Scurt. Iarnă imposibilă.

E iarnă grea. Au mai fost şi altele.

Îmi amintesc de vremea când nu aveam gaze la sobe, în mijocul Bucureştiului , şi făceam focul cu lemne. Seara era cald, dimineaţa dârdâiam. Milogeam la indivizii care transportau lemnele, la depozitele de lemne care livrau cu porţia şi la constructorii din viitorul bulevard Unirii ca să ne dea resturi de lemn (contra bani şi mâncare). Costa cât nu făcea.
Îmi amintesc că nu mi-au repartizat butelie la institut deşi găteam pe un reşou, apoi pe o plită, dar nu aveam pilele necesare şi nu ştiam că se dă spagă.
Îmi amintesc de aerotermele folosite ca să ne încălzim şi de faptul că am făcut un împrumut la CAR ca să platim curentul, pe vremea când curentul era ieftin.
Îmi amintesc că mergeam cu autobuze îngheţate ,uneori pe scară – căci închidea grădiniţa, şi , deseori, coboram şi împingeam la autobuz.
Îmi amintesc de zile cu polei în care nu te puteai ţine pe picioare şi unii mergeau în patru labe în fosta piaţă a halei Unirii.
Îmi amintesc că ne îngheţau ţevile de apă, căci zona era în demolare, şi topeam zăpadă pentru a ne spăla.
Îmi amintesc şi acum, fizic, de cum îmi îngheţau mâinile la clatit de rufe sau vase, cu apă rece.
Îmi amintesc că îmi intra apa în cizme şi nu aveam nici bani, nici timp ca să-mi cumpăr altele, aşa că umblam cu picioarele învelite în ziare, cum citisem eu că se făcea în război.
Apoi a venit 1989.
Avem gaze dar nu au presiune, acum două seri s-a oprit iar curentul, ţiganii  din zonă şi-au aranjat contoarele, dar eu, fraieră, plătesc cât nu face.
Nu mă plâng. Doar constat.
Noi aveam mândrie. Iarna era iarnă şi nu ne gândeam să dăm vina pe alţii.
Îi aud pe diferiţi primari lamentându-se. Chiar aşa, suntem neam de proşti? Indivizii sunt genul „telefonistă” şi nu îşi mişcă cururile, stând doar la telefon şi asteptând instrucţiuni  Executanţi şi nu gospodari. Sper ca populaţia de la sate să nu-i mai voteze. Cum indicaţiile au lipsit, guvernul având alte treburi, nimic nu s-a rezolvat. Şi îmi amintesc de vecinul „Mitică cu fadroma” care curăţa în fiecare iarnă străzile din jur. Fără ca nimeni să-l roage. Om săritor. A şi murit electrocutat de antena unui televizor al vecinilor pe care-i ajuta.
Pe de altă parte nu îi înţeleg pe sătenii care nu mai au hrană pentru animale. Le hrăneau cu pâine? Nu ştiau că vine iarna? Repet: chiar suntem neam de proşti? Deşi o idee s-a desprins: nu au provizii pentru nu au bani şi pensia e departe. Şi atunci se milogesc. Îi inţeleg cumva.
Mi-e milă şi mi-e silă.
Atât.

PS cum de reporterii sunt în stare să străbată nămeţii?
PPS. Ascult cu uimire că e bătaie pe banii alocaţi pentru situaţii de urgenţă. Fără număr. Fără licitaţie. Nu ştiau că e iarnă.  Ptiu.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politică de baltă, Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Scurt. Iarnă imposibilă.

  1. Serenity zice:

    Tu esti din Bucuresti ? Uneori asa mi se pare, alteori parca amintesti de locuri pe care nu le stiu ca fiind de aici. Daca nu imi spui nu ma supar, doar eram curioasa. 🙂

    • vax-albina zice:

      Din tot Bucureştiul folosesc sub zece străduţe. De unde abia aşteptam să ies la pensie ca să vizitez expoziţii şi muzee sau ca să mă mut la Răşinari, acum stau doar prin jurul casei. Una am vrut, alta am putut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s