Bula mea de blog. Cu întrebări despre cum citesc copiii de azi.

carti kudikaExistă acum o întreagă isterie privind calitatea învăţământului. O parte e justificată. Dar nu înţeleg părinţii care doar critică şi se simt nevinovaţi.
Pe vremea mea (normal, nu? 😉 ) şcoala era şcoală.
Nu exista televizor decât sâmbăta şi duminica şi poate asta ar fi o explicaţie. Profesorii se preocupau să ne inveţe ceea ce ştiau ei prea bine şi noi eram dornici de a afla. Îmi amintesc şi acum de Candrea de la matematică, de Pampu de la fizică (o femeie deşteaptă şi frumoasă care avea pantofii şi poşeta de culoare roşie în contrast cu taiorul gri – na, că asta am ţinut minte), de Rusu de la chimie, de Fanache la literatura română şi de Flax la istorie. Flax, profesor bun de altfel, ieşea seara pe corso-ul din Sibiu ca să prindă elevii care se plimbau înainte şi-napoi. Avea şi el un fix. Îmi amintesc şi de profesoara de limbă franceză, un pic ciudată, şi datorită căreia ştiu şi acum marseilleza.
Pe vremea copiilor mei televizorul era prezent, mai puţin în casa noastră unde se strica des. Învăţătorii şi profesorii deveniseră un pic mai indiferenţi şi noi, ca părinţi, trebuia să le suplinim efortul. Dar nu m-a deranjat. I-am asistat pe copii la lecţii până în liceu şi chiar după. Zi de zi.
I-am ajutat să înveţe să scrie. Ne-am chinuit cu „e” sau cu „r” şi cu caligrafia (care nu cred că mai există ca materie)
I-am ajutat să înveţe să citească. Sperând să îi atragă.
Cu băiatul a fost uşor. I-a plăcut cititul şi nu s-a mai oprit. Citea şi nimic nu-l deranja. Dacă ştergeam parchetul cu o cârpă (nu erau mopuri), ridica picioarele şi citea mai departe (na, că îl dau de gol). Ştia toţi zeii şi rubedeniile lor din Legendele Olimpului. Ştia tot ce era legat de Jules Verne. Citea despre corabiile piraţilor şi făcea diferenţa între feluritele nave (după cărţi scrise de Alexandru Retinschi), cu amănunte doar de el ştiute.
Cu fata a fost diferit. Dacă nu înţelegea un cuvânt din cele citite – se oprea. Uneori nu eram acolo ca să-i explic semnificaţia. Îi spuneam să treacă peste cuvânt şi să meargă mai departe, ca să înţeleagă ideea din context. Nu putea. Pe ea am câştigat-o cu nişte poveşti arabe  din BPT şi cu o antologie de poezie japoneză. Zău.
Declikul e foarte important. Eu am perseverat până l-am obţinut. Voi?
Părinţii de azi nu mai insistă. Dacă un copil nu vrea să citească, asta e. Îl lasă în pace şi le e mai uşor aşa. Îi deschid televizorul sau internetul şi au impresia că acestea suplinesc educaţia dată de părinţi şi de carte. O formă stupidă de egoism, zic eu.
Dau vina pe multele lecţii, dau vina pe manuale, dau vina pe profesori. Nu îi cred.
Îmi amintesc şi de jocurile prin care antrenam copiii. Era un joc pe care aflasem (deh, educaţie filo-sovietică) că îl juca Zoia Kosmodemianskaia cu fratele ei. Unul dintre jucători trăgea o linie neîntreruptă pe hârtie, dreaptă, curbă, combinată, iar celălalt jucător încerca să completeze mâzgăleala aşa încât să devină un desen definit şi clar. Le dezvoltam, cică, imaginaţia.
Mai aveam un joc care se petrecea la masa de seară. Unul dintre noi spunea un vers, următorul completa –  şi aşa mai departe – până ieşea o strofă. Bineînţeles că versurile rimau. Le dezvoltam, cică, simţul poeziei.
Nu râdeţi. Nu aveam prea multe distracţii în acele timpuri şi aşa ne menţineam mintea ageră.
Tot la masa de seară le povesteam eu ce mai citisem. Îi cam forţam să mă asculte că nu aveau cum şi unde să plece. Recunosc.
Şi aşa s-a întâmplat ca atunci când fetiţa, fiind ea într-un grup de mici elevi care discuta despre diferite melodii (noi nu aveam, încă, o combină), cum nu ştia despre ce se vorbeşte, să intervină şi să-i întrebe : dar voi ştiţi despre mitul peşterii al lui Platon? I-a amuţit pe toţi. Jur.
Acum am înţeles că e altfel. Prea multe manuale, prea multe teme, profesori slab pregătiţi. Sunteţi de acord?
Plus că aş vrea să vă întreb:
Aveţi copii? Aveţi nepoţi?
Citesc? Cum aţi făcut?
Credeţi că şcoala e de vină pentru indiferenţa celor mici?
Credeţi că internetul şi/sau televizorul sunt vinovaţi?
Credeţi că părinţii sunt prea ocupaţi sau prea stresaţi?
Aveţi soluţii pentru copiii de astăzi aşa încât să vă bazaţi pe ei în viitor?

Mi se reproşează că stau în Bula mea de blog şi că habar nu am care-i realitatea. M-aş bucura să fiţi sinceri şi să aflu şi eu cum e şcoala şi cum sunt copiii de azi. Mulţumesc vouă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Bula mea de blog. Cu întrebări despre cum citesc copiii de azi.

  1. abisurile zice:

    Drept spui. Sunt de acord ca degetul ala e indreptat mereu in aceasi directia. E mai simplu si nu se lasa cu dureri de cap. Eu cred in puterea exemplului si curiozitate. Omul face ce vede la altii ca se trage cica din maimuta (pana la proba contrarie voi folosi aceasta ipoteza). Cand eram eu mica toti citeau in jur asa ca nu prea aveam altceva de facut. Tin minte ca am citit Sheakespeare la 12 ani si Decalogul, tot pe atunci. Pe la 13 ani am incercat Kafka si pe la 14 ani Emile Zola. Acum ma mir sincer spunandu-mi ca n-as mai fi in stare. Proful de romana din scoala generala avea un stil al lui de a starni interesul si a dezvolta pasiuni. De acolo mi se trag toate. Pe bune. In sensul pozitiv. Deci : sunt de parere ca parintii tin fraiele, profesorii le preiau doar temporar. Cam asta ar fi.

  2. sultana zice:

    Problema este muuult mai complexa. Sa va spun si eu cateva lucruri. Nu multe, ca n-am spatiu…Lucrez in invatamant de peste 30 de ani. Am predat de la ciclul primar pana la postuniversitar.Ce s-a schimbat? Foarte multe lucruri. Schimbarile au inceput de sus. Pestele de la cap…S-au desfiintat examenele de admitere la liceu. Calculatorul repartizeaza si nu totdeauna acolo unde si-ar dori elevul. Elevii s-au „emancipat”, nu mai poarta uniforme, petrec mult timp prin baruri si cluburi, incep viata sexuala foarte devreme (sau ceea ce cred ei ca e viata sexuala pentru ca modelele sunt filmele porno de pe net), considera ca poti reusi in viata si fara scoala (vezi exemplul Becali), sunt „educati” prin emisiunile mediocre si submediocre de la televiziune. (dar asta e alta discutie). Dupa ce iau bacul vor toti sa faca o facultate. Care? S-a trecut la sistemul Bologna, respectiv s-au redus anii de studiu (de la cinci sau sase ani s-a ajuns la trei ani de facultate. E suficient? In primul an studentii nu stiu sa-si ia notite. Asteapta sa le dictezi. In al doilea an se mai acomodeaza ceva, dar materia e multa si ei dezinteresati. Nu se mai dau examene de admitere, doar concurs de dosare. Dupa 3 ani unii ajung in invatamant fara o pregatire temeinica si pregatesc noile generatii!!! Sa te mai miri? Unii lucreaza sa se intretina si sa plateasca taxele, iar frecventa la cursuri e redusa. Incerci sa ii atragi prin metode moderne, dar, doar o mana de studenti sunt interesati. Le duc plase intregi de carti din biblioteca proprie, pentru ca se scuza spunand ca nu gasesc cartile din bibliografie la biblioteci, sau sunt prea putine exemplare.Las cartile pe catedra si dupa pauza le gasesc tot acolo. N-au avut curiozitatea sa le rasfoiasca. Putini dintre ei imi cer sa le imprumut, apoi uita sa mi le returneze…Studentii se orienteaza spre facultatile la care pot intra fara taxe, doar ca sa obtina o diploma. Fara pasiune pentru profilul facultatii. Cei cu bani se orienteaza spre facultati care suna bine: de exemplu RISE (relatii internationale si studii europene) cu speranta ca vor lucra „afara” pe posturi bine platite. Cand termina, nu au locuri de munca. Masteratele se fac mai ales in weekend pentru ca majoritatea lucreaza.(in alt profil decat pregatirea obtinuta). Vezi cu tristete absolventi buni care lucreaza ca vanzatori sau in cu totul alt profil pentru ca n-au gasit posturi sau n-au avut pile. Si cei mai buni, pleaca. Pleaca descurajati, scarbiti si ramai cu un gust amar pentru ca nu ii poti ajuta.E vina profesorilor? Poate. A multora care au trecut prin facultate ca gasca prin apa luand doar note de 5 si au ajuns la catedra ca suplinitori sau chiar titulari. Inainte de 89 din 5 in 5 ani profesorii trebuiau sa se recalifice prin cursuri de perfectionare urmate de un examen serios. Acum? Nimic. Din pacate la TV sunt prezentate doar uscaturile din invatamant si se uita de profesorii dedicati care se afla in spatele olimpicilor, de exemplu. OF. Am obosit sa mai dau explicatii. Sunt prea multe si prea dureroase. Ma opresc aici.

  3. Dan zice:

    Şi atunci (ca şi acum) soluţiile de salvare erau mai degrabă individuale.
    Şi acum (ca şi atunci) sistemul e profund viciat. Parcă mai mult acum. Mult mai mult.

  4. Cuvânta zice:

    oamenii vor repede si usor, nimeni nu mai vrea sa munceasca pt ce are. tuturor li se pare ca muncesc atat de mult, dar muncile s-au simplificat si viata e mult mai usoara decat era.
    parca as vrea inapoi in timp, sa muncesc ca sa mananc.

  5. vax-albina zice:

    Recapitulare: avem o profesoară cu problemele ei, avem un tătic cu problemele lui, avem un fost (?) copil căruia îi plăcea să citească , avem o tânără abia ieșită din copilărie şi avem un băgător în seamă (eu). Facem o şedinţă? Putem schimba ceva?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s