Scrisoare deschisă pentru Băiatu’ și pentru posesorii lui de fapt.

Ați înțeles? E pentru Băiatu’, nu către el. Căci vorbesc despre un cățel. Cățel al unor oameni săraci, dar iubitori. Cățel bătrânel. Cum să vă explic? După ce cățelușa Suzana (e pe blog) a fost luată în 2014, pentru a doua oară de hingheri (dar prima oară după ce am început s-o hrănesc, adică 2010), după ce am recuperat-o de la Mihăilești, cu greu, căci a fost mereu o speriată și evita oamenii, copiii și pe cei răi (nu mă faceți să vă explic că nu mă mai opresc) mi-e greu să vă povestesc.  Era maidaneză cu acte,  i s-a schimbat crotalul, i s-a pus microcip, totul perfect. Doar că din cauza hingherilor e acum mult mai sperioasă decât era. Nu acceptă zgardă și nici lesă. Doar fuge.
Revin. Dar înainte de a povesti depre Băiatu’, vă spun că la întoarcerea de la hingheri, iarna trecută, cățelușa, deși i-am găsit o curte cu gard înalt și poartă, a fugit în curtea prietenului ei – Băiatu’. I-am hranit pe amândoi zilnic și, săptămâna trecută, Băiatu’ a dispărut. Nefiind castrat, nici cipat e clar unde a ajuns.
Și m-am apucat să sun atunci când a devenit clar că nu va reveni. La ASPA sediul central nu mai au acele evidențe care te ajutau să cauți un câine. Mi s-au dat cele două telefoane ale adăposturilor. La adăpostul Pallady, o doamnă foarte amabilă a verificat intrările și m-a liniștit. Nu era la ei.
La adăpostul Bragadiru, un personaj țâfnos, a zis că nu îmi poate da informații dacă animalul nu e cipat. Că îi blochez telefonul cu cererea mea de a verifica în registre și că are alte treburi. Oare ce caută acest personaj în lumea protecției animalelor?  În fine.
Ce să spun în apărarea lui Băiatu’?  Latră, dar nu mușcă, poarta curții lui nu are clanță, cei care îl adăpostesc nu au bani pentru ei, pentru poartă, darămite pentru deplasare până la Bragadiru. E hrănit de mine și e prietenul Suzanei. E destul? E un câine năcăjit.
Mă puteți ajuta ca o asociație să îl recupereze? Să îl aducă acasă, căci are casă și masă?
De ce vă  rog pe voi? Eu am avut o experiență neplăcută când mi-a fost luată cățelușa. O groază de sfaturi și niciun ajutor.
Aveți pile undeva? Stăpâna lui e săracă și aproape nevăzătoare.  Eu sunt eu și mă mișc greu.  Dar nu voi rămâne datoare.
Atașez o poză și m-aș bucura să ne ajutați.

baiatul in 2012

 

Update 18 iulieBăiatu’ fost găsit datorită doamnelor Ruta Adela si Stefania Steffyyo (aici).
Sincere mulțumiri. Să li se întoarcă înmiit binele făcut.
I-am dus poza stăpânei și ne bucurăm temperat. Sper ca luni să nu fie prea târziu. O pun și aici:

baiatu bragadiru

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la Scrisoare deschisă pentru Băiatu’ și pentru posesorii lui de fapt.

  1. arakelian zice:

    Sa vezi in Be. Pot face reclamatie pt tot ce latra si nu merge in lesa, la picior. Adica forteaza propritarul sa il educe sau ….
    2 din 3 pisicile abandonate, ce ajung in centre, sunt…

    Drastic. Cica Germania e si mai si.

  2. Merită tot sprijinul și chiar i l-aș acorda dacă aș putea. Crede-mă pe cuvânt!

    • vax-albina zice:

      Te cred. E un cățel cât un miel. Și Suzana, cu laba bulită, suferă de lipsa lui. Poate găsim pe cineva care vizitează adăpostul de la Bragadiru și îl recunoaște. Deși reacția individului de la telefon a fost ultra urâcioasă. Sper să nu se demonstreze că omoară cățeii fără cip!

      • Cerasela Moise zice:

        În adapostul dun Bragadiru se omoara toti cainii nu numai cei fara cip.Asa ca trebuie sa actionati repede.Trebuie sa mergeti in adapost cu copie dupa buletin,copie dupa contractul casei si adeverinta de salariat sau talon de pensie

        • vax-albina zice:

          Mulțumesc pentru informații. Am înțeles. Doar că sâmbătă și duminică e închis. Chiar nu e o asociație care să le spună celor de la Bragadiru că vom veni? La ce folosesc?

  3. Vienela zice:

    Mi-a spus o doamna pe fb ca in adapost poate intra oricine sa il caute si il poate lua daca are buletin, actul casei si adeverinta de salariat. Cred ca la fata locului poate fi mai usor, daca omul citeste in ochii tai ca e rost de o bere si un mititel.

  4. Drugwash zice:

    Eu sînt departe în toate sensurile, din păcate. Nu am nici relaţii în domeniu. Dincolo de asta, ar fi bine să meargă cineva (pe) care-l cunoaşte, dacă e să fie recuperat n-o să se înţeleagă un străin cu el (bănuiesc).

    • vax-albina zice:

      Aș fi vrut să afle cei de la adăpost că venim să-l recuperăm și să facem cinste. Să nu se grăbească cu eutanasierea. De asta am cerut ajutor.

      • Drugwash zice:

        Viaţa a devenit mult prea complicată. Chiar şi pentru un cîine. Pe cînd vor fi eutanasiaţi în regim de urgenţă şi oamenii fără cip? Nu cred că va dura mult.

  5. Uf. Aş face dacă aş putea. Dar nu cunosc pe nimeni pe acolo şi n-am cum. Dar cei care sunt în diverse grupuri, asociaşii, ONG-uri, chiar nu pot face nimic? Mi-e greu să cred că te-ar refuza. Nu sunt pe FB sau pe siteuri?

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc pentru grijă. A pus Vienela anunțul pe FB la cei ce se ocupă cu salvarea animalelor. Sper doar să-l găsim in viață săptămâna viitoare. Am aflat și de ce la Bragadiru e foarte strict – se lucrează cu deținuți. Sper acum ca cei inchiși să aprecieze animalele închise și ele și să le ajute să reziste.

  6. ioana zice:

    Trebuie sa te implici tu personal daca vrei sa-l salvezi! Acolo nu s eintereseaza nimeni de nimic- se omoara. Rapid. Si asociatiile sunt coplesite de cazuri! Deci daca vrei sa facu cu adevarat ceva, du-te urgent, astazi!! Daca mai ai timp! Sau luni la prima oara- verifica programul si cauta cu mare atentie, prin toate boxele! Doamne, ajuta!

    • vax-albina zice:

      Mulțumesc pentru răspuns. Azi e prea târziu căci programul de vizite e 10-14. Oricum, stăpâna lui era resemnată și doar când i-am spus că îi voi plăti taxiul a reacționat. A trecut o săptămână de când a dispărut Băiatu’. Vom vedea luni. Vă voi ține la curent.

  7. ruta adela zice:

    Este sigur la Bragadiru. Mergeti luni dupa el.

  8. ruta adela zice:

    Daca intrati pe pagina mea de facebook Ruta Adela il vedeti fotografiat pe 9 iulie la Bragadiru.

  9. ruta adela zice:

    Sa mergeti urmatoarele acte: buletin copie si original,adeverinta de venit sau talon pensie copie si original si contract casa copie si original sau o spaga consistenta.

  10. ruta adela zice:

    Sa ne scrieti daca ati reusit sa-l salvati.

  11. arakelian zice:

    ce bine ca s-a terminat cu bine!
    O fi el caine batran dar tineti-l in lesa… pt ca da, se ridica de peste tot si pe cei batrani ii lichideaza prima data.

    • vax-albina zice:

      Nu știu cum e la voi. Câinii ridicați de hingheri nu prea suportă lesa. E pe bază de amintiri neplăcute. Acum e castrat, cipat și tot ce riscăm e o amendă maaare.

  12. ruta adela zice:

    Ma bucur ca l-ati salvat. Sa stati cu ochii pe el urmatoarele 2 saptamani. In Bragadiru este focar de jigodie sau boala lui Carre. Sper ca v-au recomandat sa-i dati antibiotic in urmatoarele 5 zile. Eventual intrebati la un cabinet veterinar ce sa-i dati sa nu se infecteze operatia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s