Școala ca școală. Părinților.

Simona Tache are dreptate. Căutați singuri căci nu vreau să mă agăț de un site atât de vizitat.
Și nepoțica mea virtuală are dreptate. http://potecidedor.wordpress.com/2014/01/08/scapam-de-blandu-scapam-de-spaga/

Măi adulți. Măi părinți. Incercați să faceți diferența între manipulare și adevăr. Toți suntem vinovați.
Adaug.
Vreau să vă povestesc un pic despre școala de pe vremea mea. Vremea în care fiecare dintre noi eram învățați aceleași lucruri. Bune. Vremea în care manualele și culegerile nu se schimbau anual, vremea în care sora mai mică folosea rezolvările mele la problemele de matematică făcute cu ani în urmă. Totul era previzibil. Fiecare știa ce vrea și ce poate. Eu am ajuns la real, ea la uman. Totul era corect.
Idem pe vremea copiilor mei (vezi poza lor cu invățătoarea care i-a preluat la patru ani distanță) .  Pe când școala era școală și copiii silitori. Fără internet și PC. Uneori fără lumină căldură, apă sau mâncare suficientă. Fără fițe și pretenții aiurea. Școala te învăța. Chestii utile sau chestii depășite. Nu puteai știi aprioric ce va fi folositor și ce nu. Învățătorii și profesorii beneficiau de prezumția de inteligență. Doar bibliotecile cu fișele lor te puteau ajuta în plus. Ori părinții, cărțile și poveștile de-acasă. Abuzurile erau rare și erau, cumva, motivate.
Acum informația abundă. Dă pe de lături. Știu că am mai scris-o. Tinerii nu mai știu ce să facă. Pe cine să urmeze. Aleg în funcție de chestii subiective, nu logice. Aleg explicații scurte care să nu le solicite mintea odihnită. Eventual, explicații cu demonstrații vizuale care să nu le ceară și ceva calcule. Aleg câștigul ușor, așa cum pare el la Tv. Fără a știi compromisurile implicite. Sunt derutați și sunt superficiali.
Dar, scuzați, nu mai dați vina pe alții. Totul depinde de voi, de părinți. Puteți schimba dacă chiar vreți. O schimbare implică educarea voastră, nu a copiilor.
Invățătorii și profesorii sunt doar niste unelte pe care le veți putea folosi în drumul copiilor voștri spre viață. Restul depinde de voi. Și de copii.
Atât.

rog nu copiați

Doamna invatatoare Oprea.
Rog nu copiati imaginea. Multumesc

P. S. Citesc o nouă relatare în mediatizatul caz al invățătoarei, luată, in mod nefericit, ca exponent al breslei. Aici.
Menționez. Nu am dat niciodată decât daruri simbolice: flori și mărțișoare.
Nu am fost la liceul baiatului (Mihai Viteazu) decât o singură dată. La  treapta a doua. Am cunoscut atunci dirigintele, profesorul de matematică, căci nu pricepeam o problemă dată la examen. Baiatul era oricum printre primii la învățătură.
Nu am fost niciodată la liceul fetei (Iulia Hașdeu). Scuza mea era ca e premiantă și că diriginta nu are ce să mă învețe ( 😳 ) Nu i-am cunoscut profesorii. Pare a fi o formă de dispreț. Nu era. Munceam mult și ajungeam in zonă după ora 16, ora la care începeau ședințele cu părinții. Iar profesorii își faceau meseria și fără prezența mea. Respectul meu întârziat.

Dar. Există un dar. Am fost permanent alături de copii și de lecțiile lor. Inclusiv la liceu. Nu e o lăudăroșenie. E ceea ce trebuie să faceți atunci când vă pasă. Nu costă bani. Doar timp și efort pe care, sunt sigură că il puteți oferi copiilor. Să vă trăiască.


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Școala ca școală. Părinților.

  1. În primul rând mulţumesc mult!
    Mare drepetate ai… părinţii ar trebui educaţi. Dar bănuiesc că e doar un vis…

  2. Sonia zice:

    Ce ai scris tu cred și eu cu adevărat. Nu o să ai un copil bun dacă nu ești un părinte bun. Nicio școală nu o să îți dea niciodată învățătura pe care o primești acasă.
    M-am întrebat și eu cum de s-a ajuns aici (la celebrul caz care probabil că nu este unic). Oare nu pentru că niște părinți au întreținut fenomenul. Care a prins, cu trecerea timpului, amploare? Nu este o scuză a acelui caz, pentru că nu este scuzabil. Doar o întrebare care ar trebui să ne dea de gândit.

  3. Să nu ignorăm faptul că mulți dintre părinți sunt sau au fost la rândul lor profesori. Și de multe ori tocmai aceștia sunt cei care generează conflicte între părinți și cadrele didactice. Din păcate cunosc cazuri concrete de conflict între generațiile de profesori sau între școli. Iar plocoanele sunt motivul cel mai des întâlnit.

    • vax-albina zice:

      Oricum, la noi, la români, fiecare știe ce ar trebui să facă celălalt. Eu nu mă exclud. Profesorul știe ce trebuie să facă un părinte, părintele are sfaturi pentru profesor. Extrapolând: președintele vrea să dirijeze premierul, primul ministru știe cum ar trebui să fie un președinte. Nimeni nu își mai cunoaște locul și rostul.

      • Drugwash zice:

        „Omul potrivit la locul potrivit” a fost şi a rămas o vorbă din popor. Nu s-a aplicat nici „înainte” şi cu atît mai puţin „după”. Şi nu se va aplica în veci, fiindcă natura însăşi a omului e cea care creează conjuncturile şi starea de fapt.
        (extrem de puţinele excepţii nu fac decît să confirme regula)

        • vax-albina zice:

          M-am săturat de mediocritatea indivizilor cu putere de decizie!

          • Drugwash zice:

            Ei ajung acolo tocmai pe criteriul mediocrităţii care garantează coruptibilitatea. Cine-i pune unde-i pune (crede cineva abureala cu voturile?!) o face ştiind că-i va putea manipula în voie, dîndu-le în schimb lesă la băgat mîna în buzunarul poporului. Dar unde şi cînd n-a fost la fel pe lumea asta…?

            • vax-albina zice:

              Adică vrei să stăm ca oile? Ori să ne punem un cearceaf în cap și să ne îndreptăm fără panică spre cimitir? Nțț.

              • Drugwash zice:

                Doar am relatat un adevăr. Ce aş vrea şi ce se poate sînt două lucruri complet diferite. Crezi că dacă ne-am pune cearceafu-n cap şi am merge către Casă, am rezolva altceva decît schimbarea culorii cearceafului în cea a unui apus (de soare ori de naţie)…?

  4. Sultana zice:

    Fiecare padure are uscaturi. Din pacate la tv li se face „publicitate” doar uscaturilor. Profesorii cinstiti, cei din spatele olimpicilor, cei care fac ore suplimentare gratis, etc sunt ignorati si umiliti. Mafie exista si in invatamant ca peste tot.
    Cat despre politica, acolo uscaturile sunt promovate prin acele liste de la fiecare partid, unde primii pe lista, si deci cu sanse de a candida, sunt toti tupeistii cu bani si fara caracter, sustinuti de sefii de partid datorita „sponsorizarilor”. Dar toti cica lupta impotriva coruptiei: Hotul striga: „Hotii”

  5. vax-albina zice:

    Pentru toți cei care vor vizita această postare: http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/copilul-meu-nu-i-premiant
    Părerea unui părinte acum. Ca să dăm un fel de drept la replică.

  6. arakelian zice:

    fetita mea este inca mica, a implinit Cincinalul, dar ca o concluzie a acestor ani: copilul copie parintii.
    Educatia incepe acasa, scoala da un minim de informatie, o directie.
    Ma uit la fiica mea: eu ma scobesc in nas, copilul se scobeste in nas. Cum naiba sa am pretentii de la copil cand eu nici pe mine nu ma pot controla? Regulile, disciplina tre sa inceapa de la parinte!
    Desi deseori nu sunt de acord cu sefii, nu imi permit sa spun NIMIC de rau in fata copilului, ca si copilul va zice la fel de mine / profesori. Dar spun ca: asta nu mi-a placut, cu asta nu sunt de acord, consider ca mai bine este cealalta etc.
    Ani de zile nu am deschis televizorul. Nici copilul. Acum, cand ne uitam, se uita si ea. Cum stau mult la calculator, si ea face la fel.
    Ma uit la jocurile ei, ma imita in gesturi, in atitudine. O joaca favorita este sa faca…mancare. Pt ca are acces si participa cu mine la etapele astea, amesteca si ea faina cu apa(face piine, cica), am boabe de fasole pe mese si pe canapea, am orez in baloane (sper sa nu se sparga , haha). .

    Copilul e oglinda parintilor.

    Scoala de alta data.
    Intradevar, in copilaria mea nu existau alte alternative, puneam mana pe carte, ascultam invatatoarea. Din pacate, una din invatatoare( a2a, ca prima a stat clasele 1,2) avea o metoda tiranica si ne corecta agresiv, pocnind si piscand de fund. Dar na, nimeni nu ii spunea nimic, era invatatoare buna (clasele ei nu miscau de frica, deci era de bine). Si unii din profesori, mai ales cei ce veneau beti la ore (vezi profesorul de franceza, de biologie etc…)

    • vax-albina zice:

      De acord cu importanța părinților. Dar copilul crește și devine adolescent sau matur rebel. Atunci va trebui să ai grijă. Nu înțelegeam vorba bătrânilor din tinerețea mea: „copil mic, griji mici…”. Anturajul e esențial.
      P.S. Mă bucur să trezesc amintirile altora.

    • vax-albina zice:

      Să-ți trăiască fetița. Și a mea modela aluatul în omuleți pe care îi puneam la cuptor, cam negri de la mult frământat. Plus că ștergea pe jos, făcându-mă să mă simt vinovată, cu un fel de mop, cum văzuse ea la grădiniță.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s