Distopii. (Cacotopii)

Nu am vrut să vă șochez încă din titlu, dar recunosc că nu știam termenii alternativi și am vrut să vi-i spun și vouă. Deci:
O distopie (termenii alternativi sunt: cacotopie, kakotopie sau anti-utopie, contra-utopie) reprezintă chiar antiteza unei societăți utopice sau chiar a unei utopii. O societate  distopică se caracterizează prin prezența uneia din formele de guvernare autoritariste sau totalitare sau printr-o formă oarecare de opresiune sau de control social.
Transcriu din link pentru cei care nu sunt lămuriți. linkul este  mai jos:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Distopie

Trăsături ale societăților distopice:
O societate distopică poate prezenta cel puțin una din aceste trăsături:
– stratificare socială, astfel că apartenența la o clasă socială este definită strict și impusă cu forța iar mobilitatea socială este non-existentă (vezi și castă).
– un singur -stat națiune condus de o elită fără idei democratice
– un sistem de propagandă de stat cu programe și siteme educaționale care îi obligă pe cetățeni să adore statul respectiv și guvernul său, în încercarea de a-i convinge că viața lor în acel stat e dreaptă și bună.
– o conformare la aceste reguli din partea tuturor cetățenilor și ideea că individualismul e ceva negativ
– o figură politică fantomatică ce se află în fruntea acelui stat și pe care oamenii o adoră după ce au fost victime ale unei campanii de cult al personalității, cum ar fi Big Brother din 1984, Binefăcătorul din Noi sau Tatăl din filmul Equilibrium.
– un sentiment de frică sau dezgust față de lumea exterioară.
– o părere negativă în legătură cu viața tradițională sau orice formă de religie organizată, considerată primitivă și lipsită de sens.
– dominarea unei religii a statului, ex. Death-Worship în Estasia din 1984 sau Technopriests în The Incal
– memoria instituțională care poate șterge în orice clipă memoria individuală
– un sistem penal care nu se bazează pe justiție ci folosește tehnici de tortură psihologică sau fizică
– absența unor produse de bază, ca de ex. penuria de alimente
o constantă supraveghere din partea guvernului, agențiilor sau Poliției secrete
– forțe de poliție militarizată sau forțe private de securitate
– interzicerea prezenței lumii naturale în viața cotidiană
– construcție a unei realități ficționale în care grupuri largi de oameni sunt obligate sau amenințate să creadă
– corupție, impotență sau alte uzurpări ale valorilor democratice
– rivalități ficționale între grupuri care de fapt acționează ca un cartel
– insistențe ale forțelor din sistem care susțin că au creat cea mai bună dintre lumile posibile că toate problemele se datorează acțiunii inamicului și a cozilor de topor sau ale spionilor săi”

Revin la poveștile mele…
Am vrut să scriu despre ”1984” de George Orwell. Nu am renunțat. Doar am amânat.
Astăzi – despre trei dintre cele mai rele lumi posibile. În literatură, cum altfel 🙂 ?

– Kurt Vonnegut, Jr. – 1961 – ”Harrison Bergeron”,
– Jerome K. Jerome – 1891 – “The New Utopia”,
– Evgheni Zamiatin – 1920 – ”Noi”

O iau ușor. Oricât am încercat să fac o analiză prin comparații între cele 3, nu am reușit. Vi le voi prezenta pe rând, urmând ca voi să judecați dacă timpurile, descrise cândva, se apropie.
Încep cu cea mai recentă și scurtă distopie din cele 3 :
1. Kurt Vonnegut, Jr., 1961 – ”Harrisson Bergeron”.
Să vă povestesc: Este vorba de lumea anului 2081. O lume în care toți sunt egali. ”Ei nu erau doar egali înaintea lui Dumnezeu și a legii. Erau egali în fiecare direcție. Nimeni nu era mai deștept decât oricine altcineva. Nimeni nu arăta mai bine decât oricine altcineva.
Nimeni nu era mai puternic sau mai rapid decât oricine altcineva. Toată această egalitate se datora modificărilor aduse Constituției și vigilenței neîntrerupte a agenților Handicapperului General al Statelor Unite.”  Mda.
Cei care nu erau suficient de handicapați mintal erau obligați să poarte în ureche un generator de zgomote care se activa la fiecare 20 de secunde (cu zgomot aleator de sirene, arme, coliziuni, etc) întrerupând gândurile ce ar putea viza ordinea și disciplina. Cei cu o inteligență și mai mare aveau căști cu zgomote, ochelari cu lentile groase pentru a vedea cât mai rău și pentru a avea dureri de cap, nasuri roșii (habar nu am de ce). Inteligența era stopată fizic. Inteligenții turbulenți erau eliminați. Nu mă mir, dar citiți povestea lui Hazel, George și Harrison pentru amănunte. Cam scurtuță povestire. Prin comparație cu altele, nu în sine.
2. Jerome K. Jerome, 1891 – “The New Utopia”.
Dragul nostru Jerome K. Jerome (despre care am mai scris pe aici) visează. După o vizită la National Socialist Club, gândindu-se ce frumos ar putea fi viitorul, adoarme și se trezește în Anglia secolului 29. După spusele ghidului, lumea era perfectă, uniformizată. Toți locuiau în același tip de apartamente de bloc, purtau același fel de haine, mâncau în comun iar spălarea cetățenilor se făcea de către autorități de două ori pe zi, pentru a nu mai exista Murdari și Curați (căci, cândva, unii se spălau prea mult, alții prea puțin). Toți aveau părul negru, de aceeași lungime. Femeile erau definite prin numere pare, bărbații prin numere impare. Gândirea independentă era interzisă. Vechile cărți, sculpturi ori picturi fuseseră distruse. Singurul judecător, singura autoritate era MAJORITATEA. Minoritatea NU avea drepturi. Hai că putem recunoaște oarece șabloane recente. Să nu divaghez, nu?
3. Evgheni Zamiatin, 1920 (1924) – ”Noi” – (”Mы”)
Cea mai completă distopie din cele prezentate azi, cel mai vizionar autor al timpurilor de atunci și de după este E. Zamiatin. Un rus adevărat, pe sufletul meu. Căutați-l cu Google, căci nu vreau să mă lungesc prea mult.
Povestea ”Noi” este despre Statul Unic, despre Binefăcătorul venerat de toți, despre numere. Numerele, la fel ca la JKJ, înlocuiau numele și erau pare pentru femei și impare pentru bărbați, dar, în plus, erau precedate de o vocală pentru femei, de o consoană – pentru bărbați.
Apartamentele erau de sticlă, transparente la orice oră (pentru a putea fi observate de către Gardieni) cu excepția acelor momente aprobate prin bilețele roz – momente intime când transperantele puteau fi coborâte. Deci: ”Poate că nu ştiţi nimic despre lucrurile atât de elementare cum ar fi Tabelele Orare, Ora Personală, Norma Maternă, Zidul Verde şi Binefăcătorul. Mi se pare ridicol, însă mi-e destul de dificil să vorbesc despre toate acestea.” Și, zice povestitorul, a explica acestea e ca și cum am explica unui sălbatic cuvântul ”haină”. Isteață evitare.
Adăugați unifele (uniformele identice), imnul, fonolectori pentru conferințe (descrise în 1920, la scurt timp după cele două revoluții din Rusia!). Știu că sunt cam haotică, așa sunt și relatările povestitorului.
Și, zice el: după ce a fost cucerită Foamea și s-a inventat hrana pe bază de petrol, a urmat să fie învinsă Dragostea. Lex Sexualis a fost proclamată: „Fiecare număr are dreptul la orice alt număr ca articol sexual”. Clar, nu? Citez: ”De atunci totul a fost doar o problemă de tehnologie. Eşti examinat cu grijă în laboratoarele Departamentului Sexual; este determinat conţinutul exact de hormoni sexuali din sânge şi ţi se alocă un Tabel potrivit de zile sexuale. După aceea, declari că în zilele tale sexuale doreşti să utilizezi numărul sau numerele ăsta şi ăsta, primeşti carneţelul tău de cupoane roz. Şi asta e tot.” Și mai clar, nu?
Plecând de la ecuația fericirii unde ”starea de binecuvântare şi invidia sunt numărătorul şi numitorul fracţiei numite fericire”, trecând prin legile adoptate, invidia este redusă la zero, ”iar fracţia este transformată într-o infinitate magnifică. Şi astfel, ceea ce pentru înaintaşii noştri a reprezentat o sursă pentru nenumărate tragedii stupide, a fost redus la o funcţie armonioasă, plăcută şi utilă a organismului, o funcţie ca şi somnul, munca fizică, consumul alimentelor, defecaţia şi aşa mai departe. Astfel puteţi vedea cât de mare este puterea logicii care purifică tot ceea ce atinge” Am uitat să precizez că povestitorul e matematician. Ați bănuit, nu?
În fine. Povestea are urcușuri și coborâșuri, un strop de visare, puțin romantism, intrigă, conflict și deznodământ. Exact cum am învățat la școală. Sufletul, abia trezit, al povestitorului este readus la starea vegetală și lumea lui reintră în ”normal”.
Întotdeauna Binefăcătorii, Majoritatea, Tatăl, etc, au soluții de a anihila gândirea. Aveți grijă.
Voi reveni.

Mai am distopii citite. Stați pe-aproape.

Reclame
Acest articol a fost publicat în distopii și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Distopii. (Cacotopii)

  1. Cudi zice:

    Total de acord în ceea ce-l privește pe Zamiatin. N-am apucat să citesc distopia lui Jerome Jerome, nici „Minunata lume nouă” a lui Aldoux Huxley. Vreau să le citesc, dar m-a prins Jerome cu „Trei într-o barcă” și acum vreau să-i citesc și aventura de pe biciclete. Însă am citit „1984” și am fost foarte impresionată. Wow, mi-am spus, e uluitor, e genial! Din considerație pentru Orwell, am vrut să citesc și ceea ce am aflat că l-a inspirat – distopia rusului Zamiatin – „Noi”. Ei bine, Orwell a cam căzut cu parașuta în ochii mei, dintr-o dată n-a mai fost genialul și originalul pe care-l crezusem, Evgheni Zamiatin a fost, de fapt, geniul. Similitudinile sunt frapante.
    Chiar dacă Zamiatin a terminat „Noi” în 1920 și Orwell „1984” în 1948, chiar dacă Orwell a declarat că a fost inspirat de distopia lui Zamiatin, când spui distopie, toți oftează după George Orwell, el e trecut ca autor în topul celor mai bune cărți. Iar de rusul Zamiatin știu atât de puțini. Poate că dezavantajul acestuia din urmă a fost și este simplul fapt de a fi rus. Celălalt, englezul, n-a avut opreliști în calea faimei, acasă, în țara lui. Din câte am înțeles, „Noi” ar fi apărut pe piață, la ruși, abia șaizeci și ceva de ani mai târziu. Pe la sfârșitul anilor ’80.

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc pentru vizită și pentru comentariu. Da. Citim ce e la modă. Tocmai de aceea am încercat să ies puțin din tipare. Și eu mă chinui acum să citesc Huxley plus Eugene Richter cu a lui ”Pictures of the Socialistic Future”. Meritul lui Orwell e acela de a-mi fi deschis ochii.

      • Cudi zice:

        Vax-albina, tu citești cărți mai serioase. Eu, pe fondul tranziției barca lui Jerome – bicicletele lui Jerome (aștept ca și soțul meu să termine „Trei într-o barcă”, apoi cartea redevine disponibilă), citesc „Muder on the Orient Express” și nu doar ca un exercițiu de limbă engleză. Cred că am văzut de cel puțin trei-patru ori ecranizări ale romanului lui Agatha Christie, știu tot, îmi amintesc detalii, nu ar trebui să am elemente de surpriză. Partea bizară e că le am și o citesc cu sufletul la gură.

      • Cudi zice:

        O să mă „laud” și eu, redând aici textul pe care l-am scris după ce am citit „1984”.

        Cred că “1984” – George Orwell ar trebui să fie lectură obligatorie pe tot globul. Poate că ar trebui studiată în școală, poate că ar trebui să intre în programa de BAC. E istorie, politică, psihologie, sociologie, literatură și câte n-o mai fi laolată. Și parcă cel mai puțin îmi vine s-o numesc ficțiune. O să vă vorbesc puțin despre lectura asta, străduindu-mă să nu stric plăcerea vreunui viitor cititor divulgând cursul acțiunii, evoluția personajelor. De fapt, mai bine las deoparte personajele și hai să vorbim despre sistem. Unde sistemul ar putea fi numit personajul principal al cărții.

        De ce personajul și nu subiectul cărții? Pentru că sistemul are un nume, ba chiar are și un chip, un afiș cu un bărbat cu mustață și ochi hipnotici, Big Brother is watching you! Un fel de… guru. Deja numele Big Brother – Fratele cel Mare ne sugerează cu ce fel de sistem avem de-a face, unul totalitar, cu clase sociale bine definite și al cărui scop este împiedicarea mobilității sociale, păstrarea unei anumite ierarhii, prevenirea unei eventuale revoluții. Cu Ministerul Păcii care se ocupă de războaie, cu Ministerul Adevărului care falsifică documente și, implicit, trecutul, cu Ministerul Iubirii care se ocupă de supraveghere/trădători/torturi, cu Ministerul Abundeței care se ocupă de raționalizarea mâncării, produselor de larg consum. Romanul a fost scris în 1948 și proiectează în anul 1984 un viitor sumbru, pe modelul stalinismului dus la extrem. Elemente din decorul perioadei sunt de o neliniștitoare actualitate: rețeaua de informatori și agenți provocatori ne amintesc de perioada comunistă, caracteristică securității ceaușiște; supravegherea continuă a individului, 24/24, foarte de actualitate, după cum ne arată dezvăluirile lui Snowden.

        În mare, avem trei categorii de oameni – cei de sus, al căror scop este să rămână sus și privilegiați, cu frâiele puterii în mână. Cei de la mijloc, al căror scop este ajungă ei sus, devenind ei noua elită; și cei de jos, al căror țel este egalitatea, drepatea între oameni, asta în condițiile în care își permit a privi și dincolo de masa de mâine și greutățile de azi. Oamenii de mijloc se vor folosi de cei de jos în atingerea propriului scop, de a deveni ei elita. Le vor promite celor de jos dreptate și egalitate între oameni, însă odată ajunși elită, se vor descotorosi de ei. Cei de jos vor rămâne cei de jos mereu. Premisa cărții e că elita a constatat această ciclicitate socială, așa că după ultima Revoluție a ales să oprească acest curs, să elimine riscul unei următoare Revoluții, să rămână continuu la putere. Prin ce mijloace?

        Prostirea populației – una din metode fiind reducerea vocabularului, inventarea de noi cuvinte, cât se poate de simplificate. Impunerea noii limbi, sărăcită de termeni precum “libertate”, de cuvinte care exprimă idei periculoase pentru elită, astfel încât, în timp, omul să piardă acele concepte și să nu poată gândi decât docil. Devine ilegal orice impuls de cunoaștere, nu mai există cărți din trecut, Shakespeare este modificat, rescris, e semn de trădare să ai un caiet și o peniță ca pe vremuri în casă. Ba există chiar și o mașinărie – versificator, pe lângă care Iosif este un Alecsandri. Până și sexul a fost etichetat ca nociv, motiv pentru care o simplă tăvăleală-n fân ajunge să capete valențele unui gest politic.

        Supravegherea continuă, prin tele-ecrane, un fel de smart TV-uri care ascultă și văd în timp real ce se petrece cu fiecare. Monitorizare continuă prin niște aparate care te filmează și transmit live supraveghetorilor. Monitorizarea merge până la detalii absurde (sau nu chiar), sunt atent interpretate până și expresiile faciale, unde a fi trist este o crimă, înseamnă că ești nemulțumit de Partid și ești un potential trădător. Original și notabil este și momentul zilnic al celor două minute de ură, când pe un ecran mare este proiectată imaginea dușmanului Partidului, ocazie cu care spectatorii trebuie să-și arate ura cu destul de multă vehemență ca să nu pară neinteresați de dușman și nu exagerat de multă pentru a nu arăta că simulează, că se prefac a-l urî.

        Războiul permanent – starea pretinsă de război justifică și înnobilează penuria de resurse pentru oamenii de rând (printre care și raționalizarea mâncării), justifică eliminarea unor elemente mai puțin dorite – proletari, agitatori, permite eliminarea oricăror libertăți individuale, menține clasa de jos într-o sărăcie continuă, împiedicând-o să adune resurse pentru o nouă Revoluție în complicitate cu clasa de mijloc.

        Modificarea istoriei – în funcție de interesele elitei, istoria este rescrisă continuu. Orice ar fi spus Big Brother în trecut, istoria este modificată ca să se potrivească cu ce se întâmplă sau se spune acum. Există un departament întreg în Ministerul Adevărului care se ocupă de falsificarea documentelor din trecut, de verificarea publicațiilor anterioare și modificarea lor după voia Partidului. Dacă Partidul spune că 2+2=5, atunci așa este. Dacă ieri eram în război cu X și azi X ne este aliat împotriva lui Y, ziarul de ieri este modificat, X a fost prieten cu noi dintotdeauna și ești trădător dacă îți amintești altceva.

        Ar mai fi de adăugat că trădătorii Partidului nu sunt eliminați direct, sunt “reeducați”, distruși fizic și psihic prin tortură până când sunt complet dezumanizați și ajung să creadă sincer că ei sunt trădători nemernici care au uneltit împotriva Partidului sau a lui Big Brother. După ce ajung să creadă vina ce și-au recunoscut-o, sunt eliberați, reabilitați în ochii publicului. Și, când ajung să fie sincer recunoscători Partidului pentru binele făcut, dispar.

        Dacă ne gândim bine, asta cu prostirea populației se întâmplă deja. Există o tendință general de simplificare a programelor școlare, pe de altă parte, facultatea e tot mai scumpă, astfel încât cei care, în ciuda opreliștilor, sunt destul de deștepți pentru facultate, ajung în situația de a nu-și putea permite financiar să urmeze cursurile vreuneia. La televizor se dă foarte mult circ ieftin, se promovează ignoranța, nonvalorile. Cu supravegherea continuă – tehnologia există, probabil că, în cazul unora, deja e în folosință. Războiul permanent se întâmplă și el, oare de când n-a mai fost America în stare de pace? Falsificarea istoriei – probabil se întâmplă și ea, de vreme ce mijloacele de informare în masă sunt sub controlul elitei.

        “1984” este un avertisment pentru umanitate, pentru noi toți. Dacă ne lăsăm duși de val și prostiți, dacă renunțăm la drepturile și libertățile noastre pentru ceva strălucitor, pentru niște mărgele colorate sau temeri nedefinite, ne vom merita soarta: Orwell ne-a spus, nu mai avem nici o scuză.

        • vax-albina zice:

          Interesant, dar cam lung comentariu. Util celor ce nu au citit. Mi-a tăiat tot cheful de a scrie despre Orwell. Deocamdată.
          PS. Mă depășește faza cu Iosif și Alecsandri.

          • Cudi zice:

            Îmi cer scuze, m-a luat entuziasmul când am văzut că ai scris despre distopii și Zamiatin, recent am scris și eu pe aceeași temă, impresionată fiind de „1984” și „Noi”. Am pus textul pentru a nu pune link spre articolul meu, nu mă simt bine să las linkuri spre mine pe blogurile altora.

  2. Dan zice:

    Ce încerci să ne spui: că se putea și mai rău sau că răul cel mare abia acum urmează?

  3. Cudi zice:

    Cred că am ajuns în spam…

  4. 9 zice:

    Mereu am crezut că diversitatea e motorul societății. 🙂

  5. Aldus zice:

    Eu altceva vreau să semnalez, și anume că…

    corupție, impotență sau alte uzurpări ale valorilor democratice

    …potența este, în viziunea autorilor de pe Wikipedia, o valoare democratică. 😀

    Cudi, eu nu sunt citit, dar să spui că rusul e marginalizat pen’ că e rus nu poate fi decât semnul aderării la o cultură de mase. Orice om trecut prin liceu altfel decât geamantanul prin gară știe că Rusia a dat lumii unii dintre cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor. Cât despre geamantane și alte piese de mobilier, cui îi pasă ce gândesc ele și care le sunt reperele?

    De asemenea, folosești termenul guru în mod impropriu și nepotrivit. Asta nu arată decât că nu știi ce înseamnă.

    • vax-albina zice:

      Aldus,
      Asta cu ”impotența” am înțeles-o ca fiind ”incompetență”. E citat din wikipedia și nu mi-am permis să-l modific. Nici mie nu mi-a plăcut, plus lipsa virgulelor ori a altui semn de separare a propozițiilor. Asta e.

      • Aldus zice:

        Păi eu de pe Wikipedia am citat și la Wikipedia mă refer. Am și scris: „în viziunea autorilor de pe wikipedia”. Și, la drept vorbind, nici dacă era incompetență nu mergea. Că nici competența nu-i o valoare democratică. Dar este un lucru la care autorii respectivi ar putea să aspire. 🙂

    • Cudi zice:

      Am toată stima pentru cultura rusă, Aldus, ghinionul de a fi rus a constat în publicarea cărții, în țara lui, șase decenii mai târziu. Nenorocul interzicerii, cenzurii, la asta mă refeream.

      • Aldus zice:

        Asta-i altceva. Dar odată publicat, faptul că X nu știe de el nu arată decât ignoranța lui X. Nu te aștepta ca gusturile și reperele majorității să se muleze pe gusturile și reperele elitei (în cazul de față intelectuale).

  6. Irina zice:

    Cartea lui Zamiatin m-a cucerit, prin urmare i-am dedicat lucrarea mea de disertație acum zece ani. Parcă aș reciti-o. A patra oară cred 🙂 . În rest, dintre cele enumerate aici, am mai citit doar ”1984”.

  7. simf zice:

    Offf, si ce pofta de recitit mi s-a facut… Oare The New Utopia o fi fost tradusa in romana? https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_scrieri_distopice

  8. A thorn in your side zice:

    Ştii de cînd nu mai am încredere în traduceri? De prin şcoala generală, habar n-am ce clasă. Ştiam engleză suficient de bine deja încît să-mi dau seama, la filmele de la teve, că ceea ce se auzea (ca replică) era tradus incomplet în scris, sau uneori chiar greşit. Chiar le semnalam alor mei că ” aici a de fapt a vrut să zică că…” Aşa că am o mare problemă cu traducerea cărţilor, mai ales cele din categoria asta „periculoasă”. Şi, din păcate, nu ştiu rusă decît atît cît să silabisesc pe litere (ceea ce mă ajută totuşi cînd am ceva de descărcat de pe vreun site rusesc, atunci cînd americanii se cacă pe ei – ca de obicei).
    Pe „1984” am citit-o, din păcate, atunci cînd nu puteam avea o imagine suficent de completă şi obiectivă asupra lumii. De cîţiva ani am împrumutat-o iar, însă n-am reuşit s-o recitesc cumintea de adult, fiindcă mi s-a părut deja pra „întunecată”. Şi poate fiindcă deja ştiam la ce mă pot aştepta.
    Pe „Noi” n-am citit-o, din cîte îmi aduc aminte. Dar poate greşesc. Am avut un teanc de cărţulii SF pe cînd eram copil iar acum cînd am revenit la casa părintească nu mai era niciuna, nici măcar în pod.

    Ideea e că, făcînd o medie a ideilor de bază din fiecare povestire şi avînd în vedere tendinţele curente ale secolului 21, e sigur că omenirea va sfîrşi cîndva, cumva, într-o distopie scîrboasă ce va semăna cel puţin cu o combinaţie a celor prezentate aici, plus anumite elemente nou inventate pe parcurs. Deja „ecranele mari care te supraveghează” din „1984” sînt o realitate sub forma teveurilor (şi X-Box-urilor) cu comenzi kinetice. Să mai menţionez telefoanele „inteligente” şi legile care impun păstrarea datelor despre comunicaţii timp de…?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s