Pe măsură ce universul meu real se micşorează, cel virtual creşte. Citesc şi invăţ. Privesc şi învăţ. Ascult şi învăţ. Comentez fără a spune chestii noi. Mă simt bine.
Şi cum stăteam aseară privind la TV, hodoronc tronc, mi l-am reamintit pe Dono. Cel pe care îl citeam cu mult timp înainte de a avea curajul să-mi fac blog.
Voi îl ştiţi?
Cum eram abonată la comentarii nu reciteam prea des blogul oprit acum câţiva ani de zile. Habar nu am câţi. Pe blog mai apăreau doar întrebări, din ce în ce mai rare, ale vizitatorilor.
Dis de dimineaţă m-am dus să-l văd că este. Nu mai era! Nici în blogroll-ul celor mai importanţi bloggeri -nu mai era. Nici în memoria ascunsă, nici prin nori, pe nicăieri. Sau nu am ştiut eu să caut.
Acum sunt plină de regrete. Mi-a dispărut un reper virtual. Poate că trebuia să intru mai des. Poate că trebuia să pun întrebări care să-l facă să iasă din tăcere. Poate…
Era un blog cu postări amuzante şi plin de idei spumoase. Un blog de tânar fericit în aşteptarea naşterii fetiţei. Un blog de atitudine în lumea asta plină de meschinării. Un blog cu chestii serioase, dar şi cu glume bune. Un blog cu mii de vizitatori care participau la dialog.
Am crezut că blogul e oprit temporar dat fiind că tânărul nu-şi luase rămas bun. Am crezut că abandonarea lui i s-a cerut de către şefii lui din trust. Am crezut că va reveni atunci când fetiţa va creşte. M-am înşelat.
Încerc să văd o urmare fericită. Poate Dono s-a hotărât să publice o carte cu articole de pe blog. Poate a plecat în Australia sau aiurea şi o duce bine. Poate s-a maturizat (of) şi a socotit că acel blog este prea superficial pentru statutul lui actual.
Nu sunt în lumea prietenilor lui Dono. Nu voi avea un răspuns concret.
Ştiu. Mor oameni, mor animale în inundaţii sau conflicte. Mor copii nevinovaţi. Mor bătrâni în chinuri.
Ce contează că a murit un blog. Şi totuşi mi-e dor de scrierile lui Dono şi de optimismul lui molipsitor.
Atât.
-
Poate v-ar interesa:
- Dragi rămurici viitoare martie 16, 2024
- ”România viitoare” octombrie 6, 2023
- Zorele și cărți septembrie 19, 2023
- Am obosit ianuarie 14, 2023
- Limbii române. august 31, 2022
- Mă coc august 28, 2022
- Cu dedicație iulie 20, 2022
- Țigan Țăndări iunie 30, 2022
- Fără cuvinte. aprilie 17, 2022
- Nevoia de idoli? aprilie 10, 2022
- Plecarea din Cernăuți. 1940. Tata. martie 23, 2022
- Grigore. Bunelul. martie 12, 2022
- Sper că și rușii își iubesc copiii februarie 25, 2022
- Divergent. februarie 21, 2022
- Coada câinelui ianuarie 21, 2022
- La mulți ani ianuarie 1, 2022
- Care-i adevărul adevărat? decembrie 14, 2021
- Cred că e momentul să pricepem. Petre Țuțea. noiembrie 2, 2021
- Despre empatie la Dante octombrie 31, 2021
- Concluzia zilei octombrie 22, 2021
Arhivă
Comentarii recente
simplyeating la Dragi rămurici viitoare vax-albina la Dragi rămurici viitoare vax-albina la Dragi rămurici viitoare Diana la Dragi rămurici viitoare Suzana la Dragi rămurici viitoare
Jurnal de fraieră 
E normal sa-ti fie dor, asa cum e normal sa te atasezi de ceva/ cineva din virtual, cu care ai avut afinitati. Eu nu il stiu, dar eu cu virtualul doar de putin timp, de aceea.
Ţi-ar fi plăcut.
Și eu citeam blogul lui Dono. Multă vreme după ce nu a mai scris, am mai intrat din când în când pe acolo și am găsit doar comentariile despre care vorbești. Cine știe ce s-o fi întâmplat… Am sperat tot timpul că nu ceva rău.
Mă bucur că îl ştii. Şi eu sper că e de bine.
Eu nu il stiam. Dar si mie mi-e teama de disparitii din astea neanuntate. Of …
Asta era ideea. Că nu a anunţat. Deşi nu era obligat. Îmi pare rău că nu l-ai citit. Ar fi trebuit să fac o trimitere la blogul lui care a existat până acum o săptămână.
Ah , pana acum o saptamana ? Credeam ca e mai veche disparitia. Poate revine. Poate e doar o etapa.
Unele dispar, altele apar. Păcat de articolele scrise care se pierd.
PS: tu de ce nu-ți faci un blogroll? Am mai descoperi și noi lume nouă. Plus linkurile care ne-ar unge pe inimă. 🙂
Promit să fac. Îl ţineam la secret din egoism. Tu eşti în listă.
Cel mai recent snapshot pe Wayback Machine e din 1 iunie 2013. O cîrcă de greşeli gramaticale şi lipsă complet diacritice. Ducă-se învîrtindu-se! M-am săturat de analfabeţi care se cred şmecheri scriind ‘fatza’ în loc de ‘faţă’ ş.a.m.d. Să le-o trag în faţă imbecililor, că m-am săturat de ei! 😦
Informaţia despre Wayback Machine este realmente importantă şi îţi mulţumesc.
Despre restul comentariului nu am nimic bun de zis.
Am fost mult mai indulgent decît subiectul discuţiilor noastre, pe numele lui de scenă ‘Dono’. Dacă te uiţi aşa, superficial, peste cîteva dintre ultimele articole, ai să găseşti destule expresii „neortodoxe”.
În plus, nu am avut niciodată pretenţia de a fi un sfînt, crescut în mînăstire – sînt şi bun şi rău, deopotrivă, ca orice om şi am şi eu momente de preaplin ca şi ceilalţi. C’est la vie, trebuie să ştim să gestionăm asemenea situaţii cît de simplu şi natural posibil.
Însă dincolo de asta, esenţa rămîne: atunci cînd ceva nu e posibil, hai să ne adunăm şi să-l facem posibil, atunci cînd este normal, natural şi necesar să fie posibil; dar atunci cînd ceva este posibil şi doar lenea sau reaua-voinţă împiedică pe cineva să se conformeze, atunci acela nu merită milă şi înţelegere. As simple as that! Dacă vorba bună şi înţelegerea nu-i determină să treacă la normal, atunci măcar o palmă peste căpăţînă – fie ea virtuală – să-i trezească. Mă întreb doar: merită?
Ai avut vreodata curiozitatea sa il citesti inainte sa faci astfel de judecati? Si da, scriu fara diacritice … PS: ca idee, citeam si blogul tau, si imi placea foarte mult, insa comentarii de genul asta imi schimba parerea despre tine.
Am citit în diagonală cîte ceva după ce am găsit arhiva menţionată în primul comentariu. Cînd la o lectură superficială sar în ochi greşelile gramaticale (în afara celor „de tipar” şi a lipsei diacriticelor), e imposibil să se schimbe părerea extrem de proastă, indiferent de conţinutul efectiv al articolelor.
Ştiu, contează mult mai mult fondul decît forma, însă atunci cînd forma e execrabilă, fondul rămîne în gît ca un os de peşte încăpăţînat. Şi prea mulţi de genul ăsta creează senzaţia de preaplin şi de greaţă. Evident, e opinia mea pur personală şi am dreptul s-o exprim, indiferent de celelalte din jur. Şi dacă spui că l-ai citit asiduu, e imposibil să nu ştii că exprimarea mea a fost mult mai „finuţă” decît unele de-ale lui.
Să ştii că am lăsat blogul meu acolo special pentru tutorialele din meniu, poate-poate catadicseşte cîte cineva să se ruşineze că în 2013 nu ştie a scrie cu diacritice şi caută ajutor. Da, sînt un optimist incurabil… sau un idiot patentat. Oare o fi vreo campanie underground de subminare a limbii române sau e vorba doar de… nu ştiu, spuneţi voi?
Pai stai nitel ca articolele pe blog nu-s eseu literar :D. E normal sa aiba greseli de toate felurile, de la typing la cele de gramatica, fiindca sunt scrise in graba, ca hobby, nu ca slujba.
Cat despre diacritice, eu nu folosesc diacritice si nici nu intentionez sa o fac. Nu fiindca nu pot ci fiindca nu vreau. Pe motiv ca nu le vad necesitatea. Eu in 99% din timp nu scriu in romana. Si pentru 3-4 posturi pe saptamana + ceva comentarii nu vreau sa fac nici macar un efort de 10 secunde sa imi incarc tastatura romaneasca si sa invat locul fiecarui diacritic. Si asa am 4 tastaturi active, dintre care una e cu alfabet chirilic, chiar nu o vreau pe a cincea in conditiile in care romana se intelege foarte bine si asa si oricum eu scriu in romana fiindca-mi place nu fiindca trebuie. Daca era pentru slujba era altceva. Apoi, daca chiar se risca o confuzie eu folosesc tz sau sh sau ä. Evident nu excesiv, dar daca chiar n-am de ales, nu ma codesc defel :). Nu-s fite. E o solutie viabila si simpla. Cui nu-i place si nu ma poate citi din cauza asta.. ghinion :D. Sa nu ma mai citeasca. Nu-mi pierd somnul. Chiar nu sufar si de dragul nici unui cititor n-am sa ma complic cu ala 10s sa schimb tastatura. Stii cum e? Asa cum tu ai dreptul sa-l dispretuiesti pe tipul de mai sus pentru greseli si lipsuri exact asa are si el dreptul sa i se rupa de parerea ta sau de faptul ca nu-l citesti. Mie, sa-mi fi spus cineva ce ai scris mai sus (fiindca-s aplicabile si la mine majoritatea, poate cu exceptia limbajului „colorat” romanesc pe care nu il stapanesc [ca daca l-as stapani probabil l-as utiliza acolo unde vreau sa marchez ceva]), as fi facut misto de tine si ti-as fi urat calatorie sprancenata. Eu nu as putea (la modul sincer) sa dau doi bani pe parerea unuia care nu ma cunoaste, dar ma critica. De fapt cred ca m-ar mira ca starnesc asa pasiuni. Eu cand citesc un bloger pe care-l categorisesc la categoria „imbecil” pai nu-l mai citesc, nu-l mai iau in serios si am uitat de existenta lui cam la 2 secunde dupa ce i-am iesit de pe pagina. In nici un caz nu ii dedic un comentariu critic sau vreun post (cum fac unii cand se revolta). Dar eu-s genul mai indiferent la opinia societatii, cred ca e o chestie tipic slava. De asta zic, injura-l, da-l dracului, folosteste-ti standardele de triere personale ca sa scapi de lecturile care te irita, dar zau n-are rost sa te consumi asa. Treaba cu blogurile trebuie sa fie o chestie placuta si pentru ala care scrie si pentru cel ce citeste, daca nu mai e, nu prea isi are rostul. Asadar, pe motivul asta, eu tot nu-mi voi pune diacritice. Ca pentru mine e important sa ma simt eu bine 😀
Ai scris deja un eseu într-un comentariu, dar hai să nu fiu cîrcotaş. 😉
Cazul tău aş putea spune că e mai special, după cum ai punctat în comentariul tău, însă ceilalţi – români sadea care poate nici măcar engleza, ca limbă de circulaţie internaţională, n-o cunosc – nu au scuze.
E vorba de respect faţă de (eventualii) cititori, în primul rînd. Apoi, de imaginea proprie. Dacă acestea două nu contează, atunci nu mai am nimic de zis – autorii respectivi vor rămîne cu cititorii pe care-i merită.
Timp de aproape 10 ani am avut înţelegere, am avut răbdare, am lăsat deoparte treburile mele pentru a-i ajuta pe ceilalţi care nu ştiau dar aveau bunăvoinţă şi dorinţă să înveţe. Acum văd că a dispărut bunăvoinţa, cu foarte rare excepţii. Iar eu am obosit să bat un cal mort. Mi-e greu să fac acum un screenshot, dar te asigur că pe computerul meu cu Windows 98SE am Romanian, English, Russian şi Japanese. Romanian e default, fiindcă poate fi folosită fără nici un fel de probleme (în afara unor aplicaţii prost făcute care utilizează hotkey-uri ce se suprapun) şi pentru text în engleză. Iar pentru screenshot-urile şi tutorialele de la mine am dedicat mult mai mult decît zece secunde. Pentru cine vrea. Dar mai vrea cineva…?
Scrie… Scrie cum vrei. Toată lumea să scrie cum vrea. Eu abia mai văd şi cu ochelarii de +1.5 la monitorul de browser. De aceea am ales să citesc ceea ce pot citi, nu ceea ce-mi cere să traduc mental, fiindcă asta mă face să-mi pierd timpul şi să-mi obosesc excesiv ochii. O Selecţie naturală, aş putea spune.
Mult succes!
Pai da, am scris, dar nu ca sa critic pe careva ci ca sa-ti explic tie de ce unii care nu tin seama de treaba cu diacriticele nu-s neaparat marlani (in conceptia mea, evident :D). Doar dezinteresati. Tu dai doi bani pe chestia asta. Eu nu. Ca mine si altii. E doar o diferenta de opinii legata de eticheta in blogosfera. Care e exact precum eticheta in viata reala. Variabila. De la natie la natie si de la cultura la cultura. Faptul ca la americani e frumos sa mananci cu o mana in poala iar la englezi e frumos sa ai ambele maini la vedere nu face americanii/englezii mai marlani si pe ceilalti mai educati. Si da, sigur ca am hotkeys si da, la mac se adauga extrem de usor un nou set de caractere, dar nu consider ca-mi respect cititorii cu gestul asta si nici nu ma intereseaza sa am cititori asa usor de descurajat (iti dai seama ca unii care-s asa iritabili vor gasi cu siguranta ceva de care sa se ia si daca voi trece la diacritice). Eu scriu cand am timp liber si cam da, marturisesc, nu fac efort.
Dar nu ce fac eu era subiectul discutiei ci faptul ca *eticheta si protocolul” variaza si n-are rost sa te superi atat de tare cand unii au alte norme de conduita. Adica, nah, evident, poti sa alegi sa nu-i citesti tu, dar asta nu inseamna din start ca restul cititorilor sunt marlani sau prosti. Ci doar mai toleranti. Pe scurt, eu nu inteleg de ce te-a suparat atat de tare autorul unui blog inchis. 🙂 Chiar nu pot sa cred ca-s doar diacritice. Fiindca sincer, chiar si dupa 10 ani exista lume care nu se oboseste cu genul asta de detalii. Si eu stiu unii si interesanti si destepti si simpatici. Dar mai nepasatori cu genul asta de aspecte.
@Drugwash>> Dono scrie de 400 de ori mai bine decat ai putea tu sa o faci vreodata.
are carisma, esenta, umor fin si o sinceritate ce se poate simti printre randurile asternute cu atata usurinta.
am consumat blogul lui luni de-a randul. i-am citit blogul cu placere.
am intrat de curiozitate pe blogul tau, pe care l-am parasit dupa fix 45 de secunde. de chin.
am vazut niste randuri fara pic de noima, care nu exprima nimic. cu ce te ajuta ca scrii cu fata in loc de „fatza”. exact, cu nimic.
si as recomenda sa o lasi mai usor cu parerile gratuite la dresa unor persoane pe care nu le cunosti.
Oare eşti acel Alioja spre al cărui blog s-au îndreptat cititorii lui Dono? Dacă da, să ştii că Drugwash avea poezii teribil de frumoase înainte de a le şterge. Nu cădea în aceeaşi greşeală pe care o face şi el judecând trunchiat.
PS Mulţumesc pentru vizită.
@ Vax Albina>>
Calitatea unui text nu se judeca dupa lipsa diacriticelor sau prezenta lor.
Calitatea unui blog cu atat mai putin.
Sa faci afirmatii aiurea si gratuit despre cineva care e cu 10 clase peste tine este imatur si lipsit de logica.
Multumesc pentru primire.
Şi eu îl ştiu pe Dono, l-am citit o vreme. Era într-adevăr haios. Dar la un moment dat m-am plictisit, cred…:)
Avea câteva fixuri de şofer frustrat pe care eu, ca pieton, nu le înţelegeam. In rest, mă amuza stilul lui, chiar şi fără diacritice.
E tare rău să nu știi ce s-a întâmplat cu cineva pe care îl îndrăgeai, chiar și așa, în virtual! Incertitudinea și neputința sunt greu de dus! Ar fi tare trist să se fi întâmplat ceva rău și nu știu cum se face, că deși nu ar trebui pus răul înainte, eu cel puțin, involuntar, o fac!! Știu că ar trebui să-ți imaginezi doar lucrurile bune ce i s-ar fi putut întâmpla și că motive pot fi cu sutele!
Nu-l știu pe Dono! Dar îmi pare rău când cineva dispare așa subit din peisaj.
Site-ul dono.ro a fost abandonat de ani de zile. Acum a dispărut de tot.
Să zic? Să nu zic? Dono lucra la ProTV.
Uoff, da înțeleg ce spui! Dar Dono, bănuiesc eu că este doar un pseudonim! Altminteri, am prieteni la Pro și aș putea să-ntreb 🙂
Este Alex Donovici, secretarul general de redactie PRO TV. Si eu il citeam frecvent, pacat ca a decis sa isi stearga blogul 😦
Tin minte ca in ultima postare spunea ca anumite intamplari i-au miscorat universul, si de atunci a disparut. Probabil i s-a intamplat ceva serios daca a decis sa renunte la blog fara niciun cuvant, se formase o adevarata comunitate pe blogul lui 😦
Mie imi placea lumea lui Dono. Si vad ca multi dintre noii mei prieteni mei au trecut pe-acolo. (tot fara diacritice)
Fiecare are dreptul sa ia decizii. Personale, sau nu, argumentate sau nu, toate lucrurile au un inceput, si un sfarsit, asa ca sa ne bucuram de prezent.
Eu am vazur blogul ca un mod de a-mi expune ganduri, idei, griji, un fel de carnetel cu de toate. Un mod de refulare a lucrurilor ce ma rodeau, nu puteau fi spuse oricui, si oricum. Asa ca le-am scris.
Intr-o zi, nu o sa mai am ce spune. Nu stiu daca voi inchide, sau face o pauza.
Inca un blog care dispare 😦 garapentrudoi ……
Da. Mi-am spus acolo parerea incercand s-o conving pe Diana sa se explice. Poate vor reveni, separat sau impreuna.
Îl vreau pe DONO înapoi. Încă…
Dono n-a mai postat pe blog din martie 2010, iar in ultimul post a spus ca-i vorba de ceva personal si chiar punea problema inchiderii in totalitae a blogului.
Intre timp, probabil s-a hotarat… Trist… uneori radeam cu lacrimi atat la vorbele lui, cat si la ale comentatorilor 🙂
Ştiam că are necazuri personale. Speram doar că timpul îl va ajuta să-şi revină şi să revină.
Din păcate mă număr și eu printre cei care nu l-au citit pe Dono. Sunt mai nou și mi-am creat alte repere, iar când dispar și acestea, mă reorientez chiar dacă mă afectează moartea unui blog bun.
Si mie mi-e dor de Dono… Citeam dimineata pe la 9 ce scria -era momentul in care simteam ca incepe o zi frumoasa! Cand a intrerupt scrisul pe blog, intram zilnic sa vad …poate, cine stie..mai apare! Dupa cateva luni de tacere am intrat mai rar sa caut vorbele lui..dar l-am cautat mereu. Si mai sper! Nu am reusit sa gasesc pe nimeni care sa ma insenineze la ora 9, cu vorbe pe blog.
Încă sper să revină. Mulțumesc pentru vorbele frumoase. Le merită.
zilele trecute am avut aceleasi dileme: de ce Melly nu mai scrie de atatea luni (nu conteaza cine e, si despre ce scria, ci ca o urmaream din cand in cand).
Intre timp am aflat de la alta blog: Melly nu v-a mai scrie niciodata. Am apreciat ca macar a scris, a promovat frumos picturi, mi-a deschis gustul catre o ramura a artei.
Sa te odihnesti in pace, Melly. Viata isi urmeaza firescul, cu sau fara acordul nostru.
O, Doamne. Îmi pare rău că nu am cunoscut-o, dar mi-ar fi părut şi mai rău dacă aş fi ştiut-o.
Îmi amintesc, odată de mult, cineva l-a întrebat pe Dono că de ce „face” blogul … La care eu așa
îmi amintesc că a răspuns: ….cum să nu fac … doar am un câștig în jur de 500 – 800 euro pe lună.
Era pe atunci parcă și un Zelist … care făcea clasamentele blogurilor românești.
Mulţumesc pentru vizită. Cred că glumea. Deşi s-ar putea ca petreanu, chinezu sau zoso să câştige bani cu blogul. Nu prin idei, prin audienţa formată în timp.
Apropo de acele vremuri de demult cu Zoso și ceilalți … m-am uitat după Zoso și am văzut că încă este tot acolo, nu ca și Dono ! După statistici … tot pe primul loc !???
Nu rezist la provocări. Pe zoso, axat pe beneficii materiale, îl citesc rar căci nu mă interesează reclamele şi gadgeturile. Plus că are o problemă cu viaţa reală. Nu prea îi plac oamenii. Pe chinezu nu mai îl citesc că se laudă prea mult. Dintre cei faimoşi au rămas doar petreanu şi moshe. Lor le iert opiniile diferite de ale mele 😳 Asta fac, asta zic. Părerea mea.
Ai Do no… o fi murit?~
Unul naște, altul moare. Urmăresc blogul tău, e fabulos.Nu-mi dau seama cât e literatură și cât e realitate. Mai bine. Nu-mi permit să comentez și să dau like ca să nu-ți stresez prietenii. Sunt alături de voi.
Îl citeam cu mare drag, dimineața la cafea. La un moment dat, când s-a oprit, am luat tot de la început. De câteva ori. . . Apoi tot mai rar. .
Azi, mi-am adus aminte, după mult timp, de el. Și asa am ajuns aici.
Sper ca totul e bine și tot mai sper ca la următorul search, sa găsesc blogul activ.
L-am mai căutat și eu, dar google nu îl găsește. Mulțumesc pentru vizită.
Hei, si eu am ajuns aici (si ma bucur) tot cautand ceva nou despre Dono… sperand ca s-a reintors si si-a reluat bloggareala… Am citit cu nesat blogul lui, si la fel ca si celorlalti imi facea dimineata mai vesela .. devenise un tabiet cafeaua si Dono (si comentariile cititorilor lui). Cand a abandonat blogul mi s-a strans inima, dar nu pot spune sigur de ce am avut impresia asta. Apoi eu insami, mi-am abandonat blogul (culinar) si nu m-am intors la el nici pana acum (sunt cinci ani) dupa ce mi-am pierdut jumatatea mea cea mai buna, omul cu care am impartit tot ce era mai frumos timp de 25 de ani … Dar ma gandesc cand si cand sa ma intorc la blogul meu …Cine stie, poate o va face si Dono candva …
înțeleg ce spuneți. Oamenii și blogurile au o existență limitată. Majoritatea celor care au pornit postările acum mulți ani (inclusiv dvs, inclusiv eu) a spus ce avea de spus și a pus punct. Acum există FB-ul și Twitter-ul unde numărul de cuvinte e limitat. Că ne-am lenevit și nu mai avem răbdare să citim.
Dacă reveniți la blogul dvs, dați-mi un semn, vă rog.
Salut, l-am regasit intamplator pe Facebook la Povestile Cristinei. Si eu il citeam pe stomacul gol 😄
Oare nu faceți o confuzie? La poveștile Cristinei semnează Alex Dima, iar blogul era scris de Alex Donovici.
Cauta pe facebook povestile cristinei. E scriitor acum.
Excelent. Mulțumesc. Pun aici linkul: https://www.facebook.com/Povestile.Cristinei/
Eu l-am gasit. Sărci pe facebook „povestile cristinei”, sotia lui a scris o carte pt. copii, el ii tine pagina si mai povesteste chestii.
Vezi, nu spune ca ai auzit de la altcineva. Spune-i doar ca i-ai recunoscut stilul 😉
Cristina Donovici. More?
Și mie mi-e dor de Dono, au fost sute de dimineți in care citeam cu mare plăcere articolul sau. Era fain sa citești și comentariile, eram o comunitate vesela și isteață. De câțiva ani, îmi înseninează diminețile, la ora 8, blogul lui Mihai Vasilescu.
Mulțumiri, Alex Donovici!
Dono s-a transformat. Acum e scriitor de succes și postează sub numele de Poveștile Cristinei. Mai mult despre cărți. 😦
Îl citesc și eu pe Mihai Vasilescu. Și pe doctorul Iaacasa.ro E bine că apar insule de normalitate în lumea asta zbuciumată.
PS Mulțumesc pentru vizită.
Multumesc pentru sugestia Iaacasa, nu știam.