Am fost zilele trecute să-mi cumpăr ziare. Cât mai ieftine şi cât mai groase. V-aţi bucurat degeaba. Erau pentru folosit la spălarea de toamnă a geamurilor. Şi mi-am amintit de timpurile când citeam ziare de hârtie. Nu pe net. Ba şi mai mult: decupam articolele sau poeziile care îmi plăceau. Dovada e mai jos. Nu ştiu din ce ziar am tăiat-o (o fi fost „Contemporanul” sau „România literara” -vezi dunga mov- ?), nu ştiu când am făcut-o şi nu ştiu traducătorul (ceea ce îmi sugerează că era înainte de 89).
P.S. Ne învârtim în cerc sau mi se pare? Că eu am cam ameţit.
Anunțuri
Reblogged this on Jurnal de fraieră and commented:
Pfui. Am ajuns să-mi rebloghez (o fi corect?) propriile articole.
Pentru cei care nu mă citeau în 2011. Nimic nu s-a schimbat.
… dar asta o ştim deja.
😉
foarte corect, ar trebui s-o facem pentru articolele bune si rezistente care nu se devalorizeaza in timp
Asta e o pură amabilitate. Mulțumesc.
s-o crezi tu, nu ma cunosti 🙂
Cine e Hans Magnus asta?
Te ajută google. Că nu ştim chiar tot.
Eram pe tableta si nu se vedea poezia. Asta nu se stia cand am scris primul comentariu 🙂
In concluzie: stim totul si nimic, nu mai e nimic de facut? Superba poezie, chiar ma gandeam zilele trecute relativ la „asa-i in Romania”. Cum naiba ne-am putea debarasa?
Bună întrebare.
Un banc: un tip pleaca in pustietate sa mediteze si dupa 30 de ani se intoarce cu concluzia: „Ce este, este. Ce nu este, nu este. Asta este.”
Cum banc? E un principiu zen cu radacini in filozofia lui Parmenide.
Eu ma refeream la situatia din Romania si la faptul ca nu putem schimba nimic. In fine..
M-am prins care e bancul. Am o gândire lentă de ardelean, deh. I-au trebuit 30 de ani să afle ceva ce ştim cu toţii.
Situaţia din România e un banc sec, oricum…