la arta muzicii.
Problemele lor? ”Dimineaţa când se întâlnesc doi oameni, prima întrebare se referă la sănătatea soarelui, cum a arătat când a apus şi când a răsărit, şi ce speranţe au ei în legătură cu evitarea celei mai apropiate comete.
Să mai povestesc pe scurt celor neștiutori. Insula zburătoare era perfect circulară, alcătuită dintr-un platou de diamant, minerale și pământ bogat (dacă o privim de jos în sus). Mișcarea era asigurată printr-un magnet și sunt date explicații precise. Nu că asta v-ar interesa.
Sus, pe insula de diamant, sunt regele și miniștrii ce conduc țara. Jos, pe uscat, sunt slujbașii plătitori de tribut. Cum ar fi – taxe, nu? Dacă cei de jos se împotrivesc, cei de sus poziționează insula deasupra ținuturilor revoltate, iar soarele ori ploaia sunt împiedicate să ajungă. Deci ce să vedem noi? Cei de sus sunt întotdeauna rupți de realitățile celor de jos, ba mai au și mijloace de constrângere. Ca atunci – și acum. Unii au și alții fac. Știu. A zis-o Păunescu. 😦
Revin, în fine, la subiectul principal. Cel al cercetării.
Gulliver coboară de pe insula plutitoare și ajunge pe uscat. Capitala țării era Lagado. Și avea prima academie a inventatorilor, după care și alte orașe au înființat academii. Muuulte academii. Iar îmi sună ceva cunoscut cu ce avem noi? 🙄 Rămân fără răspuns și trec la invenții. Selectiv.
– ”proiect de extragere a razelor de soare din castraveţi. Razele astfel extrase urmau să fie puse în fiole închise ermetic, iar fiolele lăsate afară pentru a încălzi aerul în timpul verilor aspre şi reci.”
– proiect pentru ”a se transforma excrementele omeneşti în hrana din care proveniseră, separând elementele, îndepărtând culoarea pe care le-o dă fierea, făcând să dispară mirosul şi înlăturând saliva.
– proiect ca ”să se prefacă gheaţa în praf de puşcă
– proiect al unui ”nou sistem de a construi casele, începând cu acoperişul şi mergând spre temelie, sistem …justificat amintind de procedeele asemănătoare ale celor două insecte înţelepte albina şi păianjenul
– proiect pentru ” un nou mijloc de a ara pământul cu ajutorul porcilor, scăpându-i în felul acesta pe ţărani de trudă, precum şi de grija vitelor şi a plugului. Metoda e următoarea: pe un pogon de pământ, îngropi la o distanţă de şase incii şi la o adâncime de opt o cantitate de ghindă, curmale, castane şi alte fructe sau legume după care animalele astea se dau în vânt; aduci apoi şase sute de porci sau chiar mai mulţi; în câteva zile, ei vor râma tot pământul în căutarea hranei şi-l vor face numai bun pentru semănat, îngrăşându-l totodată cu excrementele lor.”
– proiect de ”întrebuinţare a păianjenilor în locul viermilor de mătase ce ar scuti toate cheltuielile legate de vopsitul mătăsurilor…” prin folosirea muștelor colorate ca hrană …
Și încă:
Unii condensau aerul, transformându-l într-o substanţă uscată şi tangibilă, extrăgând azotul şi lăsând particulele apoase sau fluide să se evapore;
alţii înmuiau marmura spre a face din ea perne şi perniţe pentru ace;
alţii pietrificau copitele unui cal viu, pentru a nu mai fi nevoie să-l potcovească”
Invidiez imaginația laputanilor. Doar că avem și noi faliții noștri. Vezi link articol. Vezi și despre Dan Nica. Am zis-o 😦
Scrie povestitorul:
”La şcoala de proiectanţi politici, unde nu m-am simţit de loc la largul meu, judecata nu pare să fie la loc de cinste. Profesorii mi s-au înfăţişat ca nişte oameni scrântiţi de-a binelea, şi asemenea privelişti au darul să mă întristeze întotdeauna. Nenorociţii aceştia propuneau fel de fel de planuri, potrivit cărora monarhii urmau să fie convinşi să-şi aleagă favoriţii ţinând seama de înţelepciunea, capacitatea şi virtuţile lor; planuri pentru a-i învăţa pe miniştri să aibă întotdeauna în vedere numai binele obştesc; pentru a răsplăti meritele, virtutea, precum şi serviciile aduse ţării; planuri pentru a-i deprinde pe principi să-şi cunoască adevăratele lor interese, punându-le de acord cu interesele poporului lor; pentru a numi în diferite slujbe oameni capabili să le îndeplinească, şi multe alte asemenea himere care nu i-au trecut niciodată prin minte vreunui om, adeverind în felul acesta vechea mea părere că „nu există nimic fără noimă sau absurd pe care filozofii să nu-l fi înfăţişat ca adevăr„. Comentariul meu? He he…Scuzați: 😀 😀
Și în continuare:
E un lucru ştiut de toată lumea că senatele şi marile consilii sunt adesea tulburate de umori morbide, pletorice, ebuliente şi altele; de asemenea suferă de nenumărate boli de cap şi mai cu seamă de inimă, de convulsii puternice, cu contracţii dureroase ale nervilor şi tendoanelor la ambele mâini, dar mai ales la mâna dreaptă, de dureri de splină, gaze îngrămădite în pântece, ameţeli şi delir, de tumori scrofuloase, pline de materie purulentă, rău mirositoare, de râgâieli, de o foame de lup sau digestii proaste, precum şi de multe altele pe care nu le voi mai aminti. Doctorul acesta propunea aşadar ca la întrunirea senatului, anumiţi doctori să fie de faţă la dezbaterile din primele trei zile, iar la sfârşitul fiecărei zile să ia pulsul fiecărui senator. Apoi, după ce vor fi chibzuit îndelung şi se vor fi consultat asupra bolilor de care suferă senatorii, precum şi asupra mijloacelor de vindecare, în cea de a patra zi să vină în senat însoţiţi de farmacişti care să aibă la ei medicamentele necesare; şi înainte ca senatorii să-şi reia locurile, să li se administreze lenitive, aperitive, abstersive, corosive, restringente, paliative, laxative, cefalalgice, icterice, apoflegmatice, acustice, după cum cere fiecare caz în parte; şi, potrivit efectului acestor medicamente, să le repete, să le modifice sau să le înlăture la următoarea şedinţă.” Psihiatrii n-ar fi buni? Întreb pentru un prieten blocat 😦
Şi deoarece toată lumea se plânge că favoriţii monarhilor au o memorie slabă, acelaşi doctor propunea ca „oricine e primit de un prim-ministru, după ce şi-a spus păsul cât mai pe scurt şi în cuvinte cât mai limpezi, la plecare să-l ciupească pe sus-amintitul ministru de nas, să-i tragă un picior în pântece, să-l calce pe bătături, să-l tragă de urechi de trei ori, să-i înfigă un ac în partea posterioară sau să-l pişte de braţ până îl face numai vânătăi, ca să-l împiedice să uite cele discutate; şi la fiecare audienţă să repete toate acestea până când cererea i se va îndeplini sau îi va fi refuzată categoric.”  Nu mai ține. S-a inventat  politically correct 😦
Insist, deși cred că v-ați lămurit.
Împotriva ciocnirilor prea violente dintre partide, doctorul propunea un leac minunat de împăcare. Iată-l: iei o sută de conducători ai fiecărui partid, îi aşezi perechi-perechi pe cei ale căror capete sunt cam de aceeaşi mărime, apoi pui doi meşteri îndemânatici să le reteze căpăţânile cu ferăstrăul, în acelaşi timp, în aşa fel, încât creierii să fie împărţiţi în două jumătăţi egale. Jumătăţile astfel obţinute să fie schimbate între ele, fiecare fiind aşezată în ţeasta potrivnicului”…„Cele două jumătăţi de creier fiind lăsate să se ciorovăiască între ele în aceeaşi ţeastă nu vor întârzia să ajungă la o înţelegere, aducând în cele din urmă cumpătare şi gândire logică, lucru ce ar fi de dorit să existe în minţile tuturor acelora care îşi închipuie că menirea lor pe lumea asta este numai de a supraveghea şi de a conduce.
Cât priveşte deosebirea cantitativă şi calitativă dintre creieri, doctorul m-a asigurat că atunci când e vorba de şefii partidelor, lucrul acesta nu are nici o importanţă.
” Aici sunt complet de acord. 🙂
Am aflat și că ”în împărăţia Tribnia, numită de băştinaşi Langden, … cea mai mare parte a poporului e alcătuită din denunţători, martori, informatori, acuzatori, reclamanţi, mincinoşi şi sperjuri, cu toate slugile şi uneltele lor, toţi folosiţi şi plătiţi de miniştri şi de locţiitorii lor. În împărăţia aceea, comploturile sunt de obicei opera persoanelor care doresc să-şi câştige faima de politicieni iscusiţi, care vor să învioreze o administraţie capie, să înăbuşe sau să abată pe alte făgaşuri nemulţumirea unanimă, să-şi umple lăzile cu amenzi şi să determine creşterea sau scăderea încrederii publicului, potrivit cu propriile lor interese. Din capul locului, ei se înţeleg între dânşii asupra oamenilor care urmează să fie învinovăţiţi de complot, apoi au grijă să pună mâna pe toate scrisorile şi hârtiile acestora, iar pe autorii lor — în lanţuri.” Etc. etc. Ne întoarcem în timp 😦
Aș mai spune ceva, dar mă abțin. Au trecut 300 de ani. Degeaba?

Mai departe scrie-n carte.

Reclame
Acest articol a fost publicat în distopii, Literatură și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Noi și Laputa

  1. Dan zice:

    Dintotdeauna m-a fascinat cartea asta și imaginația debordantă a lui Swift. Plasată într-un context cronologic e încă și mai uimitoare!

    • vax-albina zice:

      Nu e doar imaginație. Uite ce am aflat (dar am uitat de unde 😦 ):
      ”The astronomers of Laputa have discovered „two lesser stars, or satellites, which revolve about Mars”. This may have influenced Voltaire, whose 1750 story Micromégas also refers to two moons of Mars. In 1877, Asaph Hall discovered the two real moons of Mars, Deimos and Phobos; in 1973 craters on Deimos were named Swift and Voltaire, and from 2006 numerous features on Phobos were named after elements from Gulliver’s Travels, including Laputa Regio, Lagado Planitia, and several craters.”
      O fi adevărat? De unde știa Swift în 1726 de cei doi sateliți nedescoperiți?

  2. A thorn in your side zice:

    Bat cîmpii doar ca să se ştie c-am fost aici. Laputa? La puta – ce-o însemna în spaniolă? Nu ştiu, sînt beat.
    Ironia a fost cîndva o armă. Acum e cam tocită-n gură. Swift nu mai are putere în faţa unei societăţi de cretini. De ce ne-am mai bate capu’…?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s