Pe vremea mea. Cozile.

imagine luata de pe obsevatorul urseanu

Abia aşteptam să vă povestesc despre cozi. Nu despre codiţe căci nu am reuşit să-mi fac acele accesorii capilare decât in spaţiul privat al băii. Arătau subţiri ca nişte cozi de şobolan, nu că aş fi ştiut atunci cum arată şobolanii.
Şi cum eu cred că există o memorie comună din care ne luăm ideile, şi cum eu m-am mocăit în a posta despre cozi,  am găsit azi că lucrurile importante despre cozile din comunism au fost spuse recent aici: http://www.dollo.ro/2012/07/coada-din-comunism-face-furori-in-capitalism/ Articolul e adevărat şi  interesant, comentariile la obiect, imaginea acelor timpuri – clară. Ca să nu mai vorbim despre jocul polonez promovat pe blogul menţionat şi care îmi pare amuzant şi original dat fiind că iubesc polonezii, având bunica poloneză, şi dat fiind că jucam  Monopoly în familie,  pe o foaie scoasă la heliograf.
Cum memoria colectivă în care cred nu poate stoca experienţa mea personală, o sa continui cele scrise în blogul semnalat cu cele pe care le-am trăit.
Nu prea am stat la cozi. Copiii mei nu au stat la cozi. Excepţiile au fost interesante ca mod de reacţie personală.
Ieşeam de la muncă şi ajungeam în cartier pe la 17 seara. Era o zonă în demolare în ultimii ani. Fără drumuri şi lumină. Plină de noroi. Nu era zonă de blocuri, nu era o zonă de magazine, era greu să ştii unde se stă la coadă. Nu aveam rude care sa mă ajute sau care să îmi ţină rândul . Stăteam lunar doar pentru raţia de ulei şi de zahăr şi, pentru chestiile date în plus gen salam sau brânză, vânzătoarele primeau ca atenţie toate deodorantele pe care le primeam cadou cumva.
Deci mi-am facut şi eu nişte relaţii.
Ţiganca Siţa de la vechea piaţă Vitan, din casa de langă librărie, o persoană foarte curată, al cărei soţ citea romanele politiste pe care i le dăruiam din interes, îmi facea rost de carne, în principal carne de pui. La preţ negru.
Laptele îl lua tanti Aurica pentru noi, la primă oră, sau îl luam eu pe la şase dimineaţa, înainte de a merge la muncă, de la Angela sau de la sora ei. La suprapreţ.
Untul îl luam de la mama Săndicăi, colegă de clasă a fetei mele ce a obţinut pe bază de unt, temporar, un premiu mai mare decât fetiţa mea, care a aflat în acest mod cum e cu dreptatea în lume.
Brânza de vaci şi smântâna ne-o aducea săptamânal o femeie din Berceni şi mai mult de zece ani am profitat de munca ei. Duminica dimineaţa copiii aveau ca mic dejun o mamaliguţă cu brânză şi smântână . Dupa 94 ni s-a stricat frigiderul şi am întrerupt cumva relaţiile. Nu înainte de a-i vinde femeii, la preţ minim, de nevoie, butelia  pe care o aveam în plus.
Doi fraţi de la aprozarul de la Piaţa Traian îmi furnizau ouă la preţ de speculă. Mă lăsau şi ca, iarna, pe seară, după ce era răsturnat camionul cu cartofi în spatele unor prelate, să scurm printre cartofii furajeri şi să-mi umplu o sacoşă cu ceva cartofi mai răsăriţi. Of. După 90 fraţii mi-au spus că vor să intre în poliţie, deşi aveau ceva probleme de cazier. E posibil să fi reuşit. Aprozarul a fost desfiinţat ca multe alte asociaţii profesionale.
Mierea (în sticle de lapte) o luam de la o colegă de birou care ne aducea de la ţară şi vinul pentru sărbători.
Pepsi la sticle se găsea la bufetul instituţiei şi căram tot timpul sticlele goale cu mine.
Îmi făcusem, milogindu-mă, şi un fel de relaţii la cele două restaurante care existau în zonă, de unde reuşeam uneori să cumpăr ficat proaspăt sau o bucăţică de carne de vită  pentru supă, ca să-i treacă fetiţei mele răceala.
Îmi era ciudă. Deşi nu aveam bani trebuia să dau in plus altora. Pe mâncare, pe ţigări luate din fustele ţigăncilor, pe vin la litru , tot de la ţigănci,  în care topeam zaharină ca să devină băubil.
Ciudăţenii: uleiul era raţionalizat , dar era plin de bidoane verzi cu ulei de măsline. Idem, şampanie peste tot. Ronţăiam cu veselie fulgi de creveţi expandaţi cu  şampanie.
Am încercat  uneori, să stau la o coadă.
1. Am stat la macelăria lui nea Costică de pe vechiul Călăraşi de cu seară. Am stat peste noapte. Dimineaţa am fugit acasă şi am anunţat la institut ca mă voi duce la INID pentru documentare şi m-am întors la coadă. Când a venit marfa am aflat cu toţii că erau doar două carcase congelate de porc care nu puteau fi vândute inainte de decongelare.
2. Mergând la hala Traian să iau ceva pachete cu carne de porc la suprapreţ am ajuns puţin timp înaintea venirii maşinii cu carne. Vânzătorul, cât de cât onest, nu a vrut să-mi ia bani in plus şi m-a pus să fiu prima la coadă. Eram în faţa ferestrei prin care se dădeau pachetele atunci când fereastra s-a deschis. Ura. Aveam o plasă într-o mână şi banii în cealaltă. Din păcate mâinile le ţineam întinse pe lângă corp şi atunci când fereastra s-a deschis lumea a împins cu putere şi eu nu am putut mult timp să-mi ridic mâinile, deşi cel care dădea carnea îmi cerea banii. Au fost clipe de coşmar în care am crezut că voi fi strivită. Dar ce nu face o mamă fraieră pentru familia ei, zic eu ca să mă laud (scuz).
Am uitat multe. Îmi amintesc totuşi de o coadă la banane la care m-a obligat fata mea să stau cu ea şi cu Ioana, deşi era vânt şi frig. Ioana era fata unor chelneri bogaţi şi prefera să vină la noi ca să mănânce salam prăjit.
Pun o imagine a cozii unei comete. Cea care dispare in spaţiu.  Precum foamea de atunci. Precum umilinţa aparentă. Precum cozile de pe vremuri. Rămân doar cozile de azi la promoţiile supermarketurilor străine.
Nu ştiu cum să închei. Rareori nu ştiu asta. Poate completaţi şi voi ca să rămană mărturie a acelor timpuri.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Pe vremea mea. Cozile.

  1. Dana zice:

    Cozile au reprezentat pentru multi … un mijloc de socializare. Exista chiar o oarece similitudine intre cozi si „social network-ul’ zilelor de azi. Gen cozile strabunicile facebookului&co. Nu invers. Explicatie : se dadeau oua , aflai de la vecina Mitica care aflase de la (era in reteaua )Tanta de la casa de la alimentara din colt careia ii trecuse un zvon pe la ureche (buzz) si nu s-a putut abtine sa il faca public si sa il comunica(partageze) celorlalti. Ajungi la coada , deja lunga , asculti la barfe , participi la barfe (cometezi, iti spui parerea) . Mai afli una alta ascultand povestile vietilor celorlalti (gen citesti bloguri ) . Si asa mai departe .

  2. Pingback: Carcalaci « Abisuri

  3. Dan Mihu zice:

    Ştii că eu multă vreme am crezut că „a cumpăra de la negru” înseamnă a cumpăra de la ţigani? Mult după ’90 m-am prins de eroarea semantică. Am luat expresia prea la propriu, deh. 🙂

  4. simplyeating zice:

    Am stat la cozi in vacante la Sibiu, la bunici, dar si acum tin minte cu drag gustul salamului de sunca, pe care ni-l taia vanzatoarea cu un cutit (4 felii inegale). Imi placea sa si observ diferitii oameni/copii care reactionau in mod diferit la aceea situatie, a asteptarii. Pentru mine viata nu este decat o coada mai lunga, destinatia finala fiind „the ultimate” tejghea oriunde o fi ea. Greu de explicat, dar poate sunt singura care imi aduc aminte cu relativa placere, acele momente, care m-au pregatit pentru lungile momente de asteptare ale vietii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s