Nicuşor Dan. Şi Fermat.

Am vizitat site-ul lui Nicuşor Dan şi mi-a plăcut. Dintre mesajele postate acolo l-am ales pe cel care îmi place în mod deosebit. Îmi  aminteşte de cineva din trecut cum, de câte ori se enerva pe o vânzătoare tupeistă, pe un funcţionar tâmpit sau pe orice alt personaj stupid,  spunea consolându-se, cică: „Vai de capul lui. Habar nu are de funcţiile Spline.”
Să revenim.
Să îl ştie pe Fermat e perfect. Să îl imite e catastrofal.
1. Urâcios şi secretos, Fermat nu ştia să fie riguros în demonstraţii şi afirmaţiile lui erau preluate şi demonstrate de alţii. Nicuşor Dan trebuie să ia decizii corecte, transparente şi să le ducă până la capăt.
2. Până la urmă, Fermat a fost un amator. De geniu, dar amator în matematică, meseria lui fiind avocatura. Nicuşor Dan trebuie să fie un profesionist. Diplomele îl califică.
3. Fermat a trăit în timpul epidemiei de ciumă şi chiar s-a crezut iniţial că Fermat a fost răpus de acea boală. Fiecare timp cu catastrofele specifice. Pe la noi o să vină cutremurul. Nicuşor Dan trebuie să facă din timp scenarii de salvare a bucureştenilor si a Bucureştiului.
4. Marea teoremă a lui Fermat a avut nevoie peste 300 de ani ca să fie demonstrată. Nicuşor Dan are mult mai puţin timp dacă vrea să devină, cândva,  un nume de stradă în Bucureşti.

Şi ca să lăsăm politica la o parte vă povestesc despre marea teoremă a lui Fermat. Ea afirmă, undeva, pe o margine de pagină a aritmeticii lui Diophantus, în 1630, că nu există pentru n mai mare ca 2, ca suma a două numere, întregi, pozitive, la puterea n să fie egală cu un al treilea întreg la aceeaşi putere. Asta aşa, explicat băbeşte. Pentru cazul că puterea numerelor este 2, putem găsi numere potrivite. Cum wordpress-ul nu mă lasă să introduc formule matematice o să facem un artificiu de scriere. Ştim că ridicarea la puterea n înseamnă înmulţirea numărului cu el însuşi de n ori. Deci pentru puterea doi  a numărului b vom scrie b*b şi vom găsi numere care să respecte relaţia de mai sus. De exemplu există setul de numere (3, 4, 5)  căci 3*3 + 4*4 = 5*5 sau  (5, 12, 13) căci  5*5 + 12*12 = 13*13. Nu şi pentru puteri mai mari ca 2. Adica nu vor exista a,b,c astfel incat a*a*a + b*b*b = c*c*c  sau   a*a*a*a + b*b*b*b = c*c*c*c, etc. Clar, nepoate?
Teorema a suscitat interesul a generaţii de matematicieni şi s-au pus la bătaie premii importante. Ea a fost demonstrată doar pentru cazuri particulare în aceste sute de ani. Ultima teoremă a lui Fermat a fost verificată serios abia în anii 90 de computere  performante şi s-a ajuns cu verificarea la n=4.000.000. Demonstraţia corectă şi completă a fost acceptată abia prin 1994 şi aparţine lui Andrew Wiles.
Adaug totuşi că Fermat a fost  părintele teoriei numerelor, al geometriei diferenţiale, a avut calcule de optica şi multe, multe, altele. Merită să aflaţi şi voi. E plin netul.

P.S. Să nu credeţi că vreau să minimizez geniul lui Fermat. Am vrut doar să mă bag în seamă.
P.P.S. Să nu credeţi că vreau să minimizez efortul lui Nicuşor Dan. Îl susţin.  Îi urez succes. I-am dat semnătura mea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Nicuşor Dan. Şi Fermat.

  1. Mai exista o asemanare intre Fermat si Nicusor Dan, oarecum in diagonala. Fermat era avocat licentiat si matematician amator, Nicusor e matematician licentiat si avocat amator (prin preocupari), dar care pare-se ca se descurca.

    La demonstratia pentru marea teorema a lui Fermat ce-o are el de facut pentru primarie, nu stiu ce sa zic. Daca ar fi pe net, i-ar iesi la sigur (cu ajutorul prietenilor din public). Dar batalia se da in real, unde lumea n-a auzit nici macar de Pitagora si voteaza pe cel mai cunoscut dintre incompetenti.

    „Axioma” prin care el incearca sa castige alegerile e gresita (ca fiecare semnatar sa-i aduca inca 4 voturi) pentru ca functioneaza numai teoretic. De cele mai multe ori e foarte dificil sa-ti convingi sotul/sotia. Demonstratiile prin reducere la absurd sunt tot teoretice – de aici i se trage. Sunt si eu simpatizant (am scris mai demult un text despre el) dar tare mi-e frica pentru el la olimpiada din iunie.

  2. vax-albina zice:

    1. Corect
    2. Foarte corect.
    3. Eu am alături 4 votanţi Nicuşor Dan. Şi fiul meu are tot 4. Din păcate intersecţia celor două mulţimi are în comun 3 votanţi. Aşa că din 4*2 = 8 ramânem doar 5 cetaţeni distincţi.

  3. Pingback: Ouch. M-au sondat. | Jurnal de fraieră

  4. „Se poate trata naturist cancerul bronhopulmonar?”
    (Raspuns pentru ANGELA, F. AS nr. 865)

  5. Prof.Gh.C.Dinulescu-Câmpina zice:

    A vrut să fie primar. Acum nu i-a mai rămas decât să fie parlamentar. Azi am văzut câțiva primari printre care Vrânceanu-Firea și Olguța Vasilescu; dacă și alți primari sunt la fel de aspectuoși, este clar de ce Nicușorul nu s-a calificat.i Parlamentar, s-ar putea să ajungă dar numai dacă vor candida și niște frumoase cum ar fi ziarista aia care la mare se duce la nudiști. Părerea mea este că Nicușor ar face bine să se mulțumească cu ȘoroȘ.

    • vax-albina zice:

      1. Înțeleg că va fi în consiliul general al Capitalei. E perfect. Ce va fi, vom mai vedea.
      2. Sunteți dezinformat. Nicușor Dan a primit doar o bursă de 400 dolari, la fel cu alți mulți studenți. Ca profesor ar trebui să știți importanța șansei de a învăța.
      3. Articolul e din 2012, de la anterioarele alegeri. Unii îl apreciam și atunci 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s