Uniformele şcolare.

Recunosc. Este cel mai anost titlu pus de mine. Dar problema e serioasă şi nu aş vrea să ne jucăm. Doar acum. Promit.
Am citit recent două postări pe bloguri dragi mie. Cum ştiţi că nu am blogroll îmi permit să vi le recomand aici.
Primul este blog de mămică (şi nu numai) cu problemele de început de an şcolar: mediu, educatori, bani, uniforme. Aici.
Pe al doilea nu ştiu cum să îl categorisesc. E special. Îl semnalez acum, aici.  Un blog absolut deosebit care, zilele acestea, trimite la un filmuleţ cu uniforme şcolare şi imagini din Cernăuţiul de altădată. Să vă spun că am avut impresia că am vazut-o pe bunica mea? Nu contează.
Şi ce mi-am zis? Să vă trimit înapoi în timp. Acum peste jumătate de secol. Cum toţi ştiţi uniformele bleu şi bleumarin pentru diferite etape ale şcolii am zis că e cazul să vă arăt pe cele anterioare acestora.
Şi cum nu le-am găsit pe internet am hotărât de bună voie să pozez pozele (sic). Cu şorţuleţe negre şi albe. Ca să rămână. Ca să dau şi eu ceva internetului, cel care mi-a oferit atât de multe informaţii. Am mai găsit pentru anii 1960 şorţuleţe albe la nemţi şi la ruşi. Am o dilemă despre cum şi de unde au au ajuns la noi. Voi?
Uniforma de şcoală elementară (clasele 1-7) din anii 60 (care va să zică înainte de epoca Ceauşescu) avea ca uniformă zilnică o rochiţa pepit cu negru cu şorţ negru de satin, iar cea festivă avea şorţul alb, cu volane apretate, particularizate de părinţi şi de copii. Unele fete aveau broderii, altele – diferite modele ale volanelor. Acele garnituri creţe erau tot schepsisul. Ştiaţi? Erau uniformele părinţilor voştri.

uniforme scoala elementara

Să nu credeţi că nu am căutat informaţii. Am găsit ceva pe historia despre uniformele din România. Pe monitor express. Am găsit pe wikipedia o istorie a uniformelor pe ţări şi „normal” că noi lipsim… Am găsit tot felul de date. Citiţi dacă aveţi timp. Sunt lucruri interesante şi mi-a fost jenă să fac un copy/paste cu translate.
Ce vreau să adaug? Au fost dezbateri despre necesitatea uniformelor şcolare şi pe evenimentul zilei, şi pe adevărul şi peste tot. Le-am ales la întâmplare. Nu înţeleg reţinerea părinţilor în a renunţa la echiparea zilnică şi variată a copiilor. O grijă inutilă care nu cred că adaugă ceva personalităţii în devenire. Singurul câştig, părerea mea, este cel al firmelor care comercializează hăinuţe pentru copii. Uniformele ar fi o pierdere a comerţului. Mare. Şi nu. Nu a firmelor româneşti, dacă (cumva) contează.
După mine lipsa uniformelor dă avânt părinţilor în accesele lor de a avea copii unici prin tricouri şi nu prin rezultatele la învăţătură.
Plus ca adulţii, cei care refuză uniformele pentru copiii lor, sunt ei înşişi de acord să le poarte. Cu mândrie, ca semn distinctiv al profesiei. În construcţii, în medicina umană ori veterinară, în cercetare sau în armată, poliţie şi pază. Etc.  Oare nu e o dublă măsură?
Veniţi, vă rog, cu amintiri. Sau criticaţi-mă cu argumente.
Încă sunt pe-aici, chiar dacă nea gugăl îmi va micşora PR-ul pentru prea multe linkuri oferite. Noi să fim sănătoşi.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Documente, Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Uniformele şcolare.

  1. Laura Frunza zice:

    Eu nu m-am pozitionat contra uniformelor (de altfel, fata mea poarta un fel de uniforma impusa de mine tocmai ca sa scap de grija hainelor – i-am cumparat sarafane bleumarin, fustite gri si camasi/tricouri albe. Pana si la sport merge doar cu pantaloni bleumarin) cat contra uniformelor urate. Uniformele din pozele postate de dumneavoastra arata, nu stiu cum sa spun, dragut. In engleza exista un termen aproape intraductibil in romana, „girly”, adica feminine, simpatice, potrivite pentru fetite. Cu volane si gulerase brodate. Cu sortulete. Pana si uniforma pe care am purtat-o eu era mai frumoasa, acea rochita cu patratele alb-albastre, sortulet bleumarin si guleras alb. Acum, cel putin la scoala fetei mele, uniformele sunt niste sarafane lalai de un soi de rosu inchis infiorator, dintr-un material de proasta calitate in care copilul transpira abundent si care i se rup repede si au o croiala infioratoare. Fara talie, cu un soi de buzunar negru atarnat de cordon, de obicei mult prea mari pentru siluetele lor (ca deh, iei una s-o tina doi-trei ani). Evident ca ne vom conforma regulilor scolii, doar ca mie mi se pare ca ar trebui sa ii invatam un simt estetic de mici si nu numai la ora de lucru manual. Prima lectie de estetica ar trebui sa vina de acasa de la felul in care se imbraca. Nu mai spun ca acel rosu inchis nu se asorteaza la nimic, aproape orice jacheta sau dres care nu e alb arata groaznic in combinatie. Nu inteleg de ce nu s-au luat uniforme bleumarin, gri sau negre, macar sa stim o treaba.

    • vax-albina zice:

      Draga mea,
      Linkul spre blogul tău nu era o critică. Dimpotrivă. Ai multe de spus şi le spui bine. Mulţumesc.

      • Laura Frunza zice:

        Stiu, nici nu l-am perceput ca atare. Am vrut doar sa justific putin de ce eu, personal, sunt impotriva uniformei impuse de scoala noastra si cred ca mai sunt si altii de aceeasi parere cu mine. Pe de alta parte se mai situeaza si parintii cu situatii financiare precare pentru care sa dea 300×2 sau x3 daca au trei copii la scoala este o avere. De banii astia ii imbraca doua-trei sezoane. Si atunci e mai usor sa spuna ca urasc uniformele decat sa admita ca n-au bani de ele. Am o prietena care are fetita la o scoala unde inca se mai poarta uniformele acelea vechi cu patratele. Mi-a spus ca uniforma (cumparata din Carrefour cu cateva zeci de lei) i-a usurat enorm viata si nici nu mai trebuie sa cumpere atat de multe haine. Dar scoala respectiva e un caz singular, in rest se practica uniformele comandate la atelierul agreat de scoala. Noi doar pentru vesta am platit anul acesta 45 de lei, nici nu vreau sa ma gandesc anul viitor pentru sarafan, vesta, sacou, fusta, pantalon si ce-o mai trebui, cred ca dau faliment din septembrie 😦

  2. Habar n-am ce o să răspund când voi avea de „semnat” pentru copilul meu. Dar ştiu că mie mi-a plăcut treaba asta cu uniforme. Ştiu că nu am avut complexe legate de haine, de culori, de nimic. Bine, poate de lungimea fustelor dar asta s-a rezolvat repede 😀
    Am auzit nişte şuşoteli legate de dezvoltarea personalităţii, că prin haine, elevii se exprimă, că x, că y, că de ce să îi uniformizăm, că etc. Serios? Să iasă în evidenţă pe la concursuri, pe terenul de sport sau în laboratoarele de chime. Cum ai spus şi tu, bunicuţă. Alea ce au? Ahhh, mda, nu au etichetă de firmă… Ufff, tac că simt nevoia să fiu rea.

    Am urmărit cu mare interes filmuleţul. Recunosc, pe linkuri încă nu am apăsat dar voi face şi asta când voi fi mai liberă puţin. Mulţumesc pentru toate informaţiile astea!

  3. Uff, bunicuţă… am scris un comentariu şi a dispărut. Nu ştiu unde s-a dus. Pe scurt, am avut şi nu ne-au făcut niciun rău. Uite aşa, de ciudă, ne-am exprimat pe la olimpiade, prin temele de casă şi prin lucrările de control. Că nu ne puteam exprima prin decolteuri. Asta la liceu. Şi pentru ăi de zic că afectează personalitatea copiilor. Mda… tac ca să nu vorbesc urât.
    Despre cum arată ele acum şi dacă aş mai fi de acord, nu pot spune nimic că nu ştiu.
    Mulţumesc pentru toate informaţiile de aici. Şi pentru filmuleţ!

    • vax-albina zice:

      Lasă că zic eu. Lipsa uniformelor, fudulia părinţilor. Zău că nu merită. De dragul copiilor, nu al comerţului.
      PS Sper să-ţi placă blogul cu filmuleţ. E altfel. E de citit şi de comentat doar în gând.

  4. Drugwash zice:

    Uniformă. Uniform. Uniformizare.
    Idealul comunismului era uniformitatea.
    Acum, creierele sînt uniform-lustruite. Patinează musca. Continuăm să vrem uniforme.
    Concluzia? E cu beep.

    P.S. În vremea şcolii şi în armată am urît din adîncul sufletului uniformele care dădeau ideea că toţi sîntem la fel, un ceva (nu cineva!) nedefinit care trebuie să respecte ordine şi să nu gîndească de sine-stătător. A venit vremea să spun ‘Ajunge!’ şi am spus-o, o dată pentru totdeauna.

    • Drugwash zice:

      P.P.S. Cumpără-ţi un scanner (sau multifuncţională). E nepreţuit pentru copierea fotografiilor vechi, articolelor din ziare/reviste/etc.

    • vax-albina zice:

      Oare blugii nu sunt tot o uniformă?

      • Drugwash zice:

        Aşa se spunea odată. Nu ştiu dacă mai sînt folosiţi ca atare în locul lor de baştină.

        Ideea era de libertate şi în privinţa asta. Eu unul nu m-aş angaja într-un loc unde m-ar forţa la o ţinută standard – fie ea salopetă, halat, costum la patru ace etc – sau să-mi tund părul sau să nu port inelul ăsta de inox sau orice altceva care m-ar face să mă simt doar un oarecare. Dacă nu mă simt EU, atunci nu mă interesează – poate să mă plătească şi greutatea mea în aur.

        Am fost extrem de frustrat din cauza tuturor limitărilor ăstora, începînd cu grădiniţa şi terminînd cu stagiul militar. Şi între paranteze fie spus şi părinţii au fost la fel de frustraţi cînd îi auzeam: „Ce facem, cu ce bani să-i luăm lu’ ăsta micu’ uniformă? Las’ c-o mai poartă pe asta un an, că încă merge!” Nu ştiu care ruşine e mai mare: să porţi tricouri şi blugi chinezeşti, de la second-hand dar pe măsură sau să porţi uniforma cu un număr-două mai mică… 😦

        • vax-albina zice:

          Mă dezamăgeşti dacă susţii că originalitatea stă în haine. Nu ţi-a spus nimeni că „nu haina face omul”? Eu chiar cred.
          Toţi am avut oarece frustrări prin copilărie. Îmi amintesc că ai mei nu au avut bani pentru pantofi noi şi i-au vopsit pe cei vechi. În loc de maro au ieşit movulii. Nu am uitat, dar am depăşit momentul. Hai că se poate.

          • Drugwash zice:

            Originalitatea stă în orice doreşte persoana în cauză. Există o listă de permisiuni pentru originalitate? Ei bine, eu voi fi original nerespectînd-o! Vorbeam despre libertate – libertatea de a alege în ce domeniu şi în ce mod să fim originali, dacă vrem asta. Dar eu nu vreau să fiu original în modă, ci doar să nu fiu obligat să arăt la fel ca celelalte oi din turmă, făcînd astfel şi economie.

            De vopsit am vopsit şi eu pantofi, şi pantaloni, ba am „recondiţionat” şi tricouri imprimînd diverse sigle ori desene cu Sigmarom-ul destinat pantofilor. Cînd am avut maşină de cusut şi nişte material luat de mătuşă-mea de la mare, mi-am croit şi cusut singur o cămaşă cu epoleţi şi pense în spate, copiată după una adusă de la ai mei de la serviciu. A ieşit bestial! Desigur, n-aş fi putut-o purta la şcoală, nu se încadra în stilul sobru.

            Oricum, degeaba discutăm, fiindcă în ţara asta – la fel ca în orice altă ţară din lume – se ţine cont doar de interesele clasei conducătoare, iar de popor nu-i pasă nimănui, că şi-aşa sîntem prea mulţi. Cîţiva „şmecheri” îşi vor lua comisioane grase de la firmele de croitorie „agreate” iar copiii vor purta uniformele alea imbecile, pregătindu-i pentru o viaţă de sclavie capitalistă extrem de originală.

  5. Ce bine le stătea cu cravată la gât! Și ce mândri erau ei când deveneau pionieri! O știu bine, fiindcă și eu am simțit la fel.
    Și bine zici: chiar și blugii sfârtecați au devenit niște uniforme nonconformiste pe care le vedem la tot pasul. Dacă ar fi impuse, iar ar fi bai!

    • vax-albina zice:

      Da. Şcoala, uniforma, cravata. Toate erau motive de mândrie. Nu vedeam decât partea frumoasă a vieţii. Habar nu aveam de cele pe care le-am aflat mult, mult mai târziu. Eu zic că am avut noroc.

      • Pai e posibil ca di tineretul de azi sa vada la fek cs si tine partea frumoasa a vietii si mai apoi sa se izbeasca de greu…indiferent daca au vazut initial partea frumoasa a vietii imbracati sau nu de uniforma…cred ca chestiile descrise de tine tin mai mult de tinerete decat de uniforma.

  6. arakelian zice:

    Aici uniforma e inlocuita cu un cod de culoare: alb si bleomarin, simplu si fara flori, dungi etc. – merg si blugii bleumarin, camasa alba, vesta bleomarin; o parte din haine le-am cusut/tricotat eu.
    Am luat din bumbac, pt ca e copil cu piele sensibila. As vrea sa fie asa pana la 18 ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s