Sărbători cu Cesar

gastronomiceCa să nu rămâneți cu un gust amar de la postarea anterioară, vă spun ceva de dulce și nu de postare. Mai întâi o poveste. E a lui Mitică al lui Păstorel, rudă cu Mitică al lui Caragiale. Acesta, fiind într-un mic grup, propunea dezlegarea unei enigme. Cică, dupa trecerea Rubiconului, Cezar a găsit pe un zid inscripția:
Cesar
maleb
une.
Voi știți în ce limbă e scris textul? Simplu. În română. Adică:
Ce sarmale bune.

(din „Gastronomice” pg. 109)
Da. M-am apucat să îl recitesc pe Al. O. Păstorel Teodoreanu. Chiar dacă am ochelarii stricați.
Și abia acum îmi dau seama de calitatea rețetelor și a textelor, pe care le-am privit cu superficialitate cândva. Reconsider.
Am doar unele probleme cu sărmăluțele în foi de viță care la el au dimensiunea unor măsline sau cu cele de varză care sunt cât o nucă. Hello. In Ardeal toate sunt mai mari. Și orgoliile, și sarmalele.
Și cele mai multe întrebări mi le pun citind o rețetă. Cea a cozonacilor. Știați vestita lui rețetă în care se pun 40-50 ouă la kilogramul de făină?
Ea conține:
150 ouă
3-4 (maximum) kg făină extra (recomand Herdan)
1 pahar mare (de apa) cu rom alb
1 baton vanilie
1 litru lapte
jumătate de pachet drojdie (recomand Bragadiru)
3-4 lingurițe rase cu sare
3-4 păhăruțe de vin cu unt topit și cald
1 păhăruț untdelemn fin (recomand Nègre)
zahar tos circa 1,200 kg.

Noroc că suntem cu burțile pline. Și cu ficatul rezistent. Nu-mi pot imagina gustul unui cozonac din ouă cu zahăr și ceva făină. Voi?
Rețeta și povestea ei o găsiți, alături de alte rețete ale lui Păstorel, la Costăchel. AICI.

Totuși, ca să nu cadă greu cititul, adaug ceva de uns:

Află bând paharul
Mic, dar veritabil,
Că nu-i vin Cotnarul
E soare potabil.
(pg 266 „De re culinaria”)
Iar, ca dovadă că nu noi am descoperit petrolul și moldovenii, adaug:

Să respectăm subsolul
Desființând hotarul:
Păstrați-vă petrolul,
Lăsați-ne Cotnarul.
pg. 279

P.S.  Ca să fie masa bogată vă pun și ceva muzică RETRO.
Colinde. Americane. Clasice. Cu Johnny Cash, Elvis Presley și mulți, mulți alții.
Link luat de la Sorin, căruia îi urez un sfârșit de an cu bine și un an nou plin de satisfacții. Am aflat multe de la el și îi mulțumesc.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Sărbători cu Cesar

  1. Dacă vinul este soare,
    Pălinca ce o fi oare? 🙂

  2. Drugwash zice:

    Io cînd am citit pe copertă am crezut că-i în engleză – fără şoareci. 😛

  3. Sultana zice:

    Citez si eu din memorie :
    „Slava tie Bachus si odraslei tale Berea si sfantului Burduh, ca unul din Bachus nascut acum si pururea si-n beciul beciurilor Amvin. Dati-ne noua din Berea voastra caci insetate-s gatlejurile noastre.
    Si-acel frate zise: frate, mai tii la inc-o jumatate?
    Doar cel ce band sub masa pica frate-i volnic sa ne zica. Nume de frati betivi purtam, zi si noapte stim sa bem, cu noi deci cine-ar vrea sa mearga, cu vrednicie vinu-l soarba.
    Bachus cu voi
    Si cu burduhul tau”
    Nu am trimiterea de pe net, dar cine are „Diamantele negre” de Jokai Mor poate verifica citatul. Eu nu mai am cartea si am citit-o de muuuult.

    • vax-albina zice:

      Ce memorie ai. Sună vesel.

      • Sultana zice:

        Da, o recitam in adolescenta impreuna cu „Oda la o durere de masele” a lui Robert Burns 🙂

        • Sultana zice:

          Si ca sa fie in ton pun si Balada Sugubeata a lui Francoise Villon:
          De junghi sa aibe parte si de lance
          De bata noduroasa si de spada
          De palos zdravan de carlig de cange
          De ghiont cu ghioaga-n ginturi ferecata
          De sulita calita de sageata
          De furca de tapina de baltag
          De hoti pandind la colturi de drumeag
          Sa-i hacuie sa-i jefuie de punga
          La beregati sa-i sangere putin
          In beciuri de ghena sa ajunga
          CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN

          De arc pagan de iatagan de prastii
          Sa aiba lotrii parte si de barda
          Tu creerii lor cu trasnet sa-i imprastii
          Iar parul elinescul foc sa-l arda
          In streang le-atarna hoitul, lupii sa-i prada
          Ma rog la cer sa moara de pelagra
          Or si mai bine bate-i buba neagra
          Scurmai-ar tepi incinse’n maruntae
          Si zece gazi de vii sa mii jupoaie
          Sa-i fiarba in oloi la focul lin
          Sirepi sa-i rupa faca s-ar gunoaie
          CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN

          Sa-i prinda vijeliile pe uliti
          Le sfarme balinezul capatana
          Orbesca-i ale furgerului suliti
          Narozii… faca-i una cu tarana
          Le rupa beregata, soldul, mana,
          Inghete-i gerul bocna, bata-i grindeni
          Si ploaia biciuiasca-i pretutindeni
          Sa n-aiba mantii groase, nici dulame
          Ii sfasie ascutise lunci de coasa
          Iar lesul pravalit le fie-n Rin
          Zdrobiti sa fie de 30 de baroase
          CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN

          INCHEIERE
          Crapale-ar domnul principe ficatii
          Iar sete-ar ostoile-ar cu venin
          Caci n-au pereche-n lume blestematii
          CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN (vezi http://www.hanuancutei.com/forum/content-page/1454/Colectie-de-Poezii-Poeziile-Preferate/page/500/

  4. Laura Frunza zice:

    Am incercat eu cozonacul cu 50 de galbenusuri la kilul de faina 🙂 Daca aveti rabdare, puteti vedea aici ce a iesit, am aparut intr-o emisiune „Romania, te iubesc” de Paste acum vreo doi ani: http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/romania-te-iubesc-romanii-redescopera-bucataria-si-se-intorc-la-cratita.html

    • Sultana zice:

      Felicitari pentru stradanie. Am incercat si eu o reteta descrisa intr-o carte ca topindu-se in gura, dar n-a iesit nimic de genul acesta, desi am respectat toate indicatiile.
      Mi-a placut mult „ajutorul de bucatar”. Sa-ti traiasca!

      • Laura Frunza zice:

        Multumesc frumos! Cozonacii chiar au iesit extraordinar de buni, cei mai buni pe care i-am facut vreodata, doar ca nu a intrat un kg de faina la 50 de galbenusuri, ci 3 kg. Unele retete trebuie adaptate din mers ca sa iasa, nu stiu daca sunt de vina ingredientele din ziua de azi sau alti factori…

    • vax-albina zice:

      Super, super link. Căutând eu cozonacii am ajuns și pe site-ul tău, dar acolo era doar o indicație și nu am găsit inregistrarea.
      Ești o traducătoare+mămică+gospodină grozavă și curajoasă. Mă bucur că am văzut-o și pe Eliza. Să fiți fericiți.

  5. Cuvânta zice:

    Ultima strofa sa fie trimisa la Pungesti, cu gaz in loc de petrol.

  6. abisurile zice:

    Da, sarmalele de Cluj is mari. Si totusi…. Bunica era de prin preajma Brasovului si facea niste sarmalute ‘cat unghia’. Eu cred uneori ca m-am nascut la Cluj 😉 Cat despre orgolii … ei, toti avem, eu stiu despre ardeleni ca-s cumpatati si ca nu invita de doua ori la masa. La multi ani fericiti , un 2014 asa cum ti-l doresti !

  7. Drugwash zice:

    Îţi doresc un an frumos, cu oameni buni alături şi multe, multe motive de bucurie.
    La mulţi ani, dragă Ruxandra! 🙂

    • vax-albina zice:

      La mulți ani, Dragoș. Cu împliniri profesionale și personale. Așa vor veni și bucuriile. Meriți.

      • Drugwash zice:

        Săru’ mîna, eşti prea amabilă! 😳

        Singura profesiune pe care-o mai am e cea de Om şi încerc să fac ce pot mai bine. Poate nu-mi iese mereu, cu toată bunăvoinţa – fie-mi iertat, mai greşesc şi eu…

        Vom vedea ce va veni, că ce-a fost am văzut deja. 😉

        • vax-albina zice:

          Nu înțeleg de ce refuzi implicarea. Ai tot ce-ți trebuie. De ce să ramâi doar observator? E foame mare de tineri deștepți cu dor de muncă.

          • Drugwash zice:

            Mă implic întotdeauna 100% în ceea ce cred corect, cinstit şi viabil. Şi dacă aş avea 50%+1 certitudinea că o acţiune anume ar avea şanse de reuşită întru împlinirea unui asemenea scop – inclusiv implicaţiile pe termen mediu şi lung, atît local cît şi naţional şi internaţional – atunci m-aş implica şi acolo. Altfel nu mă ating de jumătăţi de măsură sau false aparenţe. De cele mai multe ori am o logică binară: bine sau rău. Nu pot fi 0,6 de acord cu ceva – ori e zero, ori e unu.

            Iar foamea aceea… ah cît ar fi de discutat despre ea! Dar nu aici, nu acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s