Adevărul adevărat. Roxanei.

helen fieldingSau o privire superficială asupra romanului Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding. O carte plăcută femeilor și utilă bărbaților.
Am scris și am rescris această postare. Au existat variante care ar fi putut sugera o frustrare personală. Nu era cazul. Ciudă pe tinerețea eroinei. Idem. Dispreț pentru micile lupte feministe. Bleah. Uimire în fața preocupărilor tinerelor de azi. Aici ar putea fi ceva. Uimire și un soi de admirație.
Adevărul adevărat este că am fost provocată de Roxana să citesc cartea. Îi mulțumesc. Vă invit s-o vizitați și s-o descoperiți.  Clubul ei de lectură merită cititori avizați.
Adevărul adevărat este acela că  prin Jurnal am descoperit cât de greu le este fetelor din ziua de azi. Că sunt supuse unor stresuri puternice într-o lume în care naturalețea e privită cu suspiciune iar artificialul depășește necesitatea. E o competiție teribilă a tinerelor care vor să arate cât mai bine. Cu diete, operații, produse cosmetice și alte alea de care habar nu am. Cu mici șmecherii și prefăcătorii specifice genului. O lume în care femeile propun și  se expun iar bărbații (aparent) aleg. Inteligența pare a fi exclusă.
Bridget e o eroină modernă și grozav de simpatică. O înțelegi, o accepți și suferi ori te bucuri alături de ea.
Te întrebi insă dacă a fi femeie înseamnă cele relatate de ea. Posibil, dar trist cumva.
Exemplu. Eroina jurnalului e obsedată de kilograme și de caloriile consumate. Le notează zilnic și îi admir perseverența chiar dacă îmi pare inutilă. Vreți un citat? Vreți, nu vreți, vi-l dau:
Am ajuns actualmente la punctul în care am impresia că ideal în materie de nutriţie este să nu mănînci absolut nimic şi că singurul motiv pentru care oamenii mănîncă este acela că sînt lacomi şi nu se pot abţine îndeajuns de la hrană, aşa cum o cere cura de slăbire.
― Cîte calorii sînt într-un ou fiert? a întrebat Tom.
― Şaptezeci şi cinci.
― Într-o banană?
― Mare sau mică?
― Mică.
― Decojită?
― Da.
― Optzeci, am zis eu sigură pe mine.
― O măslină?
― Neagră sau verde?
― Neagră.
― Nouă.
― Un pahar de vin?
― Optzeci şi unu.
― O cutie de ciocolată Milk Tray?
― Zece mii opt sute nouăzeci şi şase.
― De unde ştii toate astea?
M-am gîndit o clipă.
― Ştiu aşa cum orice om ştie alfabetul sau tabla înmulţirii.
― Bun. Atunci cît fac nouă ori opt?
― Şaizeci şi patru. Nu, cincizeci şi şase. Şaptezeci şi doi.
― Ce literă vine înainte de J? Repede?
― „P”. Adică „L”. Ba nu, „I”.
…eu ştiu că sînt normală, însă altfel decît ceilalţi”
Să comentez? E altfel. Nu numai prin memoria rapidă pentru a stoca numărul de calorii înghițite ci și prin memoria lentă la capitolul numit cunoștințe de bază. Ei, nicio problemă.
Totuși apare o confidență, un text lămuritor al eforturilor zadarnice pe care le recunoaște:
„Optsprezece ani irosiţi. Optsprezece ani de numărat calorii şi unităţi de grăsime.
Optsprezece ani de cumpărat tricouri şi jachete lungi şi de părăsit încăperea, în situaţii intime, cu fundul înainte, pentru a mi-l ascunde. Milioane de prăjituri cu ciocolată şi cremă, zeci de milioane de felii de caşcaval Emmenthal neconsumate. Optsprezece ani de luptă, sacrificiu şi chin ― pentru ce? Optsprezece ani şi rezultatul ―”obosită şi fleşcăită”. Mă simt ca un om de ştiinţă care descoperă că munca lui de o viaţă a fost o eroare monumentală.”
Trecem peste calorii și ajungem la viața tinerei. Mi se pare foarte, foarte obositoare. Cu șefi care trebuie îmblânziți cu mijloace specifice compromisului sexual (chiar și însoțit de oarece sentimente), cu prietene idioate – de la idei- și cu o familie care nu poate oferi repere morale clasice.
Citiți despre grija ei în prag de întâlnire cu bărbatul dorit:
A fi femeie e mai greu decît a fi fermier ― ai atît de mult de recoltat şi ierbicizat: picioare de epilat, subraţe de ras, sprîncene de pensat, călcîie de frecat cu piatră ponce, piele de exfoliat şi de cremuit, pete de curăţat, rădăcini de păr de vopsit, gene de rimelat, unghii de lăcuit, celulită de masat, musculatura stomacului de lucrat. Toate aceste operaţiuni sînt atît de bine sistematizate, încît a le neglija fie şi numai cîteva zile poate provoca un dezastru.
Să comentez? Nu pot. Nu știu.
Unde sunt femeile deștepte, modeste și timide? Asta știu. Poate alături de noi. Poate doar în cartea Mândrie și prejudecată a lui Jane Austen, cu personaje admirate chiar de Bridget. Vă citez fără să vă mai întreb:
Darcy şi Elizabeth….sînt reprezentanţii mei favoriţi în domeniul amorului sau, mai degrabă, al flirtului. Şi totuşi, nu aş vrea să-i văd înscriind golul. M-ar indispune nespus să-i văd pe Darcy şi Elizabeth în pat, trăgînd o ţigară după ce s-a consumat faptul, Ar fi o scenă nefirească şi fără noimă şi mi-aş pierde pe loc interesul faţă de ei.” Ce să mai zic: că cam așa. 😉
Concluzie: un roman spumos cu personaje veridice. Ancorat în problemele tinerilor de azi și scris cu autoironie și bun simț.
Poate în favoarea femeilor, cu multe comentarii privind lumea bărbaților. Dau un singur exemplu de reacție feminină, pentru a vă forța să citiți: „Trăim într-o cultură-de-trei-minute. Avem cu toţii probleme de deficit de atenţie. E tipic bărbaţilor să se alăture unei tendinţe globale şi să o transforme apoi în instrument propriu, ca să pară ei grozav de deştepţi şi să părem noi nişte proaste. Nimic altceva decît futangeală afectivă.
Completare la concluzie: Mă bucur că am citit primul volum despre Bridget Jones și promit să ratez filmele făcute după el. Un film reflectă doar acțiunea nu și gândurile. Oricum mi-am făcut filmul meu. Știu, știu, unul dintre personaje e interpretat de Hugh Grant și va fi greu să rezist.
PS. Am găsit și o asemănare esențială între mine și eroină. Semn că unele chestii se schimbă mai greu. La fel ca ei și mie mi se spunea repetat:  „Nu spune «Ce», spune «Poftim», dragă, şi fă ce-ţi spune maică-ta.”. Parol.
PPS. Vă supărați dacă prefer lumea ireală a lui Jane Austen?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Literatură și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Adevărul adevărat. Roxanei.

  1. Drugwash zice:

    N-am citit cărţile. Am văzut doar primul film, cu mulţi ani în urmă. N-am dorit să-l văd şi pe al doilea. Cam atît pot spune la subiect.

    • vax-albina zice:

      Te înțeleg. Și eu am respins inițial romanul. Apoi am devenit mai îngăduitoare și mi-am impus să accept și felul lui Bridget de a trăi. Cine sunt eu să-mi permit să judec valorile altora?

      • Drugwash zice:

        Judecăm de fiecare dată cînd dăm peste o situaţie mult diferită faţă de propriile principii, de propriul stil de viaţă. O facem fiindcă instantaneu ne loveşte dubiul: oare e bine cum fac eu sau cum face X? Şi începem să comparăm, să analizăm, să întrebăm. Şi poate uneori acuzăm.

        Judecata există în societate şi e legiferată chiar. Dar nu totul cade sub incidenţa legii, aşa că în ce priveşte morala ne asumăm fiecare propria sală de judecată atunci cînd ne lovim de diferenţe majore. Şi ce-i rău în asta? Trebuie să acceptăm orice aberaţie ca fiind normală? Pînă unde se întinde mult-trîmbiţata toleranţă? Mai există principii? Care dintre ele sînt viabile, stabile şi care false? O sumedenie de întrebări cărora le căutăm – fiecare dintre noi – răspuns în fiecare zi, în fiecare clipă poate, fără să ne dăm seama.

        Înclin să cred că acţiunea cărţilor e o satiră, o critică la adresa noilor standarde şi false principii ale societăţii.

  2. Mi-a plăcut teribil de mult cum ai scris despre roman. Ai scris şi tu cu umor, la fel cum este şi cartea scrisă. Ai înţeles personajul şi ţi-a plăcut. M-a intrigat şi pe mine capacitatea ei de-a calcula calorii (mi-ar fi şi mie utilă 🙂 ) Mă bucur că te-am motivat să citeşti Bridfget Jones. Cât despre film – ai dreptate. Dacă nu l-aş fi văzut înainte de-a citi cartea, nu cred că m-aş mai fi uitat la el.

  3. Pingback: “Jurnalul lui Bridget Jones” şi “Bridget Jones: La limita raţiunii”, de Helen Fielding | bibliodevafiliala3

  4. brod zice:

    aberatii vandabile… care masoara imbecilizarea lumii actuale.
    ca se „fabrica” frumusetea stas (incepand cu manechinele)… in fond, e treaba fiecarei idioate sa-si asume asta. dar iata cum se fabrica mancare atragatoare la nivel vizual, dar fara pic de gust. totul e sa aduca bani. cat mai multi bani!

    • vax-albina zice:

      Ca răspuns la supărarea-ți pun un citat din cartea ta de pe Liternet (Hard Risk)
      ‐ Îmi plac mie oamenii… îmi place să‐i studiez, să găsesc ceva interesant, ceva autentic, ceva bun în fiecare. Dar… ştiu şi eu cum e majoritatea. Dacă cineva se declară insuportabil pentru cei mai mulți, mă gândeam că… cine ştie?… ar putea fi suportabil tocmai pentru una ca mine”

  5. abisurile zice:

    Am vazut filmele, mi s-au parut ok, cu exact doza necesara de umor. Cinic. Sunt convinsa ca (virgula) cartea e mult peste film (calitativ). Poate o voi citi vreodata. Pana una alta mi-am adus aminte de alte lumi si de scurtaturile pe care le facem , natural, de cele mai multe ori, categorisind. Estul pre revolutionar vazut prin ochii vesticilor, explicat post revolutie cu exemple. Nimic nu-i nou sub soare…

  6. Rezistă, rezistă, rezistă şi lasă filmul. Ai încredere, l-am văzut după ce am citit volumele şi… eu am zis „nu” dar depinde de gust, e drept.

  7. arakelian zice:

    nu am vazut vazut filmele, dar acum sunt curioasa sa citesc macar una din carti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s