Ţiganu’ tot ţigan…

Din jurnalul meu de fraieră nu putea lipsi relaţia mea cu ţiganii. Ea a început frumos, vizionând filme precum „Am întâlnit ţigani fericiţi” şi continuând cu filmele ruso-moldoveneşti cu şatre pitoreşti de ţigani. I-am întâlnit în cărţile lui Eliade, Sadoveanu, Stancu, Barbu şi mai peste tot. Idem în muzică.

„Imnul” ţiganilor sună fantastic „Djelem djelem”:

iar versiunea cultă a Terezei Kesovia poate impresiona. Vezi „Je l’aime, je l’aime”:


….
Plecând de la idei generoase, am tratat ţiganii ca fiind nişte fiinţe deosebite. Singura ţigancă pe care am cunoscut-o in copilărie, la Sibiu, era cea care venea săptămânal, joia, şi pentru care bunica făcea o porţie în plus de zamă. Ca fraieră care mă prind târziu, am acum impresia că ţiganca venea să-i ghicească bunicii. Nu ştiu sigur. Mai existau ţiganii care spoiau şi reparau tingiri, adică puneau un dop de metal la vasele emailate dar găurite. Veneau şi alţii ca să cumpere haine vechi sau să le schimbe pe vase noi, dar relaţiile erau de bun simţ. Până şi ţiganii erau altfel acolo, în Transilvania.
După ieşirea la pensie am incercat să-mi cunosc vecinii. Cei mai mulţi de pe stradă erau şi sunt ţigani. Casele vechi, locuite odinioară de evrei, au fost populate cu ţigani aflaţi în grija statului. Copiii lor băteau zilnic mingea şi uneori ne spărgeau geamurile care se găseau cu greu. Ca să-i câstig de partea mea (căci erau imuni la observaţii şi la lecţiile de educaţie) le-am dat acces la telefon, wireless, le-am cumpărat tot felul de chestii (ştiu că nu e bine să mă laud, dar au fost muulte chestii) şi cei mai mulţi dintre ei au plecat în Spania de unde m-au sunat ani de zile ca să se laude sau ca să afle ce s-a mai întâmplat. Am umblat pe la ong-urile ţiganilor pentru o fetiţă fără buletin şi pentru un tânăr bolnav (degeaba, organizaţii inutile). Pe scurt: m-am implicat, aşa încât am dreptul să critic şi să comentez.
Cei rămaşi sunt ca lipitorile. Cer ţigări, bani, ţigări, bani, mâncare, haine pe care le vând – tot aşa şi de la capăt. În general m-am bucurat că pot sa-i ajut (fraieră, v-am zis eu) până când, recent, a avut loc o mică întâmplare. Făcusem mâncare şi pentru mine şi pentru una dintre vecinele care mă vizita des cu tot felul de pretexte (iar in urma vizitelor se alegea cu bani, mâncare, bobiţe pentru pechinezii ei, medicamente, apeluri la primarie de pe telefonul meu, etc). Ca să nu ştie ceilalţi, neamuri de-ale ei că vreau să-i dau un castron cu mâncare caldă, i-am transmis printr-un individ care statea la poartă şi apoi prin telefon la o altă ţigancă cum că mi s-a promis un chibrit sau o brichetă (chiar mi-ar fi prins bine). Uau. A fost teribil. Mi s-a transmis înapoi, cu supărare, că nu mi s-a promis nicio bricheta sau vre-un chibrit. M-am lamurit. Să NU cereţi nimic ţiganilor. Şi eu care am ajutat-o cu cele zise mai sus, cu soţul bolnav, cu înmormântarea lui, cu primăria pentru a putea obţine bonuri de masă… În concluzie, am refuzat-o şi eu peste câteva zile când venise iar să ceară cu tupeu. Am refuzat-o si pe vecina ei care venise idem. Şi ieri, acea vecină nici nu a mai dat bineţe pe stradă. Când am întrebat-o dacă nu mă mai recunoaşte a zis că am refuzat-o şi deci… Înteleg că ei te recunosc doar dacă le dai. Şi le-am dat o groază. Cu plăcere. Sub pretextul pomenilor ortodoxe şi nu numai. Imi place să dau. Dar refuz să fiu fraieră in continuare. De aceea vă recomand linkul care pe mine m-a pus pe gânduri: http://asybaris.blogspot.com/2011/02/taiati-va-intre-voi-in-liniste-dar.html

PS. Asybaris are dreptate.
P.P.S. Oare aţi înţeles ce am vrut să explic?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Ţiganu’ tot ţigan…

  1. Dan Mihu zice:

    Ai grijă.
    Asybaris are dreptate. Şi ar mai trebui ceva:
    – să cerem tuturor reprezentanţilor noştri desfiinţarea alocaţiilor pentru copii şi transformarea acestora în deduceri din impozit. Ai copii? Nu primeşti bani pentru ei, ca pentru cartofi, ci rămâi cu mai mulţi bani din veniturile legal obţinute.
    Dar ai grijă.

  2. vax-albina zice:

    Poate ai dreptate. Altfel vom fi minoritari. Încerc să citesc vol II al cărţii „Zeul apatiei” de Voicu Bugariu semnată cu pseudonim. Îi zice „Visul lui Stephen King” şi nu prea mai am răbdare s-o termin. Genul „brânză bună …” Apare şi ideea conspiraţiei Europei care vrea să ţină toţi ţiganii în România cu recompense materiale care să-i ajute să trăiască fără muncă, aşa cum le place acestora. Pare posibil. Şi Europa scapă de ţigani, românii trebuie să plece din ţara lor şi România devine Rominia. Păcat de ţara asta frumoasă…

  3. Zamfir POP zice:

    Din păcate, foarte aşa este!
    Prin ’93, explicam unor francezi (îngrijoraţi de discriminarea la care supunem pe ţigani!) că ţiganii trăiesc un teribil paradox: Cu aceeaşi acharnement cu care se luptă, cu dinţii, ca să le dai toate drepturile, chiar şi cele pe care nu le au, cu aceeaşi acharnement se luptă … să nu cumva să ai tupeul să le ceri, lor!, să respecte vreo regulă, mai ales cele ale bunului simţ!

  4. Mirela zice:

    Citeam zilele trecute pe net, un banc despre tigani…Cica,daca nu vrei sa-ti goleasca casa cat esti plecat in concediu, ar fi bine sa scrii pe poarta ” Oficiul Fortelor de Munca ” …Asa poti fi convins ca vor evita zona !

  5. arakelian zice:

    Tiganii de care spui nu au muncit in viata lor. Nu stiu cuvantul munca. Nici parintii lor nu au muncit, nimeni din jurul lor… au primit atat de usor case ( cele vechi evreiesti, o data cu plecarea evreilor din anii 80, a fost o sursa nemaipomenita pt ei), au primit ajutor de la comunisti ca au multi copii, si au acut si mai multi copii, etc.
    Ce fac copiii lor?: acum au 30-40 ani. Fac copii si cersesc in metrouri, pe strazi in occident.

    Din pacate integrarea lor inseamna si integrarea noastra, reguli de ambele parti, acceptare din ambele parti. Ma uitai la tv-ul romanesc, si pot sa zic ca romanii se integreaza printre tigani, copie din obiceiuri, mod de viata etc.

  6. arakelian zice:

    neaparat sa mai scriu de alte categorii de tigani. De cei muzicanti. Sunt sate intregi, curate, case ingrijite… de lautari. Merg sa cante la nunti, au copii studenti la conservator, etc.
    Sau tiganii mestesugari, vazui bijuterii ce aduc aminte de finetea bijuteriilor din orientul apropiat.. sau cum ai pomenit, de cei tinichigii… din pacate nu am mai auzit decat in carti de tiganii care se ocupau de dresajul cailor, cred ca mai sunt unii care mai dreseaza ursi 🙂

    Solutia pt ei este educatia. Mers la scoala, inteles ca o meserie e solutia pt copii: asistente, invatatori, doctori, electricieni, tamplari etc. lumea lor dar si lumea noastra au nevoie de asa ceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s