Despre câini, cu suflet. Esenin.

Ştiu că sunteţi prin concedii. Nu aş vrea să vă întristez. Doar spun.
Şi iar mă bag în seamă, în ideea de a relata ceva ce ţine de cultura generală.
Am revăzut azi, acum, pe bucăţi, filmul Lassie de pe ProTV. Un film minunat care te face să-ţi doreşti să fii de partea bună a lumii. Un film cu Peter O’Toole într-un rol mic. Un film cu final fericit. Aşa cum NU se întâmplă în viaţa reală. Recunosc că nu-l ştiam sau că l-am uitat. Un film cu oameni buni şi cu oameni răi. Cu hingheri şi cu iubitori de animale. Cam ca în zilele noastre.
Şi cum mintea mea face asocieri ciudate mi-am amintit de poezia lui Esenin. Voi aţi auzit de el? Mă adresez doar celor foarte tineri. Pe vremea mea, cea de dinainte, nu aveai voie să îi citezi pe Esenin, Villon, Baudelaire. Nu vreau să scriu acum despre poeţii români interzişi. E o temă mult prea largă cu implicaţii diverse. Poate voi povesti altădată, dat fiind că eu am fost doar un receptor fraier al ideilor acelor timpuri. Încă încerc să mă lămuresc.
Revin. Privind filmul mi-am adus aminte de o poezie de-a lui Esenin. Cel cu o viaţă de roman şi cu o poezie de poveste. Nu ştiu cum să caracterizez poemul care urmează. Pe mine mă doare ori de câte ori îl citesc. Sper să vă facă mai înţelegători şi să acceptaţi că şi animalele au suflet.
Citiţi mai jos. Cu atenţie. Cu suflet. Mulţumesc.

CÎNTECUL CĂŢELEI

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, în viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Pînă-n amurg, veghind încovoiată,
I-a răsfăţat, lingîndu-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată,
Pe fierbinţeala pîntecului supt.

Iar seara, cînd găinele s-aşează,
Stăpînul casei a ieşit posac
Şi unde mama pîlpîia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum…
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scîncea curgînd sub botul ei, acum.

Apoi, cînd se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.

Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecînd subţire,
După colini a dispărut treptat.

Şi cum atunci, cînd cineva-n ogradă,
Drept pîine-i zvîrle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.

Accesaţi, eventual,  sursa.

M-ar interesa părerea voastră. Sinceră.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Despre câini, cu suflet. Esenin.

  1. Dan zice:

    No, să mă ierți te rog, dar nu prea am înțeles în legătură cu ce ne ceri părerea. Că animalele au suflet ? Doar un dezumanizat nu ar vedea asta. Dacă poezia e frumoasă ? E chiar superbă, după gustul meu parcă un pic cam tristă.

    • vax-albina zice:

      Nu ştiu cum se face, dar dau mereu peste indivizi fără suflet. Nu, nu au blog. Şi nu le-a plăcut cartea. Aş scrie poezia pe pereţi şi pe garduri, poate ar avea efect.

  2. mihaela zice:

    Cat am mai bocit prin clasa 11 a cand am reusit sa traduc poezia asta la ora de rusa.

  3. alma nahe zice:

    Mie, mai înainte să-mi placă de Esenin, mi-a plăcut numele lui. Cum să te cheme „e senin”? mă gândeam… 🙂
    Despre poem, nu zic nimic. E genul de poem pe care-l citești, îl încasezi…și-atât!

  4. A spus cineva că nu au suflet? Nu mă miră. Am „participat” la o discuţie despre câinii vagabonzi. M-am speriat. Eu vreau să cred şi acum că unele păreri erau scrise doar pentru a stârni, doar de dragul „show-ului”. Nu vreau să cred că oamenii ăia chiar există.

  5. abisurile zice:

    Tocmai ma uit la Lassie 😉 Ca o iubitoare a animalelor ce sunt imi plac povestile cu final fericit. Despre poezie , e trista si din pacate (inca) adevarata. Cineva imi spunea aseara ca , undeva prin Fagaras sunt o multime de catei si lumea se roaga de turisti sa mai ia cate unul ca peste iarna nu se stie cati vor trece…

  6. Cuvânta zice:

    In zilele de azi arta nu mai promoveaza bunatatea, mila, caritatea, ci…nici nu stiu cum sa spun, cred ca un fel de originalitate cu orice pret si mult individualism.

    • vax-albina zice:

      Mulţumesc pentru vizită. Sunt bucuroasă că nu te-au supărat remarcile mele la tine pe blog. Să ştii că eşti diferită prin tot ce am citit. Abia aştept să aflu ce mai faci, ce mai scrii.

  7. Vladen zice:

    Pe mine lucrurile cu final fericit nu ma duc defel cu gandul la Esenin. In plus, saracul, mie mi se pare ca fost orice altceva numai „senin” nu. N-a avut o viata fericita, a fost rupt de nostalgii, nesigurante si depresii.

    • vax-albina zice:

      Bine ai venit, Vladen. Ai în mine o veche admiratoare.
      Nu finalul fericit m-a dus la Esenin ci grija pentru animalele chinuite.
      Nu cred că putem să judecăm poetul cu măsura noastră muritoare. Doar omul. Sunt sigură că a fost fericit în lumea lui. A avut o viaţă plină de aventuri şi a fost iubit de cel puţin 5 femei. Plus Isadora Duncan. Doar că îl mai vizita uneori Omul negru.
      Reţinusem ca motto câteva din versurile lui:
      Când te bântuie tristeţea,
      Când pierzi toate,
      Când te doare,
      Când te-nşfacă gerul vieţii,
      Sub furtuni, sub ani, sub vânt, –
      Să zâmbeşti cu nepăsare
      E cea mai înaltă artă
      Dintre câte-s pe pământ.

      Pe mine m-a ajutat citatul de mai sus.

      • Vladen zice:

        Multumesc frumos!
        Tocmai ca, eu cred ca n-a fost fericit deloc in lumea lui, cred ca era foarte nemultumit de el insusi si asta se simte bine in cam toate poeziile lui. Nu zic, asa e, iubea patimas si traia intens, ca multi din natia noastra, la fel cum nepasarea e litera de lege. Dar e doar o aparenta, fiindca lucrurile dor si se cumuleaza si nefericirea e la fel intensa ca fericirile noastre… El era alcoolic si chinuit, nemultumit de el, putin paranoic, dezamagit. Relatia cu Isadora a fost plina de suisuri si coborasuri si mai ales plina de scandaluri. Degeaba l-a iubit ea daca nu s-a iubit el. Vesticii si viata de acolo i-a stat in gat, de adaptat nu a reusit sa se adapteze iar biata femeie…a avut rabdare cat a avut. Eu zic ca s-a sinucis de depresie cronica, nu acuta.
        Sigur, in cultura noastra, e demn sa stai cu capul sus si sa te arati impasibil (in ideea ca daca te arati slab oricum nu te ajuta nimeni), dar e ceea ce arati, nu ceea ce simti. Citatul de mai sus propavaduieste o masca de protectie, nu stare de spirit. O masca la fel de necesara ca politetea.
        Acum sunt foarte de acord ca „omul” sa nu se amesteca cu „opera”, dar la poeti nu prea merge sa nu facem asta. La scientisti da, la poeti nu se poate. Un poet scrie despre ce simte omul din el. In poezia lui Esenin cam tot e dor, jale, disperare, inadaptare, frica si sentimente de vinovatie. Musteste din fiecare vers.
        Apropo, nu stiu daca ati citit vreodata fragmentul despre Esenin din Oameni, Ani, Viata a lui Ilia Ehrenburg (nu e deloc carte de propaganda sovietica, dar din cauza asocierii lui cu Stalin, nu e o carte foarte populara in afara Rusiei). Exista o editie in romana (1968, colectia Meridiane), chiar tradusa foarte frumos. Contine 6 volume (sau 5, mereu uit). Ehrenburg se cunostea cu Esenin (si cu Maiacovski intre altele :D) si e foarte edificator ce povesteste si mai ales ce a ales sa povesteasca despre el intr-unul dintre volume (si el nu e de fel un scriitor de can-can-uri, Ehrenburg era realmente deosebit de inzestrat). E una dintre cartile care mi-au placut cel mai tare in copilarie. Desigur, cartea (cartile de fapt) nu sunt despre Esenin, el e un fragment de 20 de pagini, intr-unul din volume. Cartile contin toti oamenii „interesanti” pe care i-a cunoscut Ehrenburg si dintre ei sunt extrem de multi literati, fiindca era scriitor.

        • vax-albina zice:

          Ai perfectă dreptate în tot ce spui. Dar mie-mi place să mă păcălesc. Vezi titlul blogului. Nu e exagerat.
          Cât despre Ilya Ehrenburg, normal că l-am citit. Am găsit acum doar volumul 5 şi (frunzărindu-l rapid) nu am dat peste ce povesteşti. E despre sfârşitul războiului. Cred că voi căuta şi celelalte volume ca să-l recitesc. Cu vârsta de acum şi cu mintea de azi s-ar putea să înţeleg altfel lucrurile. Şi să-mi pară rău (din nou) pentru cei care s-au sacrificat pentru o idee. Fie ei ruşi, români sau nemţi. Nu se mai poartă.

  8. arakelian zice:

    Ca si Vladen, am fost uimita sa vad ca un om cu nume Senin e alcoolic si instabil,
    Unde e seninatatea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s