Daca e 15 ianuarie atunci e Eminescu cel Mare, cum ii spunea Nichita. O fi desuet? Nu-mi pasă. Fiecare e liber să sărbătorească ce-i place. Iar mie-mi place să-mi amintesc. Ca dovadă voi transcrie câteva versuri din poezia Către Eminescu de Nichita Stănescu (atenţie: pe net poezia e copiată cu multe greşeli)
…
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc!
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Himera trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezuroasă
Creierul sâmburos al acestui apoi
nu este un creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat,
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia,
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu,
ca dovadă vraiştea şi vremelnicia,
ca dovadă singurătatea mea,
care nu credeam să-nvăţ a muri vreodată.
Vreţi alte motive de sărbătoare? Pentru azi, pentru mâine sau pentru ziua care vă interesează luaţi un link (primit sub altă formă prin mail):
http://www.lessignets.com/signetsdiane/calendrier/index.php
Eu am rămas uimită de bogăţia informaţiilor. Ba chiar am descoperit (curioasă cum sunt) nişte presă online care se foloseşte de datele inmagazinate (fără a indica sursa…)
Bucuraţi-vă şi voi.
Jurnal de fraieră 
Nu e desuet deloc. Iar dupa mine Glossa e number one 🙂
De acord.
Trebuie să transcriu şi aici versurile mele preferate, pe care le ştiţi cu siguranţă.
La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mișcă… cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în fășii,
De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii…
De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Și în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați
Ne succedem generații și ne credem minunați;
Minunat. Oricum e mai usor sa spui care nu-ti place decat invers…. de fapt nu stiu daca nu-mi place vreuna !