Un jurnal despre iubire şi numai iubire. Iubire de sine, de oameni, de soţ şi de copii, de frumos, de muzică, de carte, de viaţă, de Dumnezeu.
Sau despre egoismul bărbaţilor şi despre supuşenia femeilor secolului trecut.
Povestea femeii căsătorită cu Lev Nikolaevici Tolstoi şi a celor „13 copii vii şi trei care nu au avut noroc”. Aveţi aici linkul către cartea publicată de editura all. ro
E greu să povesteşti un jurnal. Eu sunt de vină. Am ales să fac o recenzie la o recenzie, căci ce altceva e jurnalul unui om decât o recenzie a vieţii lui. Ce să tai şi ce să pun? Aşa că am încercat să-l descriu prin subiectele abordate.
Cumva – în ordine cronologică.
Despre ea – Sonia: Salturi între disperare şi fericire, între iubire şi deznădejde, epuizări nervoase, rugăciuni şi apeluri la Dumnezeu, păreri de rău, gânduri negre şi repetate încercări de sinucidere, certuri urâte şi împăcări pătimaşe, „accese de tandreţe şi de iubire prostească”, gelozie şi amărăciune.
Seri de citit în familie, seri de cârpit şosete, lecţii cu de toate şi lecţii de muzică. Corecturi şi transcrieri. Plimbări lungi.
Boli diverse, colici, dureri de dinţi, erupţii, răceli dese ale ei, ale soţului şi ale copiilor. Griji.
Scris scrisori, făcut cumpărături, vândut lemne, vândut cărţile soţului, întreţinut gospodăria şi ţăranii de pe moşie.
Ideea ei: Iubirea ca motor şi pe care omul o transpune în tot: în muncă, în viaţă, în relaţiile cu alţi oameni, într-o carte…
Spre bătrâneţe: muzică, brodat şi cusut. Totul devine diluat cu excepţia supărărilor şi a durerilor.
Despre el – Lev: tinereţe zbuciumată, dornic de libertate, incapabil să răspundă la iubire şi cu viaţa plină de călătorii, de călărie, de scris, de dorinţa de glorie şi de adulaţie. Dorinţa de slavă şi iar slavă. Potrivit ei – geniul e o monstruozitate pentru că e o excepţie.
Despre ei şi despre distracţiile lor: Uneori petreceri cu lampioane şi steguleţe (plus podoabe pentru cai), cu jocuri, cu şarade, cu dans şi cu muzică. Primiri de mulţi, mulţi musafiri. Apar tenisul şi bicicleta. Apare şi patinajul ca distracţie. Apare aparatul fotografic. Şi iar musafiri, plictiseală, agitaţie.
Aniversari din jurnal: 54 de ani ai Sofiei, 70 de ani impliniţi de L.N. apoi 71, apoi 80. 35 ani de căsătorie, apoi 36 de ani. În fine, cei 48 de ani de căsătorie. Sărbătoarea Mucenicilor, sărbătoarea de Crăciun şi de An nou. Onomastice şi aniversări. Atmosferă. Cei 66 de ani ai Sofiei (Soniei). Cei 82 de ani ai lui Lev Nikolaevici.
Pe rând: Apar nepoţii. Apare bătrâneţea, răceala şi singurătatea sufletelor. Sentimentul de inutilitate, de vid. Iar iubire. Iar suferinţă. Întâmplări şi întâmplări.
Discuţii în căsnicie după 1895 despre:
– indiferenţa aparentă a lui L.N. faţă de copii;
– alimentaţie vegetariană cu complicaţii în masa familiei şi cu cheltuieli suplimentare;
– predicarea de către Lev a iubirii şi a binelui care a dus la îndepărtarea de familia proprie şi la „intruziunea a tot felul de adunături”;
– dezicerea verbală de bunurile pamânteşti;
– depărtarea de biserică şi protest în scris împotriva noului în arte;
– certuri privind publicarea scrierilor;
– duhoborii şi molokanii şi interesele acestora;
– critica bisericii împotriva contelui Tolstoi. Excluderea lui din Biserică. Manifestări de simpatie şi de indignare;
– cedarea drepturilor cuvenite copiilor proprii în favoarea spatiului public;
– răul numit Certkov!
Context: Moscova, Iasnaia Poliana, locuri superbe, natură cu pădure şi iaz, mulţi oameni interesaţi, dar şi mulţi oameni adevăraţi: Turgheniev, Gorki, Bulgakov, Korolenko. Muzică şi cărţi.
Oarece concluzii:
Urâtă bătrâneţe. Urât sfârşit de jurnal. Urât sfârşit de viaţă.
Cumpăraţi cartea ca să aflaţi desfăşurarea celor descrise mai sus. Merită să citiţi şi vă veţi convinge.
Un mic citat de încheiere: „pe soţ şi soţie nimeni, cu excepţia lui Dumnezeu, nu-i poate judeca.” Nici macar dacă e vorba de Sofia şi de Lev Nikolaevici (adaug eu).
P.S. Important. Această recenzie face parte din campania vALLuntar a editurii ALL cu ajutorul Romsilva. Dacă reuşim să strângem 15 (cincisprezece) comentarii până pe 23 martie, se va planta un copac pentru noi. Încercăm?
Interesant stilul recenziei. Scurt si la obiect. As vrea sa revizitez Rusia. Sa vad SaintPetersburgul ca inca nu l-am vazut. Ma tenteaza rau.
Sufletul slav e altfel. Eu doar l-am citit. M-as bucura sa-l vizitezi.
Da, stiu ca e diferit, e normal, toti suntem diferiti. Mama mea a fost de cel putin sase ori, pe vremea ei era printre singurele destinatii posibile. Am crescut cu fotografii ale „Leningradului” si podurile lui mobile.
Bravo pentru recenzie… stiam eu c-o sa iasa bine, constiincioasa cum te stiu :).
Cred ca o sa-mi iau si eu o (sau un) e-book, adica suportul electronic de pe care sa citesti. Ma ispiteste gandul de ceva vreme si acum, cand am vazut aici ca deja se vand cartile si / si chiar devine tentant rau, plus ca vad des oameni citind asa in autobuz. Stiu ei de ce.
M-as duce si eu in Rusia, cred ca Moscova trebuie vazuta macar o data in viata. E departe si e cam scumpa din ce umbla vorba prin targ, dar sigur ar merita o escapada. Mai ales ca vara acolo e tocmai bine, cand aici se prelinge lumea pe strazi de canicula…
Intâi reader-ul ca să ai de pe ce să citeşti pe drumul spre Moscova. Călătoare cum eşti, abia aştept să pui poza Kremlinului pe blog. Mulţumesc pentru atenţie.
Nu-s chiar atat de calatoare, ba chiar devin sedentara de-a binelea daca nu mai vine caldura aia… dar cine stie.
Până şi recenzia ta are un aer rusesc. Rusia aceea vegetală de dinaintea Revoluţiei din octombrie. Antrenant scrisă. Mă gândesc însă că e poate chiar mai antrenantă decât cartea.
Rusesc, aici e de bine, nu? Ştii doar că eu iubesc literatura rusă, plină de sensibilitate. Doar pe Taras Bulba nu l-am mai înţeles când am încercat să-l recitesc recent… 😦
Ştiu: Esenin, Bulgakov, Gorki, Ilf şi Petrov, plus Nosov („tăticul” lui Habarnam şi al lui Vitea Maleev). De asta pe telefonul meu cântă Vîsoţki atunci când mă suni. 🙂
Apropo, Taras Bulba era ucrainean. (Şi Gogol la fel, la origini.)
Îmi place stilul recenziei; dacă şi cartea e scrisă în acelaşi ritm alert, atunci e de bine 🙂 O să încerc să o citesc şi eu, măcar ca să aflu ce e cu bătrâneţea urâtă a Sofiei. Spor!
Multumesc pentru reacţie. Orice bătrâneţe e urătă. Cu excepţia celor din poveşti.
Da, o recenzie total diferita 🙂 Dar eu ma implic in toate cartile pe care le citesc, ma enervez, ma bucur si sufar cu personajele sau din cauza lor.
Am citit. O mămică inteligentă completată de o luptătoare feministă (în sensul bun) şi de o artistă pricepută. Mulţumesc.
Sunteti foarte draguta, ma onorati. Multumesc!
Cartea pare interesanta, iar recenzia trebuie sa recunosc ca este inedita. 🙂 Si e genul de carte care ma atrage.
Si mie imi plac jurnalele. Imi pare rău că pentru unii genul e monoton în lipsa dialogurilor. Mulţumesc frumos.
Nu e genul meu de carte, (de gustibus) dar, recunosc, recenzia mi-a placut.
Pentru tine 😉 o sa pun mâine o a doua recenzie. E greu să scrii pe o pagină ce a scris Sofia în 317 file.
Așa e cu genurile astea, sunt construite pe spatele altora.
Scuze, geniile 😀
Cred că ai dreptate. Unde-i minte multă e şi multă nebunie. Şi totuşi, Tolstoi merită a fi citit.
Mi-a facut mare placere sa citesc recenzia ta, chiar daca nu este genul de carte pe care as citi-o 🙂
Bafta la strans comentarii!
Ma bucur mult. Multumesc pentru vizita si pentru ajutor.
Acum chiar sunt curioasa…
Ti-o imprumut. Multumesc pentru vizita, te mai astept si maine.
Si uite-asa mai aflam de carti noi, de calitate. Citind mi s-a facut o pofta nebuna de astfel de carti! Si ideea cu copacii mi se pare super.
Datorita campaniei am citit o multime de recenzii. De aici: http://www.facebook.com/groups/valluntar/. Multumesc pentru ajutor.
Exista si un film biografic in care apare Sofia Tolstoya, portretizata de Hellen Mirren(Last station, 2009)
Habar nu aveam. Interesant. Multumesc mult.
Mie imi plac jurnalele, memoriile. Multumesc pentru aducerea in atentie a acestei carti. Succes!
Lume nouă. Mulţumesc pentru vizită şi pentru comentariu.
O prezentare frumoasa si are in vedere exact ce trebuie.
Multumesc mult. M-am cam lungit caci nu reuseam sa ma opresc din povestit. Cam detaliata recenzie.
Frumos! Amintiri si melancolie…
Nu am citit cartea, dar scriitorii rusi m-au fascinat intotdeaua. Descrile lor trezesc in adancul sufletului meu o multime de sentimente puternice. Curiozitatea si o mare placere pentru astfel de lectura ma motiveaza sa citesc cartea. Multumim pentru recenzie!
Inteleg fascinatia. Si eu o am. Literatura si muzica rusa sunt altfel. Multumesc pentru atentie.
Apetitul cititorului pentru lectura a fost stimulat !!!!! Va imbratisez cu multa caldura !
Ma bucur. Castigam cu totii, dar eu in mod special.
Mie mi-a placut tare mult ceea ce am citit si va multumesc, printre altele pentru ca:
– am gindit ca Sofia Tolstaia a scris in putin peste 300 de zile despre peste 20.000 de zile traite
– am aflat de filmul din 2009, cu Helen Mirren (desi as fi ales sa se auda limba rusa intr-un astfel de film)
– am aflat de acest proiect al editurii ALL, si va doresc mult success!!
Multumesc si eu pentru vizita si pentru ajutor. Proiectul merita efortul.
Cu siguranta voi recomanda aceasta recenzie/carte sotiei, cititoare avida de biografii. Totusi, curiozitatea mi-a fost starnita de „iubirea prostească”. Multumesc!
Doar sotiile trec prin „iubire prosteasca”. 🙂 Multumesc si eu.
Imi place Tolstoi, imi plac jurnalele in general si mor dupa povestile altora, spuse frumos…Multumesc pentru indrumarea catre urmatoarea carte pe care mi-o voi cumpara.
Eu trebuie sa caut jurnalele lui. Mi se pare incorect sa citesti doar una din cele doua parti.
tare draga mi-e cartea asta…pe lista de prioritati e sa-mi cumpar si jurnalele lui Tolstoi ca sa le pot compara. spor la copacei
Eu am cateva dintre cartile lui Tolstoi. Caut acum jurnalele. Si-uite asa raman fara idoli, caci omul nu are calitatea personajelor pe care le creeaza.
Aș comenta zi și noapte dacă aș ști că ajută la plantarea de copăcei.
Mă bucur că am fost îndrumată să ajung pe-aici.
În copilărie am petrecut multe ore singură acasă și singura companie era un difuzor pe care nu-l puteam închide. Piesele de teatru radiofonic la vremea aceea erau cele mai multe din dramaturgia rusă.
După numele unui personaj feminin care mi-a plăcut, o vreme, am tânjit să mă cheme Galea.
Vai. Mie îmi plăcea Svetlana. Am avut o carte despre o fetiţă, cu acest titlu, tradusă de Dragoş Vacariuc (nu mai ştiu autorul)