Profesiunea unor politicieni. În versurile lui Grigore Alexandrescu.

funny_toilet_paper_rollsRareori reacţionez (zic eu). Urăsc mincinoşii (cred că voi detalia în postarea viitoare), dar încerc să înţeleg alte vicii. Adică timpuri. Adică caractere (sic).
Doar că mi-a venit o idee privind la lumea politică de cacao. Aş vrea să-i premiem. Aşa cum merită. Propun să se instituie o medalie tinichea a sulului. Cum care sul? Cel scos de Victor Rebenciuc în decembrie 1989! Cel de hârtie igienică, pentru cei mai tineri.
Credeam că vom scăpa de rahat şi de coprofagii din viaţa publică.
N-a fost să fie. S-au înmulţit ca ciupercile. Se înmulţesc prin spori (adică prin sporuri necuvenite) şi ne bat fără jenă obrazul de oameni cinstiţi. Rezistăm sau protestăm?
Ca să nu abuzez de răbdarea voastră propun direct: primul medaliat al sulului de … e Varujan Vosganian. Nu pentru că ar fi vinovat. Doar pentru că e-vită. El şi alţii.
Accept nominalizări. Haideţi, curaj.
Tristeţea e alta. Nu vrem să ne schimbăm. Suntem blocaţi în timp şi în spaţiul acesta mioritic care permite ca hoţii să vrea şi să aibă puterea, iar proştii naivii să le-o accepte (mă includ în a doua categorie)

Ca dovadă vă transcriu o poezie scrisă în 1857 de Grigore Alexandrescu. Judecaţi şi singuri.

O profesiune de credinţă

Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat,
Și după ce m-ăți citi mă rog să fiu deputat.
Căci am cuvinte să crez că la Divanul ad-hoc,
Bine lumei o să fac și rol nobil o se joc,
După cum puteți vedea
Din mărturisirea mea.
Încă pînă-a nu mă naște, eu am fost patriot mare,
Și după ce m-am născut
Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fără-ncetare
Pînă într-acest minut.
Cunoscînd că într-o țară fericirea generală
Se compune totdeauna din acea particulară,
Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare,
Am îmbogățit eu statul, cumparînd-mi moșioare,
Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul,
Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul,
Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate,
Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate.
Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară,
De la cine înlesnire întru toate ele-aflară?
Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute,
Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute?
Cînd era în lipsă țara, subt a mea isprăvnicie,
Am ținut-o eu cu grîne precum fiecine știe.
Apoi daca neplătite au rămas prin multe sate,
Daca eu la socoteală le-am trecut ceva-ncărcate,
Am făcut-o-n conștiință, de iubirea omenirei,
Numai spre a mă deprinde cu regula înmulțirei.
Las doparte ale mele osteneli și cheltuială,
Căci îmi place a le crede nepuse la îndoială,
Căci aceasta mai cu seamă fu rezonul cel mai mare,
Pentru care azi Europa, foarte recunoscătoare,
După lupte sîngeroase încheind tractat de pace,
Hotărî pe România fericită a o face.
Pe aceste dar temeiuri, frați români, eu vă cer votul,
Și la cauza cea sacră zi mă devotez cu totul.
Apoi daca dup-acestea mai aveți cumva dorință
Să v-arăt printr-o programă care e a mea credință,
La Divan ce voi susține, vă poci da încredințare
Că unirea o crez sîntă, c-o voi cere cu-nfocare;
Căci mărindu-se pămîntul, lefile poate vor crește;
Însă prinț strein nu-mi place, căci nu știe românește;
Și cînd slujbe îi vom cere el de loc n-o să privească
De sîntem boieri sau ținem de vro casă boierească,
Ci d-avem talent, virtute, merite sau probitate,
Calități din altă lume, foarte grele și ciudate;
Pentru cea mai mică vină, ce o va numi hoție,
Ne vom vedea prin gazete, poate și la pușcărie.
Protejați ca și protectori, toți vom fierbe, într-o oală
Ș-a streinului domnire țării îi va fi fatală;
Și religia vom pierde și vom uita românește,
Ca în Grecia modernă, unde azi vorbesc nemțește.
Pe cînd unul dintr-ai noștri, domn de viță românească,
Tot mai lesne o să ierte slăbiciunea omenească.
Nu-l voi însă ereditar, căci a țării veche lege
Pe domn chiar și din opincă ne dă voie a-l alege;
Și așa cu chipu-acesta de loc nu e de mirare
Daca chiar și nouă rîndul ne-o veni din întîmplare.
Autonomia-mi place, o voi cum e scrisă-n carte,
O cer pentru țara-ntreagă, dar și pentru mine-n parte;
Adică orce cazuri să urmez eu cum îmi place,
Fără a putea guvernul observație a-mi face.
Cît pentru guvern și forma-i cea constituțională,
Căci, vorbind drept, nu știu bine ăst cuvînt ce va să zică,
Dacă cum mi-a spus un dascăl cu destulă pricopseală,
Un guvern în constituții e supus la socoteală,
Dacă adunări sau cameri pot vorbi făr-a se teme,
Astea n-o să ne aducă decît pierdere de vreme,
Decît lupte fără margini și dezbateri încurcate,
Care plac junimei noastre cei cu capete stricate.
Trebile cu vechea formă nu cerc nici o-mpiedicare,
Ș-un ofis redijat bine e o lege-n prescurtare.
Dup-aceste dar cuvinte, frați români ce mă-nțelegeți,
Puteți fără de sfială la Divan să mă alegeți,
Căci să nu fiți la-ndoială, vă voi face treabă bună,
Și-mi veți mulțumi odată dacă-mi veți cădea pe mînă;
Iar pînă să vie vremea să vedeți astă minune,
Sînt supusul dumneavoastră și mă-nchin cu plecăciune.

(„Românul”, 12 august 1857)

Aveţi vreo idee despre cum s-ar putea numi decoraţia, medalia cu sulul de hârtie igienică? M-aş bucura să găsiţi o denumire potrivită. Mulţumesc.

sursa imaginii:  aici
sursa versurilor: aici

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Literatură, Politică de baltă, Scriitori uitați și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Profesiunea unor politicieni. În versurile lui Grigore Alexandrescu.

  1. Drugwash zice:

    Bunică-mea nu ştia ea multă carte, dar ştia vorbele vechi şi înţelepte ale poporului. Fatalist sau realist, de multe ori repeta „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”.

    Acu’, dac-ar fi ca decoraţia aceea – atenţie la sens! – să fie purtată pe frunte, eu unul i-aş zice „gaură de 7,62”. 😈

  2. Eu i-aş premia pe toţi cu Ordinul Special în grad de mare răhăţel pentru seriozitatea şi consecvenţa de care dau dovadă în respectarea dietei. Alimentaţia lor e exclusiv bazată pe …coprocultură şi nu-i uşor să o respecţi întocmai. Şi da, ei chiar sunt ceea ce mănâncă. Aş pune şi un brăduţ din ăla frumos mirositor agăţat de meladie că… na, sunt buni de muscă.
    am vorbit urât? Eu? Unde?
    Seară frumoasă, bunicuţă!

    • vax-albina zice:

      Ce mult înseamnă o nepoţică isteaţă. Mari Răhăţei să fie. Doar să nu fim obligaţi să-i mirosim!

      • Andreotti zice:

        Mă tem că diminutivele cât și termenii care explică în mod „înmănușat” un ditamai căcatul, nu sunt direct proporționale cu cei în discuție, nominalizați la medaliere, discrepanța fiind foarte mare, dar mnoh! dacă sunteți atât de delicate, eu ce să vă fac :)))

        • vax-albina zice:

          Propui să facem ca în banc?
          „- John!
          – Da, Sir!
          – Unde este câinele?
          – Făcea politică şi l-am împuşcat!
          – Cum ţi-ai dat tu seama că făcea politică?
          – Mânca rahat …”
          PS Noi eram politicoase şi le-am oferit pofticioşilor hârtia igienică…

  3. La atâtea decorații de rahat, câte se întrevăd, ar trebui să ne ajungă pentru îngășământul necesar unei agriculturi bio prospere, ca pe vremea când eram grânarul Europei.

  4. Una din colegele mele l-a citit pe Varujan Vosganian şi a zis că scrie deosebit de bine. Vorbea despre Cartea şoaptelor. Eu nu am citit-o, dar şi dacă colega are dreptate şi este bine scrisă, nu ar fi primul scriitor care înşeală aşteptările ca om. Iar în politică mulţi s-au mânjit şi şi-au scârbit contemporanii, de abia după moartea lor la multă vreme au ajuns ca opera lor să fie apreciată, neţinându-se cont de „valoarea” umană şi erorile făcute pe timpul vieţii. Pe mine una mă scârbeşte umilirea publică, lacrimile de crocodil. Mi se par complet lipsite de demnitate. Din punctul meu de vedere orice nume ar avea decoraţia cred că ar trebui să cuprindă termeni ca „rahat cu ochi” / „ejecţie umană”. Excelentă poezia lui Topârceanu. Păcat că este atât de actual. Am fost recent la O scrisoare pierdută, un spectacol deosebit (Marcel Iureş, Dorina Chiriac, Marius Florea Vizante) şi m-a cutremurat, din nou cât similar este ceea ce se întâmplă şi azi, de-a dreptul incredibil. Nu ştiu dacă oamenii au fost genii sau pur şi simplu noi ca popor şi conducătorii noştri au fost mereu la fel.

    • vax-albina zice:

      Nu l-am citit. Recunosc. Şi nu o voi face. Am şi eu nişte limite.
      Pe când îl învăţam pe Caragiale, habar nu aveam ce vrea să zică. Acum ştiu.
      PS eşti îndrăgostită sau mi se pare? Acum, în zilele potrivite femeilor? Poezia e de Grigore Alexandrescu.

      • Nu înţeleg cum s-a întâmplat! Se pare că mâinile şi capul meu îşi disputau întâietatea :)) Ştiam poezia lui Alexandrescu, ba, mai mult decât atât, l-am studiat pentru licenţă pentru că am scris despre curentul romantic comparativ în 4 ţări (el fiind unul dintre reprezentanţii noştri). Iar stilul nu este nici măcar asemănător cu cel al lui Topârceanu. Când mi se întâmplă s-o dau de gard inexplicabil, ca acum, mă gândesc mereu că Alzeimer-ul este o boală de care a suferit bunica iar acum şi tata. Mai bine s-o lăsăm aşa – sunt mereu îndrăgostită, iar acum este şi primăvara la mijloc 🙂

  5. La vrac primeşti?
    Mai întâi, cei care au devenit polidiplomaţi,prin cumpărări de diplome.
    Apoi, cei care nu ştiu să lege două minciuni, închipuindu-şi că se pricep să mă prostească, pentru că din complezenţă eu, poporul, îi suport.
    În sfârşit, un grup macro, a cărui deviză este:”secret, secret, dar la vedere!”
    Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s