Maculatură.

carti cu autograf

Am un talent deosebit de a răscoli mizeria. Şi de a vorbi atunci când ar trebui să tac.
Mă doare spatele. Mă doare sufletul. Care-i legătura? Urmează…
Am găsit azi prin maculatura de dat la reciclare nişte cărţi. Nouţe, subţirele.
Toate cu autograful autorilor către o anumită persoană. Aşa zis de litere. Nume cunoscut. În viaţă. Deci nu se poate spune ca urmaşii au vrut să schimbe mobila 😦
Şi m-a durut sufletul. Am recuperat o parte căci mă durea şi spatele căutând. Nu una, nu două, ci multe – vezi poza.  Doar una nu are autograf. Voi vedea cui le voi darui. Deh…
Nu am curajul să scanez autografele. Nu, încă.
Şi mă întreb şi vă întreb: e bine?
Eu care ţin şi la cărţile uzate de i-am rugat pe ai mei să le arunce doar după.., mă întreb: de ce ar arunca cineva cărţi noi, cu autograf?
– nu corespund interiorului nou ?
– autorii sunt slăbuţi şi nu merită a fi păstraţi ?
– noile cărţi primite sunt mai aspectuoase?
Şi dacă tot arunci cărţile, în loc de a le trimite unei biblioteci din moldova, de ce nu rupi ca să păstrezi pagina cu autograful? Aud?
Nu vă spun că erau şi cărţi de N. Iorga., de Camil Petrescu, de D.R. Popescu şi alţii.
Sunt paranoică? Exagerez?
În Sibiu şi pe FB există o masă şi o idee de „cărţi fără preţ„. Volume donate de cei care nu le mai vor şi cumpărate de doritori fără a avea preţ fix. Fiecare plăteşte după posibilităţi. De ce nu ar pune şi centrele de recuperare maculatură o masă în faţă? Cu cărţi primite spre topire pentru a fi cumpărate de alţii?
Pot admite şi faptul că orice carte va deveni ca hârtia igienică. O citeşti sau n-o citeşti şi o arunci. Consumabilă, deci.
Pot înţelege şi că nu mai există biblioteci prin case. Ţin praful? Ocupă spaţiul inutil?
Explicaţi-mi  ca să mă liniştesc.
Vă întreb şi pe voi. Nu vă luaţi după mine. Aş vrea păreri sincere. Ce faceţi cu acele cărţi care nu vă mai plac? Ce ar trebui făcut?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

47 de răspunsuri la Maculatură.

  1. Irina zice:

    Toate cărțile care au ajuns în posesia mea, într-un fel sau altul, le păstrez în bibliotecă. Și asta chiar după ce le-am citit, chiar dacă nu m-au impresionat prea mult. Încă mai am loc, am o bibliotecă încăpătoare :). O parte din cărțile copilăriei le-am dus la grădinița unde lucrez și unde le pot folosi în continuare. Dar de aruncat, nu. Până și colecții de reviste păstrez. O zi plăcută!

  2. Se păstreză or donează 😀

  3. Vladen zice:

    Eu nu arunc carti. In casa mamei mele nu aveai loc de carti, era principalul lucru de acolo si mie imi dau doar prin simpla lor prezenta o senzatie de bine si confort. Daca primesc carti pe care nu le-as citi sub nici o forma (gen chestii crestine despre viata sfiintilor) sau care mi se par crunt de plicticoase (carti politice, autobiografiile unora care nu-mi plac, etc), le dau cadou mai departe. N-as putea sub nici o forma sa le arunc.
    P.S: pe bune cartea aceea de Iorga are autograful lui??? Pai atunci individul care a aruncat-o nu e doar marlan, e si prost, macar putea sa o vanda..

    • vax-albina zice:

      Aia e singura fără autograf. Am pus-o din greşeală în top.
      O iubesc pe mămica ta pentru cărţi.
      Acum înţeleg de ce zici că nu-i plăcea să gătească. Prefera o carte bucătăriei. Mă recunosc, dar eu nu aveam de ales.

  4. Nu sunt în măsură să răspund pentru că eu ţin la cărţile mele prea mult. Sunt egoistă. Nu „donez” nimic, prefer să cumpăr dacă ştiu că cineva are nevoie de o care dar de la mine nu o dau. Nu e bine nici aşa, cred.
    Şi mai ştiu că pe vremea când eram în clasa a VI-a sau a VII-a, cineva a vrut să aruce Istoria literaturii române- Călinescu. A zis că e prea mare şi ocupă locul inutil. Biblioteca părinţilor mei a adoptat-o repede şi nu s-a mai plâns nimeni de spaţiu…

  5. gouttedereve zice:

    Eu am găsit o soluţie… Pentru că, nu o dată, am auzit: „Am aruncat nişte cărţi…”, când cunosc pe cineva, dacă apare ocazia, nu omit să-i strecor: „Dacă ai/aveţi cărţi de aruncat, aruncaţi-le la mine!” Uneori găsesc maldăre de cărţi la uşă, lăsate de vecini!

  6. zElle zice:

    mie imi plac si cartile care nu-mi plac , pt ca ea, cartea nu e doar un simbol, o sursa de informatii, un mentor, e o victorie a omului in istorie, dar cartile care nu mi se mai potrivesc, trebuie sa calatoareasca, spre alte minti si alte suflete si sa se stea acolo pt. cat e nevoie.

  7. Mirela zice:

    M-am dus candva sa-i dau niste carti unui vanzator , aflat in pasajul de la Universitate. Pe o parte le-a vrut , pe altele nu si mi-a spus sa le pun in spatiul dintre scarile rulante, ca stia el din experienta ca cineva din cei care trec le va lua. Asa am facut, mai departe nu stiu ce s-a intamplat. Oricum, nu se duc la gunoi, mereu gasesti un loc circulat in care sa le lasi, eventual la vanzatorii de carti vechi, tot mai multi pe stazi (nu doar in centru), iar ei se bucura si-ti multumesc. Pe de alta parte nu cred ca intereseaza pe cineva sa-ti cumpere o carte, chiar si cu autograful cuiva mare…. adica ar fi eventual interesat vreun colectionar inrait, dar pana il gasesti iti trece cheful. Am vrut mai demult sa dau o carte pretioasa dupa parerea mea, e tiparita in Anglia prin 1930, opere complete Shakespeare, in engleza. La anticariate imi ofereau, dupa ce mai intai se strambau, niste preturi de ras… asa ca am renuntat, o tin in casa si poate vreodata o fac cadou unui cetatea britanic, unul care sa o aprecieze si sa faca ce vrea cu ea. Dar macar sa nu ajunga pe mainile unor ignoranti sau smecheri. Aici nu e Paris sau Londra, sa functioneze bine chestia asta. Si nici in Moldova de dincolo de Prut nu le-as trimite, ca aia vorbesc de fapt rusa cu totii si e doar o abureala aia cu ”hai sa-i sprijinim pe fratii nostri din Chisinau”…. bla-bla-bla.

    • vax-albina zice:

      Am păţit şi eu tot ce zici. Cu vândut cărţi pe nimic la anticariate. Din lipsă de bani după 90. Nu mai fac, never. Dar mă gândesc că persoana care a dat cărţile spre reciclare ar fi putut păstra paginile cu autografe. Un minim respect pentru cei care le-au scris.

  8. sultana zice:

    In Republica Moldova nu vorbesc rusa cu totii: sunt obligati in institutii si la scoli sa o vorbeasca. O studenta din Moldova ne-a prezentat la o sesiune situatia de acolo si m-am ingrozit. Da, au nevoie de carti si nu numai ei ci si cei din nordul Bucovinei, cea din Ucraina, dar sunt tinuti din scurt si patrund greu cartile romanesti acolo. Nu va luati dupa cei care ii desconsidera pe moldoveni pentru ca au intalnit niste smecheri de acolo si i-au bagat pe toti in aceeasi oala. Ganditi-va numai cati oameni de cultura a dat Moldova. Ar fi multe de spus, dar ma opresc aici pentru ca nu e vina noastra ca ni se prezinta in presa si massmedia lucrurile distorsionat.

    • vax-albina zice:

      Nu ştiu ce te-a supărat. Exact asta spuneam şi eu. Mai bine le dona unei şcoli din moldova decât să le arunce. Aveam alte pretenţii de la o „intelectuală”. Deşi moldovenii de dincolo vor doar să plece în Europa. Nu să citească.

      • sultana zice:

        Cati moldoveni de dincolo cunosti de faci asemenea afirmatii? Imi pare rau sa descopar ca ai prejudecati grave.

        • vax-albina zice:

          Poate tu 😉 .Cunosc destui. Eu chiar am făcut buletin unui basarabean. E bine, mersi, doctor în America.

          • sultana zice:

            Asa cum romanii sunt judecati in Occident dupa cei cativa care ne fac de ras, asa suntem unii dintre noi tentati sa generalizam dupa cei cativa care nu sunt reprezentativi. Pacat.

          • Mirela zice:

            Prin natura jobului eu vad des fete tinere din Chisinau, care se combina cu indivizi in varsta din Romania, ei le aduc aici si le fac acte la domiciliul lor, apoi ele isi iau cetatenia romana (in conditii mult mai usoare decat restul strainilor, traiasca basescu… si voturile lor pentru el ), incep sa-si caute de lucru si pleaca din tara, spre Vest. Mie asta imi seamana a prostitutie, dar poate exagerez eu si-s plina de prejudecati…. sigur ca n-or fi toti asa, dar daca pe astia ii vad des, ce altceva sa spun ? Daca vad si de alt gen, o sa ma bucur. Deocamdata inca nu.

  9. luciastroila zice:

    Eu nu am cărti care să nu-mi mai placă. Toate cărţile mele poartă cu ele o poveste. A autorului, a drumului până la mine, a emoţiilor mele când le-am citit şi recitit…. Nu renunţ la niciuna, nici măcar la cele ale căror coperţi poartă serios amprenta vremii… sau tocmai la acelea nu as renunta vreodată. Au personalitate.

  10. Andreotti zice:

    Nuuuuu, nu ești paranoică!:)

    Eu nu am aruncat nicio carte în viața mea! Din contră, continui să achiziționez! Ai să râzi, poate, dar eu le iubesc mai mult pe cele mai vechi și mai șifonate pe care le am. Multe sunt cumpărate din banii de covrigi, din timpul școlii, de la „buchiniștii” noștri de la Universitate! Chiar dacă, în timp, am reușit să-mi cumpăr sau am primit aceeași carte într-o ediție nouă, cu mult mai îngrijită, tot pe cele vechi le iubesc:)

    Nu găsesc niciun motiv logic pentru care ai arunca o carte, pur și simplu! Ai putea-o dărui dacă nu o mai vrei sau nu ai spațiu suficient să ții prea multe.

  11. Dan zice:

    Pentru că la un moment dat nu mai aveam loc în bibliotecă şi chiar după ce le aşezasem în toate felurile posibile exista riscul ca biblioteca să cedeze din încheieturi, am luat decizia dureroasă de a renunţa la unele dintre cărţi. Renunţare care s-a tradus în punerea lor în cutii şi urcatul cutiilor în pod, ce credeai ? 😆 Acum, fi’miu s-a apucat zdravăn de citit. Şi fiindcă sunt foarte multe cărţi extraordinar de bune la preţuri de nimic prin supermarket-uri, plus coletele lunare sau chiar mai dese care vin de la Elefant şi de la Libris, a ajuns la rândul lui să aibă o bibliotecă impresionantă. I-am atras atenţia că a cumpărat unele titluri pe care le aveam deja. Şi mi-a spus : „Şi ce ? Fiecare cu volumul lui ! Oricum tu nu ai fi renunţat la al tău ca să mi-l dai mie. ”
    E clar, are aceleaşi apucături ca mine 😆

  12. abisurile zice:

    Pana acum, in afara de operele lui Ceasca, n-am aruncat carti. Si de alea aruncate imi pare rau acum ca ar fi fost de „valoare” azi.

    • vax-albina zice:

      Te cred ca-ti pare rau. Eu, imediat dupa decembrie 89, am luat de pe gunoiul unei intreprinderi un „Caiet al propagandistului UTC” Nici nu stiam ca exista asa ceva. Poate o sa-l scanez cu graficele lui cu tot.

  13. alma nahe zice:

    Eu am stat în București vreo 5 ani. Și, de foarte multe ori am găsit cărți pe casa scării. Sunt acum în biblioteca mea. Când s-a pus problema că nu încăpea tot ce aveam de cărat înapoi, acasă, am renunțat la un televizor, pe care l-am donat, numai și numai ca să iau cărțile acasă. Am dat împrumut multe cărți, dar nu le-am văzut înapoi și nici nu mi-am notat niciodată. Nu cred că aș renunța la ele. La unele, foarte vechi, le-am făcut eu coperți. 🙂

  14. simf zice:

    In virtutea jobului pe care-l am, primesc carti. Carti faine, noi, de la autorii lor – cu autograf -, carti clasice, cu dedicatii, de la oameni pe care i-am ajutat si vor astfel sa-mi multumeasca (pe astea le iubesc!), carti noi, tiparite impecabil, scoase de veleitari ce-si doresc sa fie scriitori, care mai sunt si grafomani – cand scrii 10 carti intr-un an, si de-ai fi geniu nu pot fi toate geniale. Iubesc cartile, dar spatiul din casa dedicat lor e limitat – o camera in care mai e si un colt ocupat de spatiul de lucru – birou. Cand ne-am mutat, mi-am propus sa nu depasim 1000 de volume, am dus atunci la anticariat mai bine de 800 – am o relatie faina cu doi dintre anticarii urbei. Hai, nu 1000, dar nici peste 1300 nu se poate, ca ne ingropam in carti.
    Ce fac cu cartile pe care vreau sa le scot din biblioteca? Unele le daruiesc celor care se bucura de ele, altele le duc la anticari – clar acele carti vor ajunge la cei care si le doresc, o carte primita nu-i mereu apreciata, una cumparata insa da. O alta parte le donez – via prietenii anticari – unor biblioteci, fie de sat, fie din Republica Moldova – carte scolara, clasici ai literaturii romane – carti numite bune, dar care nu-si mai gasesc locul la noi acasa. De ce-as tezauriza opera lui Sadoveanu? Niciodata nu mi-a placut. De ce-as tine in biblioteca Brown – Codul lui Da Vinci cand probabil il voi mai reciti o singura data in viata si atunci il pot imprumuta de la biblioteca judeteana? Trecand anii, preferintele ni se schimba; constat ca de la o vreme ma atrag mai mult critica, eseistica si memorialistica decat beletristica, iar asta se vede pe rafturi. Da, sunt carti pe care le vreau in casa, carti la care ma intorc iar si iar – haotic, nestructurat, asa cum mi-a fost lectura o viata. De la Herbert si Capek la Dostoievski si Saint Exupery, de la Agarbiceanu si Voiculescu la Chretien de Troyes si Madame de Segur, de la Borges si Eco la Cornel Udrea si Familia Addams.
    La anticariat nu vand propriu-zis cartile; mergem pe credit, iau alte carti in contul lor, nu atunci, ci in timp, cand apare ceva care sa ma ispiteasca; sau, la schimb, stampe, carti postale si fotografii vechi, monede, cristale, alte minuni. Cu cartile veleitarilor sunt insa drastica: atat vreme cat dedicatia incepe cu „distinsei poete” – adica eu, care la viata mea am scris doar acrostihuri pentru colegi indragostiti, eram in liceu, 25 de lei poezica, la fel ca plansa pentru desen tehnic -, cartea aceea ajunge LANGA anticariat, s-o ia cine vrea; cand magnifica proza are virgule intre subiect si predicat (domne, cititorul ia o pauza acolo, musai virgula) – la fel; cand volumul de poezie apartine unui pensionar care si-a descoperit filonul liric la 65 de ani (dar scrie de parca ar avea 12), de ce sa incurajez eu uciderea unor copaci pentru publicarea de maculatura?!
    O biblioteca e vie si ca atare se schimba odata cu posesorul ei; privind in urma, prin prisma cartilor, vad cum anii au trecut, cum si eu m-am schimbat.

    • vax-albina zice:

      Oo. Ai venit în vizită? Mulţumesc. Interesantă optică. A celei care primeşte cărţi. Ca persoana despre care am scris în postare. Interesante si preferinţele tale. Nu am citit Brown căci nu prea citesc cărţile prea bine vândute. Cred, însă că voi citi noua lui carte „Inferno” fiind admiratoarea lui Dante şi înţelegând că romanul îl tratează.
      Atât de mult m-a durut să găsesc aruncate cărţi cu autograf încât nu am avut puterea să gugălesc. Am reţinut doar două nume: Olga Delia Mateescu şi Iosif Naghiu.
      (Ce dură eşti. Şi eu am o problemă cu virgulele. O să pun o atenţionare la motto-ul blogului spre ştiinţă.)

  15. simf zice:

    (in vizita vin des) pe langa cele primite, e subinteles ca si cumpar, nuuu?:) inferno nu m-a ispitit, am atacat-o diagonal in librarie, imi pare tot o facatura, precum codul (am scris aici despe el: http://fusaru.blogspot.ro/2008/03/cnd-umpli-timpul-i-nu-rstorni-concepii.html). da, e ok pentru umplut timpul, dar prefer sa mi-l umplu cu altceva. nu-s dura, dar ma deranjeaza crunt lipsa de respect fata de limba. nici in exprimare nu tolerez dezacordurile, dar in scris e chiar inacceptabil. ok, autorul nu e prieten cu limba, dar „editurile” – care-s specializate in „editat” etichete de borcane – ar trebui sa aiba un redactor de carte, un corector, putin respect pentru cititor. cuvantul scris e sfant, o carte prost scoasa imi jigneste inteligenta. de ce-as citi-o? sau, mai mult, pastra-o?

    • vax-albina zice:

      Nu eşti dură. Eşti deşteaptă. Abia mă panicasem gândindu-mă la anii mei şi la virgule când ai îndreptat săgeata spre edituri. EU nu am întâlnit cărţi scrise greşit. Doar ziare şi reviste online. Fără cap limpede. Şi cărţi traduse prost. Cred că ai dreptate. O să frunzăresc şi cărţuliile „salvate”.

  16. simf zice:

    si privitor la autografe: am carti dedicate altora, luate de la anticariat. in majoritatea cazurilor se intampla sa moara proprietarul bibliotecii si mostenitorii vor sa scape de ele, ca sa vanda casa; sau le duce la anticariat proprietarul, cat inca e in viata, constient fiind ca din familie nu le va aprecia nimeni. sau sunt oameni care emigreaza si si le rup din suflet. am cumparat si direct de la proprietari – si pe langa cele cumparate pe preturi modice mi-au si daruit, bucurandu-se chiar ca le voi iubi. dar asta inseamna sa trec des prin anticariate.

  17. Pingback: Poliţie sau maculatură. | Jurnal de fraieră

  18. gdans zice:

    Va rog din tot sufletul nu aruncati cartile vechi, mai bine le duceti la tara la bunici undeva intr-un pod de casa, nu se vor reedita NICIODATA!!!! copii si nepotii se vor intoarce la adevar si nu vor gasi aceste carti, nici alte dovezi. Adevarul va fi ascuns urmasilor nostri, propaganda mincinoasa va distruge dovezile istoriei si culturii romane iar manipularea propagandistIca PUTERNIC TEHNOLOGIZATA INTRODUSA IN SCOLI generalizata continua. Spalarea de creiere din ce in ce mai acuta va fi si din vina noastra, a neimplicarii in prezentul distrugator. Copii si nepoti ne vor judeca in curind: de ce am tacut de ce nu am reactionat, de ce nu lasam nimic in urma …macar adevarul SCRIS! SA MAI RAMINA PE UNDEVA PENTRU CEI CARE CAUTA IN VIITOR –

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s