Am fost zilele trecute să-mi cumpăr ziare. Cât mai ieftine şi cât mai groase. V-aţi bucurat degeaba. Erau pentru folosit la spălarea de toamnă a geamurilor. Şi mi-am amintit de timpurile când citeam ziare de hârtie. Nu pe net. Ba şi mai mult: decupam articolele sau poeziile care îmi plăceau. Dovada e mai jos. Nu ştiu din ce ziar am tăiat-o (o fi fost „Contemporanul” sau „România literara” -vezi dunga mov- ?), nu ştiu când am făcut-o şi nu ştiu traducătorul (ceea ce îmi sugerează că era înainte de 89).
P.S. Ne învârtim în cerc sau mi se pare? Că eu am cam ameţit.
… dar asta o ştim deja.
😉
Cine e Hans Magnus asta?
Te ajută google. Că nu ştim chiar tot.
Eram pe tableta si nu se vedea poezia. Asta nu se stia cand am scris primul comentariu 🙂
In concluzie: stim totul si nimic, nu mai e nimic de facut? Superba poezie, chiar ma gandeam zilele trecute relativ la „asa-i in Romania”. Cum naiba ne-am putea debarasa?
Bună întrebare.
Un banc: un tip pleaca in pustietate sa mediteze si dupa 30 de ani se intoarce cu concluzia: „Ce este, este. Ce nu este, nu este. Asta este.”
Cum banc? E un principiu zen cu radacini in filozofia lui Parmenide.
Eu ma refeream la situatia din Romania si la faptul ca nu putem schimba nimic. In fine..
M-am prins care e bancul. Am o gândire lentă de ardelean, deh. I-au trebuit 30 de ani să afle ceva ce ştim cu toţii.
Situaţia din România e un banc sec, oricum…
foarte corect, ar trebui s-o facem pentru articolele bune si rezistente care nu se devalorizeaza in timp
Asta e o pură amabilitate. Mulțumesc.
s-o crezi tu, nu ma cunosti 🙂
Pingback: Tăietură de ziar. Hans Magnus Enzensberger. | Jurnal de fraieră