Pe vremea mea. Expresii din copilărie.

A venit toamna. Şi nu a venit singură. Mi-a adus-o şi pe zglobia Sciatică care dansează cu putere (cu durere?) pe vertebrele mele. Credeaţi că voi renunţa? Nu încă.
Iar in amintirea postării şterse la indicaţia unor revoltaţi, deşi sunt sigură că va avea efecte pozitive, mi-am amintit ceva vorbe care circulau în lumea mea, adică cea a copiilor de alaltăieri. Interpretarea va fi personală.

1. Numele proştilor pe toate gardurile. Aşa se spunea atunci când pe tabla clasei sau pe pereţi găseam nume de fete sau băieţi uneori cu semnul plus între ele. Ne atenţionau vorbele că nu e frumos să scriem pe garduri. Acum? La fiecare campanie electorală văd nume afişate peste tot. De fiecare dată îmi vin în minte cuvintele spuse de părinţi şi de invăţători. Se pare ca teoria nu mai e valabilă. Sau e?
2. Cine zice ăla este. Continuarea era – ca măgarul din poveste. Habar nu am ce e cu măgarul. Se găsea expresia în discuţiile copiilor atunci când unul folosea cuvinte urâte. Epitete jignitoare sau mici cuvinte răutăcioase. Se întâmpla rar. Vocabularul nostru era limitat şi nu prea ştiam să înjurăm. Nu aveam de la cine învăţa asemenea vorbe. Acum? La TV şi în presă, dar mai ales în mediul online afli ce nu ai fi vrut să afli. Toţi se grăbesc să pună etichete şi unele rămân peste ani. Pare a fi un concurs între cei care încearcă să ataşeze unor persoane atribute care să prindă la marele public. Unii chiar reuşesc. Apar inclusiv cuvinte noi, inexistente în dicţionar. Le ştiţi cu toţii şi v-aş jigni inteligenţa dacă le-aş reproduce.
3. Pace, pace, între două dobitoace. Se folosea mai mult în glumă ca să oprim o ceartă stupidă, dar noi nu ne consideram dobitoace. Acum? E plin spaţiul fizic şi cel virtual de certuri şi e plin de comportament primar, de joasă speţă, dobitoc. Nu vreau sa folosesc cuvantul animalic căci respect prea mult animalele. Ele mănânca doar de foame, fac sex doar pentru reproducerea speciei şi atacă doar când sunt agresate în mediul lor tot mai restrâns de aşa zisa civilizaţie. „Omul îi e omului lup” a zis-o  cică Plautus, dar eu o ştiu de la J.J. Rousseau, de acum multă vreme.
Şi ca să termin într-o notă personală mai adaug două expresii.
4. Duce măgarul, nu ştie ce duce. O spunea râzând tatăl copiilor mei, sprijinindu-se de umerii mei. Râdeam şi eu până am aflat ce duc. Şi după 25 de ani în acte, după multe greşeli ale mele, el a devenit un fost.
5. Vai de copilul acela care nu ascultă de părinţi. Era o vorbă din biblie pe care am auzit-o, copil fiind, în mod repetat. Acum vorba s-a inversat şi o ştiţi şi voi: vai de părinţii care nu ascultă de copii. O fi bine?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Pe vremea mea. Expresii din copilărie.

  1. albescu zice:

    In primul rand am un mic comentariu despre interventia mea privind stergerea unui articol. Nu am fost revoltat! Am fost doar dezmagit in astepaterile mele. Poate am gresit! Ma gandeam ca trebuie sa existe niste reguli de confidentialitate privind corespondenta. Fara acceptul celui care iti trimite o scrisoare fie ca e chiar un email, un asemenea demers nu este cel mai fericit mod de a-l ajuta. Dimpotriva! Asta in cazul in care mesajul era chiar original, si nu contrafacut! Imi este greu sa imi imaginez toate ipostazele care au declansat aceasta initiativa la suparare. Inchei! M-as bucura insa sa aiba efecte pozitive!
    In primul rand trebuie sa va marturiosesc ca poza postata imi face o deosebita placere. Este locul unde am copilarit si care imi evoca de cele mai frumoase amintiri din copilarie. De altfel de cate ori ajung la Sibiu ma cuprinde o fericire pe care cu greu mi-o explic! Ma las in voia ei!
    Toate comentariile pe puncte, pun in evidenta o anumita recrudescenta a primitivismului, a abjectiei in comporament si in exprimare. Nimic mai firesc cu asemenea modele la varf de stat!
    La punctul 5 nu sunt de acord! Raspunsul meu foarte ferm e ca nu e bine! Sigur, nici eu nu sunt prea sigur!

  2. Serenity zice:

    pana la noi ordine….

  3. Nostalgică, plină de adevăr şi emanând frumuseţe morală. Aşa aş caracteriza această postare. Imi sunt cunoscute toate acele expresii prezentate. Imi sunt dragi. Erau mai multe. Imi vine în minte şi aceea : „împăcare, împăcare, niciodată supărare… ” Mă întreb dacă acum nu se foloseşte invers, adică :”supărare,supărare, niciodată împăcare…”
    Uf! „O tempora, o mores.!..”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s