Pe vremea mea. Vacanţele.

Nu aveam bani. Nu aveam rude la ţară. Eram orăşeni cu acte în regulă şi cu bunici asemenea. Singurele zile de vacanţă pe care le aşteptam un an de zile, le făceam la mănăstirea Stânişoara. Urcam de la Turnu, după ce veneam cu un personal care pleca la cinci dimineaţa din Sibiu. Ştiam deja traseul şi intrând în tuneluri ştiam că ne apropiem. Coboram din tren  la mănastirea de pe valea Oltului unde chiliile săpate in stâncă ne pregăteau pentru viitoarele fericiri. Aerul curat ne dădea putere cum nici nu vă imaginaţi. Aveam în cârcă rucsacele de pe vremuri care ne rodeau umerii. Aveam fiecare în spate câteva pâini mari, ardeleneşti, căci acolo, sus, nu găseam nimic. Aveam conserve de fasole cu costiţă, aveam pateuri de ficat, conserve cu peşte, chiftele, castraveţi, brânză, roşii. Aveam câte o sticlă cu bere pentru călugării pe care îi cunoşteam, aveam şi covrigi subţiri de Sibiu cu 25 bani bucata ca să îi dăruim acolo, sus. Părintele Teodosie , cel care a construit din banii lui izvorul de la troiţă, părintele Calinic pe post de stareţ, părintele Ieronim, ne recunoşteau şi ne primeau cu bunătate. Seara, după ce mulgea vitele, părintele Ieronim ne aducea o cană cu lapte proaspăt. Îmi amintesc că vizitându-l în căsuţa lui ne-a povestit despre ce a învăţat el din armată. În război, comandantul le spusese „acum fiecare e pe socoteala lui”. Ne-a spus-o şi nouă ca să reţinem. Am ţinut minte.
Când se termina vacanţa, coboram luând-o de la troiţă pe o a doua cale, pe la Păuşa şi ne opream în Călimăneşti, mult diferit de cel de azi. Călimăneştiul era o staţiune cu istorie, cu vile superbe şi cu tot felul de izvoare. Ca să ajungem în Călimăneşti, dar, bineînteles, mai întâi la mănăstirea Cozia, traversam cu bacul căci nu existau poduri ca acum.
Ani de zile mănăstirea Stânişoara a fost locul nostru special. Chiliile erau albe, curate, cu aşternuturi de pânză adevărată şi erau închiriate peste vară celor doritori. Un pat costa 5 lei pe noapte, mult mai ieftin decât un pat în hotel. Ne întâlneam acolo cu oameni văzuţi în alţi ani. Eram o lume în afara lumii cunoscute. Sora Lia, însărcinată cu întreţinerea gospodăriei mănăstirii era blândă şi hărnicuţă, dar avea şi un radio portabil. (Aşa am aflat în 68 despre invadarea Cehoslovaciei şi am coborât rapid în lumea reală.)
Seara stăteam în cerdacuri, în liniştea muntelui şi  în cântecul greierilor, la lumina lămpilor cu petrol şi ne bucuram de mirosul ierbii, al reginei nopţii şi al pădurii.
Dacă prindeam începutul de vară ieşeam în spatele trapezei şi admiram zborul inconfundabil al licuricilor.
Copii fiind ne-au dus părinţii. Am dus la rândul nostru copiii, prieteni, rude, străini şi ne bucuram de uimirea lor. Nu am talentul necesar pentru a vă descrie frumuseţea muntelui, a pădurii, a mănăstirii. În biserica de acolo citeam texte in chirilică sau coboram uneori în bolniţa plină de cranii şi aveam fiecare momente personale de reculegere. Nmic nu deranja sfinţenia locului.
Ultima oară am ajuns acolo prin 93 cu copiii şi cu prietenul lor ,Victor, muncitor, care nu mai văzuse niciodată muntele, dar care ştia ce grosime de tablă are fiecare conservă pe care o desfăceam.
Progresul îşi spusese cuvântul. Mănăstirea, condusă de parintele Laurenţiu, cel de acum, avea curent electric, lăcaşul devenise o mănăstire de pedeapsă pentru călugării neascultători, nimeni nu mai avea voie să stea în chiliile abandonate  şi doar recomandarea părintelui Stăniloae ne-a ajutat să dormim o ultimă noapte într-o chilie a mănăstirii.

Morala: nimic nu mai e ce-a fost. Doar amintirile rămân.  Sunt  cei ca Laurenţiu care aduc schimbarea. În rău.

PS Mă abţin cu greu să pun poze de familie. Dar dacă ajungeţi pe acolo, prin munţii Coziei (acum există cabana din vârful muntelui) şi dacă treceţi pe lângă mănăstirea Stânişoara daţi-mi de ştire. M-aş bucura pentru voi.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Pe vremea mea. Vacanţele.

  1. abisurile zice:

    Ce frumos stii sa povestesti, ce vremuri frumoase, putinul satisfacea pe deplin.

  2. Serenity zice:

    pentru ca povestesti atat de frumos, iata un cadou 🙂 :

    http://youtu.be/XZpQV3r5w7k

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s