Ascultarea telefoanelor versus Wagner. Ghici cine câştigă.

Sunt răcită. Cumplit. Nu am mai fost aşa din copilărie când mă bucuram să zac o zi în pat. Aceleaşi senzaţii, aceleaşi năuceli. Doar speranţele sunt diferite. Atunci nici nu îmi puteam imagina că boala se poate termina urât. Era doar o mică pauză în rutina zilelor. Azi, m-aş  bucura să se termine lăsându-mă în viaţă. Adică timpul poate schimba modul de raportare la evenimentele care te afectează. O să postez cândva şi despre Timpul lui Solomon Marcus. Nu acum. Când voi avea mintea limpede.
Acum, când se vorbeşte din nou despre ascultarea telefoanelor, îmi amintesc un fapt petrecut înainte de 89. Telefoanele acelea aparţineau societăţii de telefoane şi nu aveai voie să le desfaci. Cum ele pârâiau din toate bobinele, uneori deschideam ori bobina receptorului, ori a emiţătorului şi le fixam mai bine. Nu ştiu să explic şi doar cei care au avut acele aparate vor şti despre ce vorbesc.
Şi acum întâmplarea: într-o seară nu reuşeam să mai vorbim la telefon. Murise cu zgomot. Ne-am strâns toţi patru, doi adulţi şi doi copii şi l-am desfăcut ca să descoperim vreun fir rupt, vreun contact desfăcut, etc.
Şi cum stăteam noi şi ne holbam în toiul nopţii la telefonul bulit au sunat la uşă. EI. Ca  în bancul ăla : o fi poliţia sau or fi musafirii? Au fost cei de la „telefoane” pe care nu îi chemase nimeni şi care, culmea, veniseră în noapte ca să verifice cum funcţionează telefonul! M-am speriat ştiindu-mă vinovată cu desfacerea aparatului aşa încât nu am ştiut  cum să reactionez normal şi nici acum nu ştiu cine au fost indivizii şi ce au vrut. Banuiesc doar. Voi nu?
Aş vrea să adaug un cântec care să vă remonteze. Timpurile acelea au trecut şi au venit altele şi mai rele. Doar cântecul va rămâne.
Ştiţi cum mă mobilizez eu? Îmi pun uvertura lui Wagner cu sonorul la maxim. Precum pun alţii manelele. Încercaţi. Pe mine mă ajută :

PS . Cum televizorul a rămas deschis pe ProTv am văzut un individ care i-a dat o palmă lui maruţă. M-am bucurat. Dacă fiecare invitat ar pălmui „moderatorii” care se bagă acolo unde nu le fierbe oala, cei cinstiţi am mai avea o şansă. Aflu acum că a fost o farsă. Păcat. Credeam că se mai poate schimba ceva. Fraiera de mine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Ascultarea telefoanelor versus Wagner. Ghici cine câştigă.

  1. simplyeating zice:

    Hehe, d’ale comunismului…

  2. albescu zice:

    Se spune ca in drum spre Siberia, in URSS la vagonul de dormit, unul dintre calatori nu reusea sa doarma din cauza celorlalti trei care spuneau bancuri politice si se amuzau foarte zgomotos. Atunci s-a gandit sa „monteze” o scena care sa-i potoleasca. S-a dus la insotitorul de vagon si i-a comandat trei cafele care sa le aduca dupa cinci minute la cuseta. Revenind, inainte de a se scurge cele cinci minute a explodat reprosandu-le colegilor de cuseta ca sunt inconstienti. Voi nu realizati ca sunteti ascultati!!??? Uite, zice el punand mana pe o scrumiera, voi credeti ca e scrumiera dar de fapt e un microfon. Si ducand scrumiera la gura pronunta raspicat: tovarase colonel, va rog trei cafele pentru tovarasii!! Dupa cateva clipe usa se deschide si intra insotitorul cu cele trei cafele comandate, se lasa o liniste de mormant si omul se culca linistit. De dimineata se trezeste si observa ca vecinii cu bancurile lipsesc. Iese afara si nu-i vede. Trenul nu se oprise in nici o statie si, contrariat se duce la insotitorul de vagon sa se intereseze ce-i cu vecinii. Acesta ii spune ca au fost ridicati de securitate si adauga: tovarasului colonel i-a placut bancul cu scrumiera….

    • vax-albina zice:

      Ar fi de râs daca n-ar fi de plâns. Căminul în care locuiam studentele la mate. avea străini la parter. Ne întâlneam uneori la o canastă şi un samovar cu ceai. Aşa am aflat că atunci când nu mai aveau hârtie igienică reclamau la becul din tavan şi se rezolva problema.

  3. arakelian zice:

    citind bancurile astea, pe mine ma doare sufletul. Pt ca am avut cazuri intre vecini disparuti. Fara urma. Sau altii care povesteau infiorati de … schimbari in casa.
    Eu nu am scapat de frica aia. E in mine. Inca ma sperii cand trece politia pe langa mine. Cu arme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s