Despre medici si despre moartea mamei

Această postare se adresează, în principal, unui tânăr, bloger de succes.
Nu legea contează. Medicii contează. Oamenii contează. Cei ca Arafat contează.
Părinţii mei au murit înainte de legea de acum. Şi înafara oricăror legi. La Sibiu. Spital cu pretenţii.
MAI  1995: Mama a făcut un accident vascular. La Sibiu. Am lăsat copiii singuri în Bucureşti, fără bani, şi am fugit la ea. Am stat pe coridoarele spitalului până când doamna „doctor” Pătru ne-a anunţat că mama a murit şi că putem s-o vedem pentru rămas bun. Am intrat, am îmbrătişat-o şi i-am simţit pulsul. Voia să trăiască. Fraieră, fraieră. Am fugit dupa doctoriţă ca s-o anunţ că mama are puls. Ne-a dat afară din salon şi, fraieri, am ieşit în loc să chemăm ajutoare. După un timp doamna doctor a ieşit şi ne-a spus „acum a murit cu adevărat”. Am intrat, am stat lângă ea iar alături se sărbatorea plecarea unor asistenţi în Germania. Nu pot sa vă descriu ce am simţit. A fost scurt, a fost înfiorător.
MARTIE 1999: Tata avea (cică) metastaze. Reuşisem să fie tratat la domiciliu şi zilnic îi puneam perfuzii la care eu, lăsând serviciul şi copiii baltă, îl păzeam. A fost înfricoşător. Părea că moare la fiecare perfuzie.  Doctorul se plictisise. Îi spunea că mor alţii mai tineri. Halal sugestie. Halal încurajare. Tata ar fi vrut să trăiască şi poate că noi nu am ştiut să-l tratăm cum se cuvenea. A fost lung. A fost înfiorător.
Ce vreau să spun. Acum există internet. Acum există leacuri alternative. Acum îi rog pe toţi cei  care au părinţi bolnavi să studieze şi să se informeze. Să facă diferenţa între adevaraţii medici şi cei şmecheri. Să nu se lase păcăliţi. Să nu abandoneze.
Pentru mine e prea târziu.

P.S. Nu legea contează. Medicii contează. Oamenii contează. Cei ca Arafat contează. Hai să-l credem şi să-l susţinem.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Despre medici si despre moartea mamei

  1. abisurile zice:

    Mi-e groaza de boli si tratamente. Si eu am trecut prin niste chestii asemanatoare. E greu. Si n-ai ce faci, indiferent cat ai incerca. macar stii ca ai incercat. O sa ne vina si noua randul odata.Din fericire.

  2. Serenity zice:

    Mi se pare ingrozitor ce spui, cu tata nu se mai pune problema pentru ca s-a dus, dar sper sa nu patesc cu mama ceva de genul asta candva, ca nu stiu ce reactie o sa am… oricum mi-e groaza de spitalele romanesti si sunt destul de pregatita sufleteste sa ma lovesc de situatii infernale si halucinante. Dar mi-e teama sa nu bat pe cineva pe acolo, nu exclud asta daca voi nimeri vreodata personal scapat din filmele horror. Doamne fereste. 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s