Pauza pauzei. Kafka şi Čapek.

Există pauza pauzei? Adică o întrerupere a întreruperii?
Ştiţi că citesc. Ştiţi că am ceva de căutat. Ştiţi şi că mă gândesc la voi. Dovada urmează. Dedicat vouă:

Mă simt uneori precum un om devenit gândac. Îl ştiţi? E cel din Metamorfoza lui Kafka. Cel pe care neamurile îl privesc cu suspiciune neştiind că el ii înţelege. Cel care moare spre binele familiei. Am cautat un link, dar am gasit doar aici
http://www.wattpad.com/68249-franz-kafka-metamorfoza#.UfUHVlMSiNE  sau aici http://www.scribd.com/doc/7824530/Franz-Kafka-Metamorfoza-. Amândouă linkurile sunt corecte, dar cu o aliniere greu de urmărit a textului. Insistaţi, voi, cei tineri.
Mă simt precum un gândac cu picioruşele în sus, incapabil să se mişte. Încă nu am murit. Încă gândesc. Nu pot, însă, să fac nimic ca să schimb lumea în care trăiesc. Voi?

Dar, ca să lăsăm ideea de mai sus să se coacă, vă propun un alt text, al lui Čapek.  Pe care din cauza caniculei l-am confundat cu Kafka, bun cu Procesul lui.
Vreau acum să vă atrag atenţia asupra unui text.
Povestirea următoare face parte din „Cartea apocrifelor„. Îi zice: „Agathon sau despre înţelepciune”.
Vorbeşte, adică scrie, despre isteţime, despre abilitate, despre judecată şi despre înţelepciune.
Vă transcriu câteva fragmente sperând să citiţi întreaga povestire, salvată ca PDF, cu scuze pentru lipsa de calitate a scanării.
Ştiţi în ce constă deosebirea între cele trei noţiuni?
Abilitatea e de obicei crudă, răutacioasă şi egoistă. Caută slăbiciunea aproapelui şi ştie să se folosească de ea. Duce, prin urmare, la succes.
Judecata e uneori crudă faţă de om, dar dreaptă atunci când e raportată la scop. …Duce deci la îndreptare.”
Intelepciunea nu poate fi crudă, deoarece e prin ea însăşi bunavoinţă şi simpatie. Ea nu urmăreşte nici un folos general, pentru că iubeşte prea mult oamenii pentru a mai putea iubi şi un alt ţel…. Duce  la armonie.

Daţi click pentru  Agathon sau despre înţelepciune  din care v-am citat. Merită să aflaţi.

Aranjaţi PDF- ul aşa încât să fie bine încadrat şi citiţi. Sunt doar cinci pagini. M-aş bucura să apreciaţi textul.
Despre Kafka şi Čapek voi mai scrie, sper.

PS. Acum reiau pauza.  Aveţi grijă de voi.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Pauza pauzei. Kafka şi Čapek.

  1. Mirela zice:

    Am citit, am fost partial de acord (pentru ca dupa mine intelepciune = bunatate, insa cu atitudinea „te iert, dar nu uit”, ca sa se si corecteze omul; altfel te va exploata iar si iar, fara scrupule). Sa ierti la nesfarsit tuturor toate cele nu e bine, vei fi distrus. Iar Iisus a fost unic, noi doar trebuie sa ne apropiem de perfectiunea lui, macar de-am reusi cat de cat…
    Kafka nu prea pot, cu ceva ani in urma am inceput sa citesc Procesul dar pur si simplu n-am putut…. promit sa il reiau mai la toamna, pe racoare. Si tu sa ai grija de tine 🙂 :*

  2. Drugwash zice:

    N-am mai auzit de mult expresia „Ete, Franz!” 🙂 Se pare că sîntem o lume de karkalaken cu cracii-n sus, gîdilaţi pe burtă de circul politico-mediatic şi călcaţi în picioare cînd nu prea ne vine să rîdem.
    „Toate-s vechi şi nouă, toate”…

    • vax-albina zice:

      Şi tu ca şi mine? Eu caut soluţia deşi pare că doar povestesc chestii vechi.

      • Drugwash zice:

        Au fost soluţii şi-n trecut,
        dar peste ele s-a trecut,
        de fiecare dată mut,
        de dragul „binelui absolut”.

        Soluţia n-a fost niciodată nici paşnică nici realistă. Sînt prea multe gene alterate în lume, revenirea pur şi simplu nu e posibilă. Ne irosim inutil cuantumul de timp disponibil.

        • vax-albina zice:

          Mă depăşeşti cu pesimismul tău. Hai să ne uităm la lună şi să admitem că e acolo de multă vreme.

          • Drugwash zice:

            Pînă şi asta e subiect de dezbatere aprigă, în anumite cercuri. 😛

            Alimentat cu suficiente informaţii, pesimismul văzut dinafară se transformă în realism. Privitul Lunii s-ar putea dovedi cea mai de folos activitate, in this lifetime. 😉

            • vax-albina zice:

              Dacă eşti de acord ar trebui să stabilim o parolă aşa încât să ne recunoaştem în altă lume. Kafka ar fi o posibilă soluţie.

              • Drugwash zice:

                Desigur. Oricum, n-o ştim decît noi… şi eneseiu’. 😆 Dar ce s-a întîmplat cu floarea roşie la rever sau cartea în buzunarul drept? Parola trebuia să fie doar pentru verificare… 😛

              • vax-albina zice:

                Dă-i încolo de securişti. Nu vor pricepe nimic. Crezi că în lumea viitoare va mai exista o floare roşie? Plus că sper că vom şti (noi şi prietenii noştri) conţinutul tuturor cărţilor, ca în biblioteca lui Borges.

              • Drugwash zice:

                Nu ştiu ce va fi, DACĂ va fi. Dar aş prefera oriunde şi oricînd florile, betoanelor. Şi răutăţii. Cît despre cărţi şi conţinutul lor – acea cunoştinţă universală a Conştiinţei Universale – cred că fiecare dintre noi are acele informaţii codificate în propriul ADN, dat fiind că ele sînt eterne şi se repetă ciclic. Cheia vieţii cred că e să fim capabili să le decodăm în timp util. Adică înflorirea spiritului.

                Că tot veni vorba de Borges: am luat ‘Cartea de nisip’ de dincolo de la maică-mea, dar cînd oi ajunge s-o recitesc – asta nu mai ştiu. De mult nu-mi mai fac planuri, fiindcă de fiecare dată, cu precizie diabolică, mi-au fost date peste cap. De-aia am ajuns să-mi trăiesc viaţa la voia întîmplării. Dac-o exista aşa ceva, oricum…

  3. alma nahe zice:

    L-am cunoscut de curând pe Ștefan Vianu, nepotul lui Tudor Vianu. E profesor de filosofie la Arhitectură în București. Și îmi povestea, atunci când l-am întrebat dacă-i vin ceva studenți la curs, dat fiind faptul că el nici nu le pune absențe, că îi vin vreo 30. Și m-am bucurat, fiindcă deși pare un număr mic, nu e, căci aceștia au ales să vină ei singuri, nu constrânși de prezența obligatorie. Mi-a mărturisit că nu știe dacă face bine ce face, în stilul ăsta ar putea rămâne fără locul de muncă, dar așa i s-a părut corect. Eu aș zice că e un pas(de) înțelept. Cui să vorbești despre filosofie, mi-a zis el, scaunelor? Scaunelor și celor 30, i-am răspuns eu, vrând să glumesc. Apoi ne-am pornit, vreme de câteva ore să despicăm firul în patru. Am vorbit vrute și nevrute, nu pot reda aici ce, fiindcă ar trebui să scriu un roman, și după cum știi, nu-mi place să mă întind în proză. Plapuma mea e ceva mai scurtă. 🙂 Dar, recitind povestea lui Čapek, mi-am amintit frânturi din cele discutate cu el, și, mai ales faptul că, la un moment dat am discutat și despre Agathon și înțelepciunile-i. Și, citind acum la tine, mi-a făcut plăcere s-o recitesc, dar, cel mai mult mi-a plăcut tonul în care ne-ai rugat să citim povestea. De obicei, recomandărilor le dau curs, numai dacă n-am citit, fiindcă și așa blogul îmi înghite destul timp, plus celelalte peste 200 de bloguri, dacă nu și mai multe, numărul e în creștere, oricum. Dar acum n-am trecut peste, și am și vrut să-ți scriu despre asta, deși mare lucru n-am de zis…

    Acum, la subiect…despre abilitate, aș zice că e nu e chiar așa de egoistă. De abilitatea cuiva poate beneficia și posesorul, dar și ceilalți din jur. Deduc atunci, mergând pe acest fir, că nici răutăcioasă până în pânzele albe nu e. Dar crudă da, poate fi, nu neg. Așa apare și succesul, e una dintre căi, dar nu e cea mai crudă, din fericire. Abilitate nu înseamnă să calci peste cadavre, ci să calci peste cadavre cu condiția ca acele cadavre să fi fost omorâte de alții.

    Judecata nu e dreaptă nici raportată la scop, fiindcă(continuînd firul de mai sus)scopul poate că e totul, dar nu justifică călcăturile, nici măcar cele pe bătături. Judecată nu înseamnă numai raționament, ci și instinct, și pe urmă, ca și măsură, abilitatea de-a le îmbina.

    Un înțelept va zâmbi cu bunătate, dar și cu subînțeles, ori, cel mai adesea, subînțelesul nu e tocmai fidel, n- ai acces deplin la varianta „servită”, așa că înțeleptul, trebuie să-și fabrice și-o armă pe măsură. Și ce i se potrivește cel mai bine decât scrisul? Scrisul în meditație, în armonie cu el însuși, dar și în luptă cu sinele.

    Ar fi multe de zis, mult mai multe, dar „bateria” mă anunță că îi sunt scăzute puterile, așa că mă retrag, mulțumindu-ți pentru 30 de minute de meditație în scris. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s