In amintirea lui Jerome K. Jerome

Nu aș vrea să-l trec la categoria scriitorilor uitați, dar nici mult nu mai are.
De ce mi-am amintit de el?
Întâi a apărut o știre în presă. Apoi am primit un videoclip prin mail. Și da. S-a întâmplat ca în una din scrierile lui. O pisică mămică hrănește un pui de veveriță. Exact așa, doar că în roman sunt descrise și reacțiile pisicii. Teribil de posibile. M-a amuzat grozav povestea din „Cum să NU scrii un roman„. Pe vremuri, normal că pe vremuri. Am căutat degeaba cartea printre ale mele. Nici pe net nu am avut succes. Doar cu varianta în engleză. Vă voi povesti, cu scuza că eu nu am umorul necesar. Doar relatez. Poate vă conving să citiți cartea. Sau cărțile lui. Sunt excepționale pentru relaxarea din concediul vostru. Zic.
Despre pisica mămică vă dau un citat: „She was the most motherly thing I have ever known.  She was never happy without a family.  Indeed, I cannot remember her when she hadn’t a family in one stage or another.  She was not very particular what sort of a family it was.  If she could not have kittens, then she would content herself with puppies or rats.  Anything that she could wash and feed seemed to satisfy her.  I believe she would have brought up chickens if we had entrusted them to her.”
Iar despre întâmplarea cu veverița vă voi spune doar că pisicuța avea o problemă cu coada puiului adoptat. Oricât o lingea ca să arate a coadă de pisoiaș, aceasta se ridica, fără explicații, precum o codiță de veveriță. Iar pisica se întreba la fel ca  toate mămicile derutate din lume: “what have I done that this trouble should come upon me?”
Să vă redau și discuția mamei adoptive cu motanul din vecini? Fie.
“He’s a lovely colour,” exclaimed our cat proudly.
“I don’t like his legs much,” remarked the friend.
“No,” responded his mother thoughtfully, “you’re right there.  His legs are his weak point.  I can’t say I think much of his legs myself.”
“Maybe they’ll fill out later on,” suggested the friend, kindly.
“Oh, I hope so,” replied the mother, regaining her momentarily dashed cheerfulness.  “Oh yes, they’ll come all right in time.  And then look at his tail.  Now, honestly, did you ever see a kitten with a finer tail?”
“Yes, it’s a good tail,” assented the other; “but why do you do it up over his head?”
“I don’t,” answered our cat.  “It goes that way.  I can’t make it out.  I suppose it will come straight as he gets older.”
“It will be awkward if it don’t,” said the friend.
“Oh, but I’m sure it will,” replied our cat.  “I must lick it more.  It’s a tail that wants a good deal of licking, you can see that.”

Pentru conformitate vă adaug și videoclipul:

 

PS. Știți ce mă enervează cel mai mult? Scrierile lui Jerome K. Jerome aparțin domeniului public, el trăind între 2 May 1859 – 14 June 1927.  Deci nu costă  publicarea lor drepturile de autor. De ce nicio editură românească nu a făcut un act de cultură, fără profituri imediate, pentru a traduce și a răspândi opera lui spre beneficiul generațiilor de tineri cititori. Cititori derutați de cărțile de consum prezentate în locul umorului de bună calitate a lui JKJ. Mă opresc din critici pentru a nu vă strica plăcerea textului și a filmulețului.