Pisici. Pentru că miau plăcut.

zoroNu. Nu am scris greşit. Ştiu ca lipseşte cratima, dar aşa îmi amintesc de o veche întâmplare. Hai să v-o povestesc.
Era seara de revelion, acum peste 15 ani. Copiii trebăluiau în bucătărie, eu beam ceva şi mă fâţâiam. Şi m-a pus nevoia să merg la ei. Să-mi iau cuţit. Voi aţi înţeles ce-am zis? Voiam să-mi iau un cuţit. Aşa le-am şi răspuns când m-au întrebat ce fac: „mi-au cuţit”. Au izbucnit în râs la „miau cuţit”-ul meu. Degeaba mă enervam şi le explicam. Se distrau şi se prefăceau că nu înţeleg.
„Miau. Cuţit” a rămas vorba noastră atunci când una spunem şi alta pricepem. Eventual cu alcool asociat. Deşi copiii mei nu beau şi nu fumează. Ghiciţi cine a mai rămas…
De fapt, acum, voiam să vă povestesc despre alt miau.
Partea rea la început, ca să rămână cea bună la sfârşit.
Miroase. Uneori pute. Bag in priză chestii parfumate care mă fac să strănut repetat. Se lasă cu păr la schimbarea anotimpurilor. Şterg parchetul cu Floor de la Sano care nu strică animalelor. Costă mult, căci nu vor hrană ieftină. Nu pot lipsi prea des sau prea mult de-acasă. Doamne fereşte să aibă nevoie de doctor. Nu pot primi vizitele celor cu pretenţii sau ale celor cu… boli de ficat (prea sensibili, vreau să spun :wink:)
Dar merită toată osteneala. Pisicile, vreau să spun. Grija pisicilor.
Şi acum – o mică poveste cu poze băgate in text. Dacă le vreţi mai mari, daţi click.
Au fost odată un moş şi o babă. Pardon – un motan şi o pisică parintii pisoiasilor . Nu. Nu erau agresive. Miorlăiau doar ca să las pozatul şi să le dau păpica. O ea şi un el pe care-i hrăneam zilnic şi care îşi aveau teritoriul într-o curte părăsită. Plăteam lunar chirie pentru ei ca să nu fie alungaţi. Erau mai mulţi şi mă bucuram în fiecare dimineaţă văzându-i că mă aşteaptă. Acum sunt mai puţini din cauza căţeilor lăsaţi liberi de stăpâni nesimţiţi. Of. Iar cei doi din poza anterioară au avut pui. De frică să nu păţească ceva, am luat pisoiaşii în casă. Erau cât un ghiveci de mari. pisoi S-au adaptat destul de uşor pisoiasi şi au devenit extrem de jucăuşi. Apoi au crescut şi au devenit mai sobri motanii Părinţii îi hrăneam în continuare aşa cum v-am descris. Prin gard.
După exact un an de zile m-am pomenit cu mămica lor la uşă… La distanţă de două case şi o stradă de traversat. Încă nu vrea să intre (decât in hol) pe coridor şi fuge afară la orice zgomot. Dialoghează cu puii prin uşa întredeschisă şi am senzaţia că se recunosc.
Asta pentru cei care tratează animalele ca pe nişte fiinţe fără memorie.
Eu mă răsfăţ în compania pisicilor. Îmi torc atunci când mă văd agitată, se cuibăresc lângă mine atunci când nu mă simt bine, ne jucăm atunci când avem noi chef. De fapt, nu sunt sigură dacă nu cumva se joacă cu mine doar ca să-mi facă plăcere.
Îmi suportă chiar şi mirosul de fum şi nu au dat în dependenţă ca alţii, de exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=CeqgWonllRM
Sunt nişte mici zeităţi care ne oferă, cu indulgenţă, compania lor despre pisici
Bine zice vorba: „Dacă vrei sa fii stăpân ia-ţi un câine. Dacă vrei să ai stăpân ia-ţi o pisică.” Merită, oricum.
Voi aveţi animale? Aţi avut animale în copilărie? Vi le reamintiţi? Sper că da.
P.S. Iubesc şi câinii. Am avut în grijă doi căţei comunitari (am undeva o postare de care nu vreau să-mi reamintesc) din care a rămas doar unul. Sau una. Vecinii de vizavi au botezat-o Suzana. O hrănesc şi ei. Are, de la mine, în fiecare dimineaţă, o porţie de tacâmuri fierte, calde, cu pâine muiată în zeamă de pui, dar lasă pâinea altor amărâţi, mai flămânzi ca ea. Singurul avantaj al comunităţii: nu pot apărea câini străini. Maşinile celor înstăriţi sunt păzite pe banii mei. Să le fie de bine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Pisici. Pentru că miau plăcut.

  1. Mirela zice:

    :)))) e criminal clipul ala, la fel si poza cu „I am God” . Eu sunt mai degraba cu cainii, dar candva demult am avut si pisica si stiu cat de bune si calde si dragi pot fi. Poate ca treptat ar trebui sa-i lasi pe pisoi si afara, macar intr-un spatiu clar delimitat si din care sa nu poata sa iasa la caini. Un colt de gradina, cumva, cu un gardulet care sa aiba sus marginea inclinata spre interior… vezi tu.

  2. abisurile zice:

    Intotdeauna mi-au placut animalele. Caine n-am avut (inca) pentru ca fusesera unii inaintea mea si pare-se ca lumea se atasase prea tare de ei. Au plans mult cand un vecin i-a otravit. Am avut in schimb muuulte pisici (la un moment dat sapte, la casa). Acum am doua, la apartament, una recuperarata de pe strada din Romania acum doua ierni , erau minus douazeci de grade, era batuta si avea ochii albastri.
    Azi ma amuz teribil, animalutele astea provoaca zambete. Sa-ti traiasca si sa-ti infloreasca dragostea pentru animalele nimanui, daca am fi cat mai multi asa …

  3. Ioana K-man zice:

    Am avut caini, acum pandesc un hamster sau porcusor de Guineea. Cainele mi-a smuls gresia din hol :)), era Golden Retriever.

    • vax-albina zice:

      Ce caine frumos. Gresia se poate inlocui. Cainele, nu. Nu stiu cum e cu hamsterii. Par cam chinuiti cand sunt tinuti in cusca. Mai bine iei pesti. Macar sunt in mediul lor. Poti sa-i privesti cand vrei sa te linistesti. Zic si eu.

  4. eu am trei caini si trei pisici negre si nu mi-e frica sa le folosesc 🙂

    • vax-albina zice:

      Pisicile mele invidiaza pisicile tale care au curte. Ale mele au doar balcon. Sa nu spui nimanui: cele din postare nu sunt singurele pe care le am. Se mai chinuie si altele. Azi le-am luat inca doua jucarii pentru diseara. Cu pene si cu fluturasi. Ca sa nu ne stresam prea tare stand in casa. Promit sa-ti citesc blogul. Singurul lui defect este ca nu e pe wordpress si deci nu pot sa=l urmaresc sau sa-i dau like.

  5. pentru pisicile tale care n-au curte (noi ne-am mutat de la apartament cu unul din motani) exista tuneluri fascinante (http://fusaru.blogspot.ro/2010/09/tunel-portocaliu-bucuratoriu-de-motani.html), undite manufacturate din pene natur si sireturi pe stoc. o sa le transmit pisicilor mele invidia sincera a pisicilor tale:) (multumesc)

  6. (zau de nu ti-as trimite o cutie cu libertate, umpluta dintr-un pom, dar cum?)

  7. Albinuţă dragă, încă ceva care ne aseamănă! Te rog urmăreşte lincul pe care ţi-l las, dar nu te opri la prima imagine ci mergi în josul paginii. Vei avea surpriză … zic eu plăcută! http://stropidesuflet.wordpress.com/category/miercurea-fara-cuvinte/page/2/ Pozele îţi vor spune mult mai mult decât îţi spun eu !!!!
    Diferenţa este că eu am foarte mult spaţiu pentru animale !

  8. Stefan zice:

    mie si lui Base al meu (vezi poza FB) ne place asta cu pisicile… Facebook e „treaba aia cu pisici”… deci totul e ok 😉 … PS : in egipteana veche, pisica se zicea „Mau”

  9. Pingback: Animale şi … animale. | Jurnal de fraieră

  10. Pingback: Ptiu, ptiu, să nu ne deocheați. | Jurnal de fraieră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s