Dragă Moş Crăciun,

îţi scriu şi eu o scrisoare ca să-ţi amintesc cum erai şi cum eram.
1. Sper că încă exişti. Dacă nu ai fi nu ţi-aş putea scrie, nu? Ce contează că atunci când eram mică mi-am propus să-ţi urmăresc paşii pe zăpada proaspătă, dar de frică am uitat. Ce contează că aveai papucii unchiului Binder, vecinul din curte? Doar papucii ţi i-am văzut căci eram sub masă şi nu am ieşit pentru poezia cerută.
2. Sper că exişti şi pentru visele altor copii. Iar îmi amintesc o întâmplare. Pe vremuri, pe când băieţelul meu era mic, cuminte, curios şi mămos am avut cu el o discuţie despre existenţa lui Dumnezeu. I-am explicat eu, tânără şi neliniştită, cum că tata-moşu şi mamaia spun că există Dumnezeu, că trebuie să credem în el, că el ne ajută şi ne păzeşte, bla, bla. I-am spus apoi că buni şi bunelu spun că nu există Dumnezeu, că trebuie să avem singuri grijă de noi şi că suntem responsabili de ceea ce facem, bla, bla. Am aşteptat cu interes concluzia copilului care cugeta adânc. A fost aceasta: dacă nu există Dumnezeu atunci nu există nici Moş Crăciun. M-a blocat. Nu am avut atunci curajul să continui discuţia. Fata, în schimb, făcea febră de emoţie la fiecare zi de Crăciun. Abia acum mi-a spus că moşul nu i-a adus niciodată ceea ce-şi dorea şi că nu-l iubeşte. Cu lipsuri, moşu’. Cam sărac şi cinstit, deh…
3. Îmi amintesc şi că aveam bilete la circ în ziua de Moş Ajun. Ani în şir. Iar când ne întorceam, găseam pomul împodobit şi cadourile sub brad. Încerc să uit marile manevre pe care le făceam pentru a reuşi să pregătim venirea moşului. Nu existau pomi de plastic, instalaţiile luminoase erau grosolane, foloseam lumânări prinse în clipsuri şi artificii care se agăţau de ramuri. Plus că mobilizam copiii să participe şi strângeam capacele de staniol de la sticlele de lapte ca să  construim un fel de steluţe multistrat. Voi vă mai amintiţi?
4. Cadourile erau desfăcute doar după ce colindam şi pentru asta făceam repetiţii cum începea postul Crăciunului (pe care nu-l ţineam, recunosc).
5. Nu mergeam la biserică, dar puneam colinde la pick-up. Dacă data de 25 era zi lucrătoare mergeam voioşi la muncă şi fiecare aducea ceva bun de-acasă căci comerţul era nul. Chiar dacă ziua de Crăciun cădea în zi de duminică, tot ne chemau să facem prezenţa şi să ne facem că muncim, nu cumva să ne adunăm cu pretextul sărbătorilor. Eu luam absenţă nemotivată căci refuzam să-mi las copiii singuri acasă şi aveam parte de ceva muştruluială degeaba şi de tăierea unei zile din salariu.
6. Acum, Moş Crăciune, ai devenit subiect de tabloide şi de emisiuni TV. Eşti o vedetă pentru zeul Audienţei ca să nu zic vorba aia urâtă – rating. E o abundenţă de moşi cu bărbi şi de saci de cadouri care mă enervează. Se pare că avem nevoie de zile speciale pentru a descoperi că putem fi mai buni. Aflăm zilele astea şi despre tot felul de obiceiuri locale, superstiţii şi controverse privind originea ta şi a sărbătorii. Oare ţie iţi place coborârea spiritului în kitsch? Ortodocşii se supără că eşti celebrat în exces în ziua de naştere a Mântuitorului iar păgânii se bucură că sărbătoarea a devenit extrem de comercială. De fapt stomacul a devenit noul sărbătorit. Pardon, Moş Stomac. Ca orice moş se va resimţi după zilele de îmbuibare.
Dragă moş Crăciun,
Anul trecut ţi-am făcut şi brad (vezi aici) şi ţi-am transcris şi nişte colinde (vezi aici). Anul ăsta nu te mai aştept să vii. E primul an în care nu am cumpărat şi nu aştept cadouri. Am îmbătrânit. Degeaba. Să mergi totuşi la prietenii mei şi ajută-i să petreacă sărbatorile cu suflet bun şi în casa plină de cei dragi.
Ca un ardelean care ţine minte, o să adaug doar cântecul pe care îl cântam în copilărie. Pe celelalte colinde, cele ortodoxe, le veţi asculta până la saturaţie prin media.

Crăciun fericit, fiecăruia aşa cum îl doreşte.