Poliţie sau maculatură.

Am de ales. Ca în banc.
Prima parte aici – https://zorele.wordpress.com/2013/08/25/maculatura/
Ştiţi că sunt proastă de sinceră şi că nimic de pe acest blog nu e inventat sau exagerat. Dacă nu ştiţi veţi afla acum.
Am o problemă serioasă.
M-am întâlnit azi cu persoana din postarea menţionată mai sus, cea care mi-a vândut o parte din cărţile pe care le ducea la reciclare. Cărţi slabe în majoritate, dar cu autograful autorilor.
Şi, întrebând-o dacă a mai primit cărţi, mi-a spus că e greu sa le ia de la acel individ fără ca să vadă lumea.
Hopa. Şi of.
După mine asta înseamnă că primeşte cărţi de furat. De prin vreo boxă de bloc sau pivniţă de casă.
Şi acum ce să fac?
Nu-i ştiu numele, adresa şi locul din care le ia. Nu ştiu nici cine îl ajută – portar sau vecin.  Nu ştiu nici dacă ceea ce îmi imaginez e adevărat.
Ce să fac?
Dacă anunţ poliţia că omul duce cărţi furate la reciclare mă aleg cu o groază de complicaţii. Ştiţi cum e: hoţul cu un păcat…
Voi fi EU întrebată de unde-l ştiu pe individ şi ce alte afaceri am făcut. Căci am facut. I-am dat bani uneori, lapte pentru copii alteori, fiare vechi deseori. Fără să ştiu cum îl cheamă. Plus că nu sunt genul pârâcios. Să spun ce? Că o persoană nu îşi păzeşte cărţile personale?
Pe de altă parte dacă sun poliţia s-ar putea ca neamurile individului să vrea să se răzbune. Asta-mi trebuie? Babă aproape singură, aş fi o ţintă sigură.
Omul e modest, respectuos, nu mi-a făcut rău şi i-am facut bine. Asta nu se pune?
Până unde trebuie să meargă vigilenţa mea şi a celor ca mine?
Că dacă e să spun ce ştiu, spun că e plin de mici şmecheri în mahalaua mea de case. Cei care aduc maşini de „afară” mult  prea des, cei care nu dau bon fiscal şi nu au dat de 20 de ani, cei care îşi modifică înregistrarea de pe apometru, cei care fură curent, cei care nu declară la fisc persoanele luate în chirie deşi sunt şi ei chiriaşi la stat, cei care declară în faliment firma de apartament şi rămân acolo fără să plătească enel, rcs şi alte obligaţii trecute pe numele fostei firme, dar beneficiază de serviciile acestora, cei care se dau bolnavi o dată pe an şi se internează înainte de reînnoirea pensiilor de boală, şmecheri care ocupă spaţii care nu li se cuvin, fără acte, doar pentru că nu au fost revendicate 20 de ani, etc, etc.
Mici şmecherii pe care poliţia, trecând în maşini, nu le vede. Ea aşteaptă apeluri. Se bazează pe pâră. Foştii sectorişti mai există doar cu numele. De unde cel de pe vremuri cunoştea fiecare familie şi problemele acesteia, cei de azi sunt inexistenţi. Ca să te remarce trebuie să le faci o declaraţie scrisă la sediul lor, acolo unde zac cu succes şi ei şi declaraţiile. Eu îmi ştiu poliţistul de proximitate doar din poza văzută pe site-ul poliţiei. Şmecheri mici şi şmecheri în uniformă.
Dacă ăsta e capitalismul, cel al hoţiilor, mie mi-e jenă. Sau asta se cheamă adaptabilitate?
Şi revin.
De ce, atunci, să reclam  acel amărât care face un pol vânzând cărţi vechi şi nedorite când se fură peste tot şi nimănui nu-i pasă. Cu cât mai mare nivelul, cu atât mai mare furtul. E haos sau mi se pare?
O las aşa ? Ce mă sfătuiţi? Aveţi experienţe similare?
Iar sunt fraieră?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Poliţie sau maculatură.

  1. alma nahe zice:

    Contează cum s-a exprimat, nu cum ai înțeles tu. 🙂 De aceea, nu prea știu ce să-ți recomand…

  2. Andreotti zice:

    Ce-ai aflat?:) Sunt tare curioasă !

    • vax-albina zice:

      am sunat. Am vorbit cu soţul. Am explicat. A zis să sun peste o oră şi a întrebat dacă am vreo pretenţie (???). Am sunat după o oră şi nu mai răspunde nimeni. În ce piesă am intrat?

      • Andreotti zice:

        Uofff! Într-una în care se pare că nu găsești ieșirea!
        Ce pretenții ai putea să ai tu? Ce ciudat…

        Părerea mea….las-o așa! Se pare că e un cerc vicios! Dacă anunți poliția, toate argumentele pe care le-ai adus, să nu, sunt demne de luat în seamă. Ar însemna să dai liniștea pe mult zgomot și mă tem că fără nicio finalitate.
        Păstrează ce ai luat și eventual încearcă să afli totuși de la cel care ți le-a adus cam care e treaba cu ele…Apoi, vezi ce-i de făcut! Fie continui să iei, fie nu!

      • vax-albina zice:

        Am sunat din nou. Am vorbit cu persoana. Cărţile i s-au furat din boxă. S-a bucurat că le voi trimite unei biblioteci sau persoane. Nu umblă pe Fb sau bloguri.

  3. Drugwash zice:

    Mi-e teamă că vei deveni un nou exemplu – dacă mai era nevoie – pentru veridicitatea zicalei cu facerea de bine. 😦

    • vax-albina zice:

      Mai lasă-mă un pic să sper. Voi suna a doua oară peste câteva minute. VREAU să înţeleg şi să accept orice motivaţie.

      • Drugwash zice:

        Ai avut noroc, bag samă. Varianta noir ar fi fost ca soţul să cheme poliţia şi să le spună că au fost şantajaţi pentru recuperarea cărţilor, caz în care ai fi devenit complice la infracţiune (furt, tăinuire de bunuri furate, etc). Întrebarea despre pretenţii avea drept scop stabilirea situaţiei.

        Consideră asta drept un avertisment, ca data viitoare să nu mai faci afaceri cu necunoscuţi, oricît de amabili şi simpatici ar fi ei. Într-o altfel de lume nu l-aş blama pe amărîtul care îşi scotea şi el de-o pîine ori de-o bere, dar aici unde ne rupem între noi pentru proprietate nu prea merge aşa, din păcate. Bine că s-a rezolvat prima parte; urmează partea a doua cu „dealerul”, care nu va fi prea bucuros fiindcă i s-a aflat „şmenul”.

        • vax-albina zice:

          Eşti mai paranoic decât mine. Cred că soţul era dealerul. S-or fi umplut de cărţi proaste. Oricum, i-am spus direct (că nu ştiu să fiu diplomată) că e cazul să rupă foaia cu dedicaţia autorului. Aştept urmările.

          • Drugwash zice:

            Cînd am spus „dealer m-am referit la amărîtul care ţi-a plasat cărţile. Pînă la urmă, el e cel care va suferi cel mai mult dacă îi va fi interzis accesul „omului de legătură”.Care mă gîndesc că ar putea fi cineva din familie care lucrează pentru proprietari, gen bonă/menajeră/etc. Sau vreunul dintre copii care se strecoară pe vreo ferestruică.

            Nimeni nu se pune cu paranoia mea, însă totul e perfect logic şi valid. 😎 Ar fi ironic să se autosesizeze poliţia şi să-l bage pe amărît la bulău pentru redistribuirea unor valori, în condiţiile în care proprietarilor oricum nu le pasă de ele.

  4. dordefemeie zice:

    Ciudata lume si ciudata situatie. Cam orice vei face nu vei fi multumita intru totul. Sa ne spui finalizarea povestii, eu una sunt chiar curioasa.

  5. Eu mă amuz! Si mie mi s-au făcut astfel „oferte” de carte în urmă cu aprox un an, dar mi s-a părut atât de dubios încât am trimis la plimbare ofertantul. Văzând ce ţi se întâmplă , mă felicit pentru inspiraţia de atunci !

  6. Dan zice:

    Plătesc din nou tribut lipsei de timp şi ajung la spartul târgului. Am văzut din comentarii că problema şi-a găsit deja rezolvarea. Sfatul meu ar fi fost simplu : dacă celui care i s-au furat nu a catadicsit să anunţe furtul, dacă „grija” lui pentru aceste cărţi s-a materializat în depozitarea acestora în boxă, cu certitudine că nu le vrea şi nu le merită. Aşa că nu era cazul să anunţi tu poliţia ci să încerci să le cauţi acelor cărţi un proprietar care să le aprecieze la adevărata lor valoare.

  7. Vladen zice:

    Si eu tot la spartul targului. Eu v-as fi sfatuit sa nu reclamati. Din motivele spuse de dumneavoastra. In plus, nu-s carti „pretioase” (prin asta inteleg cu valoare de vanzare mare cum au unele anticariate sau familii vechi). Asadar, daca omul face un ban salvand niste carti dintr-un unghier, cumva toata lumea (inclusiv cartile) o duce mai bine. Nu mi se pare o problema morala foarte spinoasa in cazul asta, pe motiv ca nimeni nu are de pierdut sau suferit. In schimb, in urma reclamatiei la politie toti protagonistii ar suferi.

    • vax-albina zice:

      Ai dreptate. Dar pe mine mă revoltă cumplit hoţia. Şi cea mică şi cea mare. M-am ferit de asemenea cercuri şi aici includ şi cele politice.
      Am cunoscut inainte de 89 un şef de fermă de la care am cumpărat un miel. Şi cum discutam noi, la un moment dat, a zis: „furi, furi şi copilul tot nu e mulţumit…”. Am rămas fără cuvinte şi nici acum nu ştiu ce trebuia să răspund. Cum aprobi un hoţ? Încă nu am învăţat.

  8. simf zice:

    copil fiind, in unicul anticariat al urbei, ma intalnesc cu un poet cu plete. iesim impreuna si, pe o masa langa anticariat, imi arata niste carti si-mi spune sa iau ce vreau. la protestele mele ca-s ale cuiva etc., el imi zice:
    – o carte n-o furi, o iei pentru o perioada si-o dai mai departe.
    (pe masa erau carti nevandabile oficial, pe care sa le ia cine-o vrea)
    ani la rand am luat carti de pe acea masa, am pus carti pe acea masa. acum nu mai sunt nici masa nici anticariatul acolo, dar cartile nu le arunc. le dau altora, are se bucura de ele si, eventual, le dau mai departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s