Efecte colaterale ale fularului lui A. Năstase.

O nouă postare din categoria nostalgiilor. Credeaţi că voi scrie despre A.Năstase? V-aţi păcălit. De fapt, citesc blogul lui A. N. de multă vreme şi îi respect familia, inteligenţa şi biblioteca inutilă. Habar nu am dacă este vinovat şi alţii sunt cei care trebuie să judece.
Voi scrie tot despre mine. Dacă aş vorbi doar despre cei din jur ar fi cam bârfă şi încerc s-o evit. „E-vită” spunea Jeeves al lui P. G. Wodehouse (ca să nu plagiez cumva).
Nu am avut obsesia hainelor. La cămin ne împrumutam una, alteia, rochiţele şi pantofii. Am crescut în uniformă şi nu m-a deranjat. Ba chiar fost un an, la IPA, când o vară întreagă am purtat o aceeaşi rochie luată de pe Covaci. Efecte pozitive : nu pierdeam timp cu alegerea ţinutei. Plus că aveam program decalat de la 8 ca să duc copilu’ la creşă şi întârziam mereu, dar portarii îmi recunoşteau rochia şi nu îmi mai cereau adeverinţa ca să verifice ora. La birou aveam halat alb deasupra, aşa că nu conta ce îmbrăcam.
Cam toate colegele aveam puţine haine. Era şi bancul: -„-ce eşti?”- „-cercetător”- „-şi soţul?” – „-tot cercetător” –  „-şi voi din ce trăiţi?” Erau acele timpuri în care muncitorii erau plătiţi la normă şi făceau lejer două, trei norme leafă lunar.
Deseori femeile umblam cu câte un fir dus la ciorap şi ne prefăceam că nu ştim. Ciorapii se remaiau la nişte cucoane pe care le gaseai cam peste tot. Mai greu era cu ciorapii sau dresurile noi.
Şi umbrelele se găseau cu dificultate. Pe ploaie, în staţia de autobuz, cam toţi aveam câte o spiţă de umbrelă deformată.  Acum am dat în boala umbrelelor şi mereu am câteva din care să pot oferi la nevoie.
Haine de firmă? La ce bun? Încerc să înţeleg societatea de consum că produce şi promovează chestii complet inutile, făcându-ne să credem că avem nevoie de ele. Înţeleg şi că preţul ascunde cheltuielile de publicitate.  Dar chiar există oameni care cred că fericirea stă in marca unui fular sau a unei cămăşi? Ţine de statutul social al persoanei folosirea unor mărci uşor de recunoscut? De orgoliu? De spiritul de turmă? Chestia cu „NU haina face pe om” nu mai e valabilă? Completez întrebând cu link: „Unde ne sunt visătorii…

Ce voiam de fapt să spun: datorită fularului lui A.N.  am aflat că am în dulap o cămaşă „burberry”, probabil luată de la SH şi care, dacă ar fi nouă, ar valora aproape cât pensia mea. Îmi vine să înjur.

P.S. Tot despre haine. Zilele trecute m-am întâlnit cu un ţigan din vecini care mergea la primarie şi îmi cerea 2 lei pentru xerox. Era barbierit şi curat îmbrăcat cu un tricou negru. Din pacate pe tricou era un mesaj oribil în engleză pe care purtătorul nu îl înţelegea.  Ceva de genul: părinţii mi-au spus că pot deveni orice vreau şi aşa am devenit „asshole”. Mi s-a facut cumplit de milă şi cumplit de silă.
Oare mărcile şi mesajele de pe îmbrăcăminte au devenit arme?
Atât.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s