Cerşetorii de timp.

Ştiu. Am fost tânără şi inconştientă.
Aveam vecine în vârstă. Singure. Speriate. Câteodată eram prea obosită ca să am răbdare cu ele. Câteodată – nu. Îmi povesteau amintiri din tinereţea lor aşa cum fac eu acum pe blog. Ştiu zeci de întâmplări adevarate ascultate pe vremuri. Poveşti din perioade apuse pe care nu le înţelegeam. Uneori le faceam cumpărăturile. Uneori le luam medicamente. Alteori le măturam (cu jenă) părul de câine de sub pat. Etc…Timpuri trecute.
Dar aveam mult de muncă. Muncă de opt ore şi două ore de drum. Dar aveam copii de crescut. De hrănit. De verificat la lecţii. Scuze, scuze târzii. Eram uneori repezită cu vecinele.
Acum îi văd pe foştii copii, tinerii de azi. La fel de grăbiţi şi, parcă, mult, mult mai egoişti. Nu mi-aş fi imaginat ca băieţii mămoşi şi ascultători să devină nişte ciudaţi care să evite sau să-şi mintă mama. Îi inteleg. Nevasta de acasă e mai puternică decât mama de odinioară care cedează o dată în plus. Ştiu câteva situaţii similare. Poveşti triste cu final aşteptat. În care nora dictează comportamentul fiului. Nu mă mai mir. Amintiţi-vă de  Creangă (sau citiţi Kudika). Păreri de păreri.
Ce voiam să vă zic?
Ideea e că în orice bunică se ascunde o soacră. Şi viceversa. Ce vedeţi depinde de voi. Şi de educaţia primită.
Plus:
Vine vara. Veţi găsi in faţa blocurilor, pe băncuţe, bătrâni. Bătrâni demni sau milogi. Săraci sau nu. Buni sau răi. Vă veţi întreba de ce nu stau în casă. Vreţi să vă răspund?
De frică.
De frica bolii în singurătate.
De frica reacţiei neamurilor în cazul unei cereri de ajutor. A reacţiei celor care le interzic nepoţilor să-i viziteze. Ca să protejeze, cică, progeniturile de atmosfera bătrânească. Apartamentele lor sunt tot mai prăfuite şi mai îmbâcsite în lipsa puterii de odinioară. Căci, nu-i aşa, viaţa e dură.
De frica de a muri singuri în casă după ce copiii i-au abandonat plătindu-le, sau nu, facturile. Copii care ii vizitează sau îi sună tot mai rar.

O vorbă bună i-ar putea ajuta. Nimeni nu mai are timp şi pentru ei. Credeţi-mă. Nu vă vor răul. Nu vă iau aerul. E loc pentru toţi şi e loc de o faptă bună.

P.S. Bătrâneţea nu iartă pe nimeni.  Faceţi un efort. Treziţi-vă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Literatură, Politică de baltă, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

49 de răspunsuri la Cerşetorii de timp.

  1. Mirela zice:

    Of… Pana la urma cred ca e vorba tot de societate in ansamblu. Ar fi mai bine sa ii poti duce la aziluri, unde sa fie respectati si ingrijiti cum trebuie, desigur contra cost. Dar nu prea ai unde, si nici servicii de asistenta acasa nu gasesti. Ca nu ii place nimanui sa ingrijeasca un batran, asta necesita rabdare si uneori forta fizica, cei neputinciosi (eventual paralizati) sunt ca o piatra de moara, la propriu si la figurat. Nu mai au nici cei tineri rabdare sau energii sa-si vada de viata lor, tot mai grea si mai hartuitoare, si in paralel sa mai aiba si mila de parintii batrani, cu nevoi diverse. Sau poate ca mila au, dar le e greu ca timp si energie. E greu pentru toti si au toti dreptate, fiecare in felul sau.
    O sa auzi des persoane dispuse sa ingrijeasca un copil in acelasi tarif care i s-ar oferi pentru un batran, sau chiar pentru mai putini bani…. dar una e un copil si cu totul altceva un om in varsta, care uneori e si el satul de sine si necooperant. Si stiu ce spun acum.
    Aia cu nurorile e cu totul altceva si tine de o minima empatie, pe care unii (unele) n-o prea au. Ca de educatie nu se pune problema, stiu multi educati si reci ca sloiul. Horror. Mai ales cand e vorba de nurori care au fost singure la parinti si rasfatate toata viata lor…. si care pretind la fel si sotului-inlocuitor de tata. Bafta lor, cred. Doar ca intr-o zi vor deveni si ele soacre. Roata se invarte mereu si toate se platesc, mai devreme sau mai tarziu.

  2. Drugwash zice:

    Aş putea spune că bătrîneţea îi iartă pe cei ce pleacă înainte s-o cunoască, dar ar fi prea slabă consolarea. Unii gîndesc „nu-mi pasă, nu mai apuc eu vremurile alea”. Alţii nu gîndesc deloc. Iar tema asta e mult, mult prea grea pentru a fi epuizată chiar şi într-o discuţie comună.

    • vax-albina zice:

      Ai dreptate. Dar vine vara şi iar vom auzi reporteri criticând bătrânii care stau la soare sau care ocupă locuri prin autobuze. Neînţelegând nimic.

      • Drugwash zice:

        Cum poţi auzi reporterii cînd stai pe bancă în faţa blocului sau te plimbi prin parc printre copaci şi flori…? 😎

        Parafrazînd eterna dilemă a copacului ce cade în pădure, aş spune: „Dacă un cîine latră în spatele gardului şi nu e nimeni acolo să-l audă, oare cîinele a lătrat? Oare el chiar există?” 😉 Şi sper că nu-mi dai iar în cap cu Pisica lui Schrödinger. 😀

        • vax-albina zice:

          Hellou. Nu e vorba de mine şi de ale mele. Imi pare rău dacă am lăsat această impresie. Am lucruri mult mai interesante de făcut decât de a sta pe o bancă. Încă. Doamne fereşte (aşa se zice) de mai rău.
          Ps ai văzut că teoria cu pisica e contestată?
          PPs Să ştii că mă bucură orice răspuns al tău. Poţi să mă critici cât vrei. E dovada că exişti şi că ţi-e bine. Sau că îţi pasă.

          • Drugwash zice:

            Mă refeream la un ‘tine’ impersonal, un ‘cineva’ generic. 🙂 Nu te critic, fii pe pace. Iar de păsat îmi pasă. 😉

            Pisica aceea mi s-a părut de la bun început străvezie, cred c-a ţinut-o prea mult în cutie fără lumină. 😛 Dar cine sînt eu să mă iau de piept cu marii învăţaţi ai lumii…? 🙄

            P.S. Cîinele de mai sus reprezintă tagma cititorilor de prompter. Fuck’em all, I’m done with the media altogether. 👿

  3. Mirela zice:

    Eu nu cred ca un copil, adica un nepot, s-ar sinchisi de faptul ca acasa la bunici e poate mai imbacsit sau miroase a naftalina. Cred ca astia mici, daca gandesc la fel ca cei de pe vremuri, ar fi mai incantati de pandispanul sau de cornuletele facute de bunica, plus ca acolo pot gasi prin casa obiecte pe care in alta parte nu mai au sanse. Adica ar fi interesanta o vizita la bunici, ca o expeditie, cu conditia sa nu li se inoculeze aiurea idei false si manipulatoare in fond. Eu in copilarie stiam ca plec de la bunicii mei cu prajituri mai bine decat facea mama si cu cea mai buna zacusca din lume, facuta de sasoaica de bunica-mea. Plus ca acolo ma jucam cu pisicile, vizitam sera din vecini si il mangaiam pe calul Mitica. Vechiturile lor din casa, la care nu renunta niciun batran de fapt, erau ultima mea preocupare si cred ca asa sunt toti copii …. repet, daca nu li se baga idei aiurea in cap. Dar pesemne ca li se strecoara ceva soapte, ca sa para apoi ca vine de la aia mici refuzul.

  4. slowaholic zice:

    Puțin mai multă iubire, puțin mai multă îngăduință, puțin mai multă deschidere spre ceilalți, fără să conteze vârsta, sexul, gradul de rudenie… ar face din lumea aceasta un loc minunat. Cine are inimă de simțit, să simtă, cine nu, să și-o afle… 🙂

  5. sultana zice:

    Toata ziua vad fataindu-se prin oras, grupuri de turisti de varsta a 3-a sau chiar a 4-a, galagiosi si curiosi, cu aparatele de fotografiat atarnand de gat si ii invidiez si felicit in gand ca au avut curajul, sanatatea si banii sa se gandeasca la sufletul lor si sa-si satisfaca dorinta de a calatori. Poate ca n-au avut timp in tinerete, cand au avut slujbe si copii de crescut si acum sunt liberi sa faca ceea ce-si doresc. Desigur, trebuie sa fii sanatos, sa ai o pensie buna si sa ai niste prieteni cu care sa-ti imparti drumul. Solutii sunt, trebuie gasite pentru fiecare caz in parte si mai ales trebuie gandit: ce-si face omul cu mana lui…deci sa nu astepti de la altii ci sa incerci sa-ti faci batranetea frumoasa „in ciuda tuturor”. Inainte de toate insa trebuie sa ne cumparam o doza maaaare de optimism.:)

    • vax-albina zice:

      Tu esti mai plimbăreaţă. Eu nu-mi doresc o aşa bătrâneţe. Iar optimismul meu e maxim.
      PS Mi-aş fi dorit muuulţi nepoţi. Aşa cum au pocăiţii din vecini. Le-aş fi citit poveşti şi m-aş fi descurcat, pentru ei, şi cu YouTube-ul. 😉

  6. Cuvanta zice:

    Soacra mea nu are de ce se plange. Din cauza serviciului, fi-so sta mai mult cu ea. Eu cica ar trebui sa ma bucur de timpul liber 🙂
    Draga de ea, cum le gandeste pe toate….

  7. Nu găsesc nici o scuză copiilor care nu înconjoară cu iubire părinţii bătrâni şi neputincioşi!!! Nici greutăţile vieţii (oare părinţii lor au trăit numai în balon de fericire? N-au avut şi ei greutăţi?), nici distanţe, nici timp! Nimic nu motivează schimbarea comportamentului. Tatăl meu a trăit 95 de ani şi ultimii doi ani i-au fost cumplit de grei, dar nici o secundă n-am încetat să-i acord toată dragostea filială de care am fost în stare! Sunt o fire extrem de înţelegătoare când este vorba de relaţiile interumane, dar nu găsesc nici o scuză celor ce neglijează sau gândesc urât despre un bătrân, cu atât mai mult cât acel bătrân îi este părinte şi nu doresc acestei categorii de indivizi, decât să aibă parte de bătrâneţe lungă, cât să poată medita în singurătate la atitudinea lor din perioada în care se credeau veşnic tineri şi puternici!!!!
    Vreau să fie consideerate toate semnele de exclamare pe care le-am pus, ca strigăte pentru urechi voit surde! Oare au încercat vreodată acei tineri, care consideră bătrânii o povară, să înţeleagă ce este în sufletul unui bătrân?

  8. albescu zice:

    Ce se întâmplă!!! Chiar s-a uitat cu totul zicerea că cine nu are bătrâni, să-i cumpere???? Mai de mult am înțeles că tinerețea este acea stare de generozitate față de aproape care naște prietenii de o viață! Am acumulat destulă experiență în timp ca să știu că nu întotdeauna „binele învinge!” Dar nimic nu mă împiedică să fiu generos! Să încerc să mă bucur că pot ajuta pe alții!! Nu dându-le pește, ci oferindu-le o undiță!!! Sau explicându-le tehnica pescuitului! Ceea ce mi se pare că faceți voi aici!!

  9. abisurile zice:

    Felicitări! Blogul tău a fost nominalizat pentru ” A Bouquet Of Three Awards”, premiu simbolic pentru activitatea în blogosferă. Pentru finetea umorului printre randul si intelepciunea de care dai dovata.
    Semnat : Abisurile (detalii : http://abisurile.com/2013/07/05/multumiri/)

  10. arakelian zice:

    eu sunt copilul care nu a trecut pe la parinti de multi ani.
    Indirect, m-am trezit la un moment dat ca m-am inconjurat de oameni similari. Si atunci am avut o revelatie … toti suntem din generatia de copii nedoriti de parinti. Copii ce am fo crescuti cu replici de genul: imi pare rau ca te-am facut, fac copil sa imi dea o cana de apa la batranete, copii crescuti la bunici etc.
    Stii cand mi-am dat seama? f. tarziu. Ca copii gesturile mamei, atitudinea ei…greselile ei. Inconstient!! imi gasesc scuze… si mai trist, probabil copila va face la fel. Acum sunt intr-un vartej a vietii din care sa vreau sa ma rup, si nu pot. Dar incep sa deschid ochii, si sa vad alegerile mele, si unde am gresit.

    sunt constienta ca voi culege ce am semanat.

    • vax-albina zice:

      Nu te cred. Sigur că ai înţeles greşit mesajul părinţilor. Şi ai luat în serios nişte vorbe spuse la supărare.

      • arakelian zice:

        am crescut la bunici. Poate pt unii e trist, dar pt mine a fost cel mai bun lucru care mi s-a putut intampla, pt ca simplitatea lumii de la tara a contracarat viata dificila.
        Cum au fost vremurile…o stii mai bine decat mine.

        • Drugwash zice:

          I feel you! Mi s-a întîmplat în copilărie să vină ai mei să mă ia de la bunici unde stătusem se pare prea mult, iar eu plîngeam şi ţipam ca din gură de şarpe: „Cine-s ăştia?! Nu-i cunosc! Nu mă daţi la străini! Nu vreau să plec de aici!”

          Chiar şi pînă la vîrsta asta n-am reuşit să-i înţeleg pe ai mei în totalitate în ce priveşte trecutul şi cu atît mai puţin să-i iert pentru anumite erori grave, deşi taică-meu a scăpat de grija asta de cîţiva ani.

          • arakelian zice:

            nu am vrut sa deschid cutia neimplinirilor copilariei, pt altii. Pt mine a fost un maare pas intelegerea, acceptarea, si apoi a venit iertarea.
            E f. important sa intelegem ca fiecare om are limitari, iar unii nu sunt facuti sa fie parinti. Apoi ca toti gresim, conteaza cum trecem si corectam greseala.

            Din fericire, am avut o legatura ( sufleteasca, zic) deosebita cu bunicii. Ma regasesc in gesturi reflexe, in gusturi de mancare, ingrediente, gesturile de framantat care imi vin din subconstient – ca nu le am rationale, in filozofia simpla. Am avut un soc cand m-am trezit fredonand, drept cantec de leagan… un cantec f. vechi de leagan , cules de Sofia Vicoveanca … din zona mea.

            • vax-albina zice:

              Bunicii sunt altfel.
              Deşi am crescut copiii ducându-i ZILNIC la creşă sau grădiniţă iar la bunici doar vara, amintirile lor frumoase se leagă de bunici. Ca şi ale mele, deşi stăteam cu bunicii în aceeaşi casă. O fi vreo explicaţie.

              • arakelian zice:

                evident. Mai relaxati, fara presiunea responsabilitatii viitorului copilului, fara stresuri gen nu s-a spalat pe dinti / mancat corespunzator , fara responsabilitatea financiara si calculele si graficele ce imi zboara permanent in minte, fara grija spalatului rufelor/curatat peretii de la aprt. inchiriat etc.

                Eu trebuie sa inchin o oda bunicilor mei. Ei au venit dintr-o alta lume. Una fara curent, una cu un ritm de munca zilnic, 365 zile pe an, cu ploi si grindina, cu zapezi de 1-2 m, in mijlocul campului; cu o intelegere aparte a relatiei cu pamantul si Dumnezeu, nu una de frica, ci mai organic, de respect si dragoste reciproca, cu o seninatate venita din fatalitate, trecuti prin razboi mondial,prin foametea ce a distrus Moldova, prin comunismul ce a distrus omul, cu o adaptare si reactivitate ce la multi nu am vazut-o, cu o minte senina in a vedea mereu si o … „portita de scapare” etc. Cuvantul pt ei e cumpatare. Nu o vezi astazi la multa lume. Deseori m-am simtit paria, babaciune pe langa unii din jurul meu. Pe de alta parte, imi dau seama ca psihicul meu sensibil ar fi cedat, fara aceasta atitudine bine infipta.
                Acolo imi sunt radacinile. Seva.

            • Drugwash zice:

              Pe unele nu le putem rezolva aici, aşa că le luăm cu noi dincolo şi – cine ştie – poate acolo se rezolvă.

              Eu nu m-am putut obişnui niciodată cu stilul de a găti al maică-mii, căutam întotdeauna gustul bucatelor bunicii care – culmea! era chiar mama ei! Doar mătuşă-mea şi cu mine (un pic) am moştenit stilul bunicii. Copil fiind şi singur acasă cît ziua de muncă, sunam pe mătuşă-mea să-mi aducă mîncare la borcan chiar dacă erau oale şi crătiţi pline în frigider. Chiar şi acum, cînd a rămas doar umbra de ea – şi mi se rupe sufletul numai cînd mă gîndesc – tot pe ea o rog să-mi facă dulceaţă, cînd poate. Din păcate, nu mai poate face cozonacii aceia minunaţi, tarta ori bomboanele cu vişine şi altele de care mi-e atît de dor. 😦

              Ce păcat că tocmai cei mai buni dintre oameni „obosesc” şi „se pierd” cel mai devreme… 😦

              • arakelian zice:

                din amintiri, am reusit sa reconstruiesc cozonacul mamaiei. Fac iaurt, fac piine, branza de veci, fac bors tot din amintiri. Le fac rar, ca na…timpul. Si eu ma plang de timp cand….
                Ca sa va dati seama ce om era, ganditi-va ca crescut 3 nepoate, si a avut la ea si nepotii de la surori ocazional. la un moment dat hranea 3 oameni la munca ( ea, tataia, unchiul) , si 5 copii, din care 2 inca nu buni prieteni cu olita , avea grija de animale, camp, mergea si la munca la CAP ( ca asa erau vremurile), gatea fiecare masa ( ca nu era frigider) , spala la mana rufe( nu era curent suficient) gradina, casa, etc. torcea, cosea, croseta, carpea la mana etc. Si canta si cantece bisericesti.

                La aproape 80 ani, a zis ca nu mai poate creste singura 5 vaci. De fapt, nu singura, ca isi ingrijea fiul grav bolnav. SI-a ingropat fiul ( al 3lea copil) si a vandut si vacile. Si dupa 2 luni si-a luat capre, ca nu suporta grajdul gol.

                Are 6 clase neterminate, dar am vazut-o vanzandu-si marfa mai bine decat oameni cu facultate.

                In fata la asemeni oameni, restul eclipseaza.

              • Drugwash zice:

                Ce mai pot spune? În ziua de azi, comoditatea cred că s-a inflitrat bine în gene. Şi pare că nu avem niciodată timp să le facem pe toate, deşi acele „toate” se rezumă la două-trei sarcini relativ mărunte faţă de tot ceea ce ai povestit mai sus.

                Mă înclin cu respect în faţa oamenilor care au ştiut să scoată tot ce era mai bun din viaţă şi au trăit-o cu simplitate şi naturaleţe, fără a se văita de greutăţile inerente (şi cînd spun asta nu mă refer la „vai, n-am wireless în cafe-ul ăsta” sau chestii de gen).

              • vax-albina zice:

                Respect şi admiraţie pentru bunica ta. Şi ca să întreb în tonul postării: Ai ajutat-o la rândul tau sau ai lăsat-o singură?

              • arakelian zice:

                cat am putut. Acum…

              • vax-albina zice:

                Aşa da. Vei fi răsplătită.

  11. arakelian zice:

    Despre casele de batrani, In Be sunt multe maison de retraite. Cladiri, presarate prin cartiere, cu cateva garsoniere, in care vecinele se muta impreuna, raman in acelasi cartier. Pot opta pt a manca ce isi gatesc, sau apeleaza la serviciile cladirii, exista sala de ‘intalniri’, asistent medical, medic ce vine periodic. Contra cost. Multi aleg asta pt ca pensiile sunt mici, si chiriile in cladirile astea sunt mult mai mici. Iarna, printre copaci, zaresc salvarea venind la un maison de retraite de langa noi.

    Au aparut si in bucuresti conceptul de case de batrani private. Preturile sunt destul de mari, dar multi aleg asa, pt ca alternativa de stat e cu lista lunga de asteptare si criterii selective.

  12. Lotus zice:

    Cineva spunea că gradul de evoluție al unei societăți poate fi estimat după felul în care-și tratează bătrânii…

    • vax-albina zice:

      Corect. Vezi si solutiile spuse de Arakelian pe care le gasesti in Belgia.
      In concluzie: cautati-va in tinerete societatea in care veti trai la batranete. Acum se poate.

      • arakelian zice:

        cred ca omul activ isi traieste toata viata la fel. Adica cine e de tanar fara astampar, asa va fi si la batranete, si invers. Am vazut oameni la job la 70 ani desi nu aveau nevoie de bani, am vazut oameni la 80 la munca campului, desi aveau o pensie ce le asigura confortul. Pt ca asa sunt ei.

        • vax-albina zice:

          Multi bucuresteni, batrani acum, au fost adusi in oras pentru constructiile de pe vremuri. Au ramas nici tarani, nici oraseni. Nu se intorc caci nu au unde si de fapt au fugit de munca adevarata, de la tara. . Nu au ce face intr-un apartament stupid de blog. Stau pe bancute sau in geam caci nu le au nici cu munca, nici cu cititul. Vecina mea e dovada vie. Mi-e mila.

          • arakelian zice:

            am uitat de categoria asta. Cred ca asta e generatia victima comunismului, indoctrinata sa faca ce li se zice, s-au adaptat la sistemul eu ma fac ca muncesc, au uitat instinctele de supravietuire, adaptare, au uitat ce le place, ce isi doresc, ce li se potriveste etc…

  13. aqualibrum zice:

    Tratament inovator pentru claritate mentala, prin apa imprintata cu ritmuri audio. Oferta promotionala in Romania: 50% reducere pe http://AQUAlibrum.org

  14. aqualibrum zice:

    Metoda alternativa pentru tratarea maladiilor, reparare ADN, insomnie, claritate mentala, prin consumarea apei imprintate cu unde alpha, delta si theta. Oferta promotionala in Romania: 50% reducere pe http://AQUAlibrum.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s