Mais où sont les neiges d’antan?

Ştiam unele vorbe urâte şi înainte de 89. Cele elementare. Îmi amintesc şi când băieţelul meu a scris cu creta un cuvânt care începea cu P pe cutia cu detergent, ca să vadă ce reacţie am. M-am arătat scârbită, i-am zis că e problema lui dacă vrea să foloseasca acel cuvant şi el a înţeles şi a încetat.
Acum, însă , suntem invadaţi de înjurături şi de expresii triviale. Au devenit chiar normale în tot ce ne inconjoară. Aici şi aiurea. Scrierile din cărţi şi ziare abundă în exemple. Doar la TV se rezolvă uşor atacul la pudoare, la o minimă morală şi cuvântul este înlocuit cu un beep. În rest, se pare că boala e molipsitoare. Şi eu vorbesc tot mai urât în particular şi nu am nicio scuză. De obicei mă apuc să înjur atunci când văd anumite personaje la TV. şi, recunosc, parcă mă simt mai bine. Ăsta o fi efectul normal al înjurăturilor? Am invaţat o groază de vorbe noi deşi puteam trăi şi fără să le cunosc.
Singurii pe care-i ştiam in tinereţe şi care înjurau lung şi variat erau şoferii. Am înţeles că era o formă de a se descărca de nervii produşi de câte o situaţie in trafic. Sunt sigură că se înjura şi în alte medii, dar nu le-am frecventat. Acum, după 89, aud din casă ţiganii cum se porcăresc. O bogăţie de cuvinte pentru vecinii mei care în rest au un vocabular foarte limitat. Sau, poate, tocmai de aceea. Înjurăturile par a rezolva o groază de situaţii în lipsa posibilităţii dialogului. Femei, care-şi bagă … (ce nu au)… în toate, apar pe toate drumurile.
Pe de altă parte, citesc acum în presă ce viată destrăbălată era în anii 70. Mă uimesc acestea. Oi fi trait într-o lume paralelă. De-abia dupa 89 am aflat, de la o emisiune TV şi chiar de la Adrian Păunescu ce înseamnă cuvântul „muie” pe care-l vedeam scris pe pereţi alături de numele unor echipe. Şi, abia în clipa aceea am realizat cât de fraieră am fost prin 84. Urmează povestea.
Lucram impreună cu cinci bărbaţi într-o cameră. Drăguţi, aceştia îmi construiseră un fel de separeu ca să nu stăm tot timpul nas în nas. Credeam eu că era pentru mine, dar e posibil să fi fost şi pentru ei, ca să fie mai relaxaţi. Intrând o dată brusc în cameră l-am auzit pe nea Aurel, un maistru tânăr şi frumos, promiţând că „va da la muie” cuiva. Văzându-mă şi-a cerut scuze. I-am zis ca nu are de ce să-şi  ceară scuze şi i-am lăsat gură cască pe toţi. Pentru prima oară. Revenindu-şi din uimire nea Costică m-a întrebat ce cred eu că înseamnă spusele anterioare. I-am zis că  înseamnă că „va da la moacă” cuiva. I-am lăsat, iar, pentru o secundă, gură cască. Pentru a doua oară.  Apoi au început să râdă şi eu nu inţelegeam ce este atât de amuzant. L-am întrebat pe nea Costică dacă greşesc iar el mi-a răspuns cu o voce convingătoare, dând uşor din cap: „ba da, asta înseamnă, doamnă…”. Au trebuit să treacă vreo 6 ani, a trebuit să mă uit la Adrian Păunescu, ca să înţeleg care era ideea. Fraieră. Şi câte altele le-oi fi priceput pe dos…
Îmi pare rău că mulţi dintre tinerii de azi nu nu mai au naivitatea celor d’antan. Ei pierd. Murdăria vorbelor coboară în suflete.  Ca să nu mai vorbim de pudoarea necesară actelor care ar trebui să rămână în viaţa intimă şi nu în cea afişată public, cu neruşinare. Cred că asta este de fapt adevărata problemă. A dispărut ruşinea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aiureli, Pe vremea mea, Vorbe, vorbe, vorbe... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mais où sont les neiges d’antan?

  1. Mirela zice:

    Sigur ca ai dreptate in ce spui la final, dar poate ca de fapt e doar o adaptare la mediu si e mai bine asa. Cred ca rusinea mai poate exista si se mai manifesta doar daca omul tanar (ca el e cel care a sarit etape si s-a blazat mult prea curand) se afla intr-o situatie de care sa-i pese. Printre oameni pe care sa-i respecte. Cred ca atunci ii mai e inca rusine sa spuna sau sa faca lucruri aiurea. Dar pesemne ca si cu respectul e o problema, nu ?
    Sa stii ca si mama credea la fel ca tine :))))…. de fapt credea ca e vorba de un pumn in bot. Am ras copios impreuna cu frati-miu candva demult si ea nu stia de ce radem. Cred ca i-am explicat eu mult mai tarziu, cu perdea, cum vine treaba.
    Dar la momentul prezent si eu vorbesc extrem de urat, inclusiv cu mama prin casa… urat cat se poate, de obicei injurand din motive politice. Si daca la inceput ea se mai arata oripilata si-mi mai atragea atentia, constat ca de la un timp s-a obisnuit :D…. si ar fi culmea ca pasul urmator sa fie cel in care sa inceapa si ea sa injure porcos. Sper sa nu !
    Asta e, mie mi se pare ca am devenit asa in ultimii 2-3 ani, iar motivul e unul anume pe care nu-l mai spun aici. E cineva care a scos ce e mai rau din noi toti…. asa cred. Deci e posibil sa ne si revenim candva, sper ca nu peste mult timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s