Pentru Dragoş şi pentru prietenii comuni.

massimo bontempelli- o sirena la paraggiAdică pentru Drugwash. Adică pentru proza lui  unde comentariile sunt închise. Ce puteam să fac?
Ştiţi cum e. Mie poţi să-mi fluturi şi-un tramvai că tot la o carte o să mă gândesc.
Aş vrea să vă povestesc şi vouă. Despre nuvelele lui Massimo Bontempelli (1878-1960). Scurte fiind le-aţi putea citi prin autobuze. Pierd aici cei cu maşini, cei care ascultă pentru cultura lor doar audiobookuri la playerul auto. Treaba lor. Bontempelli e teribil (nu, nu am studiile necesare pentru a descrie in termenii cuveniţi un om deosebit). Scriitorul te face să gândeşti. Să-ţi foloseşti imaginaţia şi să vrei să descoperi sensuri ascunse. Care există.
Revenind  la răspunsul pentru Dragoş şi poarta lui vreau să pun un citat din o scriere cuprinsă în volumul „O sirenă la Paraggi” (pag. 180-181): o problemă din insula Irenei unde nu era admisă raportarea la problemele politice actuale. Splendidă idee (general vorbind).
1. punerea problemei:
dacă ar exista o uşă dotată cu simţuri şi sentimente, cu fantezie şi dorinţi adică, ar prefera să fie închisă sau deschisă?”
2. o eventuală analiză:
E necesar să stabilim dacă natura, adică scopul uşii , este acela de-a separa sau de-a uni. Urmăriţi-mi judecata. Uşa, în calitatea ei de deschizătură lăsată într-un perete, are scopul vizibil de-a înlesni comunicarea dintr-o cameră în cealaltă. În calitatea ei de canat însă, are funcţia contrară, cu alte cuvinte aceea de-a putea tăia pomenita comunicare, redând peretelui întrerupta lui unitate. Când uşa e închisă deschizătura lăsată în perete e inutilă, când uşa e deschisă, inutil e canatul.”
3, o posibilă concluzie:
Uşa însă e o unitate indivizibilă din punct de vedere metafizic, alcătuită din deschizătura lăsată în perete şi canat; uşa, aşadar, considerând-o sensibilă, uşa în totalitatea ei personală ar trebui să fie sfârtecată de o perpetuă şi de nepotolit luptă interioară.”

Interpretarea vă va aparţine. Idem lui Drugwash. Eu scârţâi deja.
Vreau doar să vă reamintesc acei prozatori de scurte schiţe precum Bontempelli, nepublicaţi recent şi cufundaţi în marea de scrieri minore venite de pe alte continente.
Să vă îndemn să vizitaţi anticariatele şi să vă opriţi la adevăraţii scriitori. Cei care rămân.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Scriitori uitați, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Pentru Dragoş şi pentru prietenii comuni.

  1. Dan zice:

    Nu l-am citit. M-ai stârnit.
    Mulţumesc.
    Acum deja încerc să îmi închipui ce ar fi scris despre fereastră. 😆

  2. Drugwash zice:

    Nu ştiam de ce mi-e aşa de cald, acum m-am lămurit: ai pus reflectoarele pe mine! 😆 În anotimpul ăsta e perfect, or să-mi vină facturile mai mici (ca dimensiune, evident). 😛

    Dacă tot ai amintit de tramvai, pot spune că de mult nu mai citesc fiindcă deşi odată am condus aşa ceva, acum urăsc mijloacele de transport în comun în totalitatea şi diversitatea lor. 🙂

    Ceea ce avem aici e o situaţie complet opusă celei imaginate – sau mai bine zis trăite – de mine. Bontempelli caută să confere uşii personalitate, suflet, sentimente, să o facă umană; eu în schimb am privit omul, individul, ca pe un infim şi poate de la un moment dat inutil intermediar – poarta – între o altă persoană şi scopul său.

    • vax-albina zice:

      Scuze privind referinţa la tramvai. Era o aluzie la banc, nu la experienţa ta de vatman. Deşi ideea e ciudată şi interesantă.
      Poarta ta şi uşa lui Bontempelli sunt semnale că trebuie să gândim altfel lumea în care suntem.
      Îţi mulţumesc că, prin postarea ta, m-ai făcut să gândesc şi să-mi amintesc.

      • Drugwash zice:

        Hehe, nu-ţi face probleme, experienţa respectivă a fost interesantă şi instructivă (unde te mai poţi curenta la 750V DC şi curent cu găleata? 😉 ).

        Paralele s-au făcut de mult între omenire şi lumea necuvîntătoarelor sau a obiectelor neînsufleţite. Problema e că nu prea ne mai pasă de aspectul moral şi emoţional al vieţii, atîta vreme cît aspectul material ne ocupă mintea cam 24/7. Iar situaţiile altădată extreme sau cel puţin neplăcute au devenit acum loc comun; nimeni nu mai e impresionat ori şocat de întîmplări tragice, de suferinţe, de nedreptăţi fiindcă societatea e deja suprasaturată de ele. Mi-e teamă că destul de curînd chiar şi scrisul va deveni inutil, indiferent cît de metaforic şi genial ar fi. Omenirea are nevoie de o pauză sau mai bine de „return to innocence”.

  3. Spre deosebire de lupta exterioară, cea interioară ar trebui să ne acapareze pe toți și să ducă la o emulație spirituală. Dar avem noi oare suficientă voință de genera un astfel de generator, substituant a ceea ce e agresiv?

    • vax-albina zice:

      De aceea trebuie să ne întoacem la cărţi. Ne vor ajuta.
      Iar Bontempelli e un scriitor cu personaje ciudate (pline de replici filozofice) ca Eva şi Evandru, ca Sirena văzută şi apoi servită ca peşte turiştilor, ca Demonul, ca Rechinul şi multe alte figuri pe care le regăsim şi în zilele noastre.

  4. Pingback: “Nepotul meu”, Dan. | Jurnal de fraieră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s