Unde dau şi unde crapă.

Acest blog fiind pe post de jurnal cred că trebuie să mai scriu din când în când. Citiţi, dacă doriţi.
Şi, cum promiteam eu zilele trecute, m-am apucat să răsfoiesc tot felul de cărţi de istorie. Volumele  lui Ştefan Pascu despre Voievodatul Transilvaniei şi multe altele pe care mă abţin să le menţionez. Asta ca să nu mă bag direct în cărţile (poate) extremiste prezentate în postarea anterioară. Nu citeam. Doar căutam prin pagini după cuvântul „secui” din index. Greu de făcut după ce te-ai învăţat cu „search” pe un text afişat pe ecranul computerului. În fine. Credeaţi că mă voi lămuri? Nu s-au pus de acord alţii mai deştepti ca mine. Controversele privind originea secuilor din Transilvania continuă. Sigur – nu sunt unguri. (Iar la recensământul din  2002 erau doar cinci sute!) Au fost şi sunt încă folosiţi de maghiari pentru interese politice, secuii fiind indivizi temperamentali. Odinioară şi acum. Se încerca mereu maghiarizarea lor, inclusiv a numelor. Îmi amintesc de nişte cunoscuţi din Sibiu pe care ii chema ba Moraru, ba Molnar, iar Moraru,  în funcţie de timpuri. Nu erau nişte oarecare. El era director de fabrică. I-am dispretuit şi atunci şi acum pentru oportunism.
Am aflat şi că Gheorghe Doja era secui, dar şi că a luptat împotriva nobililor maghiari.
Am aflat că ungurii erau şi sunt de două feluri: cei privilegiaţi şi cei oropsiti. Parcă-mi sună cunoscut. Eu aveam doar prietene din clasa celor sacrificaţi. Am aflat şi povestea cu Maria Tereza care le-a cerut sânge şi ovăz pentru campanii de război. Nobilii au răspuns că dau doar viaţă si sânge, nu şi ovăz. Viaţa şi sângele erau ale iobagilor, ovăzul era din cămările lor.
Asta doar ca să vă fac curioşi şi ca să-mi dati răgaz să mă dumiresc un pic. Să nu amestec lalelele cu varza. Doar ca un cititor de istorie.
Dar acum voiam să vă povestesc despre altceva. Sper să nu mânii buna mea soartă. Să vă povestesc despre cum reuşesc eu să mă păcălesc şi să rezist în ciuda sfaturilor altora.
Început. Citeam si fumam. Fumam si citeam. Până m-a luat o durere în piept care m-a speriat. No, mi-am zis, no.. aşe. Merit.
Şi mi-am amintit de prietenul lui moşu care fuma tutun de pipă, frumos mirositor, de bunica, mare fumatoare, de părinţii fumători şi de primele mele ţigări. Cum toţi din casă fumau „carpaţi” fără filtru, eu îmi luam Favorit. Erau singurele ţigări care aveau filtrul alb care să nu se deosebească (în cenuşarul sobiţei din baie) de mucurile lor. Îmi plăceau şi specialităţile, niste ţigări fără filtru, turtite. Citisem undeva că ţigarea e o sinucidere lentă. Iar eu eram la vârsta când nu preţuiam viaţa. Şi, mda. E lentă rău.  Doar că acum nu mă mai grăbesc să verific.
Nu era nici o isterie ca acum în privinţa fumatului. Se fuma oriunde. La petrecerile părinţilor se fuma, se bea şi se cânta. Şi nimeni nu tuşea. Acum sunt pline ţigările de chimicale şi ne mirăm că nu ne fac bine.
Singurul lucru neplăcut în copilărie era atunci când bunica mă ştergea pe obraz cu batista ei înmuiată în salivă. Atunci mă deranja mirosul. Poate de aceea  atunci când am ajuns la casa mea nu gustam mâncarea ci doar o miroseam, nu mi-am pupat prea des copiii şi nici vorbă de îmbrătişări (Doar grămezi de grup). Plus că eram o slăbănoagă şi fetei nu-i plăcea că nu are unde să se cuibărească pe oasele mele spre deosebire de pieptul celor două bunici, moale si pufos.
Şi mi-am amintit că am fumat puţin chiar şi atunci când eram însarcinată. Iar copiii au făcut facultăţi la stat, fără taxe. Şi nici nu au fost prin spitale, ptiu, ptiu….
Şi mi-am amintit că am avut câteva pneumonii căci treceam des de la aerul condiţionat din sala calculatoarelor la cel năucitor de cald de afară. Şi tot am fumat.
Şi mi-am amintit ce bune erau ţigările „carpaţi” de Sf. Gheorghe făcute de ungurii de la noi.
Poate voi veţi trăi ziua în care fumatul va fi declarat mai sănătos decât carnea de porc, plină de chimicale.
Continuare. Şi, deci, am stat eu aşa cu durerea mea de piept. Putea fi inima, putea fi stomacul sau un nerv, ceva. Nici medic nu sunt, aşa cum nu sunt nici istoric. Doar relatez.
Nu am mai fumat, nu am mai mâncat, băut, nimic. Şi n-a trecut.
Atunci am mâncat, am fumat şi am băut nişte bere. Tot n-a trecut, dar nici nu s-a agravat.
Şi nu. Nu m-am dus la doctor. M-am liniştit. Am dedus logic că ar fi un nerv deplasat sau stresat sau cum or mai fi nervii atunci când se simt. M-am băgat la caldură şi mi-am revenit. Pe bază de rest de gel de arnică.
Final. Citesc, fumez şi scriu. Şi sper ca pisicile şi cărţile să fie bine şi după ce nu voi mai putea.
Morala: Cărţile de istorie nu se citesc în curentul provocat ca să alunge fumul. Produc panică.
Fiecare poate pricepe ce vrea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Unde dau şi unde crapă.

  1. Păi de priceput am priceput eu multe, dar cel mai mult mi-a plăcut aia cu „dragostea” simţită printre rânduri pentru extremiştii unguri, care vor să facă din orice motan din transilvania un etnic maghiar. Am mai înţeles că ţigara pentru tine, face parte din componenţa aerului. Aici nu ni se mai pupă convingerile , eu fiind o antifumătoare cu ştate vechi, deşi bunicul meu care a trăit aproape un secol
    şi nu a luat nici un medicament în toată viaţa sa, a fost un fumător pasionat http://stropidesuflet.wordpress.com/2009/05/21/bunicul-isi-facea-singur-tigara/
    Il întrebam noi, nepoatele :
    „- Da de ce fumezi bunicule?
    – Iac-asa, trag cu tigara toate necazurile adunate, si tutunul le face scrum si fum.
    – Si cind te suparam noi?
    – Aaaa, daaa, mai ales. Pai de-aia imi trece mie repede supararea pe voi, ca o dau afara si-i dau foc!
    Naive, credeam, mai ales eu care eram mai mica . Si eu si Liana (sora mea) stam si il urmaream cum isi “fumeaza necazurile” incercind pe intrecute sa le distingem printre rotocoalele ciudate desenate in aer de fum.”
    Şi-am mai înţeles din postarea ta , ce fată dintr-o bucată eşti!

  2. Cuvânta zice:

    Eu m-am lasat de fumat inca odata, e si bine e si rau. dar parca e mai mult bine. Uite ca nu m-am gandit niciodata ca si tigara poate fi naturala sau imbibata de chimicale. Mie imi provoca palpitatii, de care am scapat dupa ce am scapat de tigara.

    • vax-albina zice:

      Organsimul iti spune ce trebuie sa faci si e bine sa-l asculti. Te felicit. Eu nu am incercat (inca) sa ma las. Desi am citit cartea aceea faimoasa a lui Allen Carr. Rezista. E foarte neplacut sa fii dependent de ceva, asa cum sunt eu.

  3. abisurile zice:

    Unii n-au pus tigara in gura si au murit de cancer de plamani. Am un coleg care nu se lasa pana nu da gata un pachet pe zi, tocmai ce s-a „controlat” si verdictul a fost „aveti plamani de sportiv” . Deci … Regula-i plina de exceptii. Junghiurile ni le provocam si singuri, de teama. Zic…

    • vax-albina zice:

      Si eu cred ca frica ne imbolnaveste.
      Plus sabloanele in care gandesc doctorii pe post de tratament, indiferent de simptomele pe care le ai:
      – daca esti tinara trebuie sa te casatoresti;
      – daca esti casatorita trebuie sa faci copii;
      – daca esti fumatoare – totul e datorat fumatului.
      etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s