Pauză pentru lectură. George Mureşan.

anchetaZilele trecute am primit o carte cadou. Se numeşte „Ancheta” şi e scrisă de domnul George Mureşan. (http://mediamorphosis.ro/ancheta/)
Am lăsat netul (şi amintirile personale de pe blog) şi am profitat atât cât mai pot citi cu ochelarii mei, cei descrişi în altă postare.
Poate n-o veţi cumpăra pentru voi. Poate vreţi s-o dăruiţi şi aţi vrea să stiţi ce conţine. Citiţi aici…
Nu ştiu cu ce să compar începutul (oamenii mari au nevoie de comparaţii).  Starea de irealitate am întâlnit-o, poate, în una din schiţele lui Eliade în care personajul nu mai regăseşte locurile cunoscute (ajutaţi-mă cu titlul). Sau, poate, am întâlnit acea buimăceală în  Forster şi omnibusul lui spre cer. M-am cam sclerozat şi am uitat amănuntele celor citite de mult. Au rămas doar impresiile pe care le mai pot compara. De aia am zis ce am zis. Doar pentru cei care au citit.
Plus. Un individ se întâlneşte cu imaginea lui ? Cu un alter ego ? Jose Ferreira da Silva în dublu exemplar? Doar că unul era latinist, celălalt profesor de engleză? Hm. Nevasta şi-au găsit-o în acelaşi mod. Locuiau la aceeaşi adresă. Îi deosebea profesia şi îmbrăcămintea. Dublu hm.
Şi nu, nu avea legătură cu băutura.
Începutul suna bine. Să citim continuarea…
Se pare că nevasta „lor” a dispărut şi că a apărut poliţia. Cică soţia Fabiola cumpărase o rochie de la magazinul Albina (vax, nu am nicio vină) şi cică s-a evaporat îmbrăcând-o.
Hellou, mă intreb, citesc despre doi nebuni plus un poliţist (nu dau calificative poliţiştilor)?
„Păşim în acest razboi alături de marele nostru Aliat” …zise inspectorul. Parcă am mai auzit asta. Refuz s-o mai aud.
„Apoi, după ce va veni pacea, va fi nevoie de oameni care să reconstruiască acele state”… zise inspectorul. Şi pe asta am auzit-o, nu că s-ar fi materializat.
„Dumneata eşti profesor de engleză… vei pleca în Ardaria ca să predai franceza” – zise inspectorul. Ptiu, să nu deochi: şi acolo ca şi aici sunt trimişi oameni nepregătiţi pentru funcţiile pe care le vor ocupa?
Si omul plecă in  Ardaria ca profesor, în cadrul schimburilor cu profil educativ, ca să scape de şicanele şi de aluziile poliţiei. Şi de război. Nu era un gest fortuit. Era forţat. (propoziţii pentru copiii care confundă cele două noţiuni  😉 )
Din Ardaria, veneau doar produse cosmetice şi veşti despre cutremure de pământ…Ha? O fi aluzie la Gerovital şi la Vrancea? …Ciudat.
Munţi de gunoaie… maşini agricole ruginite, pe câmpul cândva arabil… acoperite  de panouri publicitare uriaşe. „O ţară extrem de tristă care arăta părăsită şi pustie”. Nuuuu. Nu suntem noi. Aici e curat, pământul lucrat şi oamenii destinşi. …Ciudat.
Şi în Ardaria apare un inspector. Şi el le tot zice. Mai jos.
Despre Confederaţia pe ajutorul careia se bazează ţara, despre populaţia mai mică decât cea declarată pentru a menţine poziţia în cadrul Confederaţiei, despre părinţii care pleacă şi despre copiii care nu se mai nasc…Ciudat.
Despre secretul „Program guvernamental de suplinire a efectivelor şcolare” care a înlocuit copiii cu roboţi , căci şcoala de cibernetică a fost puternică înainte de a fi destrămată. Ciudat
Despre poporul care a învăţat să-şi ascundă adevărata faţă. „De a o ascunde de ceilalţi, de a o ascunde de el insuşi” zise directorul şcolii. …Ciudat.
Urmează o lecţie cu copiii-copii şi cu copiii roboţi scoşi din dulapuri.
Urmează profesoara Mira, relaţii personale şi poveşti despre cimitire şi despre parastase.  Parcă, parcă mi-a sunat cunoscut.
Urmează poveşti despre iarna grea care a întrerupt internetul, tv-ul şi posturile de radio şi urmează descoperirea că şi portarul era un robot. Aici nu mă mir. Îl am pe portar ca vecin.
Urmează părăsirea Ardariei, cu indicaţia de a uita amănuntele.
Urmează şi lămurirea poveştii cu alter-ego-ul şi cu soţia. Mister. Groază. Lapte bătut (citat din Mircea Crişan). Nu divulg nimic.
Finalul este despre fericirea care se cheamă localizare, despre fericirea care se cheamă ignoranţă, despre fericirea care se cheamă frică.

Cartea este departe de a fi perfectă. Dar ăsta-i genul care îmi place. Te face să gândeşti, te obligă să faci anumite asociaţii, te face chiar să crezi că ai putea-o scrie mai bine. Citiţi şi încercaţi.
Shtrek. Adică „hai noroc”. În ardară.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Literatură, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Pauză pentru lectură. George Mureşan.

  1. abisurile zice:

    Trebuie sa mai citesc odata postul, nu sunt sigura ca am inteles totul.

  2. abisurile zice:

    Gata, m-am lamurit !!! „Mureşan plăsmuieşte mitologia unui neam imaginar doar pentru a râde de ea. Din aburul fin al cuvintelor lui ia naştere un continent întreg, cu ţări, cu interese geopolitice, cu războaie, cu popoare, cu indivizi. Toţi au prezent şi trecut. Unii au şi viitor. Există cu adevărat? Nu tocmai. Singura certitudine este că acţiunea poveştii lui se întâmplă în ziua de azi. Dar unde se întâmplă şi, mai ales, cui?”

    Notez sa incerc, si mie imi plac lucrurile un pic „decalate”.

  3. Mirela zice:

    O muzica buna cand mai pui ? Hai ca tu ai vocatie, eu nu… fa tu de toate 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s