In amintirea lui Jerome K. Jerome

Nu aș vrea să-l trec la categoria scriitorilor uitați, dar nici mult nu mai are.
De ce mi-am amintit de el?
Întâi a apărut o știre în presă. Apoi am primit un videoclip prin mail. Și da. S-a întâmplat ca în una din scrierile lui. O pisică mămică hrănește un pui de veveriță. Exact așa, doar că în roman sunt descrise și reacțiile pisicii. Teribil de posibile. M-a amuzat grozav povestea din „Cum să NU scrii un roman„. Pe vremuri, normal că pe vremuri. Am căutat degeaba cartea printre ale mele. Nici pe net nu am avut succes. Doar cu varianta în engleză. Vă voi povesti, cu scuza că eu nu am umorul necesar. Doar relatez. Poate vă conving să citiți cartea. Sau cărțile lui. Sunt excepționale pentru relaxarea din concediul vostru. Zic.
Despre pisica mămică vă dau un citat: „She was the most motherly thing I have ever known.  She was never happy without a family.  Indeed, I cannot remember her when she hadn’t a family in one stage or another.  She was not very particular what sort of a family it was.  If she could not have kittens, then she would content herself with puppies or rats.  Anything that she could wash and feed seemed to satisfy her.  I believe she would have brought up chickens if we had entrusted them to her.”
Iar despre întâmplarea cu veverița vă voi spune doar că pisicuța avea o problemă cu coada puiului adoptat. Oricât o lingea ca să arate a coadă de pisoiaș, aceasta se ridica, fără explicații, precum o codiță de veveriță. Iar pisica se întreba la fel ca  toate mămicile derutate din lume: “what have I done that this trouble should come upon me?”
Să vă redau și discuția mamei adoptive cu motanul din vecini? Fie.
“He’s a lovely colour,” exclaimed our cat proudly.
“I don’t like his legs much,” remarked the friend.
“No,” responded his mother thoughtfully, “you’re right there.  His legs are his weak point.  I can’t say I think much of his legs myself.”
“Maybe they’ll fill out later on,” suggested the friend, kindly.
“Oh, I hope so,” replied the mother, regaining her momentarily dashed cheerfulness.  “Oh yes, they’ll come all right in time.  And then look at his tail.  Now, honestly, did you ever see a kitten with a finer tail?”
“Yes, it’s a good tail,” assented the other; “but why do you do it up over his head?”
“I don’t,” answered our cat.  “It goes that way.  I can’t make it out.  I suppose it will come straight as he gets older.”
“It will be awkward if it don’t,” said the friend.
“Oh, but I’m sure it will,” replied our cat.  “I must lick it more.  It’s a tail that wants a good deal of licking, you can see that.”

Pentru conformitate vă adaug și videoclipul:

 

PS. Știți ce mă enervează cel mai mult? Scrierile lui Jerome K. Jerome aparțin domeniului public, el trăind între 2 May 1859 – 14 June 1927.  Deci nu costă  publicarea lor drepturile de autor. De ce nicio editură românească nu a făcut un act de cultură, fără profituri imediate, pentru a traduce și a răspândi opera lui spre beneficiul generațiilor de tineri cititori. Cititori derutați de cărțile de consum prezentate în locul umorului de bună calitate a lui JKJ. Mă opresc din critici pentru a nu vă strica plăcerea textului și a filmulețului.

Acest articol a fost publicat în Scriitori uitați, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la In amintirea lui Jerome K. Jerome

  1. 9 zice:

    Exact de asta, nu are profit imediat, nu merită publicat.

  2. Pe mine m-ai convins din nou, dar trebuie să recunosc că sunt foarte maleabil. Uneori e de bine, alteori, de rău.

  3. Pingback: Clubul pisicutelor | Blog de pisici

  4. Cristian zice:

    Răspunsul e mult mai simplu decât ai crede. Umorul lui Jerome K. Jerome nu ar fi, în zilele noastre, „la îndemâna” tinerilor. Sau, na, a majorității lor. Și nu cred că trebuie să aduc prea multe argumente în favoarea celor susținute de mine. Ia ca reper versurile melodiilor cu priză la public în ultimii ani. E jale. Cu „j” mare !

    • vax-albina zice:

      Mi-a spus un tătic de tânăr că noua generație are un alt fel de a recepta informația. Vizual, prin filmulețe și tutoriale. Rămâne întrebarea mea: fără cărți? Ar trebui să știi. Așa e?

      • Cristian zice:

        Al meu citește ca un înecat. Cred că la vârsta lui eu nu cirisem nici pe sfert. Ce-i drept, acum oferta e mult mai generoasă. La capitolul ăsta noi am cam suferit că, deh, majoritatea autorilor străini nu se pricepeau să scrie conform cu doctrina partidului și pe gustul tovarășilor. Și „incomozi” gen Preda ori Buzura iarăși nu era ok să fii văzut citind.

        • vax-albina zice:

          Super fecior. Să-ți trăiască și să aibă succes.
          PS Am sute de cărți în format mobi sau pdf. Dela SAS la SF. Dacă aveți nevoie, aștept un mail.

          • Cristian zice:

            Mulțumim frumos, bunicuță. Am și eu câteva „tone” de astfel de cărți doar că și el, ca și mine, preferă „mirosul” hârtiei. Are propria bibliotecă, câteva sute de volume, cumpărată din banii de buzunar sau cei primiți la diferite ocazii gen aniversări, Crăciun, etc. Și îți dai seama probabil că atunci când „lumea” a realizat că el își cumpără cărți din banii primiți (lucru destul de rar în zilele noastre), „donațiile” s-au înmulțit și-au devenit și-umpic mai consistente. 🙂

          • vax-albina zice:

            Excelent. Mi-ai făcut seara frumoasă. Încă nu e totul pierdut.

          • Cristian zice:

            Eeee… eu am avut o postare în care mă lăudam cu el de n-aveam aer dar fiindcă apărea în ea cu nume și prenume, am parolat-o pentru a-i proteja intimitatea, Cert e însă un lucru. Am cunoscut, în timp o serie de colegi de liceu de-ai fiului meu. Și, slavă Domnului, mai toți erau copii care m-au făcut să privesc cu optimism spre viitor. Doar că… Doar că 1. rahatul ăsta din media din România nu știe sau nu vrea „să-i vadă” și pe ei (și chiar sunt la vârsta la care au nevoie de încurajări, de recunoaștere, de aprecieri) și 2. nu facem nimic pentru a-i ține în țară. Ba, din păcate, cam tot ceea ce facem parcă facem pentru a-i izgoni.

          • vax-albina zice:

            Știu și eu copilul dintr-o poză primită cândva. Ai cu ce te lăuda. (Adaug – Și felicitări mamei lui. 🙂 ) Important e ca el și prietenii lui să evolueze, să nu se piardă prin „maturizare”. Îți dau și linkul prin care celălalt tătic justifica prăpastia dintre generații http://www.anticarton.ro/mintea-care-nu-mai-e-la-moda/

          • Cristian zice:

            Am citit ceea ce-i scris acolo dar mărturisesc sincer că nu mi-a plăcut deloc. Un text, să mă ierți bunicuță, cam lălâu, scris ce-i drept în termeni „pretențioși” și care mie a reușit să-mi deranjeze feng-shui-ul. Abia apoi am priceput de ce. Doamna care semnează textul este „fondator și manager al Școlii Heliokon (unul dintre proiectele de alternativă educațională privată”. Adecătelea cam îi clar a cui piele de urs o vinde.

  5. simf zice:

    vreau sa te bucur si-ti spun ca la biblioteca judeteana jerome k. jerome nu prea ramane multa vreme pe raft si uzual il imprumuta tinerii.

  6. arakelian zice:

    nu stiam de el. Ia sa il caut sa descarc pe kindle (doar e gratis, ai zis)

  7. Cudi zice:

    „Trei într-o barcă” și „Trei pe două biciclete” le-au publicat, în română, cei de la Adevărul Holding, în colecția 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă, sub traducerea lui Leon Levițchi și a lui Dan Duțescu. Dar, da, din câte văd, ca, astea sunt cele mai vehiculate titluri ale autorului, am mai văzut, pe alocuri – „Gândurile trândave ale unui pierde-vară”. Aș vrea să citesc și eu „Arta de a nu scrie un roman”, cel mai probabil voi reuși în engleză, de la prima căutare am găsit-o în format pdf – http://www.fulltextarchive.com/pdfs/Novel-Notes.pdf.
    Scena cu veverița ce toarce în palmă mi-a făcut ziua.

Lasă un răspuns către vax-albina Anulează răspunsul